TEATRUL METROPOLIS

O INIŢIATIVĂ LĂUDABILĂ: STAGIUNE ESTIVALĂ

Dintre teatrele subvenţionate de stat, Teatrul Metropolis este singurul teatru de proiecte al cărui director George Ivaşcu, în doar doi ani de la înfiinţare, a reuşit să-i consolideze o personalitate bine definită. Fosta Casă de Cultură “Mihai Eminescu” transformată după ’89 în Teatrul Mundi şi-a schimbat acum total înfăţişarea. Are o sală elegantă, bine dotată tehnic cu un spaţiu de joc manevrabil de la “clasic” la neconvenţional. Teatrul Metropolis prezintă în această sală peste douăzeci de premiere, iar pentru vară propune şi o stagiune estivală, în vreme ce suratele sale finanţate din banii publici, teatrele de repertoriu, au intrat în vacanţă. Proiectele sunt selectate cu intenţia de a atrage o gamă cât mai diversă de spectatori şi de a prilejui întâlniri cu mari actori şi regizori, dar şi cu tineri creatori aflaţi la început de carieră. Repertoriul cuprinde de la locul cuvenitului Shakespeare – “Hamlet” până la dramaturgia noastră, Matei Vişnec – “Buzunarul cu pâine”, dar şi comedia bulevardieră. Pentru stagiunea stivală, fireşte, repertoriul s-a axat inspirat pe comedia bulevardieră mult hulită de unii, dar greu de interpretat şi dorită de spectatorii sătuli de divertismentele facile ale televiziunilor. Teatrul Metropolis propune spectacole “răcoroase” pentru zilele de caniculă cu “Mincinoasa” de Jean-Jacques Bricaire şi Maurice Lasayques, “Doctori, femei şi alte întâmplări” de Georges Feydeau şi “Fantoma, dragostea mea !” de Noel Coward. Ne vom opri asupra lor în ordinea în care au văzut luminile rampei.


“MINCINOASA”

PĂCAT CĂ S-A RATAT ROLUL PRINCIPAL

Piesa scrisă în 1988 de Jean-Jacques Bricaire şi Maurice Lasayques respectă tipicurile comediei bulevardiere cu quiproquo-rile de riguoare, iar cele cinci personaje sunt implicate în situaţii mustind de umor. Bernard (Gelu Niţu) e tatăl a două fete, Francoise (Alexandra Velniciuc) – cronicar de modă şi Jane (Lavinia Şandru) despre care nu ştim ce ocupaţie are, decât că e mitomană. Cu o mare candoare minte de îngheaţă apele şi încurcă existenţa celor din jur. De Jane se îndrăgosteşte Patrice (Silviu Biriş), iar minciunile lui Jane atrag în conflict şi pe Isabelle du Rompoingt (Monica Davidescu) ,personaj notoriu din lumea modei. Este o comedie fără mari pretenţii, onestă, numai bună pentru o zi de vară, pentru timpul liber când oamenii caută bună dispoziţie. Pentru interpreţi însă, comedia bulevardieră nu este doar un flecuşteţ de divertisment. Dacă actorii joacă exterior, mimează conflictele, n-au şarmul expresiilor comice, umorul e anihilat, iar publicul se poate plictisi.
Tânăra regizoare Rodica Băiţan pune în scenă textul corect. E apreciabilă viziunea sa care nu apelează la exagerări, la efecte derizorii ca să “coloreze” imaginea teatrală. Decorul propus de Ioana Popescu e simplu şi funcţional, iar costumele sale sunt deosebite prin eleganţă şi adaptarea la profilul fiecărui personaj. Patru din cei cinci interpreţi sunt excelenţi. Regizoarea şifonează însă spectacolul prin distribuirea în rolul principal, al mincinoasei Jane, a unei persoane, că actriţă nu se poate numi, lipsită de date elementare pentru prestaţii artistice. Greşeala distribuirii sale afectează pe colegii actori, rezultatul fiind un spectacol cu momente cheie palide ca efect comic, când aceştia intră în relaţie cu personajul central al situaţiilor, Jane. Chiar scena de debut a reprezentaţiei devine plictisitoare, deoarece dialogul dintre Jane şi Patrice ce ar trebui să lanseze cavalcada conflictelor, în ciuda eforturilor depuse de Silviu Biriş, parcă este o primă lectură facilă a textului, fiind lipsă tocmai esenţa relaţiilor dintre cei doi pe care Lavinia Şandru nu e capabilă să o susţină. Interpreta rosteşte replicile alb, fără nuanţele necesare sugerării caracterului personajului, replicile nu trec rampa, cum se spune în teatru. Importanţa lui Jane pentru situaţiile diverse ale story-ului piesei, fata inteligentă care minte candid şi provoacă numeroase conflicte, prin Lavinia Şandu se diminuează. Dânsa nu poate decât să zâmbească prosteşte tot timpul,fără rost, ţinuta sa e ţeapănă, inexpresivă,nu ştie ce să facă cu mâinile, pare o fată pedepsită de părinţi să stea pe o scenă în compania unor persoane ce i se adresează într-o limbă total străină pentru dânsa. A fi mitoman nu e o boală neurologică, ci o trăsătură comportamentală. În spectacol Jane pare bolnavă, nu mitomană. Lavinia Şandru are totuşi studii de actorie la o stimată universitate de la Târgu Mureş, le-a uitat după cum se vede, fiind un nume cunoscut numai prin rolurile din spectacolele politice de televiziune, cărora le dădea o cât de câtă atractivitate prin chipul său frumos. Pe scenă până şi frumuseţea chipului îi dispre. Păcat. Prestaţiile la taclale politice televizate nu solicită aceleaşi resurse de exprimare precum cele obligatorii pentru un spectacol de teatru pe o scenă unde trebuie să ai talent şi când … minţi. Amatorismul celei căruia îi revine rolul principal va afecta pe colegii din distribuţie ce trebuie să intre în relaţie directă cu dânsa. Cu efort ei reuşesc totuşi să-şi construiască personajele cu multă sevă comică. Monica Davidescu este captivantă în compoziţia minuţios gândită a Isabellei. Exploatează la nuanţă pretenţiile, nazurile frivolei vedete din lumea modei, părăsită de soţ şi le dezvoltă cu debordant umor. Jucând diverse personaje în comedii bulevardiere actriţa a câştigat experienţă şi acum ştie să speculeze oferta acestui dificil gen teatral. Încântătoare este Alexandra Velniciuc în Francoise, sora lui Jane care ţine secret numele iubitului ce a lăsat-o gravidă. Dezinvoltura, farmecul personal, plăcerea jocului, caracterizează interpretarea acestei tinere actriţe ce anunţă o carieră strălucită. Gelu Niţu, interpretul tatălui, se află în plină evoluţie artistică. După aprecierile superlative pentru contele Feodorovici din “Casa Zoikăi” de la Teatrul de Comedie, reuşeşte în Bernard un alt rol creat cu inventivitate şi comic de calitate. Cu dibăcie actorul lasă să se îndrevadă că şi tatăl lui Jane ar avea tentaţia de a fi mitoman, ceea ce sporeşte umorul situaţiilor. Exploziv, temperamental, cu mult haz aparent involuntar este Patrice prin jocul admirabil datorat lui Silviu Biriş. Actorii se luptă să treacă peste impedimentul de a nu putea construi relaţii credibile între personajele lor şi Jane. Datorită lor spectacolul are nerv comic şi publicul este angrenat în amuzanta poveste stârnită de o mincinoasă, căreia însă îi lipseşte pe scenă taman … mincinoasa.



“DOCTORI, FEMEI ŞI ALTE ÎNTÂMPLĂRI”

ÎNTRE EXCELENT ŞI MEDIOCRU


Şi în cazul acestui spectacol constatăm cât de dificilă poate fi comedia bulevardieră pentru cei mai puţin hărăziţi cu talent sau pentru cei ce o privesc cu superficialitate. S-a optat pentru o piesă de Georges Feydeau (1862 – 1921), nume de frunte al teatrului bulevardier, un “clasic” al genului. Opţiunea repertorială pentru dramaturgul francez este demnă de laudă. Numai că “Doctori, femei şi alta întâmplări” este, să-i zicem, o adaptare după “Tailleur pour dames” de Feydeau, într-un limbaj discutabil sub aspectul pretenţiilor de modernitate. Ca în orice comedie bulevardieră povestea e complicată, bogată în situaţiile comice iscate în jurul doctorului Moulineaux care îşi înşeală prostovana soţie, cum o fac şi alţii din jurul său. De astă dată spectacolul se deteriorează în calitate datorită regiei lui Emanuel Pârvu care se mai şi distribuie pe sine în personajul doctorului. Dânsul şi-a mai experimentat ambiţiile regizorale şi în alte comedii bulevardiere – “Pijamale” de Mawby Green şi Ed Feilbert, “Crimă la Howard Johnson” de Ron Clark şi Sam Bobrick -, iar rezultatele au fost spectacole mediocre. Acum, avându-l în faţă pe Feydeau, îşi manifestă şi pretenţiile de originalitate, încarcă fără motivare spectacolul cu efecte derizorii, dar uită să urmărească relaţiile dintre personaje, să le consolideze. Să apelezi, de pildă, într-o comedie bulevardieră ce trebuie să speculeze credibil ca vizualizare comicul situaţiilor, la … stroboscop, este penibil, cum se întâmplă într-o scenă cu Pomponette, un băiat ce se vrea femeie! În ideea că sporeşte hazul spectacolului, regizorul îşi completează distribuţia cu … un câine, companionul personajului Rosa. Căţeluşul e simpatic, numai că prezenţa sa în scenă anulează interpretarea actorilor pentru că se ştie că un copil sau un animăluţ devin întodeauna punctual principal de atracţie al publicului. Emanuel Pârvu este un actor cu pretenţii de regizor, numai că vrând să se manifeste în ambele domenii, nu reuşeşte să fie convingător în nici unul. S-a autodistribuit în doctorul Moulineaux, rol important pentru derularea iţelor conflictului căruia însă, nu îi găseşte o rezolvare credibilă. Soţul disperat care trebuie să-şi acopere infidelitatea faţă de soţie şi încurcă situaţiile, e stângaci creionat de actor, fără umor şi fiind interpretat mediocru îi dezavantajează pe colegii din distribuţie în stabilirea relaţiilor cu Moulineaux. Unii actori găsesc totuşi soluţii de a suplini lipsurile partenerului.
Marele câştig valoric al acestui spectacol este Mihai Bendeac în Bassinet, un rol de planul doi, excelent interpretat, ce se plasează astfel în atenţia spectatorilor care sunt entuziasmaţi de evoluţia sa. Jocul lui Mihai Bendeac nu are nimic din spectaculoasele sale compoziţii comice din “Mondenii”. Nu apelează la nici un efect din cele practicate în emisiunea de la Prima TV, pentru că actorul are ştiinţa departajării mijloacelor de expresie necesare unui divertisment filmat, de cele solicitate de un rol pe o scenă. Actorul se întoarce cu plăcere la teatru şi în toamnă va fi prezent şi în distribuţia premierei “Leonce şi Lena” în regia lui Horaţiu Mălăele la Teatrul de Comedie. Mihai Bendeac deţine un bogat bagaj de expresie în zona comicului, cu inventivitate îşi gândeşte partiturile în cele mai mici amănunte, este un actor unicat ce continuă tradiţia marilor noştri comici rămaşi în istoria valorilor teatrului nostru. Admirabil îl interpretează şi pe Bassinet cel bâlbâit şi foarte curios de ce se petrece în preajma sa. Sunt scene ce se pot considera mici bijuterii comice susţinute de Mihai Bendeac şi Adrian Titieni, interpretul remarcabil al lui Aubin, ofiţerul înşelat de soţie, care are însă şi el o amantă. Este de nerecunoscut în această compoziţie comică Adrian Titieni care ne-a obişnuit mai mult cu roluri cu un conţinut dramatic. Lor li se alătură Adina Popescu în revigorarea spectacolului, actriţă care de mult nu a mai apărut pe scenă, biografia sa artistică fiind apreciată pe timpul când juca la Teatrul de Comedie. Actriţa compune cu mult umor profilui soacrei doctorului, care nu înţelege mai nimic din ce se întâmplă cu mariajul fiicei sale, dar vrea să fie mereu ascultată ca o soacră autoritară. Este o bucurie reîntâlnirea cu Adina Popescu, o actriţă pe nedrept uitată de public. La fel ca şi colegul său de la “Mondenii”, Mihai Bendeac, tânăra Mirela Zeţa în femeea fatală care zăpăceşte minţile bărbaţilor, Suzanne, este excelentă. Îşi pune neostentativ în valoare farmecul personal, personajul său e provocator şi aparent naiv în relaţii. De la Mirela Zeţa sunt de aşteptat mai multe evoluţii pe scenă pentru că teatrele duc lipsă de astfel de actriţe. Regizorul a mai distribuit în Suzanne şi pe Adriana Trandafir, o actriţă stimată. Nu i-am urmărit prestaţia dar distribuirea sa pe acelaşi rol cu Mirela Zeţa este ciudată, actriţele fiind total diferite ca personalitate şi vârstă. Încearcă să se specializeze în comedia bulevardieră, Anca Sigărtău în Rosa, actriţă apreciată a Teatrului “Bulandra”, prezentă de la o vreme în astfel de spectacole de gen. ”Specializarea” s-a transformat în manierizarea interpretării, fiind aceiaşi ca expresie în diverse roluri, exagerată şi exterioară în tratarea personajelor. Mariana Dănescu în soţia doctorului, după succesul din sitcomuri tv, nu găseşte în teatru calea rezolvării personajului. Ne existând mâna sigură a regizorului în îndrumarea actorilor, nici Gabriel Costin în Pomponette cel ce îşi doreşte să fie femie, nu convinge prin jocul său, apropiat mai degrabă de un scheci de televiziune vulgar şi derizoriu. Nici Vlad Corbeanu în majordomul doctorului nu contribuie la susţinerea situaţiilor, fiind simplist, modest în tratare comicului. În acest spectacol se resimte lipsa regiei în cazul unor actori care nu pot să ţină pasul cu colegii lor mult mai inventive, fie pentru că nu au experienţă în ale comediei, fie că sunt superficiali în interpretarea ei.
“Doctori,femei şi alte întâmplări” rămâne totuşi un spectacol ce merită a fi văzut pentru întâlnirea în “direct” cu Mihai Bendeac, Mirela Zeţa, Adrian Titieni şi Adina Popescu. Ei salvează spectacolul de la eşec, îl scot din banalitatea unui divertisment oarecare şi susţin buna intenţie a Teatrului Metropolis de a anima stagiunea estivală cu comedii bulevardiere savuroase. Aşteptăm cu interes şi cea de a treia premieră din luna august, “Fantoma, dragostea mea!”.