luni, 15 februarie 2010

ArCuB - “O LUME PE DOS” (Spectacol găzduit de TEATRUL DE COMEDIE – Sala Studio)

UN SPECTACOL DEZAGREABIL

Din bogata dramaturgie americană, actriţa şi regizoarea, Iarina Demian a ales trei piese scurte ale unor dramaturgi contemporani : “Preludiu şi Liebestod” de Terrence McNally, “Problema” de A. R. Gurney Jr. şi “Naomi în camera de zi” de Christopher Durang. Selecţia sa alătură textele sub titlul “O lume pe dos” şi spectacolul ar avea drept scop, conform ambiţiei regizoarei, să atenţioneze asupra efectelor singurătăţii celor a căror existenţă este afectată de lumea întoarsă pe dos în care trăiesc. Textele, în ciuda unei palide amintiri a stilului absurd comun scrierilor, au fiecare o altă ţintă satirică, inspirată şi de societatea în care trăiesc personajele, iar singurătatea lor e condiţionată de cauze ce motivează diferit manifestările lor. Sub aspectul construcţiei dramatice textele sunt fragile şi
neinteresante pentru cei care trăiesc realitatea măcinată la noi de probleme sociale. Replicile triviale şi prezenţa unei vedete (Tudor Chirilă) în distribuţie nu pot fi suficiente pentru ca acest spectacol să momească şi satisfacă publicul nostru tânăr şi inteligent, să-l convingă de necesitatea selecţiei repertoriale. Spectatorii au dovedit interes faţă de spectacolele cu piese cu substanţă dramatică motivată de frământata noastră actualitate şi scrise în limbajul generaţiei “cool”. Tineri regizori, deveniţi şi dramaturgi unii dintre ei, sau tineri actori dramaturgi, oferă în teatrul independent spectacole remarcabile, ce ar putea şoca prin limbaj pe unii, dar care au un impresionant conţinut, cu adresă directă la viaţa noastră. Proiectul reportorial accepta de ArCuB (Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti), găzduit de Teatrul de Comedie în mica sală Studio, nu serveşte statutului acestei instituţii publice care se mândreşte cu misiunea sa de “educarea publicului prin artă şi cultură”. Face acest lucru teatrul independent ce este preţuit de publicul tânăr pentru meritoriile sale spectacole concepute de colegii săi de generaţie înzestraţi cu spirit inovator.
“O lume pe dos” se vrea a fi un spectacol de tragicomedie, apropiat ca expresie teatrală de suprarealism şi absurd. În “Preludiu şi Liebestod” de Terrence McNally, eroul este un dirijor de succes care susţine un concert cu muzică de Richard Wagner şi rosteşte, în vreme ce îşi exercită profesia, un monolog interior. Dirijorul îşi destăinuie preocupările sale sexuale. “Wagner ştia multe despre sex. Aş vrea să fac sex cu lumea întreagă”, spune în delirul său acest personaj. Ilustraţia muzicală fireşte este extrasă din creaţia celebrului compozitor şi uneori acoperă replicile. Se alătură acestui monolog intim al dirijorului şi replicile sporadice a doi spectatori – soţia artistului (Smaranda Caragea) şi un homosexual îndrăgostit de acesta (Andrei Runcanu) - cât şi intervenţiile concertmaistrului (Marius Drogeanu) şi sopranei (Simona Stoicescu). Şi astfel, replici de genul, “La ce te uiţi, boule?” sau “Curva dracului!” etc., ce ar trebui să stârnească râsul publicului completează muzica lui Wagner transmisă continuu şi care instigă la amintiri despre experienţele sale sexuale pe dirijorul bisexual. Dirijorul ar fi un artist cu mari probleme existenţiale, orgolios, marcat de succes, dar şi de eşecuri în viaţa personală care, în final, se pare că îşi injectează o supradoză d
e droguri şi leşină. Intervin lent maşiniştii, deaorece urmează un alt text, pentru ridicarea elementelor decorului în care dirijorul zace lat pe podea. Dar … brusc, după câteva secunde de întuneric, se aprinde lumina în săliţă, schimbare ce anunţă surprinzător pentru spectatori… pauza. De ce era necesară o astfel de formulă de trecere la al doilea text, e greu de aflat motivarea artistică. Regizoarea nu a găsit o soluţie pentru pauza necesară ca actorii să-şi schimbe costumele solicitate de al doilea text şi a apelat la maşiniştii care păcălesc publicul prin manevrele decorului pe muzică de Wagner, ca apoi să-i acorde vreo zece minute de respiro. Trist este că regizoarea nu acordă atenţia necesară îndrumării distribuţiei pentru a nuanţa, sau a sublinia sensurile stărilor prin care trec personajele. Dirijorul interpretat de Tudor Chirilă pare că recită monoton un text, e unifom în expresia invocării stărilor prin care a trecut cândva, iar relaţiile sale cu personajele din apropiere, cu acordurile muzicii pe care o dirijează, sunt confuze. Dirijorul devine doar caricatura unui personaj obsedat, aflat în pragul nebuniei. În rolurile secundare, Smaranda Caragea (soţia dirijorului) şi Andrei Runcanu (spectatorul gay) sunt palide prezenţe scenice, iar Simona Stoicescu (soprana) şi Marius Drogeanu (concertmaistrul) încearcă desenul simplist al unor personaje pe care regia nu le implică într-o relaţie subtilă cu dirijorul şi muzica. Decorul Ramonei Macarie şi costumele create de Angi Dumitrescu, sugerează posibila atmosferă specifică pentru o sală de concert. Jocul de schimbarea culorii luminilor practicat pe parcursul întregului spectacol este insă inadecvat pentru subiect. Aşa cum este tratat teatral textul te poate duce cu gândul că mult mai adecvate ar fi fost manelele pentru ilustraţia sa muzicală decât sărmanul Wagner solicitat de Terrence McNally şi nici măcar pomenit în pagina distribuţiei din caietul program.
În “Problema” de A. R. Gurney Jr. un cuplu este nemulţumit de relaţia sexuală. Soţia şi soţul se pretează la o bizară farsă pentru a salva relaţia cuplului. Ilustraţia teatrală a textului este revuistică, pare a fi reprezentaţia unui teatru de revistă practicat de amatori. Soţia gravidă, cu o burtă ce se vede că ascunde un balon, la început întinde nişte perdele, de parcă nu se schimbase totuşi, decorul la pauză. Soţul studiază şi descoperim că ar fi profesor. Până la urmă, farsa care se derulează, îl face pe profesor să se machieze, în spatele perdelelor, ca să devină negrul invocat de soţie ca tatăl copilului aşteptat, etc. Amândoi se pretează la o farsă absurdă pentru a salva relaţia lor sexuală. În rolul soţului, Tudor Chirilă îşi doreşte creionarea comică a situaţiei, dar o susţine cu stângăcie, poate şi din cauza simplismului viziunii regizorale, cât şi a lipsei unei partenere credibile. Smaranda Caragea interpretează personajul soţiei de parcă ar fi la o primă lectură a textului în care nu investeşte fantezie în expresie şi gând interior pentru sublinierea subtextului.
O altă schimbare lentă a decorului de către maşinişti, anunţă “Naomi în camera de zi” de Christopher Durang. Este povestea unei mame psihopate, Naomi (Iarina Demian) care terorizează un cuplu bizar în nefericirea pierderii copiilor într-un accident, cuplu alcătuit din fiul ei John (Tudor Chirilă) şi Johnna (Simona Stoicescu). Regizoarea schimbă pentru acest text, atât creatorii decorului şi costumelor (Ramona Macarie şi Angi Dumitrescu), cât şi registru tratării teatrale pe care şi-l doreşte apropiat de suprarealism. Decorul este inspirat de Teatrul Muzeu Salvador Dali din Figueras, oraşul spaniol al celebrului artist. Chipul lui Dali şi Gala, soţia sa goală răsturnată pe mustaţa sa sunt imaginea celor trei mari panouri din spaţiul de joc în care se află şi un fotoliul din cunoscuta compoziţie Mae West Room de la Teatrul Muzeu al lui Dali. Cel de al treilea text din spectacolul regizat de Iarina Demian prilejuieşte însă, surpriza plăcută a interpretării lui Naomi de către actriţa Iarina Demian. Cu bogăţie de nuanţe şi accente actriţa înfăptuieşte portretul mamei psihopate care distruge existenţa fiului şi a consoartei sale. De mulţi ani, Iarina Demian nu a mai apărut pe scenă şi a rămas doar în culise, în rolul regizorului. Revenirea sa în personajul Naomi este prilejul realizării admirabile a unei partituri dificile. John şi Johnna prin interpretarea simplistă a lui Tudor Chirilă şi Simonei Stoicescu par doar nişte păpuşi mecanice manevrate de Naomi.
“O lume pe dos” se vrea a fi un spectacol modern dar e unul dezagreabil cu toate că are în centrul distribuţiei o vedetă, pe Tudor Chirilă care nu a fost servit convenabil capacităţilor sale, nici de texte, nici de regie. Tudor Chirilă a devenit o vedetă a tinerei generaţii, începând cu inspirata sa prezenţă în domeniul muzical alături de trupa Vama Veche şi până la teatrul de proză. A uimit prin interpretarea de excepţie a personajului Malvolio din “A douăsprezecea noapte”, spectacolul Teatrului de Comedie regizat de Gelu Colceag. Din păcate, această personalitate nu a mai avut, în ultimul timp, şansa întâlnirii cu manifestări culturale de referinţă pentru biografia sa artistică. Desigur, îşi are fanii săi, care se vor revolta pentru comentariile de mai sus, dar Tudor Chirilă merită partituri mai ample decât cele din “O lume pe dos”, cât şi show-uri muzicale pe măsura talentului său. Spectacolul găzduit de Teatrul de Comedie este o ilustrare scenică amatoristică cu pretenţii de a fi apropiată absurdului, suprarealismului şi altor curente moderne, dar nu are fiorul emoţional, provocator la gând al acestora şi necesar oricărei reprezentaţii teatrale de valoare culturală. Proiectul realizat de ArCuB nu poate fi un argument pentru intenţiile trâmbiţate ale acestei instituţii publice de a servi “arta şi cultura”.


5 comentarii:

  1. Ati scapat ceva. Experimentul de nefacut: mama de vedeta sau regizoare de domn goe?
    De aici:
    “O lume pe dos” se vrea a fi un spectacol modern dar e unul dezagreabil ... TOCMAI PENTRU CA ...are în centrul distribuţiei o doar-vedetă, pe Tudor Chirilă care nu a fost servit convenabil capacităţilor sale, nici de texte, nici de regia MAMA pe care fiul o subjuga.

    RăspundețiȘtergere
  2. Schimonoselile Iarinei sunt bogatie de nuante? Crd ca ati vrut s-o menajati cumva.
    Nu am inteles care a fost logica ordonarii celor trei piese...
    “Preludiu şi Liebestod” este o provocare mult prea mare pentru capacitatile lui Tudor Chirila care dovedeste carente in pregatirea sa de actor ... sau vicii dobandite din cariera lui de solist vocal.
    De fapt, ce deranjeaza este tocmai intentia inconstienta de a produce un spectacol de solisti in care tot ceea ce nu este Tudor ori Iarina este tratat regizoral ca simplu decor.
    Este de neinteles, altfel decat din logica de obligatie de serviciu, cum un actor cu experienta ca Marius Drogeanu a aceptat sa intre in asa ceva.
    Cei doi studenti si-au primit si ei lectia. Chiar daca se ajunge greu pe scena unui teatru profesionist ... este bine sa nu accepti orice ti se propune.

    RăspundețiȘtergere
  3. As dori sa incep cu un salut cordial :Buna seara ,doamna!
    Dati-mi voie sa-mi exprim eu dezgustul si opinia asupra crticei dumneavoastra de teatru si arta. Asa cum nu sunt de accord cu cele doua comentarii dinaintea mea .
    De ce?
    E o problematica simpla. Consider ca este un spectacol reusit nicidecum in vreun fel dezagreabil. Dezagreabil este insa modul in care nu ati putut gasi niciun argument favorabil sau aspect mai degraba asupra acestei piese de teatru. Am vazut piesa de doua ori . De ce? Pentru ca m-a incantat. Pentru ca desi foloseste un limbaj ce se muleaza asupra generatiei "cool" din care pot spune ca fac parte (nu ca as fi mandra de asta) insa exista si parti bune nu numai parti intunecate si nu toti tinerii din ziua de astazi sunt incapabili asa cum considera multe persoane din generatia in varsta sau cea trecuta prin viata sa ma exprim asa. In ceea ce priveste acest spectacol este o piesa marcanta si bine definita ce prezinta o dramaturgie aparte in cele trei acte ale sale. Trei puneri in scena moderne ce exprima o aliura nu prea formala insa nici prea informala . Imbina realitatea cu fantasmul usor prelucrat, pentru a se potrivi .Asta ca sa "ma citez " din cronica in care mi-am expus o intreaga opinie asupra piesei.
    Recunosc ca poate Tudor Chirila nu este perfect insa nimeni nu poate fi doamna. Iar faptul ca este o vedeta.. ce are asta de-a face? Fiecate are dreptul la o imagine. El poate ca in ciuda micilor scapari din viata sa,macar s-a implicat si ii pasa de lumea in care traieste si depune efort sa incerce sa schimbe ceva. Iar ceea ce a regizat si ce a jucat distinsa Iarina Demian nu sunt schimonoseli ci arta insa mentalitati difera. Pacat insa ca in ziua de astazi in loc sa se aprecieze orice forma de cultura,de arta ,orice act de culturalizare din contra se critica . Nu zic nu. Fiecare are dreptul sa decida si sa gandeasca din prisma propriului gust artistic sau orice alta forma ce satisface sau nu mentalul ,insa e mult pana la a lua in deradere munca unor oameni.Mi se pare prea de tot. Ce rost isi are logica intr-o lume pe dos ?
    Si de ce ar fi "Preludiu si Liebestod " o provocare prea mare pentru capacitatile lui Tudor? Doar pentru ca e o vedeta? Doar pentru ca e un tanar si nu pricepe arta si formele ei diferite? Nu cred. Si nu este vorba de o obligatie de serviciu nu cred ca la asta se rezuma o cariera teatrala ci din contra se bazeaza pe placerea si indragirea a ceea ce faci. Asadar Mariu Drogeanu a ales pentru el . Ce-ar fi sa ne gandim ca poate a ales corect din punctul lui de vedere?
    Cei doi studenti nu par chiar atat de studenti la prima vizualizare ba din contra dau dovada de o maturitate iar lectia pe care au invatat-o nu poate fi decat aceea ca este greu si necesita multe ore de munca ,de repetitie si de efort intelectual dar nu in ultimul rand este un privilegiu pentru niste studenti sa lucreze alaturi de mari actori si regizori adica profesionisti . Iar in opinia mea consider ca in viata trebuie sa accepti ceea ce crezi ca e in beneficiul tau iar daca ei au ales inseamna ca au stiut de ce au facut-o. O seara cat mai placuta va urez.

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua,

    e clar ca adevarul este undeva la mijloc.Si, avand absolvit un curs de teatru in urma caruia am jucat intr-o piesa, pot spune cat de cat cum este. Apropo de ce zice dna critic. a vazut o piesa la TNB care nu mi-a placut; intamplarea a facut ca viitoarea mea profesoara de teatru sa joace in acea piesa. Mi-am dat seama mai tarziu ca, desi mie nu mi s-a parut reusita piesa, oamenii(actorii)au muncit pentru ea, asa nereusita cum mi s-a parut. Aceasta munca are loc oricum ar piesa si reusita unei piese nu depinde numai de unul sau altul.E foarte usor in general sa stai pe margine si sa critici, netrecand prin vreo situatie de genul acesta.Nu am vazut aceasta piesa insa o spun 100% convinsa ca toate piesele de la Teatrul de Comedie mi-au placut, desi unele nefiind practic comedii mi-au lasat un gust amar, dar nu din cauza actorilor/ regiei ci din cauza mesajului transmis. Si trebuie sa recunosc ca si in scoala nu am putut suporta criticii..orice poet, scriitor, pictor, sculptor, regizor, actor, etc. incearca sa creeze ceva unic si nou..dvs. criticii 'creati' pe marginea 'creatiei' altuia..deci de fapt, nu creati nimic, propriu-zis..Si atunci, de ce atata bataie de cap daca dvs. nu v-a placut acest spectacol? Luati un pix, scrieti o piesa si regizati ceva mai bun.
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  5. Intamplator am vazut si eu piesa asta de curand la Brasov. Stiam despre bucataria ei multe din Bucuresi, insa nu am avut prilejul s-o vad acolo.
    Este un experiment si ar fi trebuit tratata ca atare. Se pare insa ca criticii de teatru din Romania prefera rolul de cerberi si nu pe acela de autori de judecati cu valoare in sine facute pe marginea unei intamplari teatrale. Este facil sa faci un fel de compunere cu reteta standard despre ce ti-a placut matale si ce nu. Este revoltator cand iti strecori si meciurile personale (cu unii profesori din UNATC sau sefi din cultura) tragand in studenti (gratuit si prost informat!!!) ... De exemplu, nu stiat ca la data la care ati vazut piesa una dintre actrite intrase in distributie de abia 3 saptamani inlocuind-o pe actrita care a fost initial distribuita ... fiind obligata sa preia un personaj deja prefigurat de fosta actrita !!! (Sper sa nu capatati pica definitiva pe aceasta actrita pentru ce va scriu eu aici).
    Oricum, vad ca in general, in aprecierile dumneavoastra, sunteti mai sensibila la forma decat la continut si, vai, de multe ori se simte acel obicei al dumneavoastra (venit dintr-o anume aroganta?) de a nu urmari piesa si de a scrie cronica chiar in timpul spectacolului (v-am surprins in doua randuri facand asta!)
    Concluzie: Cred ca si critica romaneasca este in mare criza si suferinta !!!
    Sugestie. In afara de vanarea de noduri in papura si de sclipiciuri placute gustului personal ar fi bine sa vedem si judecati cauzale in criticile de teatru. De pilda, ce ziceti de faptul ca viata actorului tanar, silit sa ramana independent, este una atat de ocupata de ziua de maine, incat faptul ca inca se mai zbate sa repete si sa apara in piese de teatru (chiar si in off), castigand aproape nimic, este o adevarata drama dreata si de indiferenta unor institutii de cultura incapabile sa renunte la ierarhiile de tip vicariat deja instaurate?
    Inca o data, sper sa fiti si sensibila si rezistenta la critici. A venit vremea unei noi generatii si in domeniul asta. Daca nu o cultivati, o sa se nasca negand-o vehement pe a dumneavoastra! AICI ERA SI CHEIA ACESTEI POSTARI!

    RăspundețiȘtergere