sâmbătă, 25 septembrie 2010

“DRAGĂ ELENA SERGHEEVNA/ȘANTAJ” - OPERA PRIMA (Proiect găzduit de Teatrul de Comedie la Sala Nouă)

PRIMII PAȘI CU SUCCES PE DRUMUL AFIRMĂRII

Prin proiect spectacolul face parte dintr-un grupaj de patru spectacole ce lansează “Opera Prima” și ministagiunea sa, coordonator și inițiator fiind dr. Paul Chiribuță și George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie și al Asociației UNESCO Adolescenții, parteneri – UNATC, alături de masteranzii și absolvenții săi, Sorina Ștefănescu, Alexandru Mâzgăreanu, Maria Pitea și Sorina Diaconu. Proiectul “propune un model socio-cultural de educație și reintegrare socială ce se adresează categoriei defavorizate de pe raza Municipiului București”. Această precizare este tributară stilului nostru de limbaj încărcat de multe vorbe, dar în esență proiectul este cu pricepere coordonat prin evidențierea tinerelor talente din teatru ce realizează spectacole de calitate adresate tematic generației căreia îi aparțin. În afara premierei “Dragă Elena Sergheevna/Șanta j”, proiectul și-a completat ministagiunea prin “Biloxi Blues” și “Treapta a noua”, examene de licență din anii trecuți de la UNATC și “L-V : 8-16”, un spectacol din 2009 de la Teatrul Luni. Selecția repertorială servește buna intenție de a se adresa spectatorilor tineri. Ministagiunea se va derula și în liceele bucureștene.

“Dragă Elena Sergheevna/Șantaj” este rezultatul colaborării dintre membrii unei echipe tinere ce reunește pe regizorul Alexandru Mâzgăreanu, actorii Sorina Ștefănescu, Liviu Chițu, absolvenți UNATC și elevii Vlad Bălan (Liceul “Coșbuc”), Gabriel Fereșteanu (Liceul “Lazăr”), Ilinca Tuvene (Liceul “Brâncoveanu”). În spectacol două roluri – Elena Sergheevna și Lida - beneficiază de dublă distribuție. Am citat doar actorii prezenți la lansarea proiectului. Regizorul Alexandru Mâzgăreanu a reușit performanța de a reuni într-o distribuție actori profesioniști și amatori aspiranți la o carieră teatrală.

Mai întâi subliniem că alegerea sa repertorială se mulează perfect pe intenția proiectului. Piesa aparține Ludmilei Razumovskaia, un dramaturg din Letonia, școlit la Sankt Petersburg, apreciat în lume pentru scrierile sale jucate pe diverse scene. La noi, numele autoarei este înscris, de pildă, în repertoriul Teatrului “Nottara” cu piesa “În Piața Vladimir” (spectacol comentat pe blog). Trebuie să mai amintim și spectacolul “Acasă” de la Teatrul “Ion Creangă” care integra în distribuție copii ai străzi alături de actori, iar tânărul regizor Radu Apostol a obținut premiul de debut la Gala UNITER. Piesa Ludmilei Razumovskaia cu toate că a fost scrisă în urmă cu două decenii este actuală prin atenționarea asupra relației profesori-elevi într-o societate confuză, lipsită de percepte morale, marcată de dictatura banului. Pe scurt, patru elevi de liceu merg la profesoara de matematică, Elena Sergheevna, sub pretextul de a o felicita de ziua ei, dar cu scopul de a o șantaja pentru a își salva lucrările finalului de studii de la dezastrul unei note ce îi dezavantajează la admiterea la facultate. Personajele sunt construite minuțios, ca și conflictul, piesa fiind o tragic-comedie cu rezonanțe în zilele noastre

Alexandru Mâzgăreanu s-a afirmat ca regizor mai întâi cu “Romanțioșii” în cadrul proiectului “COMEDIA ȚINE LA TINEri” al Teatrului de Comedie, obținând premiul pentru cel mai bun regizor. Recent și-a susținut examenul de masterat cu dramatizarea după Cehov, “Funcționarii”, spectacol inclus în repertoriul Teatrului Metropolis și selectat pentru ediția din această toamnă a Festivalului Național. Regizorul a tratat piesa Ludmilei Razumovskaia pe linia unei expuneri realiste, cu motivări psihologice inteligent exploatate în interpretarea personajelor, ținând cont că se află într-un spațiu de joc neconvențional și orice exagerare regizorală ar putea dezavantaja actorii. Scenografia creată de Maria Ditea s-a adaptat cerințelor realiste impuse de viziunea regizorului. Spectacolul are tensiune, degajă emoție și provoacă orice spectator la o analiză personală asupra cauzelor conflictului. Ca orice regizor conștient că actorul este, până la urmă, cel care transmite publicului viziunea sa, Alexandru Mâzgăreanu a lucrat cu fiecare interpret, dibaci, partitura în care era distribuit. Și tăcerile actorii le trăiau interior, credibil. Rar într-un spectacol actorul când nu are replică să se implice prin expresie în situația conflictuală la care asistă, precum aici. Liceenii noștri reușeau această performanță.

Personajul Elena Sergheevna este cheia conflictului, rol complex de care Sorina Ștefănescu se achită ireproșabil. Urmărindu-i doar privirea cum transmite stările prin care trece profesoara de matematică de la naivitate, bucurie, la revoltă, spectatorul rămâne uimit de bogata trăire a situațiilor de către actriță. Sorina Ștefănescu a interpretat apreciabil și roluri secundare în “Romanțioșii” și “Domnișoara Iulia”, dar de astă dată a avut șansa întâlnirii cu o partitură consistentă în care a investit forță dramatică și sensibilitate. Grupul liceenilor este condus în demersul său de șantajare a profesoarei, de Volodea, un rol dificil, distribuit lui Liviu Chițu. Cu finețe, la nuanță, tânărul actor își compune diabolicul personaj, reușind să ocolească orice tendință de exagerare în expresie. Dar … absolventul UNATC dovedește uneori stângăcie în tonalitatea vocală prin rostirea șoptită a replicii în numele firescului pe care în ansamblu îl servește însă, cu credință, convingător. La rândul lor, liceenii construiesc profesional partiturile, definind credibil tipologiile personajelor. Vlad Bălan în Vitea cel ce se laudă cu prețuirea lui Dostoievski și e prieten cu alcoolul, se remarcă prin personalitate în jocul său nuanțat, sinceritate în atitudini și gând atent urmărit în rostirea cu dublu sens a cuvântului. Poate fi un viitor actor special prin aspectul fizic ce îi servește expresivitatea. O prezență, putem spune filmică, este Ilinca Tuvene în Lida. Are un farmec aparte și se dăruiește cu credință personajului dezvăluind ambiguitatea sa caracterială. Firesc în adaptarea la cerințele personajului manifestă Gabriel Fereșteanu în Pașa. Cei trei liceeni, la propiu și la figurat, dovedesc cunoașterea culturală a convenției teatrale și nu putem avea decât prețuire pentru evoluțiile lor în acest original spectacol. Interpretarea lor este mai presus decât a multor absolvenți ai studiilor de trei ani din diverse universități teatrale.

Proiectul “Opera Prima” mai propune alte trei spectacole comentate pe blog la vremea premierei. “Biloxi Blues” este un examen de absolvire corect dar fără strălucire sub aspectul interpreților. Un alt examen este și “Treapta a noua” care a atras atenția prin cele patru interprete admirabile în conceperea personajelor în care erau distribuite. Una dintre ele este Valentina Zaharia premiată la ediția trecută a Galei Tânărului Actor de la Mangalia, prezentă apoi în spectacolul Naționalului bucureștean “Tectonica sentimentelor” unde realizează un rol remarcabil. “L-V : 8-16” este un “one man show”, prezentat la Teatrului Luni care l-a lansat pe Lari Giorgescu, tânărul actor fiind apoi distribuit în Leonce de regizorul Horațiu Mălăele, în spectacolul Teatrului de Comedie “Leon și Lena”.

Proiectul “Opera Prima” în afara scopului său reportorial educativ, prilejuiește și sprijinirea afirmării tinerelor talente. Să sperăm că la edițiile viitoare va continua acest drum prin mai multe premiere.

Un comentariu:

  1. Stimata doamna Ileana Lucaciu, trebuie sa spun ca va admir de foarte mult timp articolele, pe care le astept mereu cu nerabdare. Va dau intru totul dreptate in legatura cu spectacolul prezentat mai sus. Am fost extrem de placut impresionat de acesti minunati tineri actori si viitori actori (sper), mult mai impresionat decat de studenti la specializarea actorie.
    Va felicit pentru ceea ce faceti.

    RăspundețiȘtergere