MULTE PROMISIUNI, PUȚINE ÎMPLINIRI
Piesa lui Jean Giraudoux, după mai mult de jumătate de secol de când a fost scrisă, s-a transformat și în scenariu de film, a fost jucată pe multe meridiane, și la noi, cu mare succes, prin anii ’70, la Teatrul Mic. Astăzi, piesa pare depășită de vremuri prin tratare simplistă a luptei dintre binele și răul social. Conflictul dintre veroși afaceriști care ar vrea să exploateze petrolul din subsolul Parisului și niște personae naive care li se opun cu înverșunare, nu mai are la început de mileniu trei, efectul scontat de Giraudoux pentru cei care trăiau sfârșitul celei de al doilea război mondial, când a fost pus în pagină dramatică de către autor. Este valabilă și astăzi intenția conflictului de a avertiza asupra pericolului “industrializării” forțate, dar solicită alte valențe teatrale pentru receptarea sa de către public. Jean Giraudoux a construit cel puțin patru personaje – Aurelie (Dana Dogaru), Constance (Ileana Stana Ionescu), Gabrielle (Alexandrina Halic) și Josephine (Irina Petrescu) -, cu farmec comic, cu partituri generoase pentru interprete, dar … piesa avea nevoie de o viziune regizorală fermă, coerentă, ca să susțină posibilitatea receptării sale credibile de către spectatorul de astăzi, să îi adapteze tematica la contemporaneitate.
Pentru un teatru de proiecte, cum este Teatrul Metropolis, un proiect ce implică o numeroasă distribuție pentru peste 20 de roluri, cu actori din diverse teatre, solicită eforturi mari financiare pentru realizarea sa. “Regia, concept decor, ilustrația muzicală, light design” aparțin lui Alice Barb, autoare, firește, și a “versiunii scenice”. Toate aceste precizări din mini-programul de sală ar indica un “spectacol de autor”, ca și în cazul celui de la Teatrul “Nottara” – “Vacanță în Guadelupa” conceput de Diana Lupescu și comentat mai jos. Decorul este realizat însă, de Vanda Maria Sturdza, o tânără scenografă apreciată pentru contribuția sa la alte spectacole. În acest “spectacol de autor”, decorul său în tentă suprarealistă, prin câțiva stâlpi vrea să îngrădească o lume cuprinsă de nebunie. Anca Pâslaru creează costumele cu buna intenție de a sugera tipologia personajelor sugerată de autor când a scris piesa. Cu toate că reunește în distribuție actori de marcă, viziunea regizorală rămâne punctul nevralgic al “Nebunei din Chaillot” pentru că povestește doar, acțiunea banal, fără apropierea ofertată a tematicii de realitatea lumii actuale. Actorii nu sunt sprijiniți de regie să configureze verosimil personajele, relațiile sunt ignorate. Spectacolul pare ilustrarea teatrală mediocră a unei povești ce începe cu … “a fost odată ca niciodată”.
Lupta dintre bătrânele “doamne de bine” și “afaceriștii răi” este asistată și sprijinită de diverse tipologii distribuite unor tineri actori. Regia nu personalizează însă, fiecare participant la acțiune, consideră că ar fi cu toții doar, o gașcă oarecare. Din această echipă de sacrificiu, de figurație, se detașează totuși, Crina Semciuc în Cântăreața. Se remarcă prin urmărirea expresivă, personală, lipsită de replică a conflictelor. Participă, se implică tacit în diverse situații. Schițele grotești, stridente ale afaceriștilor datorate conceptului regizoral, beneficiază de actori stimați, Claudiu Stănescu - Prospectorul, Dan Aștilean - Președintele și Romeo Pop – Baronul care prestează scenic indicațiile regiei fără a evidenția un gând interior în raport cu sensurile replicii. Un rol din planul doi, Peticarul, reușește să îl rezolve plauzibil, Eugen Racoți.
Partea a doua a spectacolului prinde cât de cât viață, prin încercările de a defini profilul doamnelor naive ce vor să salveze Parisul, fiecare cu ciudățenii personale, interpretate de Dana Dogaru, Ileana Stana Ionescu, Alexandrina Halic și Irina Petrescu. Excelentă este Irina Petrescu în scena susținută de Josephine căreia i se atribuie rolul de judecător al situației extreme ce frământă pe distinsele doamne. Actrița dă sens satiric momentului. Cu umor caracterizează Ileana Stana Ionescu pe Constance, nostalgică după câinele său dispărut. O surpriză plăcută este reîntâlnirea cu Alexandrina Halic în Gabrielle, bătrânica mereu visătoare la timpul când era o fetiță răsfățată. Josephine, Constance și Gabrielle sunt prietenele doamnei Aurelie, femeia cu pretenții de aristocrată, personaj cheie al susținerii conflictului, luptei cu afaceriștii, ce revine Danei Dogaru. În prima parte a spectacolului, apreciata actriță desenează profilul unui personaj ciudat în conformitate cu drumul sinuos al regiei, lipsit de motivări interioare pentru acțiunea de protest pe care o declanșează, ca abia în final, Dana Dogaru să dea forță convingătoare manipulărilor inițiate de Aurelie în numele dreptății. Din păcate, regia nu a reușit să exploateze capacitățile acestei mari actrițe, docilă în fața unei viziuni teatrale confuze.
“Nebuna din Chaillot” este un spectacol marcat de bune premize pentru a înregistra aprecieri calitative prin distribuție și scenografie, ce sunt însă, nefructificate de regie. Regizorul nu poate da niciodată vina pe actorii pe care nu reușește să îi convingă prin dorința sa de a prezenta scenic un mesaj … ilogic însă, ambalat teatral, cum se întâmplă și în cazul acestui spectacol. Confruntarea dintre bine și rău, cu doamne stranii și un zmeu care zbiară, are drept rezultat un spectacol mediocru. Și acest eșec este rezultatul stângăciilor regiei, situațiiei discutabile în care se află acest compartiment important al creației teatrale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu