“ NEÎNȚELEGEREA “ – TEATRUL GERMAN DE STAT din TIMIȘOARA
(Secțiunea : “ De toate pentru toți”)
OFERTĂ
TEATRALĂ, IMPRESIONANTĂ
Alături de filosofii curentului
existențialist, de literați precum Sartre, și eseistului, romancierului și
dramaturgului, Albert Camus, i-a fost atribuită apartenența la existențialism.
Intenția de analiză a existenței concrete a individului, rezultată din
subiectivitate și conștiința de sine, fragilitatea interiorului psihicului uman
– orientări esențiale ale existențialismului, stau și la baza piesei
“Neînțelegerea” lui Camus, descifrată pe această linie, remarcabil de regizorul
Bocsardi Laszlo.
Albert
Camus s-a inspirat dintr-un fapt real, și acțiunea piesei e reîntâlnită, sub un
alt aspect și în romanul “Străinul”. Piesa este foarte dificilă în a i se da o
tratare scenică credibilă. Absurdul și teatrul psihologic, se întrepătrund
într-un conflict tragic. Amintim pe scurt acțiunea ca argument al analizei
spectacolului conceput impresionant de Bocsardi Laszlo. Mama și fiica sa
Martha, trăiesc izolate de lume și dețin un han. Visează evadarea într-o altă
lume primitoare, într-un spațiu deschis din preajma mării. Soluția câștigului
banilor necesari evadării, o practică ucigând și jefuind clienții bogați care
poposesc la han. Destinul le pedepsește demersul. După douăzeci de ani de când
le-a părăsit, cu dorința spășită de a le ajuta, sosește la han incognito, Jean,
fiul, frate al Marthei, ajuns un om bogat. Va cădea victima lor pentru că totul
primește pedeapsă în viață, așa cum își gândeau și anticii piesele în numele
“moirei”.
Regizorul Bocsardi Laszlo analizează teatral la nuanță
personalitatea ascunsă a personajelor, având un sprijin valoros în fiecare
actor. Sporește teatralitatea dramatică a fiecărui moment, prin vizualizări spectaculoase,
surprinzătoare, cu trimiteri metaforice directe la subtextul situațiilor
tributare existențialismului. Găsește un sprijin deplin în decorul creat de
Jozsef Bartha cu intenția de a dezvolta, amplifica pe parcursul acțiunii și
spațiul de joc în funcție de tensiunea conflictului. Lansează convenția din
debutul reprezentației, atât regizorul, cât și scenograful. Într-un moment de
început, lipsit de replică, un personaj straniu, privește fix publicul din
profunzimea unui fundal negru. Se lasă apoi peste straniul personaj, “zidul”
din geamuri mate ce îngrădesc hanul, îngrădesc o întreagă lume închisă. După
venirea lui Jean și pătrunderea sa în acest univers, “zidul” se ridică, spațiul
prinde dimensiuni, negrul domină coloristic albul patului destinat lui Jean.
Baza de imagine generală rămâne montajul cu sens simbolic a plasării spațiilor
de joc, realizate inspirat de scenograful Jozsef Bartha. Costumele făptuite de
Judit Dobre – Kothay au accente coloristice. Dacă mama și fiica sunt îmbrăcate
în croiuri contemporane, dar în negru, soția lui Jean, în finalul tragic,
poartă o rochie colorată viu, doar personajul straniu e înveșmântat ciudat,
parcă ar fi desprins dintr-o epocă medievală. Este “fostul” bătrân servitor din
piesă, căruia i se atribuie de către regizor un nou sens pe parcursul
conflictului, de-a fi justițiarul destin ce urmărește tăcut zbaterile
personajelor. Sorin Loveanu dă viață credibilă acestui rol al “destinului” doar
prin expresie, gest, ținută, chiar dacă costumul său pare exagerat desenat.
Jocul cu pașaportul celui ucis, înmânat femeilor pentru a le dezvălui
identitatea victimei lor, este un moment dramatic, excelent dirijat prin
expresii de Sorin Leoveanu.
Regizorul Bocsardi Laszlo conduce strălucit tensiunile
conflictului, urmărind la gest și expresie, relațiile dintre personaje. Sunt de
neuitat scenele dintre mamă (Ida Jarcsek – Gaza), fiică (Ramona Olasz) și oaspetele venit la han, de fapt,
ruda lor de sânge, Jean (Georg Peetz). Fiecare actor reușește brilliant
interpretarea relațiilor pe două planuri : cel direct al relației prezente,
dublat de interiorul frământat de problemele de conștiință ridicate de
contactul cu cineva aparent
necunoscut femeilor, iar pentru Jean, de un om cu conștiința încărcată de
vinovăția uitării ființelor dragi. Bocsardi Laszlo demonstrează a fi un fin
psiholog în îndrumarea actorilor care îi servesc verosimil intențiile de
analiză a situațiilor.
Obosită de viață, mama acceptă planul criminal al
fiicei, fiind culpabilă că nu a reușit să îi fie mereu aproape de sufletul ei
închistat în nemulțumiri personale, Ida Jarcsek – Gaza acordând o interpretare
de excepție personajului. Martha nu este o criminală bolnavă psihic, ci o
femeie neîmplinită, revoltată pe vicisitudinile vieții în izolare, iar Ramona
Olasz se transpune în personaj, speculează nuanțat replica și subtextul ei,
situațiile, compune memorabil rolul. Chiar și în secvența forțată regizoral ca
teatralitate a unui posibil incest, provocat de Martha, dornică de erotism, în
relația cu “necunoscutul” frate Jean, actrița își îmbogățește personajul. Cu
finețe, Georg Peetz îl prezintă pe Jean, fiul avut care dorește să își repare
trădarea neglijării mamei și surorii sale, vreme de mulți ani. Ajuns în
universul copilăriei uitate, personajul său trăiește interior, regăsirea
amintirilor și frica mărturisirii identității sale. Soția sa , Maria este
minunat conturată de Ioana Iacob, ca o femeie dăruită iubirii, dar căreia
inițiativa lui Jean îi stârnește fricii interioare, ca în final să îi tulbure
mintea dispariția din viață a partenerului pe care îl caută cu disperare.
Trebuie subliniat că toți actorii s-au dedicat cu credință viziunii regizorale,
chiar dacă în unele scene interveneau și accente suprarealiste solicitate
regizoral prin mișcare ori prin prezența bătrânului “destin”.
Spectacolul are miez emoțional, prin analiza teatrală a
psihologiei personajelor, transmite credibil expresia unor situații extreme,
punctate metaforic coerent , provoacă la judecarea de către privitor, a
interiorului tăinuit de fiecare personaj. “Neînțelegerea” rămâne un spectacol
eveniment prin originalitatea regizorului de a impune tendința de vizualizare
teatrală a unui text, consolidând însă, cuvântul, sporindu-i importanța
conținutului prin imagine.
“ FAMILIA TOT “ – CENTRUL CULTURAL PENTRU UNESCO “ NICOLAE BĂLCESCU
“
(Secțiunea
: “De toate pentru toți”)
UN
REUȘIT SPECTACOL AVERTISMENT
De la regizorul Victor Ioan
Frunză, nu te poți aștepta decât la spectacole provocatoare, încărcate în
sensuri, în formule originale de vizualizare. După ce a reunit într-o echipă, un grup de tineri
actori deosebiți în urmă cu aproximativ două stagiuni prin “Furtuna” de
Shakespeare, tot la Centrul Cultural pentru UNESCO (încântător spectacol,
comentat pe blog), revine în același loc, cu o parte din echipă, căreia îi
speculează capacitățile în piesa “Familia Tot” de Istvan Orkeny. S-au împlinit
o sută de ani de la nașterea dramaturgului maghiar Istvan Orkeny, prețuit în
Ungaria precum Caragiale la noi, și regizorul alege piesa pentru un spectacol , avertisment tragicomic asupra pericolului ce îl reprezintă demența unui
dictator.
Într-un
sat izolat și uitat de lume, în timpul celui de al doilea război mondial,
liniștea și normalitatea familiei Tot este răvășită de venirea în “concediu de
odihnă” a unui maior dement. Întâmplarea face a ajunge în familia pompierului
Tot, fiind trimis de fiul lor, subaltern al maiorului, aflat pe front. Familia
ajunge a fi supusă dictaturii absurde a dementului, în speranța salvării fiului
din tranșee. Viața celor din familie – tată, mamă și fiică –, se schimbă, îi
obligă să trăiască într-o lume de carton. Sunt supuși, noapte și zi, cerințelor
maiorului obsedat să construiască din carton, cutii. Metafora tematicii cu
țintă la pericolul nebuniei unui personaj ajuns să dicteze coordonatele
existenței, este admirabil susținută teatral, vizual, de echipa regizorului
Victor Ioan Frunză și scenograga Adriana Grand. Scena se va umple în timp de
“roadele” demenței celui care terorizează familia Tot, de cutii peste cutii, în
final ajunse figurine de carton în dimensiuni reale – un toboșar, un
trompetist, etc. - dar și o căsuță mică de carton. Scenografa Adraiana Grand
compune excelent vizualizarea scenică a haosului demenței maiorului, iar
regizorul Victor Ioan Frunză o folosește inspirat și prin sprijinul
interpretării ireproșabile a personajelor de către tinerii actori.
Adrian
Nicolae se transpune în rolul capului familiei, pompierul șef al satului și
indică revoltele personale față de manifestările maiorului, relaționează firesc
în fața diverselor situații, apare ca un om chinuit de neputința de a stopa
dictatura “oaspetelui” său pe care îl va ucide, în final, ca singură salvare a
situației disperate în care a ajuns familia sa. Actorul este remarcabil și în
acest rol de compoziție pentru vârsta sa tânără. Cu forță expresivă, George
Costin manifestă nebunia maiorului, aparent plin de bunăvoință. Obsesiile
personajului devenite ordin dictat cu autoritate, George Costin le scoate abil
în evidență. E drept, poate uneori, în reprezentația vizionată, actorul aluneca
pe panta exagerărilor de tonalitate verbală. Într-o
compoziție complexă, un travesti, în soția Mariska Tot, este perfect Sorin
Miron. Cu măsură și atenție la profilul personajului, actorul sugerează cum
soția lui Tot, ascunde în fața acceptului nebuniei maiorului , dorința și
suferințele mamei de a își ajuta fiul aflat pe front. Dorește trecerea peste
situația absurdă în care a ajuns familia sa prin venirea maiorului, și caută
naiv soluții, Agika, fiica adolescentă a lui Tot. Nicoleta Hâncu remarcabil dă
viață personajului. Poștașul manipulator de vești bune sau rele, este cu
sinceritate conturat de Alexandru Ion. Tinerii actori ai acestei distribuții
merită aplauzele publicului pentru interpretare, ca și regizorul care a alcătuit
un “colectiv” de creație reprezentativ pentru generația tânără de actori.
“Familia
Tot” este un spectacol reușit care ridică și prestigiul Centrului Cultural
pentru UNESCO, chiar dacă aparent sala fostei Case de Cultură “Nicolae
Bălcescu” este plasată marginal și nu este substanțial dotată tehnic. Acolo
însă, prin prezența și a regizorului Victor Ioan Frunză se petrec evenimente
culturale, ce arată tendințe teatrale novatoare.
P.S.
Ziua de sâmbătă a fost bogată în oferte : “O NOAPTE
FURTUNOASĂ” a Naționalului din Craiova (un
spectacol remarcabil comentat pe blog la vremea premierii, ca și “VOCEA UMANĂ” ), “JOCURI ÎN
CURTEA DIN SPATE” (comentat în acest Jurnal) și “O
SCRISOARE PIERDUTĂ” , “AȘTEPTÂNDU-L
PE GODOT” , despre care vom discuta în ultima zi a Jurnalului de festival.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu