sâmbătă, 23 martie 2013

JURNAL DE RECONSTRUCȚIE – TEATRUL NAȚIONAL “ I.L.CARAGIALE “


PE DRUMUL BUN, CU MARI EFORTURI
         Recent, Teatrul Național “I.L.Caragiale”  a prezentat într-o conferință de presă un jurnal al stadiului reconstrucției sale. Aflat în plin șantier, teatrul nu s-a mutat într-un "cort" pentru spectacole și a reușit totuși,  în aceste condiții dificile, să fie alături de Marele Public și să-i mulțumească preferințele.
         Trebuie să amintim că la sfârșitul lui 2008 a început proiectul reconstrucției TNB  din motive strict necesare pentru a salva clădirea de la dezastrul unui cutremur. Plin de idei “geniale” fiind, tovarășul Ceaușescu  nu a ascultat arhitecții și a extins Sala Mare la 1100 de locuri fracturând structura de rezistență prin demolarea unor pereți, a extins și foaierul fiind lipsit de susținere pe spațiul ce are în subsol locuri de parcare, a refăcut fațada, a pus inconștient în practică și alte “indicății” de “prim arhitect al neamului”. La orice seism, TNB era un pericol național pentru peste o mie de oameni ce se aflau în clădire. Astăzi, după trei ani de reconstrucție, Naționalul bucureștean este consolidat și rezistent la un cutremur de peste nouă grade Richter, dar … reconstrucția continuă pentru că spațiile interioare trebuie refăcute.
         Arhitectul Romeo Belea, unul dintre arhitecții proiectului inițial ,  apropiat și de Liviu Ciulei, este în prezent unul din coordonatorii reconstrucției alături  de Ion Caramitru . Au prezentat pe larg, stadiul proiectului, oferind pentru cei interesați și o vizită prin interiorul clădirii aflată în plin șantier. Conform acestuiu proiect, TNB poate deveni un adevărat centru cultural european, modern, mai amplu decât Naționalul londonez sau alte instituții de profil europene. Are la bază  și documentarea din cunoașterea acestor instituții.

         TNB va avea șapte (!!) săli de spectacol, ultramoderne ca tehnică de manipulare a spațiului de joc. Până acum, a avut patru săli: Sala mare, Amfiteatru, Atelier și “99”. De asemanea , platourile foaierului vor fi extinse și Naționalul va putea găzdui - și a început să găzduiască -, expoziții de excepție cărora li se vor alătura librării, anticariate și cafenele pentru refugiul  vizitatorilor. TNB își va deschide porțile de dimineață până seara târziu, nu numai pentru spectatori, ci și pentru toți cei interesați de acte culturale diverse, prin numeroase proiecte ce se vor derula în paralel cu repertoriul teatral curent. Din cele șapte săli viitoare , două au fost inaugurate: Sala mică și Sala media – destinată unor proiecte speciale, dar care deocamdată găzduiește spectacole din repertoriu. În aprilie, va intra în circuit și o altă sală nouă, Sala Pictură, ultramodernă, transformabilă în varianta arenă pentru 297 locuri, în stil clasic italian pentru 267 de locuri și în stil elisabethan pentru 239 de locuri. În prezent se află în refacere și sala ocupată ani de zile, forțat, de Teatrul de Operetă care nu a întrebuințat tehnica transformării spațiului de joc; va deveni Sala Studio transformabilă și ea în varianta arenă pentru 592 de locuri, în stil clasic italian, cum a folosit-o Opereta, pentru 527 de locuri și în cel elisabethan pentru 418 locuri. Rămâne de văzut, câți regizori și scenografi vor avea inspirația de a folosi oferta posibilităților unor săli transformabile!  Din vară intră în renovare și Sala mare care va avea 909 locuri, nu 1100, și un cu totul alt aspect interior. Va fi folosită doar în stil clasic Italian. La finalul reconstrucției, pe “acoperișul” clădirii se va inaugura o sală de teatru în aer liber, protejată fonic, cu 300 de locuri și un “foaier” atractiv pentru a admira de la înălțime publicul, priveliștea centrului Capitalei. Așteptăm și o denumire mai potrivită pentru aceste șapte săli, cu referire la personalități culturale de renume.
         În ciuda renovării, la TNB activitatea artistică a continuat și s-au realizat unele spectacole memorabile, cu repetiții petrecute în … zgomotul picamerelor din șantier . A fost singurul teatru ce a înfăptuit un proiect de excepție pentru Anul Caragiale, onorat prin cinci premiere : “D’ale noastre”, “Năpasta”, “Două loturi”, “Conul Leonida față cu reacțiunea” și “Scrisoarea” (comentate pe acest blog), reunind personalități ale regiei – Gigi Căciuleanu, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Silviu Purcărete și Horațiu Mălăele. Dar … prin dezafectarea sălilor Amfiteatru, Atelier și “99”, TNB a pierdut 700 de locuri pentru spectatori, un număr important pentru consistența bugetului său. Se lucrează acum insistent la adaptarea pentru cele două săli noi a spectacolelor din repertoriul curent, adaptare ce presupune refacerea scenografiei și liniei regizorale. Urmează și adaptarea unor spectacole prezentate încă la Sala mare, ce va intra în renovare în iunie. Peste toate eforturile cauzate de renovarea necesară, mai intervine un aspect esențial – fondurile, banii! Pe lângă fondurile europene și împrumutul cu mică dobândă ce finanțează renovarea clădirii, bugetul teatrului nu este corelat de finanțatori cu cerințele noilor săli ce apar. E drept, guvernanții, politicienii nu calcă prin sălile de teatru și cultura nu îi preocupă decât pentru interese particulare. Conform unei ordonanțe absurde a guvernanților, teatrele, ca și TNB sau alte instituții bugetare, nu pot angaja personal. Naționalul bucureștean prin extinderea numărului de săli, are strictă nevoie de personal tehnic specializat , de personal de întreținere al noilor săli, nu mai discutăm de sporirea numărului de actori, prima scenă a țării având în prezent o echipă cu 68 de angajați.
         Renovarea Teatrului Național “I.L.Caragiale” rămâne un eveniment de importanță culturală, chiar dacă este ignorată de mass media noastră bezmetică, preocupată de fițele politichiei sau silicoanele vedetelor de carton. Dureros, și actul cultural teatral curent rămâne izolat în acțiunile de promovare a evenimentelor de către mass media. Marele Public prețuiește însă, teatrul și va avea o plăcută surpriză când proiectul va fi finalizat.

P.S. Alte noutăți la TNB. Folosind benefiicile online, din aprilie și Naționalul bucureștea asigură procurarea biletelor pentru spectacole prin acest sistem. De asemenea pentru promovarea imaginilor din reprezentațiile teatrului, o echipă de tineri, benevol, au finalizat portalul www.teatru.pro ce difuzează trailere filmate despre spectacolele curente. Proiectul lor va fi extins și pentru alte teatre.

Un comentariu:

  1. Sau poate a fost o altă modalitate de a sifona banii publici. Curios lucru că nu se prezintă şi opţiunea altor specialişti în construcţii.

    RăspundețiȘtergere