“SOSESC DESEARĂ” – TEATRUL DE REVISTĂ “CONSTANTIN TĂNASE”

ÎN CĂUTAREA … COMEDIEI

         “Sosesc deseară” de Tudor Mușatescu, recomandat drept “comedie sentimentală”, este o alegere repertorială nepotrivită pentru profilul Teatrului de Revistă “Tănase”. Publicul acestui teatru activ este obișnuit cu reprezentațiile de revistă, cu scheciuri, cuplete satirice la adresa actualității, cu muzică și balet, iar actorii săi știu să servească minunat cerințele impuse de profilulul special al acestui gen teatral .

Tudor Mușatescu rămâne un dramaturg prețuit al secolului trecut, “Titanic – Vals” și “… escu” se joacă cu succes și în prezent, în teatrele de repertoriu. “Sosesc deseară” , scrisă în 1931, înaintea celor două piese citate, rămâne însă, ca o comedie simplistă după modelul bulevardier, prăfuită de trecerea timpului și nu se situează în topul valoric al scrierilor sale. Regizorul Nae Cosmescu nu a făcut efortul de a actualiza cât permite textul, conținutul său banal. Unii actori simt și ei această lipsă și plasează rar câte o replică personală cu trimitere la actualitate, și firește,  stârnesc aplauze. Mai trist este că regia lasă la voia actorilor interpretarea schematică a personajelor.

Dramaturgic acțiunea se bazează pe conflictul dintre un tată, Olimpiu (Vasile Muraru) și fiul său, Puiu (Cristi Simion). Tatăl e un zgârcit cu bani, maniac luptător contra micilor vicii – fumatul sau completarea mesei cu un pahar de vin ori o cafea -, iar fiul student în drept la Paris, cade în plasa “iubirii” pentru o șmecheră dansatoare de cabaret care toacă banii trimiși de tată pentru studii. În jurul acestor piloni ai conflictului rezumat pe scurt, mai apar câteva personaje pentru a spori situațiile comice – o rudă frivolă (Valentina Fătu), un amic al lui Olimpiu, profitor, Sache (Nae Alexandru), Zinca slujnica (Paula Rădulescu) și Anișoara (Ana Maria Donosă), fata naivă îndrăgostită de Puiu. Lipsă fiind regia, majoritatea actorilor aplică în interpretare stilul solicitat de reprezentațiile de revistă și tratează drept scheciuri unele scene, iar personajele numai relaționează între ele, nu mai au coerență în evoluție, devin fantoșe exagerat desenate. Scheciurile sunt mai mult sau mai puțin reușite, absente fiind însă, gagurile imaginate regizoral pentru susținerea unei comedii cu dorința de a sublinia coerent satiric, tipologiile și conflictul. Decorul fără accesorii pentru a sprijini profilul lui Olimpiu, omul bogat de fapt, dar zgârcit, este  conceput neinspirat de Ana Iulia Popov. Absența regiei îngreunează ritmul reprezentației, multe scene fiind lungi și plictisitoare, ca de pildă prima confruntare dintre tată și fiu. Reprezentația nu are o linie coerentă în dezvoltarea acțiunii și umorul este sporadic prezent.

Regizorul Nae Cosmescu a neglijat îndrumarea actorilor  pentru a construi solid tipologiile prin definire caracterială în scop satiric. La importantul capitol al interpretării, reprezentația oferă totuși, o mare surpriză, cunoașterea ca actriță remarcabilă pentru teatrul de repertoriu a tinerei Ana Maria Donosă. Rolul său este minor, de plan secund în scriere, ca într-o comedie ce are în centru un personaj cu rost satiric precum e Olimpiu, dar actrița scoate în evidență pe Anișoara  prin sensibila și nuanțata sa interpretare. Sinceră, cu firesc în atitudine, gest și expresie, mereu atentă să susțină coerent relațiile cu celelalte personaje și când nu are replică sau implicare în concretul acțiunii, Ana Maria Donosă este excelentă în interpretare, reușind să scoată în evidență un personaj secund în compania unor parteneri ce urmăresc efectul comic al intervenței personajelor ce le revin. Actrița oricând în spectacolele teatrului de repertoriu își poate afla un rol important pentru conflict, fie dramatic , fie comic. Un alt rol mic, cel al slujnicei îl definește cu umor, fără exagerări, Paula Rădulescu. Cum e și firesc, Vasile Muraru, actor principal prețuit în spectacolele de revistă, cucerește publicul prin inventivitatea sa de a susține comic multe scene prin scheciuri particulare. Fiind neîndrumat regizoral, personajul său Olimpiu nu are însă, consistență și coerență în relaționarea diversă cu partenerii. Vasile Muraru servește convenția asimilată și necesară reprezentațiilor de revistă, numai că “Sosesc deseară” solicită convenția teatrului de repertoriu și cere o implicare mai profundă în evoluția la nuanță a tipologiei. Pe același drum al căutării expresiei prin scheciuri , interpretează cu haz Nae Alexandru pe Sache, amicul șmecher al lui Olimpiu. Scheme de revistă, cu efecte comice, aplică și Valentina Fătu pentru ruda frivolă, dar și personajul său e uniform tratat. Actorii sunt remarcabili în micile scheciuri inventate, dar personajele lor nu mai au motivarea interioară impusă de text pentru definirea caracterială solicitată de ansamblul acțiunii conflictuale. Stângaci, lipsit fiind și de indrumarea regiei, este Cristi Simion în Puiu, rol de bază însă, pentru acțiune. Aventura sentimentală trăită la Paris de Puiu, nu e exploatată ca motivare a atitudinilor, nici de regie, nici de actor.

“Sosesc deseară” nu e nici măcar un musical, se vrea doar o “comedie sentimentală” fără să servească în esență personalitatea Teatrului “Tănase” impusă în timp, cât și cerințele publicului dornic de satiră explozivă cu țintă spre actualitate. Alegerea unui text prăfuit de vreme, nefolosit inventiv regizoral pentru a îi da sens actual, are drept rezultat un spectacol lung și tratat învechit ca modalitate teatrală. Poate după mai multe reprezentații, spectacolul va prinde viață prin contribuția actorilor de a îi aplica o coloratură provocatoare de umor, cu scop și motivare. Și Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, ca și majoritatea teatrelor de repertoriu, se confruntă cu lipsa de regizori originali, moderni și absența unor texte actuale, create pe specificul ofertei realității mileniului în care trăim.