vineri, 28 octombrie 2016

“OAMENI OBIȘNUIȚI” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

TEATRUL DOCUMENT

         Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu a fost prezent cu acest spectacol realizat de Gianina Cărbunariu, regizor și dramaturg, stabil în aplicarea și susținerea genului de teatru document. Întotdeauna își alege o temă, în special de strictă actualitate, se documentează mai serios decât un jurnalist, alcătuiește un scenariu pe care îl regizează original cu scopul de a avertiza asupra problemelor grave care frământă societatea.
         “Oameni obișnuiți” este un scenariu amplu ca tematică despre corupție, birocrație, imoralitatea celor plătiți de stat din care unii chiulesc iresponsabil de la locul de muncă. În centrul tematicii își dorește să fie “whistleblower-i” (avertizorii de integritate), mai precis, funcționarii responsabili care sesizează organele statului și chiar mass media de nereguli constatate la locul de muncă și apoi, sunt hăituiți de angajator, cariera le este distrusă și chiar, viața. Se luptă în justiție pentru cazurile sesizate de furt din banii publici, de situația gravă în care ajung unele proiecte, dar legislația este confuz concepută în parlament de toate partidele care urmăresc doar, interesele lor și nu pe ale cetățenilor. Tematica se vrea dezvoltă pe o solidă documentare a scenariului. Dar … cazurile alese conștiincios, îngreunează perceperea scopului tematic.
         Sunt aduse în fața publicului teme importante, dar … cu un singur exemplu concret din România referitor la Compania Națională de străzi și drumuri, alăturat unor cazuri diverse din Anglia, Franța, Italia, etc. Acest montaj și prin ilustrarea teatrală, sugerează că întreaga lume ar fi măcinată de corupție, imoralitate și legi de interes pentru politicieni. Caracatița abuzurilor are extinse brațele pe tot mapamondul, numai că la noi și-a focalizat mai multe brațe și cetățeanul nostru trebuie să fie responsabil, să acționeze, să își apere integru concetățenii. Acest substrat tematic alese de Gianina Cărbunariu, îsi pierde însă, din interes pentru spectatorii de la noi prin montajul care aglomerează cazuri de peste hotare și devine stufos și prin manevrarea pe segmente a fiecăruia. România e dramatic distrusă de corupție, furt, birocrație, legi strâmbe emise în 26 de ani de toți politicienii din toate partidele, în numele interesului lor. Societatea noastră oferea pentru această tematică importantă, o sumedenie de exemple curente.
       
  Pentru a servi teatral tematica scenariului și substratul său de avertizare publică, regizoarea Gianina Cărbunariu folosește șase actori admirabili care i-au drept partener direct publicul. Actorii – Florin Coșuleț, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Ofelia Popii, Dana Taloș, Marius Turdeanu, nu au de interpretat personaje, ci doar de a marca identități tipologice, în funcție de cazuistica prezentată. Nu relaționează între ele aceste scheme de personaj, ci direct cu spectatorii. Lansează mereu întrebări spectatorilor, unii fie pentru a se apăra de neregulile săvârșite, alții pentru a avertiza și provoca spectatorii să ia atitudine în fața nedreptății. Actorii reușes o implicare ireproșabilă în acest demers teatral dificil.
         Imaginea teatrală se construiește prin scenografia și light design – Mihai Păcurar. Actorii poartă costume gri, cu cămăși albe ca uniforme de posibili funcționari, iar în funcție de caz, apelează la diferite accesorii – halate, fular, veste, etc – ca să marcheze identități tipologice. Interpretarea lor este condusă în prim planul scenei, în spate fiind un “zid” ingeniuos construit de scenograf pentru  manevrarea unor segmente spre a defini diverse spații solicitate de cazul care trebuie ilustrat. Partea de sus a “zidului” găzduiește proiecții cu sens metaforic, dar și proiecții cu declarațiile reale ale personajelor care au fost victimele cazurilor alese de scenaristă. Aceste declarații – argument sunt folosite de regizoare abia spre finalul reprezentației.
         Regizoarea Gianina Cărbunariu este un artist complex, implicat în viața societății și a ales ca mijloc de manifestare, teatrul document. Despre noi și lumea în care trăim ar vrea să fie și spectacolul “Oameni obișnuiți”, dar scenariul său nu servește pe deplin scopul major ales, tratat scenic cu multe proiecții reale luate parcă din transmisii tv. În acest spectacol rostul actorilor rămâne minimalizat în dauna sporirii credibilității tematicii.


P.S. Ziua de luni, 24 octombrie a FNT a mai cuprins – “ÎNTRE NOI E TOTUL BINE”, “CREDITUL”, “Obsesii”, “Punctul orb” și “Băiatul din Brooklyn”, regia Cristi Juncu (Teatrul Evreiesc de Stat, București), “Lungs”, regia Nicolae Constantin Tănase (produs de VANNER Collective în colaborare cu Teatrul Luni de la Green Hours, București), “Trei nopți cu Madox”, regia Mihai Lungeanu (Teatrul “Nottara”).

3 comentarii:

  1. sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,

    1) dacă doriți să returnați Ex.
    2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
    3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
    4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
    5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
    Si altii.
    el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere
  2. How i got my Desired Loan Amount from a Reliable Loan Company (peterheps01@outlook) Hello everyone, My name is Ketesha Frank, I am from the Alabama, United State, am here to testify of how i got my loan from Mr peter Loan Company{ ( peterheps01@outlook) } after i applied Two times from various loan lenders who claimed to be lenders right here this forum, i thought their lending was real and i applied but they never gave me loan until a friend of mine introduce me to Mr peter Loan Company, who promised to help me with a loan of my desire and he really did as he promised without any form of delay, I had doubts but i never seize to believe. I never thought there are still reliable loan lenders until i meet Mr peterhelps, who really helped me with my loan and changed my life for the better. I know there are still many good lenders out there but i would advise you to try Mr peterhelps Loan Company, his caring and understanding. don't know if you are in need of an urgent loan also or want funding for your projects, So feel free to contact Mr peterhelps Loan Company his email address is (peterheps01@outlook )

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum am obținut suma dorită de împrumut de la o companie de împrumut de încredere (peterheps01 @ outlook) {(peterheps01 @ outlook)} după ce am aplicat de două ori de la diferiți creditori care au pretins că sunt creditori chiar aici, pe acest forum, am crezut că împrumuturile lor sunt reale și am aplicat, dar nu mi-au dat niciodată împrumut până când un prieten de-al meu nu mi-a prezentat dl. Peter Loan Company, care mi-a promis că mă va ajuta cu un împrumut al dorinței mele și a făcut cu adevărat ceea ce a promis fără nicio formă de întârziere, am avut îndoieli, dar nu am apucat niciodată să cred. Nu m-am gândit niciodată că mai există creditori de încredere până când îl cunosc pe domnul Peterhelps, care m-a ajutat cu împrumutul și mi-a schimbat viața în bine. Știu că există încă mulți creditori buni acolo, dar v-aș sfătui să încercați dl Peter Peter Company Loan, grija și înțelegerea sa. nu știu dacă aveți nevoie și de un împrumut urgent sau doriți finanțare pentru proiectele dvs., așa că nu ezitați să contactați dl peterhelps Loan Company adresa sa de e-mail este (peterheps01 @ outlook)

    RăspundețiȘtergere