“ZADARNICILE CHINURI ALE DRAGOSTEI” – TEATRUL “BULANDRA” / Sala “Toma Caragiu”

FASCINANT SPECTACOL DE COMEDIE CU … TÂLC DRAMATIC

         Exegeții operei lui Shakespeare, consideră că “Zadarnicile chinuri ale dragostei” ar fi prima sau a doua piesă scrisă de el; piesa e o comedie, cu tâlc dramatic însă, în care se întâlnesc o sumedenie de elemente dezvoltate ulterior în tot ce a scris bătrânul Will, de pildă răsturnări de situații sau … “teatru în teatru”, ca în “Hamlet”. Regizorul Andrei Șerban se apleacă asupra textului cu aceiași atenție aplicată mereu pieselor clasice pentru a le evidenția valoarea universal valabilă, indiferent de timpul istoric, să “vorbească” lumii actuale zăpăcite, cu sens precis. “Traducerea Lucia Verona și Horia Gârbea într-o adaptare liberă de Daniela Duma”, servește pe deplin substanța replicii lui Shakespeare, dar și dorința regizorului de fi aproape de cetățenii mileniului trei. Textul propus reprezentării, respectă linia generală poetică, dar și pe cea comică, imprimate de Shakespeare, dar îi presară dibaci … “piperul” actualității.

        

 Regizorul Andrei Șerban cu întreaga echipă reunită în jurul său, construiesc scenic, fascinant, cu vigoare artistică, povestea celor cinci bărbați și cinci femei aflați în conflictul veșnic al comunicării iubirii; toți doresc se pare iubire, să comunice dragostea față de sexul opus, față chiar de oameni în general, dar nu știu să o aplice, fiecare având o personalitate, discutabilă. Cuceritor, Andrei Șerban aduce povestea lui Shakespeare de peste patru sute de ani, acum și tema ei centrală, în lumea noastră … cu pretenții și declarații mincinoase, cu eșecuri personale lamentabile, cu dorința “romantică” de a fi iubiți și respectați, călcată imediat în picioare, o lume colorată cu graffiti și agitată în ritm rap. Râzi cu poftă de situațiile încurcate ale acțiunii propuse de Shakespeare, dar tratate de regizor, să cazi și pe gânduri emoționat când constați că ele pot conține și o avalanșă de fals în declarații – poți considera că ești un om integru, dar mâine îți poți încălca integritatea, poți considera că iubești, dar mâine nu se știe dacă mai poți iubi; acestea sunt “chinurile dragostei” dezbătute în acest spectacol. 

        

 Un rege propune nobililor din preajmă, să jure că vor respecta un regulament sever de austeritate, absurd în sine. Ei jură. Întâlnirea diplomatică de afaceri a lor cu o prințesă din altă țară și anturajul ei, îi face pe bărbați să încalce “legea” jurământului și să se îndrăgostească de doamnele venite la negocieri. Spre finalul acțiunii, Shakespeare intervine cu un accent dramatic, vestea morții tatălui prințesei, și rupe cu sens moral, superficialitatea oricărui jurământ. Regizorul Andrei Șerban exploatează fluent substratul piesei, scenă cu scenă, trece de la expunerea tematică, la răsturnări de situații, totul într-un ritm care crește alert, sporește umorul, emoția și provocarea de a judeca faptele din fața ta. Spectacolul durează două ore și jumătate, dar nu simți când trece timpul, fiind captivat de ce se petrece pe scenă, cu surprize de imagine teatrală de la un moment la altul. Cu o fantezie debordantă, Andrei Șerban “citește” teatral textul cu respect față de autor și atenție în a comunica substratul său, fără efecte ostentative în ilustrare.

Acest spectacol modern se realizează la Teatrul “Bulandra”, cu  aplicarea viziunii regizorale de o echipă minunată de creatori – actori, scenografi și ilustrație muzicală. Simplu și economicos, dar încărcat în sugestii, decorul e creat de Octavian Neculai. Acțiunea se derulează în curtea interioară a unui posibil palat, cu o scară în lateral  pentru planul de la etaj, cu pereții desenați cu graffiti și un copac cu scorburi, uscat și multe ramuri în mișcare cu trimitere la coarnele unui cerb. Decorul viu colorat, cu indicatoare ironice “interzis femeilor” în acest spațiu, completează atractiv vizualizarea costumele concepute ingenios de Edita Lupea cu accente de ironie la adresa tipologiei personajelor.  

 Costumele joacă un rol important în spectacol, personajele surprind mereu prin ținute, de pildă de la eleganță, bărbați ajung să poarte pantaloni scurți, egeri sau costme cu specific … rusesc; femeile trec de la rochii albe de ingenuă, la ținute cu pălării ce le maschează fața în momentul confruntărilor dintre cele două tabere.

 Efervescența acțiunii se amplifică prin dans și muzică, de pildă, sensibil fiind ilustrată muzical și scena “Primăvara și iarna” prin compoziția lui Raul Kusak. Migălos intervine regizorul pentru luminarea acestei lumi moderne, Andrei Șerban manevrând “jocul” luminilor colorate semnificativ pentru fiecare scenă din reprezentație. Viziunea regizorală surprinde de la o scenă la alta și fără exagerări creează spectaculos situațiile reale, de vis, de teatru în teatru, de deghizări. De exemplu, deghizarea bărbaților în ruși cuceritori și a femeilor în doamne franțuzite, e o scenă savuroasă care stârnește, spontan  aplauzele publicului. 

        

 Rămâi uimit în fața unei astfel de vizualizări teatrale moderne a unei piese de Shakespeare care vorbește despre tine și lumea ta, fiind pe scenă aparent … un rege, o prințesă și cei din preajma lor; surprizele teatrale se succed cu știință de regizor. La începutul reprezentației se precizează convenția în liniște aparentă, ca apoi ritmul să crească, la fel cu … un cozonac, bine frământat cu ingrediente gustoase. Umorul nu se înfăptuiește prin gaguri, ci prin intrpretarea intens dramatică a actorilor, având rezultatul comic solicitat de text. Spre final, publicul râmăne cu respirația și râsul tăiate, la scena comunicării decesului tatălui prințesei, personaj absent din acțiune, subtil desenată regizoral; finalul continuă apoi, servind admirabil, moralizator, tema “războiului” iubirii sincere față de semeni. 

        

 Emoția, provocarea, se transmit întodeauna de către regizor prin actori și îndrumarea lor, iar Andrei Șerban e meșter în conlucrarea cu interpreții personjelor, conștient că prin ei poate prinde credibil viață conceptul său regizoral; alege o echipă cu actori deosebiți care se adaptează tipologiilor în acțiune, dar și viziunii regizorale și pot cânta, dansa cu dezinvoltură. Șerban Pavlu prin oferta partiturii este vârful echipei, Berowne, aristocratul cu multă judecată, pierdut în plasa jurămintelor, actorul dovedind din nou capacitatea de excepție de a juca drame sau comedii fără reproș; “judecata” lui Berowne o arată, trăind dramatic intens, cu forță, stările personajului, de la revoltă, la poezie sensibilă. Extraordinar e modul în care Șerban Pavlu rostește gândind interior  cuvântul și îi scoate la iveală subtextul, o face cu credință dramatică, iar efectul e comic, cum solicită acțiunea.

 Perfect prezintă George Ivașcu pe micuțul Rege îngânfat și năzuros, “dictator” de reguli și jurăminte, ajuns în mrejele iubirii; actorul dă substanță personajului și o aură de fină ironie. Ioana Anastasia Anton e o Prințesă fermecâtoare, grațioasă care în evoluția acțiunii se dezvăluie a fi și o luptătoare aprigă pentru cauza domeniului său; contribuția actriței se evidențiază și în apariții în scenele excelente de la masa negocierilor în fața microfonului sau în cea de vânătoare a … minciunii jurămintelor; esența personajului e admirabil punctată prin interpretarea tinerei actrițe. Minunată e Rosaline sub chipul Alexandrei Fasolă, atentă în sublinierea nuanțată a judecării fiecărei situații și a impunerii atitudinilor în fața minciunii și dragostei, dovedind din nou că este o actriță capabilă de mari roluri. 

         

 Cele două cupluri centrale – Regele și Prințesa, Berowne și Rosaline, ca și nobilului spaniol Armando – au în preajmă susținători de gând și acțiune, din rândul cărora nu lipsesc “consilieri”, interpretați în travesti de Catinca Maria Nistor ( Boyet) și Adela Bengescu (Molie ); remarcabile sunt tinerele actrițe în acest travesti dificil, tratat cu umor. Firește, ca mai în toate piesele lui Shakespeare, intervine și un “bufon”, Tărtăcuță, cu dezinvoltură și tâlc, caracterizat de Cătălin Babliuc, atent să puncteze natura conflictului și să îl sporească. “Bufonul” are și o parteneră, pe Juaquenetta, țărăncuța analfabetă, dar șireată, cu pricepere impusă în acțiune de Maria Veronica Vârlan și de regizor; actrița își schimbă înfățișarea și e de nerecunoscut în personajul Maria, una din însoțitoarele Prințesei. Lucian Ifrim realizează aceiași performanță precum colega de distribuție, Maria Veronica Vârlan, în interpretarea nobilului Dumaine și cel al unui “polițist” prostovan, Anton Bont. 

Longaville, un alt aristorcat e interpretat ireproșabil de Alin State, ca și Katharine de Silvana Negruțiu, actorii cultivând permanent relațiile cu partenerii. Constantin Dogioiu caricaturizează cu umor pe spaniolul nobil, Don Adriano de Armando. Nu poți decât aplauda întreaga distribuție pentru dăruire în interpretare manifestată, nu numai în marcarea personajelor prin vorbă, dar și prin mișcare, dans și cântec. 

“Zadarnicile chinuri ale dragostei” este un spectacol de referință și prin dorința de “modernizare” a teatrului care preocupă mișcarea teatrală, fiind un exemplu de cum poți trata opere clasice, logic, coerent stilistic, în spiritul mileniului trei, fără a forța “adaptarea” stridentă a unei piese; Andrei Șerban, ca un mare regizor, oferă colegilor, o “lecție” de teatru adevărat, în termeni moderni realizat. A oferit-o și prin “Pescărușul” la teatrul independent UNTEATRU, dar … “analiștii” nu au băgat-o în seamă, doar spectatorii. Recomand acest spectacol, publicului, indiferent de vârsta spectatorilor pentru că dă o infuzie de bună dispoziție și dorința de a privi mai atent … manifestările de dragoste și minciună .