duminică, 21 iulie 2019

“DE-A BABA OARBA” TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” / Sala Mică, Proiectul “9G”

O REUȘITĂ A TINEREI GENERAȚII

         Proiectul “9G” (NOUA GENERAȚIE) inițiat în 2014 de Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava” în cadrul Teatrului Național “I.L.Caragiale”, ATENȚIE lansează oferta participării la un concurs cu noi propuneri până în 31 iulie din partea tinerilor creatori cu vârstă până în 35 de ani. Oferta e generos susținută “tehnic” pentru găzduire la Sala Mică a Naționalului bucureștean, dedicată special acestui proiect. Până acum, edițiile precedente ale proiectului “9G” au selectat din 2014, 17 proiecte care au fost incluse în repertoriul curent al teatrului. “9G” este o mare șansă pentru tineri, dar …, din păcate, majoritatea proiectelor realizate, dovedeau ambiții de experiment teatral, fiind lipsite de o elementară instrucție culturală la universitățiile de artă de unde proveneau regizorii. Criza de regizori s-a evidențiat din nou, demonstrând și lipsa de pregătire la majoritatea universităților, cu “doctori” profesori de regie care nu au reușit vreodată să realizeze un spectacol apreciat în mișcarea teatrală. 
“De-a baba oarba” este una din puținele reușite ale proiectului care se poate alătura unor spectacole deosebite precum “”(D)Efectul placebo” sau “Fetița soldat”.

         Regizorul, dar și actorul Radu Stoian, propune în acest spectacol o reinterpretare a piesei dramaturgului israelian Edna Mazya, “Jocuri din curtea din spate”; această piesă scrisă în 1993, a prilejuit lansarea regizorului Bobi Pricop, apreciat pe deplin în evoluția ulterioară de la absolvirea universității în 2011, cu un spectacol reușit care a fost inclus pentru originalitate în repertoriul Teatrului Act. Spectacolul lui Radu Stoian e gândit pe linie coerentă în dezvăluirea substratului textului și tematicii, cu adresă directă către tineri spectatori, dar are și niște hibe pornite din instruirea la universitatea de artă absolvită. Prima și cea mai deranjantă hibă, este alegerea traducerii textului de Ada – Maria Ichim cu multe alunecări spre vulgaritate, lipsite de cunoașterea limbajului tinerei generații “cool” din care fac parte personajele piesei. “Reinterpretarea” regizorului prin încercarea de “adaptare” fragilă a textului, dezavantajează în unele scene consistența situațiilor relatate de dramaturg și inspirate de un fapt real.
        
 Piesa este deosebit de ofertantă pentru regizor și interpreți; Dvori Manhes, adolescenta de 14 ani este violată de colegii de generație ca într-un joc inconștient “de-a baba oarba” și cazul ajunge la judecată. Acțiunea se derulează dibaci ca într-un scenariu de film, abil montat de dramaturg pe două planuri – segmentul tinerilor adolescenți, surprins cu fină analiză psihologică a naivității trecerii lor spre maturitate și lumea matură a celor care înfăptuiesc actul justițiar. Piesa propune actorilor un demers foarte greu, ei trebuie mereu să treacă de la interpretarea unui adolescent, la cea a unui justițiar. Acest drum e condus remarcabil de regizorul Radu Stoian care fiind actor, deține și știința da a îndruma interpreții spre reușite personale.
         Alfred Samuel Mihailovici propune un concept scenografic perfect funcțional pentu indicarea celor două planuri ale acțiunii, cât și pentru schimbarea indentitățți personajelor prin costumele atribuite. Montajul succesiunii scenelor din cele două segmente de acțiune, e manevrat inspirat prin compoziția muzicală datorat lui Aurel Ciucur, prin modul în care marchează cu accente sonore și melodice situațiile. 
        
 “Ambalajul” teatral - scenografic și muzical, bine folosit de regizor, servește pe deplin actorilor, nevoiți să schimbe cu rapidite, identitatea personajelor cărora trebuie să le dea viață scenică. Alexandra Spătaru – rog să rețineți acest nume -, reușește performanța de a prezenta remarcabil și pe adolescenta de 14 ani, Dvori Manhes, dar și pe judecătoarea autoritară și aparent distantă de situații; excelent tânăra actriță trece de la ilustrarea credibilă a unei tipologi la alta; relatează istoria unei adolescente naïve, aflată însă, în pragul maturități provocatoare ca femeia, dornică și de autoritate în grup, dar și sensibilă ca persoană. Rapid Alexandra Spătaru devine și femeia matură care judecă și poate pedepsi “jocul (adelescenților) din curtea din spate”. Alexandra Spătaru deține o largă gamă de interpretare, e capabilă de roluri diverse, îi dorim “baftă” în folosirea capacităților complexe deținute, ca și colegilor din distribuție. Adrian Loghin atenționează prin modul conceperii nuanțate a unui adolescent ochelarist, timid, cu intenția apărării lui Dvori, dar și ambițios în dorința afirmării în grup; de nerecunoscut este actorul când devine avocatul cu pretenții de atoateștiutor. Regizorul Radu Stoian este și actorul care interpretează pe Asaf, adolescentul care o provoacă pe Dvori, dar are  ascuns și un sentiment pentru ea, iar apoi se transformă impecabil într-un avocat cu față “acră” nemulțumit de judecătoare; actorul oferă o interpretare sugestivă celor două personaje, Doi adolescenți din planul secund al conflictului, Sela și Gidi, sunt prezentați ireproșabil de Florin Crăciun și Adrian Georgescu; ei se transformă și în avocați cu pretenții de cunoaștere deplină a cazului, cu fină ironie desenați. Întreaga distribuție de actori, dă pe deplin speranța, că fiecare deține manifestarea unor capacității de performanță în profesie. 
         “De-a baba oarba” este un spectacol prilej de a cunoaște interpreți remarcabili pentru viitorul teatrului nostru, dar și șansa unei reprezentații provocatoare la emoție și gândul cum privim adolescenții de astăzi. Radu Stoian ca regizor, speculează tema piesei nu pentru a condamna un caz de violență, de abuz, ci pentru a judeca starea tinerei generații lăsată de izbeliște educațional în fața unor maturi iresponsabili.   

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu