miercuri, 28 august 2019

“PREȘUL” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” / Sala STUDIO

O COMEDIE, ASTĂZI DEPĂȘITĂ TEMATIC

      
   Ion Băieșu (1933 – 1992) a lăsat o vastă operă literară, în care sarcasmul surprinderii realității timpului său, domină majoritatea scrieriiilor și se întâlnește și în piesa “Preșul”; la Teatrul de Comedie această piesă a înregistrat record de reprezentații din 1972 până în 1980, în spectacolul regizat de Ion Cojar, cu regretata actriță Stela Popescu. Autorul printr-o replică acidă, satirizează viața locatarilor unui bloc “socialist”, în jurul unui conflict central absurd. Acțiunea îmbină două segmente – Pamfil, “vicele” comitetului de bloc, e revoltat că preșul îi e mereu murdărit de o persoană necunoscută, iar un alt segment din viața la bloc surprinde relații amoroase din interes. Punctul forte al acestei piese, ca și în alte scrieri datorate lui Ion Băieșu, precum “Tanța și Costel”, rămâne replica în vorbirea agramată a personajelor ce asimilează cuvinte fără a le cunoaște sensul; prin limbajul lor, scriitorul arată personaje aparținând unei comunități inculte, dar plină de pretenții. Tematica piesei de a satiriza astfel de personaje, implicate însă, în conflicte minore, în scheciuri fragile, se dovedește depășită astăzi de realitatea curentă a zilelor noastre cu agramații posesori de funcții înalte și vile. 
       
  E de neînțeles, când în prezent regizorii își permit să “adapteze” piese de Shakespeare sau Cehov, apreciatul regizor Mircea Cornișteanu nu a avut inițiativa “actualizării” piesei lui Ion Băieșu. Replica putea fi un sprijin deplin pentru regizor în a sugera viața la bloc astăzi, a unor locatari cu fițe și pretenții, unii vârstnici, alții tineri cu chirie, în tranzit prin bloc sau chiar existența vecinilor dintr-un cartier de vile. “Scheciurile” fiecărei scene sunt tratate simplist teatral, marea majoritate a personajele prezentate caricatural excesiv, rezultatul e un spectacol lipsit de farmecul debordant al unei satire și fără rezonanță la publcul mileniului trei. 
         Puiu Antemir concepe un decor ce “mobilează” scena drept curte interioară a unor blocuri, cu pereți mâzgăliți cu graffiti, un decor funcțional, reușit ca sprijin pentru atmosfera locului acțiunii. Liliana Cenean imaginează costumele, fără intenția de a sprijini “desenul” comic, solicitat caracterizării unor personaje principale, prin detalii atribuite semnificativ vestimentației. 
   
  Într-un spectacol lucrat regizoral fără inventivitate, actorii distribuiți în diverse roluri nu se pot remarca. “Debutează” pe scena Naționalului bucureștean, Emilia Popescu o actrița apreciată ca valoare în alte teatre, în numeroase spectacole; actrița trebuie să prezinte personajul cheie, Filofteia, femeie de serviciu și membră a “comitetul” de bloc, care notează mereu întâmplările din micuța “comunitate” cu o palidă trimitere la informatorii din răposatul serviciu de securitate din vremea acțiunii piesei. Din păcate, Emilia Popescu nu se poate detașa în acest spectacol lipsit de un concept regizoral coerent în care regizorul nu exploatează și calitățile deosebite ale unor actori. Distribuția mai cuprinde pe Marius Rizea (Pamfil), Alexandru Bindea (Avocatul), Ovidiu Cuncea (Fotograful), Alexandru Barbu (George), Irina Antonie (Ana), Tomi Cristin (Gigel), Tatiana Constantin (Getuța), Eduard Adam (Gicu), Monica Davidescu (Gica), Dragoș Ionescu (Italianul) și Erika Băieșu (Popescu). Fiecare actor încearcă să provoace prin interpretarea rolului și implicarea în diverse situații de scheci, râsul spectatorilor; unii reușesc uneori, alții încearcă o adaptare la un spectacol de revistă lipsit de umor.    
 
         “Preșul” se vrea un spectacol de comedie, dar nu servește nici expresia sarcastică a replicii lui Ion Băieșu – singura calitate a piesei pentru receptarea ei astăzi, nici actorii; rămâne un spectacol lipsit de umor, searbăd ca intenție regizorală.                              

     
 

3 comentarii:

  1. Aveti dreptate! Incerc un sentiment de jena cand joc in acest spectacol. Cu respect,Alexandru Bindea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  2. sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,

    1) dacă doriți să returnați Ex.
    2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
    3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
    4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
    5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
    Si altii.
    el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere