vineri, 10 februarie 2023

”MENAJERIA DE STICLĂ” - TEATRUL MIC / Sala Studio

 UN SPECTACOL EMOȚIONANT

Ocazia de a urmării acest spectacol după mult timp de la premieră, susține afirmația, că actorii rămân piloni de bază al oricărui concept regizoral. ”Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, o piesă cunoscută, cu partituri complexe, este un exemplu pentru montarea teatrală la micuța sală atribuită Teatrului Mic pe strada Gabroveni. Cu trecerea timpului, un spectacol se poate și degrada, dacă viziunea regizorală nu își spune cuvântul prin exploatarea distribuției care o ține în viață multă vreme.

Reamintim că Tennessee Williams a scris piesa în 1944, cu tentă autobiografică, având drept temă centrală familia ce se poate dezintegra, când tatăl își părăsește soția și cei doi copii. Temă actuală și astăzi. Dramaturgul efectuează o profundă analiză psihologică asupra acestui fenomen dramatic și atribuie un accent în plus. Fiica Laura suferă și de o ifirmitate, un handicap locomotoriu. Actrița Liliana Pană și regizorul Gelu Colceag sunt coordonatori ai acestul proiect pe care îl prezintă publicului ocupant a aproximativ 60 de locuri într-o sală mică , ofertantă pentru teatru intimist. Astfel, introspecția psihologică dorită de dramaturg prinde viață și captează publicul prin interpretarea personajelor ireproșabilă de către actori. Spectacolul merge pe drumul teatrului realist prin amănunte semnificative pentru conflictul din familia părăsită de tată, în care intervin și unele detalii cu sens metaforic.


Fiul Tom vrea să părăsească familia și își argumentează intenția ca povestitor care invocă existența ei, cu vise spre viitor pornite din trecut. Și în acest rol, tânărul actor Alexandru Voicu dovedește calități deosebite. Gândește și descifrează substratul fiecărei replici, stările conflictuale din familie, trăiește la amănunt caracterizarea p
ersonajului. Dificultățile personajului Laura, marcat psihic de infirmitate,



Silvana Mihai, le ilustreaz discret, cu sensibilitate interioară. Cu delicatețe punctează prin expresie fiecare moment de tensiune din familie. Silvana Mihai sporește excelenta interpretarea acestui rol greu și prin relaționarea cu cei din preajmă și când e lipsită de replică, este tăcută când participă la conflict și acțiune. În mama Amanda, femeia tributară trecutului mereu pomenit, Liliana Pană realizează constructul esenței personajului. E drept, puțin exagerată este imaginea sa în situația primirii invitatului Jim drept pretendent la o căsnicie cu Laura. Actrița însă, susține admirabil relațiile Amandei cuTom și Laura, compune stările interioare ale nefericirii personale cu cele ale autorității mamei care le dorește un viitor stabil copiilor. Senzațional este Tudor Istodor în Jim, colegul de școală cândva al Laurei de care aceasta era îndrgostită. Scena cheie pentru tematica piesei și a spectacolui, rămâne discuția particulară purtată de Jim cu Laura. Cu finețe punctează Tudor Istodor relațiile dintre cei doi, substratul lor. Modul în care actorii se transpun în personajele atribuite și definesc, analizând psihologia profilului uman al fiecăruia, este cuceritor, transmite emoție publicului, dar și trimitere spre viața de familie de astăzi cu dramatismul ei.

Decorul Ioanei Colceag, construit în trepte pentru a da funcționalitate diverselor spații de joc, este însă, afectat de fundalul decorat cu sens metaforic de multe frânghi care îngrădesc portretul tatălui plecat din familie. Costumele scenografei servesc profilul personajelor.

Menajeria de sticlă” rămâne un moment teatral remarcabil pentru peisajul general încărcat de oferte repertoriale și viziuni regizorale derizorii, construind un spectacol cu respect pentru miezul tematic al piesei care degajă emoție și apreciere prin interpretarea unor actori minunați.

P.S. Teatrul Mic de câțiva ani buni, se află în situația în care sălile sale de spectacol au ... dispărut. Spațiul sălii mari din strada Constantin Mille a primit bulina roșie de avertizare că se prăbușește la un cutremur și spectacolele au loc pe ... scena devenită și sala Atelier pentru public. Teatrul Foarte Mic din bulevardul Carol a primit și el bulină roșie și a fost închis. Autoritățile au binevoit până la urmă, să acorde Teatrului Mic, o sală foarte mică pe strada Gabroveni din Centrul vechi, unde se joacă și ”Menajeria de sticlă”. În urmă cu câteva luni, directorul teatrului Gelu Colceag și-a dat demisia. Teatrul are acum un manager interimar, pe Ștefan Lungu, ca multe teatre din Capitală. Coordonator al secției Programe și proiecte artistice este Anda Petrache. Promovarea premierelor rămâne însă, în ... ”ceață”. Sperăm că se va risipi totuși această ”ceață” ... cândva.

În ”ceață” a fost și premiera de anul trecut de la sala Atelier - ”Locotenentul din Inishmore”. Am urmărit abia acum această comedie neagră, în regia apreciatului Vlad Massaci pe care o voi comenta la timpul potrivit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu