GALA TÂNĂRULUI ACTOR ”HOP” - Ediția 28

 DRUM GREU PENTRU AFIRMAREA TALENTULUI!

Gala ”Hop” de 28 de ani oferă absolvenților numeroaselor universități de artă o posibilitate de lansare ca personalități deținătoare de talent. Proiectul a fost inițiat de regretatul Ion Caramitru în cadrul UNITER. Trebuie subliniat că dintre premianții edițiilor precedente peste jumătate sunt astăzi artiști de prim rang în teatre de stat ori independente, în filme sau producții tv. 

Un afiș excelent alcătuit, cu semnificație pentru actuala ediție

TEMA ACTUALEI EDIȚII ...

Amintim că fiecare ediție are un director artistic și propune o temă provocatoare concurenților aleși în urma preselecției unui juriu. Atuala ediție a avut drept director artistic pe Erwin Șimșensohn, regizor de valoare și un excelent manager al Teatrului de Stat Constanța care a găzduit Gala în sala proaspăt renovată și finala în cea veche. Tema propusă - ”Povești vechi, atitudini noi”. Directorul artistic motivează alegerea temei - ” (...) i-am invitat să pornească de la un fragment din dramaturgia antică și să-l aducă în prezent (...) Cred cu tărie că teatrul chiar când pornește din povești vechi de mii de ani, poate vorbi limpede și puternic despre lumea de astăzi.” Valoarea unei piese de teatru rezistă și peste secole când tema, mesajul rămân actuale pentru umanitate.

Tema Galei 28 a solicitat concurenților ca în cinci minute (!!!) să prezinte un monolog la ”Proba liberă” din creațiile anticilor - Aristofan, Plaut, Seneca, Sofocle, Eschil, Euripide. La ”Proba impusă” concurentului i-au revenit alte cinci minute pentru un monolog din dramaturgia contemporană, alese fiind texte de Leta Popescu, Alexandra Badea, Mihaela Michailov.

... ROL CULTURAL MAJOR

Concurenții au beneficiat cu trei săptămâni înainte de concurs și de o ”Tabără pre-Hop” (28 iulie – 3 august), un laborator de lucru cu profesioniști din lumea teatrului și filmului. Rezultatul laboratorului a fost însă, discutabil. De pildă pentru ”Proba liberă” unii concurenți au ales de-a valma nume antice celebre ca să alctuiască cele cinci minute de monolog. Cităm unul din exemplele unui ”ghiveci” de monolog inspirat din ”Lysistrata” de Aristofan, ”Antigona” de Sofocle, ”Medeea” și ”Bacantele” de Euripide. Este imposibil să transmiți credibil un mesaj cultural educativ și emoțional în cinci minute având drept bază piesele citate, dramă și comedie. Alți concurenți sau rezumat mai înțelept la un singur dramaturg din antichitate.

... GREU DE ÎNȚELES ALĂTURAREA

Pentru ”Proba impusă” rămâne discutabilă alăturarea tematică a clasicilor antici cu dramaturgia actuală. Este știut procentul alarmant de public cu ”analfabetism funcțional” care afectează societatea noastră în urma sistemului de învățământ prost construit. Rostul teatrului este și cel educațional, să transmită publicului emoția perceperii relațiilor umane veșnice de când e lumea, să le judece. Majoritatea din piesele dramaturgiei actuale se coboară la succesul aplauzelor unui public tributar ”analfabetismului funcțional”. 

Cei 25 de concurenți erau absolvenți ai prea multelor universități de artă de la noi care produc aproximativ 300 de actori anual. Vroiau firește aplauze pe texte dorite de un anume public sferind de alarmantul ”anafalbetism funcțional”. Ei nu poartă vina ”Probei impuse”! Alăturarea celor două probe este neinspirată. Concurenții puteau să arate la cele două probe cum o ”poveste” antică este perfect valabulă și în zilele noastre printr-o tratare a conținutului, modernă teatral. 

ÎNVĂȚĂMÂNTUL ARTISTIC ...!

În caietul program al ediției 28 s-a omis acum precizarea la fiecare concurent pe cine a avut profesor formator. Evident că profesorii erau ”doctori”, majoritatea însă, fără a practica pe o scenă profesia de actor. 90% dntre concurenți dovedeau lipsa pregătirii necesare la capitolul vocal – dicție, frazare logică, impostație vocală, perceperea subtextului ca mesaj al replicii rostite. Instruirea pedagogică nu dovedea nici posbilitatea actorului de a relaționa cu publicul luat drept partener de dialog. Majoritatea monologurilor erau recitate stângaci, exterior, fără trăire interioară a situațiilor dramatice. Nici sub aspectul expresiei corporale nu se impuneau. Fără doar și poate, unii demonstrau că dețin un talent nativ, dar nu au beneficiat de cizelarea sa în universitate, nici sub aspect cultural și nici sub cel tehnic vocal și corporal. Păcat de efortul lor și dorința de lansare pe rampa oferită de această Gală! Firește că toți au avut de învățat din prezența în fața unui public alcătuit majoritar din directori de teatru și regizori.

PREMIANȚII ...

Preselecția concurenților a fost efectuată de – Diana Lupescu (actriță), Diana Mititelu (regizoare) și Marius Turdeanu (actor). Juriul care a acordat premiile era alcătuit din personalități de marcă ale vieții teatrale din diverse generați – Vladimir Anton (regizor), Marina Constantinescu (critic de teatru), Andreea Grămoșteanu (actriță), Bobi Pricop (regizor) și Adrian Văncică (actor).

NU S-A ACORDAT de către juriu, Premiul ”Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori la Secțiunea grup. Au paticipat trei trupe. Una totuși a fost remarcată de public prin transmisia pe online efectută Galei de către UNITER și votul spectatorilor de acasă - ”Interior-expus” cu Alex Gabera și Alex Stoicescu. Publicul a mai acordat prin vot online la Secțiunea individual – Premiul pentru cea mai bună actriță – Iulia Ioana și pentru cel mai bun actor – Laurențiu Bobeică.

Secțiunea grup cred că este necesar să introducă pentru premiere, ca și Gala, regizorii tineri care activează în principal în teatrul independent și alcătuiesc echipe cu tinerii colegi actori. Avem o criză de regizori și este necesar ca proiectul Galei să acorde atenția cuvenită și absolvenților de la clasele de regie.

Premiile la Secțiunea individual acordate pentru interpretarea monologurilor inspirate de antici.

• COSTIN STĂNCIOI (absolvet 2024, UNATC București) obține trei premii pentru interpretarea monologului ”It-s not you, it-s Medeea” - ”Medeea” de Euripide - Premiul pentru cel mai bun actor, Premiul pentru prestanță, rostire scenică și expresie corporală instituit de actrița Dorina Lazăr și Premiul ” 1/10 pentru FILM la TIFF”

• AURELIAN CULEA (absolvent 2020, UNATC) – Premiul ”Ștefan Iordache” - Marele Premiu al Gakei pentru ”Make Teba Great Agan” - ”Antigona” de Sofocle. Premiul a fost inițiat de sora marelui actor Ștefan Iordache după trecerea sa în neființă.

• CRISTINA BORDEANU (absolventă 2022, Universitatea ”Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca) – Premiul pentru cea mai bună actriță pentru ”NARACTRIȚA” - ”Trahinienele” și ”Electra” de Sofocle, ”Bacantele” de Euripide și ”Eumenidele” de Eschil.

• Premiul ”Sică Alexandrescu” - Premiul special al juriului – BUSE OZGUL (absolventă 2024, UNATC București) pentru ”Medeea este mama mea!” - ”Medeea” de Euripide și text propiu , TEODORA TUDOSE (absolventă 2024, UNATC București) pentru prezența la Secțiunea grup în ”Insula dreptății” - ”Oreste” partea 1 ”Agamemnon” de Eschil, ”Medeea” de Euripide și ”Medeea” de Seneca.

• Premiul rostirii la microfon – CRISTINA BORDEANU (acordat de regizoarea Ilinca Stihi care a coordonat Atelierul de voce cu tema ”Mesajul către fostul meu”) câștigă un rol într-un spectacol radiofonic.

”INSULĂ” - EVENIMENT CULTURAL AL GALEI

La fiecare ediție a Galei s-au prezentat spectacole invitate. Ediția 28 a oferit un adevărat regal cultural, unicat cu ”INSULĂ” un spectacol muzical de Ada Milea după texte de Gellu Naum, producție a Teatrului de stat Constanța. Pentru mișcarea teatrală acest spectacol poate fi considerat un eveniment teatral, iar pentru Gală o lecție strălucită de arta actorului. 

Textele încărcate de aspecte reale din viață, compuse admirabil de Gellu Naum în stil suprarealist erau cuceritoare și tratate teatral cu mare artă și atenție în a transmite emoție publicului. Distribuția era alcătuită din adevărați maeștri ai profesiei – ȘTEFAN MIHAI; MARIAN ADOCHIȚEI, MIHAELA VELICU, ECATERINA LUPU, LUIZA MARTINESCU, MIRELA PANĂ, ANDREI BIBIRE, COSMIN MIHALE, ANDREI STROESCU, LUCIAN IFTIME. Dacă nu ereau acești minunați actori, subtilitatea textului și conceptul regizoral de muzical, cu inspirație realizat de Ada Milea (regie, muzică și versuri) nu ar fi prins splendoare. Interpreții cântau la diferite instrumente, unele originale, interpretau vocal muzica, trăiau fiecare situație și mai ales exploatau fiecare sens al cuvântului lui Gellu Naum și îi amplificau valoarea prin expresii corporale. Echipa din umbra spectacolului - Ada Milea, plus Andu Dumitrescu (scenografie), Lucian Prasti (asistent lighting design), Ecaterina Lupu (contribuții adaptare text), Victor Panfilov (consultant sunet) oricât de inspirați sunt, nu puteau să înfăptuiască teatral excelent acest spectacol, dacă nu le puneau în practică ideile ACTORII. 

Teatrul de stat Constanța sub direcția lui ERWIN ȘIMȘENSOHN și-a câștigat prestigiu prin repertoriul ales (multe spectacle au fost comentate și pe acest blog) și prin alcătuirea ireproșailă a trupei de actori, compusă din mulți tineri. Dacă în urmă cu multe decenii Teatrul Tineretului din Piatra Neamț era puntea de lansare a marilor actori, acum cel din Constanța i-a luat locul.

P.S. Merită felicitări UNITER care continuă să susțină acest proiect pe timpul greu fianciar de astăzi, prin harnica sa echipă activă și pentru a 28-a Gală – Dragoș Buhagiar (președintele Uniunii breslei), Aura Corbeanu (director executiv), Doina Lupu (coordonator program), Florin Caracala (prducător executiv) alături de numeroși colaboratori și de Teatrul de stat Constanța. 

Felicitări merită și cei 25 de concurenți ambițioși și avem speranță că vor reuși în viitor, cu puțin noroc și studiu de cizelare a calităților native deținute.

”PROCESUL LUI EICHMANN” - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

 UN SPECTACOL TULBURĂTOR ...

... care îți taie răsuflarea. Opera Națională București a prezentat în premieră absolută ”Prcesul lui Eichmann” un eveniment marcant, proiect de educație istorică și culturală, servind menirea de bază a oricărei instituții de spectacol. Este o superproducție, cu o muzică răscolitoare de Gil Shohat după piesa cu același nume de Motti Lerner care evocă tragedia istorică a Hplocaustului. Tematic evocarea devine și un avertisment că suntem în prag să repetăm crimele împotriva umanității prin războaiele ce macină în prezent omenirea. Inspirat regizorul Erwin Șimșensohn oferă un spectacol original, unicat. Pentru interpretarea personajelor din piesă, regizorul alătură soliștilor Operei, actori de marcă din teatrele Capitalei, dublarea interpretării sporind consistența dramatică a fiecărui rol prin replicile în proză rostite.

Piesa evocă perioada 1940 – 1945 din cel de al doilea Război Mondial, când locotenent colonelul nazist Eichmann a condamnat la moarte șase milioane de evrei drept soluție finală pentru Europa lui Hitler. Colonelul a fugit apoi în America de Sud, scapă de Procesul de la Nurenberg de judecarea criminalilor. 

În 1960 este prins de serviciile israeliene, judecat în 1961 în Israel, condamnat la moarte pentru crime împotriva poporului evreu și crime împotriva umantății. Motti Lerner, bine documentat, prezintă procesul judecării criminalului Eichmann, confruntarea dintre acuzare și apărare. Argumetele acuzării sunt mărturiile zguduitoare ale celor care au supraviețuit ororilor naziste din lagărele morții. Piesa de teatru devenită libretul acestei opere este o lecție de istorie pentru cei cărora le sunt necunoscute crimele de atunci și privesc acum imagini cu crimele războiului din Ucraina sau de pe alt meridian. Muzica lui Gil Shohat însoțește fiecare moment dramatic al procesului. Compozitorul cu rafinat talent s-a inspirat din tradiția muzicală evreiască dându-i originalitate, îmbinând stilul belcanto cu recitative teatrale. Sunt 66 de scene cu 26 de personaje, alăturat fiind corul și copiii din figurație. Trebuie subliniată prezența corului personaj colectiv, admirabil interpretat de Corul Operei Naționale. 

Erwin Șimșensohn, directorul Tearului din Constanța, realizează o adevărată performanță regizorală prin modul complex al cizelării fiecărui moment din proces, nuanțat cu subtilitate în transmitere de emoție și sens dramatic. Echipa de realizatori ai acestei superproducții este excepțională -  imaginea generală, scenografie și interpreți. Dragoș Buhagiar concepe expresiv sala de judecată îngrădită de un fundal de schele care vor deveni și ecrane pentru proiecții din filme documentare despre ghetouri și victimele Holocaustului. Proiecțiile – videodesign Andrei Cozlac, redate pe schelele circulare, sunt discret alese pentru a completa mărturiile cutremurătoare ale martorilor veniți la proces. Decorul are drept punct central o ”cușcă” de sticlă în care e purtat Eichmann. Dezbaterea judecății aduce de o parte și alta a sălii tribunalului, apărători și acuzatori, judecători și personajul colectiv Corul comentator. În centrul scenei este ”cușca” de sticlă de la care pornește simbolic o cale ferată pe care vor veni martorii. Costumele sunt semnificativ marcate în negru, gri și alb. Vizual scenografia lui Dragoș Buhagiar și proiecțiile selectate de Andrei Cozlac, sporesc tensiunea fiecărei scene a dialogului acuzare – apărare.

Erwin Șimșensohn conduce admirabil interpredarea celor 26 de personaje și mișcarea scenică. Interpretarea rolurilor principale va benefica de aportul inegalabil al soliștilor Operei Naționale dublată de cea a actorilor prin care se solidifică profilul personajelor. Odiosul Eichmann este înfățișat în amănunte semnificative de solistul Alexandru Constantn, un bariton cu voce de aur, dar și de actorul de valoare Marian Râlea. Acesta accentuează argumentele apărării lui Eichmann că a executat în calitate de militar ”niște ordine date de conducătorul suprem” Hitler. Dublarea actor/solist publicul abia o observă fiind sezațional manevrată regizoral. Distribuția se completează și prin alte interpretări duble cu scurte momente solistice excelente – Iustinian Zetea, Andrei Cocârlea, Leonard Bernad, Adrian Mărcan, Sorana Negrea, Mihaela Ișpan, bazate pe evoluțiile strălucite ale actorilor – Emilian Oprea, Aexandru Nagy, Alexandru Papadopol, George Remeș, Ioana Anton, Natalie Ester. Apariții singulare remarcabile realizează actrițele Ada Navrot și Raluca Aprodu.

Judecătorii vor da sentința finală susținută și de personajul colectiv – Corul și vor sublinia sensul tematc major, periculul că sunt cazuri când - ”Omul nu reușește să învingă răul din el”. Umanitatea poate fi mereu atacată de acest ”rău”. Mesajul este tulburător și provoacă publicul să privească atent lumea în care trăiește.

”Procesul lui Eichmann” este un eveniment cultural și spectacolul va fi reluat la toamnă. Subliniem că acest proiect este susținut și prin colaborarea cu doamna Tova Ben-Nun Cherbis, președinte și fondator a Fundației Magna Cum Laude – Reut și Complexului Educaținal Laude – Reut. 

Opera Națională București dezvoltă mereu acțiuni surprinzătoare – premiere, dezbateri, festivaluri și este un exemplu de conducere atractiv culturală pentru Marele Public de toate vârstele.

P.S. Din păcate astfel de evenimente nu beneficiază de popularizare și nici de distincții meritate pe deplin.

GALA PREMIILOR UNITER - Ediția a XXXIII-a

 UNITATE ȘI SPERANȚĂ

     O zi încărcată de semnificații a fost luni, 26 mai, 2025. În plan general, se instala la Cotroceni un nou președinte al țării, după mai multe luni de haos. În același timp, un segment cultural - TEATRUL marca trei evenimente: Gala Premiilor UNITER cu a XXXIII-a ediție prezentată la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova care aniversa 175 de ani și Uniunea Teatrală din România serba 35 de ani de la momentul când breasla slujitorilor Thaliei s-au unit într-o organizație activă pentru drepturile sale sub conducerea regretatului Ion Caramitru.   

La loc de frunte din numeroasele proiecte UNITER se află Gala Premiilor de răsplătire a valorile evidențiate de arta spectacolului în fiecare an teatral. Actuala ediție a Galei a demonstrat o latură specială a breslei - caracterul de artiști cetățeni responsabili ai membrilor ei. Subiectivismul  în definirea valorilor a rămas în planul secund al celor două jurii, în fața momentului grav de confruntare a teatrului, a culturii în general, cu ignorarea de către stat și puterea politică. Interesele oricărei guvernării au făcut ca educația și cultura să fie ultima roată la căruța finanțării acestor domenii vitale pentru societate. Impresionantă rămâne la actuala ediție, atitudinea celor care aflați pe scena în fața unui premiu, au marcat în cuvântul lor că menirea teatrului de educație emoțională a publicului nu interesează guvernanții, dar TEATRUL REZISTĂ în ciuda greutăților finaciare. Breasla s-a dovedit unită.

AURA CORBEANU - vicepreședintele UNITER

AURA Spectacolul Galei de la Craiova a fost semnificativ pentru timpurile pe care le trăim. Regizorul Bobi Pricop și scenograful Cosmin Florea au dat imagine atractivă momentului. O scenă cu podeaua din care răsăreau o mulțime de trandafiri roșii a primit premianții și prezentatorii. Momente artistice reușite sporeau emoția fiecărui premiu acordat. Scenariul inspirat s-a îmbogățit cu mai multe nominalizări. Echipa de organizatori ai Galei a dovedit din nou, profesionalism desăvârșit sub conducerea actuală a UNITER de către Dragoș Buhagiar. Istoria acestei organizații nonguvernamentale a fost prezentată cu mult rost într-un material document ce prefața Premiul de excelență ”Ion Caramitru”. În acel film evocator se rostea de către Toni Grecu - ”UNITER REZISTĂ”! O amintire a valorilor a fost și prezența minunatului Niky Wolcz, artist complex în bogata sa carieră.

       De secole, istoria a arătat că ”TEATRUL REZISTĂ” în ciuda confruntării sale cu cenzuri politice ori de alt gen. În prezent, cenzura din epoca de tristă amintire din urmă cu 35 de ani, s-a transformat în ”cenzură” financiară!

       Toți cei nominalizați la premii merită prețuire. Spectacolul actualei ediții a Galei este o reușită a breslei și susține speranța că teatrul rămâne o forță creatoare de adevăr și emoție, indiferent de curente stilistice și mai ales de manevrele sistemului statal .

       

            

    

”SECUNDAR” - TEATRUL NAȚIONAL ”I. L. CARAGIALE” / Sala ”Ion Caramitru”

 CLIȘEE CU PRETENȚII PENIBILE SOCIO – PCLITICE

Timp de trei ceasuri (!!), publicul asistă la un spectacol (Alexandra Badea - text și regie) plictisitor și incoerent din care nu se înțeleg bine nici acțiunea și subiectul, că de mesaj și emoție nu poate fi vorba. Autoarea a emigrat din România în 2003 în Franța, a împrumutat din curentul teatral de acolo și din cel al îmbinării teatrului cu proiecții video, curente în prag de expirare în prezent, cu doința de originalitate. Practică în calitate de dramaturg aceiași metodă de colaborare pentru text cu actorii selectați în distribuție. Le prezintă un sinopsis, îi provoacă la improvizații, selectează din conținutul lor și construiește din această colaborare textul unui să-i zicem scenariu. A mai practicat aceiași metodă și la Naționalul bcureștean pentru spectacolul ”Exil”, comentat pe acest blog la data premierei. Rezutatul sub aspect de dramaturgie este ... un ghiveci cu pretenții filosofice de doi bani pentru comentarea opiniilor celor dintr-o comunitate. 

În cazul de față, Alexadra Badea afirmă - ”Nu intenționez să transmit un mesaj, asta cred că este treaba politicienilor, a jurnaliștilor, eu încerc să creez un spațiu de rezonanță în care mai multe voci să poată fi auzite cu care pot fi de acord sau nu.” Ar dori autoarea o analiză psihologică cu țintă socio -politică și amestecă de-a valma pomenirea unor puncte nevralgice ale actualității – sistemul sanitar, corupție, învățămât, revoluție, mineriadă, comunicare, anxietate, concurență, condiția femeii, etc. Invocările au o anume tentă politică discutabilă și nu comunică nimic convingător.

Spectacolul debutează cu un fel de ”prolog” despre sistemul medical. Această gravă temă este anulată pentru că secvența ar face parte dintr-o piesă la care lucrează regizoarea Sofia (Ada Galeș) cu un grup de șapte actori distribuți. Trece astfel de la un posibil fapt real, la punerea în scenă a unui spectacol de teatru. În grup intervine un incident, regizoarea e nemulțumită de Marta (Cosmina Olariu) care are personalitate și comentează indicațiile sale, iar aceasta o schimbă din rolul principal într-un rol secundar. Marta dispare, nu se mai prezintă la repetiții și se dezvoltă un fel de anchetă pentru căutarea ei, intervin și voci din off ale Inspectorului (Marius Bodochi) și ... Terapeutului (Alexandra Badea). Autoarea spectacolului Alexandra Badea a apelat pentru consultanță și la un psiholog și un criminalist, în intenția de a da credibilitate acțiunii !! Drumul căutării Martei dezvăluie relațiile intime dintre cei din echipa de teatru în teatru. Așa cum e prezentată breasla profesional și moral, nu face decât să denigreze creatorii teatrului adevărat ! Alexandra Badea ar dori o analiză psihologică a unei echipe când intervine un conflict, dar derularea aberantă a investigației psihologice nu are rezultat. Relațiile intime dintre actori cu actrițe, plus cea a regizoarei Sofia, nu duc nici măcar la deslușirea dispariției Martei. S-a sinucis aruncâdu-se de pe terasa teatrului sau ... a plecat la mânăstire, cum indică o replică. Majoritatea replicilor par lozinci din buletinele de știri, plus unele care cad în vulgaritate. ”Mi se umple curul de lacrimi” - este doar un exemplu. ”Scenariul” (textul) este o făcătură cu o acțiune dezlânată, falsă în intenții, mesaj și transmiterea de tensiune și emoție. Amintim că a fost în 1978 un film, ”Repetiție de orchestră” de Fellini în care metafora acțiunii ducea la mesajul analizei conflictului dintr-un grup! Era însă, un film de ... Fellini coerent în intenții.

Sub aspect teatral, regizoarea Alexandra Badea care ar avea un alter ego în personajul Sofia, folosește clișee în îmbinarea teatrului cu filmul. Pe scena mare a sălii, domină decorul trei ecrane pe care se proiectează imaginile a șase camere video. Ele surprind discuțiile particulare ale diverselor cupluri. Decorul se rezumă la o sală mică de spital plasată în fundalul centrului scenei, iar în față la un mic spațiu de grădină cu iarbă uscată și la fragmente din statuia unui cuplu, spații configurate în lateralele scenei. Prin aceste elemente se dorește o trimitere metaforică spre aspectul comunicării suferinde într-o comunitate. În afara decorului nefuncțional pentru a da atmosferă acțiunii, Cosmin Florea realizează și costumele numeroase, unele pretențios elegante ca pentru un bal. Aspectele video sunt luate din diverse locuri care se întrezăresc pe scenă, predominante în proiecții fiind imaginile de gros – plan cu chipurile personajelor. 

Unii interpreți au experiența filmului și se vede în expresie stare interioară a personajului prin imaginile video surprinse, alții nu. Prin aceste imense gros – planuri se anulează relația și nuanțele comunicării între partenerii de dialog. Regizoarea Alexandra Badea mai apelează și la o serie de ”cortine” video cu gros – planuri fixe ca imagine și cu cânticele în franceză (muzica originală Călin Țopa) , drept comentarii inutile ale situațiilor. Directorul de imagine Boroka Biro execută solicitările viziunii regizorale.

Actorii care au colaborat și la ”scenariu”, manifestă, cum pot în acest concept regizoral, talentul demonstrat pe deplin în alte spectacole. Se luptă cu propunerea regizorală și reușesc să-i facă față credibil în unele secvențe, Emilian Oprea, Istvan Teglas, Mihai Călin, Alexandru Potocean, alături de Crina Semciuc, Diana Dumbravă. Personajele atribuite sunt însă, schematice. Sofia regizoarea, motor al analizei situației dispariției Martei, rămâne cel mai fals construit personaj și Ada Galeș încearcă să îi creioneze cât de cât un profil special. Sofia trimite de fapt la viziunea regizorală eșuată a Alexandrei Badea pentru un spectacol original lipsit de substanță emoțională.

Finalul spectacolului este ... cireașa de pe tort! Se trece la tema feminismului, condiția femeii fiind subiect tematic important în acest ”scenariu”. Se prezintă un fel de carnaval săltăreț, cu bărbați în costum de femeie, cu unele costume de epocă. Această scălămbăială dintr-un carnaval fără rost, se finalizează cu interpretarea celebrei melodii ”Un actor grăbit ...” a regretatei Laura Stoica și solicitarea publicului de a aprinde luminița telefonului mobil! Ridicolul acestui spectacol atinge punctul culminant prin acest final.

”Secundar” nu se poate numi nici măcar experiment teatral. Rămâne un proiect cheltuitor de bani pentru ambițiile unei persoane venite din Franța să ne vorbească despre amara noastră actualitate socială pe care nu o percepe, iar pe cea politică o ”gândește” ignorând și orice regulă existențială  universal valabilă.

”ÎN LARGUL MĂRII” - TEATRUL NAȚIONAL ”I. L. CARAGIALE” / Sala Picultua

 UN REUȘIT SPECTACOL CU SUBSTRAT ACTUAL

Celebrul scriiitor polonez Slawomir Mrozek scrie piesa în 1961. Este considerat dramaturg al teatrului absurd și piese precum ”Emigranții” sau ”Tango” sunt jucate pe scenele lumii. Calificarea de teatru absurd pornește de la anii cumpliți din Polonia în care concepe tematic piesele pentru a se feri de cenzura stalinistă. Mrozek servește astfel teatrul de idei. Iată că și în prezent o piesă ca ”În largul mării” rămâne actuală când are și șansa de a fi pusă în scenă inspirat de un regizor – Felix Alexa cu o echipă admirabilă pentru a specula subtil subtextul fiecărei replici.

Un afiș excelent cu sens major 

Este o comedie putem spune neagră prin substratul dramatic. Subiectul apatent e simplu, cu trei persoane naufragiate, ajunse pe o plută în largul mării. Sunt disperate că nu mai au hrană. Le este foame. Soluția ar fi - ”Mâncatul omului de către om”, cum spune o replică. Hotărăsc să aleagă și sacrifice pe unul pentru a se hrăni. Alegerea se face prin metode cunoscute - ”Să organizăm alegeri generale”, apoi - ”Trebuie să anulăm alegerile” , replici foarte actuale. Situația celor trei pare absurdă, dar are la bază pofta de putere pentru hrana personală. Personajele par desprinse simbolic din partide politice. În etapele istoriei omenirii - ”Pâine și circ” a dominat metodele unor dornici de câștigul puterii și nu morala de a servi societatea. Degradarea morală este tema majoră a acestui spectacol.

Regizorul Felix Alexa propune credibil un spectacol în care umorul ascunde dramatic apelul de a judeca manifestările celor ajunși pe pluta puterii. Decorul lui Ștefan Caragiu sugerează semnificativ esența temei și dă atmosferă spectaculos acțiunii. Folosește mereu cu sens scena rotativă. Cei trei naufragiați – Grasul, Mijlociul și Slabul -, sunt persoane în unifrme elegante în alb și negru, cu papion. Prin costume Liliana Cenean le definește apartenența la o clasă avută, aflată sub ”masca” imaginii ce le ascunde pofta imorală de hrană. Fără exagerări metaforice, imaginea teatrală trimite simbolic la zona puterii. 

Disribuția, bine coordonată de regizor, prilejuiește actorilor interpretări ireprșabile, deosebite. Se remarcă Victoria Dicu în Nafragiatul gras drept o actriță de valoare. Nu foloseșe datele prsonale pentru o compoziție de imagne, consruiește rolul în profunzime prin evidențierea sensurilor multiple la fiecare replică rostită. Relaționează cu partenerii și în tăcere. Victoria Dicu excelent deomostrează că Naufragiatul gras este un simbol al puterii. ”Gras” prinde sensul abilității în lupta pentru câștig imoral. Un alt profil tipologic îl impune minunat, Șerban Pavlu în Naufragiatul mijlociu, un ”bucătar” prin biografie. Actorul speculează datele personajului la nuanță, subliniază pericolul celui care manipulează dibaci relațiile cu cei din preajmă. Victimă devine spre final, Naufragiatul slab. Emilian Mârnea redă cu mulă convingere, tipologia celui lipsit de forță, naivului dornic de o ”libertate” al căru sens nu îl percepe însă. Cei trei actori reușesc să prezinte emoționant aparența absurdă a unor tipologii reale, aspect foarte greu pentru orice interpret. Distribuția se completează prin intervențiile personajelor argument – Poștașul și Lacheul. Eduard Cîrlan și Andrei Finți prin interpretare și jocul imaginii de prezentare, servesc să spulbere ideea de absurd și să susțină dramaticul tristei realități.

De mult timp Naționalul bucureștean nu a mai integrat în repertoriu un spectacol reușit și actual tematic. Provoacă râsul publicului privind ”foamea” puterii, dar și îl alarmează că se află în ”largul unei mări” cu valuri greu de stăvilit.

”PORTUGALIA” - TEATRUL ”BULANDRA” / Sala ”Luviu Ciulei”

”OGLINDA” REALITĂȚII POATE PROVOCA RÂSUL, DAR ... 

... trezește și amărăciunea privind cum oamenii dintr-un segment social major sunt ușor manipulabili. Astăzi, strada fierbe de protestele acestor oameni. 

Scriitorul maghiar Zoltan Egressy, personalitate marcantă, scrie în 1997 piesa ”Portugalia”, o tragicomedie despre realitatea societății din multe țări din Europa de est după căderea zidului Berlinului. Titlul piesei este doar o trimitere metaforică. Acțiunea nu se petrece în Portugalia, ci într-un loc oarecare ce poate fi și un sat cu oameni simpli, în special din Europa de est. Oamenii se cunosc după poreclele date în sat și se strâng la cârciumă să discute despre problemele lor. Trăiesc, iubesc, au dorințe personale, alcoolul le este obișnuință. Sunt anonimii unei societăți care uită de ei, le ignoră problemele comunitare, dar le folosesc naivitatea pentru inerese cei ajunși la vârful puterii decizionale. În sat vine un străin, scriitor călător spre Potugalia, căutător al capătului acestei lumi care îl nemulțumește, aflat poate la Cabo da Roca și stârnește conflictul. Dramaturgul surprinde cu pricepere viața acestul segment social, ne pune în față ”oglinda” unei realități amare, dar esențiale pe care o ignorăm. Replica e plină de tâlcuri sub aparența umorului spontan, cade și în vulgaritatea limbajului des întâlnit stradal, fiind un avertisment al decăderii sociale. 

Attila Beres, regizor român de origine maghiară, a studiat la fostul IATC (astăzi UNATC) și-a dorit să lucreze la Teatrul ”Bulandra”, dar a emigrat în Ungaria unde este director general al Teatrului Național din Miskolc. Ajunge astăzi la teatrul visat în tinerețe și realiează un spectacol admirabil în stil realist cu tentă suprarealistă, mai ales spre finalul reprezentației, despre noi și realitatea în care trăim. Din primele scene se preciează actualitatea. Oamenii vor lămuriri asupa sensului cuvântului ”DEMOCRAȚIE”. Înainte ”democrația era populară”, cred sătenii, dar aum nu îi mai percep sensul și regulile care nu le știau nici în trecut. Fără ostentație teatrală regizorul speculează prin o excelentă distribuție de actori, fiecare replică, ansamblează acțiunea coerent cu trimiteri subtil metaforice sonore de muzică modernă și efecte de imagine prin care departajează evoluția conflictului. Decorul lui Andu Dumitrescu inspirat construit realist, arată o cârciumă din care astăzi nu pot lipsi și ... ”păcănelele”, iar jocul lor de lumini sugestiv subliniază substratul situațiilor conflctuale. Costumele sunt perfect concepute, cu detali atribuite fiecărui personaj de Nina Brumușilă pentru caracterizare. Viziunea regizorală conduce credibil convenția teatrală tradițională, la modernizarea firesc solicitată astăzi 

Actor fiind la bază, regizorul Attila Beres acordă atenție deosebită lucrului cu distribuția și fiecare actor realizează performanță în a da viață personajului atribuit. Marius Chivu Pascu este Cârciumarul care conduce acțiunea și o face excelent. Este un om simplu, atent la mica sa afacere pentru câștig și grijuliu față de fiica sa, Funduliță pe care o vrea căsătorită și urmașă la conducerea cârciumii. Cu dibăcie actorul arată profilul celui lipsit de atitudini și de dorința de cunoaștere a lumii din jur. Personajul Funduliță marchează profilul segmetului tânăr din comunitate, aflat în totală degringoladă. Maria Veronica Vârlan punctează profilul tinerii naive aflată în confuzie existențială. Senzațional este Cătălin Babliuc în Sfeclă, polițistul satului concediat, îndrăgostit de Funduliță. În fiecare moment al conflictului actorul dă sens major situațiilor omului simplu nemulțumit de viața comunității marcată de reguli de neînțeles. Dialogul lui Sfeclă cu Preotul rămâne o scenă de referință pentru tema piesei și prin interpretarea actoilor. Cu precizie definește Silviu Geamănu  Preotul ce vine mereu la cârciumă, fiind singurul vizitator pe care îl latră însă, câinii. Efectul sonor are trimitere cu sens major pentru situația disperată în care se află comunitatea acestor oameni simpli. 

Compoziții reușite făptuiesc Andreea Bibiri (Femeia), Lucian Ifrim (Satana), Adrian Ciobanu (Clamă), în personaje semnificative pentru unele grupări sociale. Vin mereu la cârciumă, Femeia și soțul Clamă. Soția are darul beției și Andreea Bibiri nuanțat compune personajul cu trimitere și la cauzele ce o împing la alcool. Clamă e șmscherul satului, apropiat al primarului, iar actorul îi arată caracterul cu fină exresivitate. Uimitor este Lucian Ifrim în nefericitul bețiv Satana al cărui singur prieten este calul său alb adus la cârciumă, un ... ponei. În această comunitate apare străinul călător în căutarea unei alte lumi, numit cu sens Poreclă. Acțiunea arată că își are și el nemulțumirile sale într-o căsnicie eșuată cu o femeie avută. Și în confruntarea cu acest rol dificil, Andrei Huțuleac se dovedește un actor de valoare al generației sale. Treaptă cu treaptă actorul dezvăluie stările omului cu visuri, aspirații frânte, dar și cum provoacă tensiune în comunitate că naiva Funduliță este îndrăgostită de el. Apariția Soției venită din altă sferă socială este credibil redată de Anca Androne. 

”Portugalia”, o tragicomedie, este printre puținele spectacole din reperoriul curent al teatrelor, de strictă actualitate, cu sensuri majore pentru a servi rostul teatrului în viața publică. Regizorul Attila Beres mărtuisește - ”Dacă vrea cineva să vadă o comedie desre nefericrea omului, să vină”. Acest spectacol reușit cu trupa de actori de mare clasă a Teatrului ”Bulandra”, pune Marelui Public pe scenă ”oglinda” unei realități amare. Râzi, dar apoi rămâi pe gânduri - cu ce burete putem oare șterge noroiul așternut pe această realitate?