X – FEST / Festivalul Internațional de Teatru Tânăr / Prima ediție

 ``LIMITE`` ... SPULBERATE

Teatrul Excelsior (pentru copii și adolescenți) a organizat în perioada 7 – 15 octombrie acest festival de senzație pentru mișcarea teatrală cu tema - ``LIMITE``, sens posibil și``granițe``. Directoul X – Fest, Vlad Cristache, un tânăr regizor de prestigiu și directorul interimar al teatrului, a completat tema festivalului prin o serie de întrebări - ``Cât de departe putem ajunge ca ființă umană care sunt limitele personale (...) ? Care sunt limitele impuse de societate și care dintre ele devin doar obstacole în nevoia noastră de a gândi și de a ne exprima liber ? (...) Care sunt limitele teatrului și în ce măsură nevoia disperată de a împinge și mai departe limitele tehnologiei va afecta arta noastră ?`` Răspunsuri au încerct să dea creatorii celor 18 spectacole invitate din Germania, Franța, Cehia, Grecia și firește România. Rămân discutabile răspunsurile prin spectacole la aceste întrebări substanțiale despre limitele personale și limitele societății, ca și libertatea de gândire a unui act artistic în fața ``limitelor`` tehnologiei. 

Starea mișcării teatrale actuale se confruntă cu degringolada iscată de curentul modernizării expresiei teatrale, pornit și de la evoluția rapidă a tehnologiei. În majoritatea cazurilor curentul suferă de absența substanței afective, de educarea emoțională prin tema și mesajul, transmise publicului. De-a lungul secolelor au tot apărut diverse curente și ... au apus. Teatrul a mers înainte pe drumul său de educație emoțională. 

Am ales pentru a comenta trei exemple de ``limită`` teatrală depășită, trei spectacole din acest program amplu, reușit ca bună intenție să dezbată răspunsurile la întrebările citate mai sus. Dar ... mai apare și o altă întrebare – tinerii spectatori rod mulți ai analfabetismului funcțional sau tinerii regizori creatori de inovații teatrale, cum privesc ``oglinda`` actualității prin actul teatrul afectat și de tehnologie în prezentarea esenței realității ? 

Intențiile cultivate prin X – Festival sunt demne de stimă prin alegerea temei ``LIMITE``, rămâne de văzut în viitor cum actul teatral dă și dezleagă credibil răspunsuri la întrebările directorului acestui festival provocator. 

``O ISTORIE A VIOLENȚEI`` - spectacol datorat cunoscutului regizor german Thomas Ostermeier, a fost punct central al atracției. Este o personalitate recunoscută pentru intențiile de revitalizarea teatrului contemporan și a încercat din nou să își susțină principiile. Spectacolul a înregistrat un turneu internațional și este o coproducție a Schaubuhne Berlin cu o serie de alte colective teatrale. 

Spectacolul era doar O RELATARE despre o posibilă crimă și relația erotică dintre doi bărbați – localnicul Eduard cu Reda provenit dintr-o familie de emigranți algerieni, totul petrecut în noaptea de Crăciun. Thomas Ostermeier alege versiunea scenică a romanului autobiografic de Edouard Louis pentru a ataca simplist o diversitate de teme actuale – migrația, discriminarea rasială, frica de homosexualitate, cât și atitudinea obscură a autorităților statale. Personajul Eduard relatează la microfon istoria trăită în noaptea de Crăciun când ar fi avut loc și o posibilă crimă și întâlnirea cu Reda, sentimentul de compasiune față de situația lui, dar și violarea sa erotică în urma căreia ajunge la ... doctor, după constatarea că Reda ar fi și furat ceva din casa lui. Relatarea este dublată și susținută prin secvențe concrete prin care se vor îmbinate notele tematice, fie cu dramatismul, fie cu ironie, cu țintă violența personală.

Teatral spectacolul era dezlânat și prin dorința de a fi modern ca vizualizare. Primele episoade erau marcate de proiecții pe fundalul scenei mari a Teatrului Național din Capitală, proiecții ce acopereau interpretarea actorilor. Următoarele episoade se axau pe interpretarea excelentă a personajelor centrale – Christoph Gawenda (Eduard) și Laurenz Laufenberg (Reda). Proiecțiile fie cu chipul personajelor, fie cu amănunte din investigarea unei posibile crime, anulau stările personajelor și lăsau posibilul act criminal drept o metaforă a violenței. Efecte cu accente muzicale live ca și momente de dans, interveneau în relatare ca sensuri metaforice exagerate. Inovațiile expresiei scenice trebuie să servească substratul tematic al temei alese în mod credibil, să transmită emoție. Thomas Ostermeier depășea prin viziunea sa regizorală, ``limitele`` perceperii unei teme de mare gravitate astăzi – violența. Când universul uman se confruntă acum cu violența crimelor a două războaie, ``O istorie a violenței`` rezuma tema gravă a violenței, specificată cu pretenții în denumirea spectacolului, la motivații particulare și superficial prezentate sub aspect ``tehnologic`` scenic. Spectacolul era limitat ca sensuri majore, fără a servi rostul de a se raporta la transmiterea unui mesaj  publicului despre violență, cu adresă emoțională, reda doar un caz particular.

``CEA CARE PRIVEȘTE LUMEA`` se vroia ``un manifest al unei generații mai tinere împotriva unei lumi pe care nu o înțelege``, cum argumentează tema, autoarea spectacolului Alexandra Badea (text și regie). Substratul temei se ilustra în text prin doi adolescenți, o fată – Dea din Franța și un băiat – Enis, emigrant dintr-o țară neagră supusă mizeriei sociale. Fiecare adolescent este afectat de conjunctura în care trăiește și a trăit - Dea de familie și legile sociale, Enis care studia muzica și e preocupat de lectură provenea dintr-o familia intelectuală, distrusă de nevoia părăsirii țării, cu mama rămasă în altă țară, singur acum în Franța, fără acte. Întâlnirea lor într-o pădure cu trunchiuri tăiate ale copacilor (metafora vizuală regizoaral), îi schimbă fetei atitudinea rebelă și va încerca salvarea lui Enis prin transportul ilegal în mașina părinților în Anglia. Transportul eșuează și Dea e anchetată de un inspector de poliție. Pe scurt acesta ar fi subiectul confuz al textului.

Teatral confuzia sporește. Proiecțiile indică aberant manipularea a două planuri paralele ale acțiunii – cel din pădure a întâlnirii celor doi adolescenți și cel cu anchetarea fetei, prezentă în scenă în dialog cu anchetatorul de pe ecran pe care îl percepi la început ca un posibil psiholog analist al visurilor de viitor ale adolescentei. Proiecțiile anulează și stările personajelor și interpretarea actorilor. Dialogurile dintre adolescenți sunt mereu false în consistența prin raportarea la vârsta lor. Adolescenții ``filosofează`` despre lume și legile ei strâmbe care le spulberă visurile, dorințele de viitor precum niște maturi cu credințe personale social și chiar politic. Miezul tematic afirmat de realizatoarea spectacolului prin text și regie nu are autenticitate.

Producția franceză a acestui proiect teatral independent rămâne un argment derizoriu și pentru premiul acordat emigrantei din România după `89, Alexandrei Badea de către Academia franceză pentru ``întreaga sa operă dramatică``. Singurul merit al spectacolului ``Cea care privește lumea`` era că ... dura o oră, în care``privea`` însă, fals lumea. Nu comunica nimic credibil despre tragedia emigrației și nici despre situația adolescenților din orice țară ar fi ei. Acest spectacol arăta cum ``limitele personale`` își spun cuvântul și în actul artistic.

``FRONTAL`` - ``o adaptare foarte liberă după Povestea unui om leneș de Ion Creangă``, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, spectacol de Gianina Cărbunariu, demonstra un alt aspect discutabil pentru actul teatral – ideologia personală a regizorului pentru a privi realitatea curentă. Regizoarea Gianina Cărbunariu, directoare a teatrului din Piatra Neamț, a trecut de la drumul debutului excelent parcurs pentru teatru document, necesar actualității, la teatrul politic ca tentă teatrală. Adaptarea ``foarte liberă`` condamnă penibil scrierea lui Creangă și fără rost pentru aspectul unei teme actuale importante pentru România, fondurile acordate asistaților sociali.Textul provocator la început, dezvolta apoi cum asistații sociali, toți, sunt victimele unor antreprenori veroși! Documentarea pentru acest demers teatral este absentă în text. În cele opt episoade drept argumente pentru viziunea regizorală, asistații sociali sunt doar victimele sistemului capitalist ce are numai servitori profitori pentru interesul financiar personal. Plasată sus pus în scenă o antreprenoare de ... jocuri de noroc batjocorește pe cei săraci, alături de un alt antreprenor plasat în scenă care bate violent un angajat din ... vietman . Astfel, toți asistatații sociale devin victimele unui sistem social și politic. Așa zisa documentare teatrală pentru acest text este alarmantă ca analiză prost investigată a unui sistem social. Se merge pe RĂUL general al aplicării sistemului, fără a acorda atenția cuvenită ``lenei`` celor care stau la cârciumă plătiți de stat din taxele celor care muncesc pentru asistații sociali, dar și antreprenorilor care cu mare greutate legislativă au realizări sau a familiilor numeroase ignorante pentru viitorul copiilor. Situația de rău social general devine tema reprezentației. Textul vrea să transmită tinerilor spectatori cărora dorește a se adresa, că sistemul este total vinovat . Hibele sistemului sunt majore, discutabile și la noi, dar ... nu se pot expune teatral fără o argumentare documentată, numai prin credința personală a regizorului că totul e RĂU și cei SĂRACI deveniți asistați sociali sunt victime. 

Teatral, evident reprezentația folosește priecțiile ca să ilustreze de pildă, o discuție penibil configurată scenic, între profesorii unei școli pe tema gravă și actuală a menirii educaționale, aiurea introdusă textului. Nu lipsesc nici microfoanele atribuite actorilor ca mijloc ... modern de comunicare. Interpretarea actorilor era sub orice ``limită`` a credibilității. Viziunea regizorală practica și o posibilă relaționare directă cu spectatorii cu sugestia că sunt vinovați de dramele asistaților sociali.

``Frontal`` depășește ``limitele``perceperii fenomenului dramatic al realității și este construit cu credința personală tematic a realizatoarei de a se exprima teatral, din păcate , fără echidistanță și minimă documentare. De la teatrul document reușit, dificil de prezentat scenic, Gianina Cărbunariu trece la teatrul ... politic gândit personal. 

P.S. Exemplele citate mai sus, propuse de nume cunoscute, nu fac să sugereze decât calea pornită de un curent teatral lipsit de ``limite``logice în exprimare tematică și scenică.

“RADIO” - TEATRUL NAȚIONAL “MARIN SORESCU” / Sala “AMZA PELLEA”

UN SPECTACOL DE EXCEPȚIE, IMPRESIONANT!

Americanul Eric Bogosian, cu străbuni armeni, este autorul piesei “Radio”, o personalitate creatoare complexă, scriitor provocator prin mesaje, atât ca dramaturg, cât și ca scenarist. Numele său e prezent și în repertoriul unor teatre de la noi, în special al celor independente. “Radio” e o piesă scrisă în 1987 care a sporit popularitatea autorului prin originalitatea scrierii și alegerea radioul drept pretext pentru a ridica tragi-comic cortina de pe fața celor care populează lumea actuală; dezvăluie prin opiniile unor nevăzuți interlocutori ai unui gazde de noapte de la un post de radio, haosul social ce macină realitatea. Replica e acidă prin jocul de cuvinte încărcat de substrat (traducerea apreciabilă aparține Silviei Năstase), iar publicul va asista la un spectacol de teatru substanțial, bazat pe “taifasurile” din miez de noapte ale unui moderator, provocator al vocilor singuratice din întuneric. Echipa Naționalului din Craiova, prezintă un spectacol de excepție, depășind regulile convenției obișnuite, impresionează prin modul ritmic al creșterii unui suspans aparte, captivant pentru spectatori care pot râde uneori în fața dialogurilor sau rămâne cu respirația tăiată de dramatismul unor situații.

Regizorul spectacolului e BOBI PRICOP, un tânăr căutător de inovație teatrală cu scop precis în motivarea de a servi în profunzime substanța piesei aleasă reprezentării scenice. Din 2011 când debutează la Teatrul Act cu spectacolul de absolvire a studiilor - “Jocuri în curtea din spate” și până astăzi cu “Radio”, Bobi Pricop întotdeauna surprinde prin construcția teatrală și prin prețuirea arătată actorului, considerat element principal al transmiterii viziunii sale regizorale. Bobi Pricop se exprimă prin actori, iar efectele teatrale practicate – chiar proiecțiile videao la care apelează uneori, devin mijloace de argumentare vizuală a tematicii unei piese de teatru. Acum, descifrează cu mare atenție subtextul tematic al piesei pentru a ilustra teatral ... spațiul sonor al opiniilor bezmetice, individuale din umbra unei realități tumultoase social cu scopul provocării publicului a le judeca.

Regizorul nu apelează la actualizarea sau adaptarea piesei cu discuțiile dintr-o noapte la un radio neconvențional din America anilor '80 pentru că dialogurile, pe o diversitate de probleme, sunt perfect valabile și astăzi, oriunde în lumea cea largă, actuale chiar și la noi. Oamenii protejați de anonimat vor să iasă din singurătate, prind curaj la radio, ca părerile lor să fie auzite, fie că sunt aberante, fie că denotă periculoase atitudini sociale. Este un fenomen social acest mod de exprimare, evoluția televiziunii nu poate proteja anonimatul, în prezent, numai rețelele de socializare online îi mai poate mulțumi. Eric Bogosian atacă tematic în piesă o multitudine de preocupări personale care reflectă “fotograme” importante ale prezentului social, exprimări personale libere la “radio” despre religie, rasism, sexualitate, droguri, dragoste pentru animale, singurătate și alte puncte nevralgice, nesupuse convențiilor sociale obișnuite. Regizorul Bobi Pricop inventiv dă consistență teatrală emoțională dialogurilor unui moderator cu personalitate specială – Barry Champlain, purtate cu voci din neant, necunoscuți ca imagine pentru public. 

   Vizualizarea teatrală e concretă prin decorul exepțional conceput de scenograful bulgar Nikola Toromanov, în tentă realistă, funcțională. Sunt compuse în amănunt trei spații de joc. În plan central se află studioul moderatorului, cu avertizarea “on air” ce se aprinde în roșu când se transmite în direct dialogul; în stânga scenei e definită camera tehnică a transmisiei, vegheată de Tom, tehnicianul și asistenta Linda cu apariții ale patronului postului de radio, Fred, cel ce intervine și în studioul central; în partea dreaptă a scenei funcționează barul “Bobby” cu consumatori de ocazie diferiți. Totul e perfect desenat de Nikola Toromanov pentru a creea atmosferă fiecărui moment, folosită remarcabil de regizor. Costumele sprijină caracterizarea celor activi în acțiune. Vizualizarea teatrală se completează prin imaginea din spatele studiului pentru transmisia în direct, unde se află “dirijorul” intervențiilor sonore, Eduard Gabia, percuționist de elită. Luminate discret, intervențiile sale punctează cu abilitate și sens emoțional, fiecare secvență a reprezentației.

SORIN LEOVEANU în rolul lui Barry Champlain cel mereu prezent în scenă, duce greul reprezentării piesei și viziunii regizorale, interpretarea sa fiind excepțională. După o perioadă cenușie în cariera sa, este o bucurie reîntâlnirea cu acest actor de valoare. Barry realizatorul emisiunii din miez de noapte - “Night Talk”, provoacă interlocutorii, vrea să le dezvăluie fețele din umbră cu nonșalanță peste limite morale, sociale, având și el probleme personale iscate de etnia sa. Rolul este foarte greu, dar Sorin Leoveanu intră în “pielea” personajului, se transpune în gândirea lui, trăiește la nuanță atitudinile lui Barry cel cinic, autoritar judecător exclusivist al partenerilor din “off”, dar este și el un siguratic revoltat, afectat de haosul gândirii celor din jur; de pildă, un interlocutor îi trimite în batjocură pentru etnia sa, un colet cu amenințare a fi exploziv. Barry acționează fără a apela la forțe de ordine cum vor cei din radio; scena e compusă regizoral și interpretată admirabil de actor. Barry poate fi de orice etnie, nu doar evreu, aspect transmis publicului cu rafinament de actor și regizor. Sorin Leoveanu înfăptuiește ceea ce se poate numi o creație în acest personaj central al piesei, relaționează cu vocile din “off” pe care le definește ca imagine prin gest, expresie, atitudine corporală în fața ... unui microfon al transmisiei în direct. Barry nu este prilejul interpretării unui one- man show, ci al implicării în configurarea aspectului social al realității prin relaționarea cu reprezentanți din societatea civilă. 

Pentru orice actor a figura într-o distribuție numai prin vocea transmisă din “off” este deranjant că nu apare în scenă. Actorii Teatrului Național “Marin Sorescu”, distribuiți ca voci din “off”, demonstrează contradictoriu și își arată pe deplin personalitatea, harul personal. Programul de sală bine alcătuit, ne precizează că ei sunt “voci” pentru mai multe personaje, pe care le tratează fără schimbări artificiale de emisie vocală, fiind remarcabili. Prin vocile din întuneric, ei servesc substanțial tematica reprezentației, fiind parteneri ai personajului Barry. Claudiu Mihail prezintă pe Josh cel preocupat fals de probleme din lumea a treia, apoi pe Glenn cel fericit cu pisica sa, devine apoi Henry un luptător împotriva energiei nucleare și se transformă în Chris cel nedumerit de prezența lui Dumnezeu. Ștefan Cepoi este când Bob cel infirm în urma războiului din Vietman bucuros de răsăritul soarelui, când Jerry, opus total primei intervenți, un activ neonazist împotriva evreilor, când Ralph cu deficit psihologic, dornic a deveni un apropiat al lui Berry. Cătălin Miculeasa este când un transsexual – Francine, dornic să comunice ce simte, când puștiul – Vicent, excentric, când Allan cel revoltat pe Barry. Dragoș Măceșanu prezintă pe Junior, pasionat de baschet, ca apoi să fie un ascultator supărat pe Barry. O copilă singură ce solilicită consolare de la Barry, sugerează Ramona Drăgulescu, ca apoi să fie vocea Juliei, o ascultătoare naivă a emisiunii îndrăgostită de moderator. Iulia Colan rezolvă doar prin voce din “off” esența a două personaje diferite total - Debbie care la 23 de ani nu face nimic și Denise sufocată de frica gunoaielor și de prezența unor străini. Tamara Popescu devine prin glas o doamnă supărată pe drogați, dar și Agnes cea nostalgic sensibilă pentru un timp istoric din trecut. Angel Rababoc este Chet, tipul radical care vede mereu o mare conspirație în lume. Pe Ruth, militantă ecologic o definește Gabriela Baciu. Alt personaj ciudat este John și Constantin Cicort îi arată problemele personale rasiste. Alina Mangra e omul simplu, supărat că îi este greșit scris numele în acte. Altă voce cu probleme e Vicky și Geni Macsim îi definește credința în Dumnezeu și soluția educației prin bătaie, cu credința că numai rasa albă rezolvă problemele societății. Toți interpreții de “voci radiofonice” sunt minunați prin modul de sugerare vocal a personajelor și realizează performanțe.

Pe scenă, în derularea reprezentației, intervin ca prezență activă scenică sau chiar vocală alte personaje. Cătălin Vieru în rolul luiTom, tehnicianul din spatele transmisiilor în direct, lipsit de replică, susține remarcabil acțiunea cu atitudini de expresie. Romanița Ionescu este asistenta Linda cea care are grijă de Barry, îi aduce mereu paharul cu apă și actrița subliniază prin diverse reacții importanța situațiilor din dialogul transmisiei radio. Vlad Udrescu rezolvă credibil personajul Kent, voce din întuneric pusă pe farse, invitată de Barry să participe la transmisia în direct. Intervențiile patronului Fred în acțiune cu replică, sunt apariții sporadice, ce îi revin lui Marian Politic. 

Nu poate fi uitată contribuția “figuranților” din barul alăturat transmisiilor în direct, ireproșabil, sugestiv executată de cei distribuiți.

“RADIO” poate fi considerat un spectacol eveniment teatral cultural prin echipa care îl servește cu mare dăruire și talent și pune în fața publicului “oglinda” bătrânului Shakespeare spre a arăta spiritele confuze ale societății contemporane în care se pot regăsi și spectatorii

P.S. Ne permitem o dezvăluire. Profesorul maestru în arta actorului, Sanda Manu, la începutul carierei sale, i-a recomandat studentului la actorie ANDREI ȘERBAN să meargă la studiu pentru regie. Andrei Șerban este astăzi o valoare internațională ca regizor. Mai târziu, în timpul actual, fiind dascăl la o unversitate particulară, Sanda Manu i-a recomandat studentului de la actorie, BOBI PRICOP, să meargă la regie. Rezultatul îndrumării sale este VALOAREA regizorilor respectivi !

SĂRBĂTORI FERICITE ȘI UN AN ÎNCĂRCAT DE APLAUZE MERITATE, DORESC TUTUROR SLUJITORILOR CU TALENT AI TEATRULUI!

   

“LIMITE” – “REPLIKA” CENTRUL DE TEATRU EDUCAȚIONAL

IMPRESIONANT SPECTACOL DE ATITUDINE SOCIALĂ

         Am descoperit cu mare întârziere și cer scuze, un teatru special “independent”, cu sediul pe strada Lânăriei, nr. 93 – 95, Centrul de Teatru Educațional “REPLIKA”; este “un teatru social, cu ARTIȘTI CETĂȚENI care inițiază proiecte cu teme reprezentative pentru actualitate drept “replică” la probleme sociale curente ale comunității. Nu e un “teatru politic”, ci un teatru de acțiune social educativă, de atitudine și provocare cu scopul de a gândi și acționa pentru a remedia “găurile negre” din prezentul societății. Sufletul acestul teatru sunt artiștii cetățeni: Viorel Cojanu (actor, dramaturg, director de proiecte), Mihaela Rădescu (actriță), Radu Apostol (regizor de teatru, film, tv), Mihaela Michailov (dramaturg), Gabi Albu (arhitect, scenograf), Elena Găgeanu (artist video), Silvana Negruțiu (actriță). Acești artiști cetățeni, alături de alți colegi, au dezvoltat o serie de proiecte educaționale pentru elevi și au construit, în câțiva ani, și repertoriul unui teatru cu spectacole pe teme de strictă actualitate socială. 

         Spectatorii nu plătesc biletul de intrare, iar la sfârșitul reprezentației pot dona, cât cred de cuviință, bani în “pușculița” teatrului. 

         “LIMITE” de Mihaela Michailov și Radu Apostol, versuri Bobi Dumitraș de la “Fără Zahăr” (trupă de muzică și umor) propune un text pe o temă de strictă actualitate - școala și educația; inspirat autorii concep dialoguri din acest domeniu, o serie de adevărate “flash-uri” care surprind momente din “turnul Babel” al învățământului actual; personaje sunt profesorii, dar și părinții și evident că subiectul discuțiilor dintre ei devin elevii. Spectatorii se pot ușor regăsi în aceste “flash-uri”, în situațiile surprinse din viața comunității școlare; evocarea unor elevi speciali precum Matheo și Tereza, cei cinci profesori, o directoare și un părinte, toți sunt persoane desprinse din școala de astăzi. Fiecare personaj are principiile sale manifestate în aprecierea valorilor existenței, dar diversitatea de principii trebuie să aibă și o … “limită”. “Ce-i de făcut?”  pentru a găsi soluții, rămâne întrebarea esențială a spectacolului, adresată publicului prin replicile cu substrat rostite de personaje. Un răspuns sugerat poate fi și comunicarea între părinți, profesori și elevi, comunicarea fără principii personale, uneori  egoiste. 

         Ingenioasâ e punerea în scenă a textului de către tegizorul Radu Apostol care propune un … one women-show susținut admirabil de actrița Mihaela Rădescu. Regizorul a gândit subtil, că se pot regăsi într-o singură persoană, majoritatea atitudiniilor și principiilor contradictorii, manifestate de unele personaje. Arhitectul Gabi Albu concepe un decor simplu, dar sugestiv, cu un spațiu de joc îngrădit, cu o podea din pietricele care ascund … cărți, cu o scară de lucru specifică zugravilor; costumul neutru al personajului realizat de Irina Gâdiuță dintr-un plastic care acoperă un veșmânt obișnuit, trimite parcă spre vremea … ploii. Interpreta vine din rândul publicului, în spațiul de joc, îmbracă acel costum al … ploii pentru a puncta diversele situații și atitudini ale celor din comunitatea școlară; intervin în “flash-uri” și dialoguri cu voci din "off", purtate cu tatăl lui Matheo sau directoarea școlii. Mihaela Rădescu reușește performanța de a da viață credibil, esenței fiecărui personaj, pornind de la profesoara care primește “un plic” de la tată ca să îi accepte trăznăile fiului, plic drept mită, cu bilete la “Festivalul Enescu”, până la alte tipologii de profesori cu diverse profiluri și principii. Actrița sugerează cu abilitate, tipologiile prin modul rostirii replicilor nuanțat, în funcție de personaj și situație, fără ostentație în expresie, ținută corporală, atentă fiind, doar la sensurile multiple ale fiecărui cuvânt rostit. Tema centrală a diversității atitudiniilor și punctelor de vedere ale celor implicați în comunitatea învățământului, e susținută excelent prin jocul Mihaelei Rădescu. Regizorul intervine uneori cu accente de “culoare” în imaginea interpretei pentru a sublinia tensiunea situațiilor, de pildă prin linia neagră a machiajului care îi desparte chipul sau roșul plasat ca accent pe costum; elementele cu rost simbolic rămân totuși, forțat atribuite pentru expunerea unei teme desprinse dintr-o realitate curentă, iar perceperea lor de către publicul obișnuit, poate fi dificilă. 

         “LIMITE” e un proiect exemplar de “teatru social”, pe o temă actuală ardentă pentru societatea noastră – starea educației, de importanță majoră pentru viitor. Teatrul “REPLIKA” pune degetul pe “rana” educației, învățământului și prezintă “LIMITE” fierbinți ale momentului printr-o echipă de adevărați creatori, artiști cetățeni.  

          

         

GALA PREMIILOR UNITER / Ediția XXVII – 2018 / Gazdă: Naționalul din Cluj

“ … TOT CE ARE TEATRUL MAI BUN … “

       

 Teatrul Național din orașul cu adevărat european, Cluj-Napoca, a găzduit ediția cu numărul XXVII a proiectului UNITER pentru a premia valori ale teatrului nostru, în special pe creatorii care în 2018 au activat pe scenele țării. Scopul proiectului este premierea a tot ce a fost mai valoros în anul anterior într-o societate bezmetică în care cultura e terfelită, valorile sunt ignorate. Anual Gala dă o gură de aer, de speranță mișcării teatrale fiind singurul demers care premiază valorile teatrului nostru. Evenimentul a concis cu aniversarea a o sută de ani de la înființarea Teatrului Național din Cluj-Napoca, cu prima reprezentație în limba română, teatru care pe parcursul unui secol și-a câștigat prestigiul prin minunații săi artiști. 

        

 Spectacolul Galei s-a realizat prin contribuția regizorului Mihai Măniuțiu, regia TV – Luminița Dumitrescu, scenografie și video – Cosmin Ardeleanu, director executiv – Aura Corbeanu și amfitrionul – Ion Caramitru. Pentru spectatorii din sală, oameni din breasla teatrului, spectacolul era încărcat de emoția firească și ignorau efectele video ale scenografiei strălucitoare în sine, dar care afectau evidențierea chipului celor aflați în competiția premierii. Pentru telespectatorii transmisiei în direct de postul public tv, receptarea era mai dificilă prin “decorul” video, cum am constatat revăzând imagini din Gală. Profesioniștii de la televiziunea publică au făcut eforturi, să transmită și pe micul ecran, emoția celor aflați pe scenă sufocată însă, de aceste efecte video. Nu mai discutăm că fiind în plină campanie electorală, televiziunea națională a considerat că mai importante sunt discursurile Cațavencilor aflați în luptă electorală, decât un eveniment cultural major precum această sărbătoare a teatrului și … Gala s-a difuzat în direct de la ora 22.oo pâna la ora 2.oo din miez de noapte.

         În raport cu Galele anterioare, această ediție a surprins prin spiritul civic al breslei artiștilor; mulți dintre cei premiați și prezentatori ai lor, au subliniat prin “calde” cuvinte, ignoranța față de cultură, față de teatru a celor care dictează în societate. În mesajul președintelui UNITER din caietul program al Galei, Ion Caramitru preciza esența momentului și atitudinea majoritară a celor din breaslă : “Suntem la Cluj. La Cluj Napoca. În escală pentru infuzie de morală. Suntem cu Gala UNITER cu tot, într-un spațiu cultural plin de energie și devoțiune pentru teatru și pentru tot ce are el mai bun: dragoste de viață, respect față de grai, studiu fără limite asupra relativității vieții, ironie adâncă, vis cu ochii deschiși. Vom decide aici, la miezul nopții, cine sunt colegii noștri de referință, ce reprezintă ei pentru viața unei Românii pusă la poprire de incompetență și furt. Dacă Teatrul rămâne încă oglindă a patimilor vieții, vreau să cred că aici, la Cluj, vom cere să trăim într-o țară mai cinstită, mai demnă, mai curată!”

         În nota tradițională, Gala a distribuit premii pe mai multe coordonate – (1) cele acordate de două jurii pentru anul teatral 2018, (2) cele ale Senatului UNITER pentru întreaga activitate, pentru excelență și premii speciale, apoi (3) premiul pentru cea mai bună piesă românească dat de un alt juriu, (4) premiul British Council și (5) un premiu al președintelui UNITER. Este generosă o astfel de premiere, dar totuși, sunt … prea multe premii! Un regulament al Galei “renovat” ar trebui să urmărească niște reguli speciale pentru a nu se suprapune mereu distincțiile acordate, într-adevăr unor mari artiști, în dauna însă, a celor tineri aflați la început de carieră.

PREMIILE SENATULUI UNITER

Premiu pentru întreaga activitate – actori: FLORIN PIERSIC, MAIA MORGENSTERN, scenograf: NINA BRUMUȘILĂ, regizor: CRISTIAN PEPINO, critic de teatru: DOINA PAPP. Meșterul Florin Piersic a deschis Gala premiilor și a amintit de debutul său la Cluj ca elev, într-un spectacol în care rostea o singură replică: “Să facem grevă!”, replică cu mult tâlc și astăzi.

Premiu de excelență – UNTEATRU. Cred că niciun cârcotaș nu poate contesta acest premiu atribuit unui TEATRU INDEPENDENT, înființat cu sacrificii, coordonat de regizorii Andrei și Andreea Grosu; au urcat pe scenă regizorii cu întreaga echipă, alcătuită din actori care au devenit în timp personalități în teatrele instituționalizate.

Premii speciale – MARIUS MIHALACHE pentru proiectul “Săftița”, ANDREA GAVRILIU pentru mișcare scenică, FLORICA ICHIM pentru activitatea editorială și publicistică a Fundației Culturale “Camil Petrescu”, FACULTATEA DE TEATRU ȘI FILM din cadrul UNIVERSITĂȚII “BABEȘ-BOLYAI” din Cluj și DECEBAL MARIN pentru teatrul de păpuși și marionete

 Pos mortem, Senatul a acordat acest premiu și regretatei actrițe ILINCA TOMOROVEANU care până în ultima clipă a vieții a activat și în cadrul acestui forum. 

PREMIILE ANULUI 2018

         Acestea sunt premiile mult așteptate, cele mai mult contestate care stârnesc mulțumiri și, firește, nemulțumiri; unele pe drept, din cauza necesității revizuirii regulamentului Galei. Trebuie subliniat însă, că în domeniul artistic, subiectivismul funcționează, un act artistic nu se poate judeca după regula “tablei înmulțirii”, în funcție de pregătire și de “prietenie” fiecare jurat are o opinie. Nominalizările pentru premii au fost efectuate de trei critici de teatru – Monica Andronescu, Oana Borș și Mircea Morariu care au mers prin țară și au ales spectacolele cu oferte pentru distincții. Juriul final a trebuit să desemneze, din trei nominalizări premianții. Acest juriu are o altă componență, mult mai logică, reprezentând diferite compartimente de creație; la actuala ediție au activat: Vlad Ivanov – actor, Doina Modola – critic de teatru, Maia Morgenstern – actor, Cristian Pepino – regizor în domeniul teatrului de păpuși și marionete, Viorica Petrovici – scenograf. Ample discuții se petrec întodeauna, cauzate de selecția pe care ultimii jurații trebuie să o finalizeze cu premii, după alegerea criticilor, discutabilă din punctul de vedere al celor care sunt actori, regizori și scenografi. Pentru a se diminua efectele subiectivismului celor care selectează în dorința de a mulțumi pe toată lumea, regulamentul Galei trebuie schimbat; juriul de selecție trebuie să cuprindă nu numai critici de teatru. Asociația Criticilor de Teatru poate să acorde premiul său, dar la actuala ediție … nu l-a mai acordat! 

         Discutabil rămâne și faptul că în majoritatea edițiilor Galei, este premiat cel mai bun spectacol sau chiar regizor și nu i se mai alătură alte premii pentru interpretare, scenografie, regie de parcă acel spectacol a câștigat valoare fără contribuția esențială a regizorului sau actorilor. La orice festival internațional de film sau teatru, cel mai bun spectacol premiat, obține și alte distincții pentru regie, actori, producător, etc.

         Premiul pentru debut – ANDREEA TECLA și MĂDĂLINA NICULAE  pentru scenografia spectacolului “R.U.R.” de Karel Capek, regia Vlad Cristache, Teatrul Național “Radu Stanca” Sibiu, secția germană.  Nominalizări – FLORIN AIOANE pentru rolul Euphemos din “Medea’s Boys”, dramaturgia Ionuț Sociu și fragmente din “Medeea” de Euripide, regia Andrei Măjeri, teatrul independent “Apollo 111”, București și BLANCA DOBA pentru rolul Teo din “Fata Morgana” de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul dramaturgilor români, București.

         Premiul pentru cea mai bună scenografie – DRAGOȘ BUHAGIAR pentru scenografia spectacolului “Povestea prințesei deocheate”, scenariu Silviu Purcărete inspirat din “Sakura Hime Azuma Bunsho” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete, Teatrul Național “Radu Stanca”, Sibiu. (Dragoș Buhagiar a mai obținut același premiu la cinci ediții) Nominalizări – ADRIANA GRAND pentru scenografia spectacolului “Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis, București și COSMIN FLOREA pentru scenografia la spectacolul “Pădurea spânzuraților” după Liviu Rebreanu, scenariul și regia Radu Afrim, Teatrul Național “I.L.Caragiale”, București.

         Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar – NATALIA CĂLIN pentru rolul Doamna Bologa din spectacolul  “Pădurea spânzuraților” după Liviu Rebreanu, scenariul și regia Radu Afrim, Teatrul Național “I.L.Caragiale”, București. Nominalizări – SABRINA IAȘCHEVICI pentru rolul Mașa din spectacolul “Pescărușul” de Cehov, regia Andrei Șerban, UNTEATRU, București și MIRELA OPRIȘOR pentru rolul Stella din spectacolul “Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga, Teatrul Metropolis, București.

         Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar– RICHARD BALINT pentru rolul Mr. Lockhart din spectacolul “Navigatorul” de Conor Mc.Pherson, regia Cristian Juncu, Teatrul Național Târgu Mureș, Compania “Liviu Rebreanu”. Nominalizări – ALEXANDRU JITEA pentru rolul Mitch din spectacolul “Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga, Teatrul Metropolis, București și IONUȚ VIȘAN pentru rolul Medvedenko din spectacolul “Pescărușul” de Cehov, regia Andrei Șerban, UNTEATRU, București.

         Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal – OFELIA POPI pentru rolurile Seigen și Shinnobu Sota din spectacolul “Povestea prințesei deocheate”, scenariu Silviu Purcărete inspirat din “Sakura Hime Azuma Bunsho” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete, Teatrul Național “Radu Stanca”, Sibiu. Nominalizări – CLAUDIA IEREMIA pentru rolul Arkadiina din spectacolul “Pescărușul” de Cehov, regia Andrei Șerban, UNTEATRU și ANA ULARU pentru rolul Marianne din spectacolul “Constelații” de Nick Payne, regia Radu Iacoban, Teatrul Act, București.

         Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – ANDREI HUȚULEAC pentru rolul Randle P. McMurphy din spectacolul “Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis, București. Nominalizări – EMILIAN OPREA pentru rolul Trigorin din spectacolul “Pescărușul” de Cehov, regia Andrei Șerban, UNTEATRU, București și ALEXANDRU POTOCEAN pentru rolul Apostol Bologa din spectacolul “Pădurea spânzuraților” după Liviu Rebreanu, scenariul și regia Radu Afrim, Teatrul Național “I.L.Caragiale”, București.

         Premiul pentru cea mai bună regie – GABOR TOMPA pentru spectacolul “Neguțătorul din Veneția” de Shakespeare, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj. (Gabor Tompa a mai obținut același premiu de trei ori) Nominalizări – ALEXANDRU DARIE pentru regia spectacolului “Coriolanus” de Shakespeare, Teatrul “Bulandra”, București și VICTOR IOAN FRUNZĂ pentru spectacolul “Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, Teatrul Metropolis, București 

         Premiul pentru cel mai bun spectacol– “POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE”, scenariu Silviu Purcărete inspirat din “Sakura Hime Azuma Bunsho” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete, Teatrul Național “Radu Stanca”, Sibiu. Nominalizări – “PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR”după Liviu Rebreanu, scenariul și regia Radu Afrim, Teatrul Național “I.L.Caragiale”, București și “PESCĂRUȘUL”de Cehov, regia Andrei Șerban, UNTEATRU, București.

“Pescărușul” rămâne cel mai năpăstuit spectacol din Gala Premiilor; s-au acordat doar, patru nominalizări pentru interpretare și în mod cert juriul selecționerilor nu a văzut reprezentații cu celelalte distribuții din spectacol, pe fiecare rol fiind doi și chiar trei actori excelenți ca și cei nominalizați, iar regizorul Andrei Șerban nu a fost nominalizat pentru realizarea acestui spectacol de excepție, original, modern, fără artificii scenografice și efecte video. “Pescărușul” primește și nominalizarea pentru cel mai bun spectacol, dar nu i se acordă … nici un premiu! Mai trebuie subliniat că Andrei Șerban, personalitate recunoscută internațional, a acceptat să lucreze într-un teatru independent – UNTEATRU ceea ce poate fi considerat un adevărat eveniment pentru că din lipsă de fonduri, teatrul independent de la noi, nu beneficiază de colaborare cu personalități de marcă ale regiei.

         Premiul pentru critică de teatru– CĂLIN CIOBOTARI. Nominalizări – OLTIȚA CÎNTEC și CRISTINA MODREANU.

         Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic– “LUPOAICA”de Giovanni Verga, adaptare radiofonică Domnica Țundrea, regia Vasile Manta. Nominalizări – “UNDEva în’28”de Ilinca Stihi (ep. 1 – 11), regia Ilinca Stihi și “PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR”de Liviu Rebreanu, dramatizare radiofonică și regie Gavril Pinte. (Toate spectacolele sunt producții ale Societății Române de Radiodifuziune)

         Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru tv– “APOSTOLBOLOGA”adaptare după “Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, regia Dominic Dembinski. Nominalizări – “CIRCULMATTEO”scenariul și regia Alexandru Lustig și “DEZERTORUL”după Mihail Sorbu, adaptare pentru televiziune și regie Silviu Jicman. (Toate spectacolele sunt producții ale Societății Române de Televiziune / Casa de producție a TVR)

Romanul “Pădurea spânzuraților” a fost preferatul anului 2018, cu adaptări pentru spectacole de teatru, radio și televiziune.

PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ PIESĂ ROMÂNEASCĂ

Program anual al UNITER, desfășurat sub egida Casei Regale a României

         “MATILDA ȘI GROPARII”de Stela Giurgeanu. Au mai fost reținute în Secțiunea Finală de juriul alcătuit din Marina Constantinescu, Dan C. Mihăiescu și Marian Popescu, “Viețile sfinților” de Radu Macrinici, “Întoarcerea” de Laurențiu Blaga și “Când se topesc ghețarii”, “Nu suntem melci sau suntem?” de Marilena Dumitrescu.

PREMIUL ACORDAT DE PREȘEDINTELE UNITER

         CORNEL ȚĂRANU – compozitor

PREMIUL BRITISH COUNCIL

         “REACTOR DE CREAȚIE ȘI EXPERIMENT”din Cluj, teatru independent. 

        

 O trupă numeroasă de tineri actori a urcat pe scenă pentru premiere. Au susținut un moment artistic de excepție. Trei tineri alături de echipă, au interpretat … aria din “Nunta lui Figaro” de Mozart, “Fluturaș nu mai ai aripioare, domnul conte ți le-a retezat …” ca suport muzical pentru un excelent text satiric, cu țintă directă – modul dezastruos în care cei care conduc societatea îl manifestă și asupra culturii, teatrului și mișcării teatrale independente. 

“Reactor” a încheiat exemplar spectacolul Galei prin susținerea spiritului civic al artiștilor. Tinerii au demonstrat că și prin teatru spiritul civic se trezește și își cere drepturile de a trăi “într-o țară mai cinstită, mai demnă, mai curată!” 

(Scurte momente artistice muzicale reușite au mai prezentat pe parcursul Galei și membrii din echipa admirabilă a Teatrului Național Cluj-Napoca.)

P.S. Atmosfera generală a Galei și prin publicul alcătuit în majoritate din membrii UNITER, era cu adevărat de sărbătoare. Concurenți și spectatori, au imprimat eleganță momentului prin ținută. Aproape toți participanții purtau ținute realizate cu rafinament de artiști din lumea modei precum Doina Levintza și colegi din domeniu, ca la … premiile Oscar. Din sărăcia generală, toți au făcut efortul să evadeze … pentru o seară! 

“DON GIOVANNI” – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

PROVOCĂRI FASCINANTE, ÎN DOUĂ VARIANTE DE CONCEPȚIE

Opera Națională București deschide stagiunea cu un eveniment prin care demonstrează revitalizarea sa cu dorința culturală de a atrage cât mai mulți spectatori tineri, inspirat managerizată de directorul interimar Beatrice Rancea.

           

Fiecare spectacol de teatru sau operă în regia lui Andrei Șerban provoacă emoție sau revoltă. De astă dată, Andrei Șerban se întrece pe sine în “Don Giovanni” de Mozart. Prin două distribuții oferă două variante de răspuns fascinante la întrebarea – “Cine este acest Don Giovanni, urmașul lui Don Juan?”. Regizorul aduce printre noi pe legendarul personaj, ca și pe cei din preajmă, fără să atingă nici o notă din compoziția genialului Mozart sau un cuvânt din libretul lui Lorenzo Da Ponte. Transpune lumea lui Don Giovanni în cluburile sau mall-urile noastre, cu respect însă, față de valoarea universală a acestei opere. Firește viziunea regizorului surprinde prin intenția de a pune în fața celor din sală, oglinda în care se reflecta cândva sufletul celui născut cu secole în urmă și a demonstra că indiferent de epocă, el a rămas același. 

         Mitul “cuceritorului” lansat în secolul al XVII-lea în special de Moliere prin Don Juan, ajunge în 1787 la Mozart transformat în Don Giovanni de libretist și trăiește dramatic în epoca noastră prin creațiile lui Max Frisch sau Handke. Miezul tematic - pofta erotică manifestată în locul iubirii, rămâne mereu actual. Orice montare scenică urmărește să motiveze cauzele personale ale legendarului personaj.

        

Andrei Șerban precum un magician propune două variante de răspuns la întrebarea “Cine e Giovanni?” prin cele două distribuții cu tineri interpreți. Răspunsurile sunt perfect motivate de compoziția lui Mozart și de libret. Atenție, cadrul vizual, scenografia, mișcarea scenică sunt aceleași în cele două variante, dar interpretarea ireproșabilă a tinerilor interpreți lirici - actori este total diferită ca mesaj în susținerea tematicii. Regizorul demonstrează capacitatea rară de a lucra minuțios, la detaliu cu personalitatea fiecărui interpret pentru a descoperi noi valențe în profunzimea interioară a personajului care îi revine. În ambele distribuții interpreții merită aplauze, dar rezultatul tratării personajelor este diferit. Regizorul prin inovație teatrală scoate spectacolul de Operă din stilul tradițional. Solicită efort artiștilor lirici de a deveni și actori care să se transpună în personaje, să relaționeze cu tensiune interioară cu partenerii, nu mai sunt doar executanți muzical cu ochii la dirijor. Opera Națională București promovează prin montarea lui Andrei Șerban, valori tinere de artiști lirici și ei dezvăluie admirabile capacități de actori totali, unii chiar peste interpreții din teatre.

        

Andrei Șerban “debutează” ca scenograf, în dorința ca decorul să susțină convenția de a recepta celebra operă, în cheie contemporană. Cu sprijinul arhitectului Octavian Neculai construiește un decor pe verticală din imense panouri mereu în mișcare, cu nivele diferite pentru spațiul acțiunii, marcate nu prin mobilier, ci prin o scară și indicii de fereastră sau ușă. Decorul reușit esențializat, prinde culori vii prin manipularea luminii dirijate de Andrei Șerban, cu scop metaforic. Regizorul prin acest decor, semnifică drumul căutărilor personajelor de a ajunge la vârful împlinirii trăirilor interioare. Decorul se completează în final cu imaginea impresionantă a cimitirului unde se află și mormântul Comandorului ucis în debutul acțiunii și sugerează sensul major al imaginii morții care sfarmă și dorințele imorale.

Regizorul aplică cu sens intervenția pentru anumite momente conflictuale, a interpretării izolate în fața unei cortine negre. Imaginea scenică prinde valoare semnificativă prin costumele ingenios create de Corina Grămoșteanu cu trimitere clară la tipologii din zilele noastre. De pildă, Giovanni poartă pantofi de un roșu strident, ca focul dorințelor sale. Înfățișarea celor trei eroine se diferențiază și prin peruci – Donna Anna este o blondă, Donna Elvira o roșcată, Zerlina o brunetă. Sunt trei categori tipologice perfect desenate prin ținute care ar aparține unor fete din mall-uri sau cluburi. În acest cadru vizual, Andrei Șerban în colaborare cu regizorul asociat Daniela Dima dezvoltă conceptul provocator de a răspunde la întrebarea “Cine e Giovanni și cine sunt cei din lumea sa?”. Răspunsul … “Sunteți voi cei din sală. E lumea voastră!”. Acest răspuns are însă, două variante, motivate de Mozart și libretist pe care regizorul îi respectă, dar le descoperă substraturi noi.

        

Regia intervine numai în aspectul vizual prin inventarea inspirată a două “personaje” mute – un “cor feminin” și o adolescentă. Ansamblul “corului” numeros compus este cel al femeilor enumerate de Leporello pe lista sa de pe mobil unde sunt contabilizate cuceririle lui Giovanni. Ele poartă costume diferite prin care indică a aparține fiecare unor diverse segmente sociale. Sunt doamne onorabile sau pițipoance, una e călugăriță, alta poartă fote de costum popular, fiecare sunt din alt mediu simbolic ales. Adolescenta, slujnica înfocatei Elvira caracterizată doar prin mișcarea din scenă, trimite cu gândul la Lolita din romanul lui Nabokov. În finalul aventurilor lui Giovanni, aceasta îl va ucide folosind un pistol, cum au încercat să îl folosească înainte și Elvira sau Anna. Momentul sfârșitului spectacolului în ambele variante de distribuție, lasă fără respirație publicul prin  … manifestarea “slujitorilor” minciunii care vor fi mereu prezenți în universul uman.

        

În variantele de distribuție din cele două reprezentații, în afara calităților vocale ireproșabile ale interpreților lirici, aceștia devin și actori care propun cunoașterea a două fețe posibile pe care le poate avea Giovanni și doamnele sale. Interpretarea lor are însă, în comun intenția regizorală de a sublinia un aspect esențial – judecarea conceptului de libertate prin prismă individuală de fiecare personaj.  “Viva la liberta!” este scena importantă în care personajele rostesc “trăiască libertatea”, așa cum o crede fiecare. Înțelegerea libertății erotice și a minciunii prin ignorarea moralității este mesajul spectacolului de condamnare a acestei lumi. Aspectul erotic solicitat de acțiune e teatral tratat regizoral, ocolind efectele vulgare, servind doar prezentarea stării unei lumi aflate în degringoladă care ignoră regulile morale ale existenței.

         Trebuie subliniat că această viziune regizorală novatoare, a avut un sprijin deosebit din partea executanților partiturii muzicale – orchestra profesionistă a Operei Române și tânărul dirijor Ciprian Teodorașcu. Nuanțat, sensibil, curge muzica lui Mozart și motivează acțiunea din scenă, transmite emoție publicului.

O variantă – GIOVANNI, VICTIMĂ A FEMEILE ACAPARATOARE

         O interpretare de excepție oferă Csaba Sandor în rolul lui Giovanni. În ciuda farmecului de cuceritor al femeilor, el devine victima agresivității lor imorale. În numeroasele scene ale recitativelor, cu o dicție perfectă, interpretul dublează sensul replicii prin starea interioară a celui care crede că libertatea îi permite orice manifestare. Csaba Sandor dezvoltă intenția regizorală de a evidenția că Giovanni este singurul personaj care nu minte, exprimă deschis pofta sa de viață, se lasă însă, înșelat de sensul perceperii libertății în relație cu lumea. Csaba Sandor este nu numai un tânăr bas-bariton cu o voce specială, ci și un actor de valoare. Leporello, sluga lui Giovanni, desprinsă prin libret din categoria bufonilor, este interpretat nuanțat de Daniel Mateianu, cu atenție la îmbinarea tragicului cu comicul dictat de situații în dorința acestuia de a îl imita pe stăpân în manifestările sale. Cele trei eroine – Anna, Elvira și Zerlina au în comun perfidia, pofta carnală, agresivitatea, minciuna, dar fiecare acționează tipologic diferit. Bianca Mărgean atenționează că Anna îl dorește în pervrsitatea ei pe Giovanni, dar și pe Ottavio din zona mafiotă a segmentului social în care trăiește, participă imoral și la uciderea tatălui, Comandorul. Interpretarea flexibilă în expresii a Annei de către Bianca Mărgean punctează profilul său social îmbibat de imoralitate. Femeia lipsită de limite morale, Elvira își revendică relația de iubire apusă cu Giovanni, vrea răzbunare, dar și refacerea relației. Antonela Bârnat reușește cu temperament și tonalitate să transmită stările ambigue ce macină interiorul acestei femei agresive în sentimente. Admirabilă este Maria Jinga în Zerlina, fata din lumea oamenilor simpli care nu știe ce este iubirea cu toate că își serbează nunta. Naivă, dar și șmecheră apare Zerlina prin modul expresiv în care Maria Jinga îi descoperă în interpretare profilul femeii prostuțe, dornică de parvenire și prin “dragoste”. În interpretarea acestor femei, actrițele subliniază agresivitatea lor în relația cu atractivul bărbat Giovanni, dar și imoralitatea care le domină caracterul; se lasă ușor cucerite de farmecul și statutul de nobil al lui Giovanni, dar nu exclud nici relații erotice cu partenerii din apropierea imediată. Din zona mafiotă a Comandorului desprinde regizorul și pe Ottavio, logodnicul Annei, interpretat de Andrei Lazăr. Acesta accentuează cu finețe, cinismul lui Ottavio care cunoaște înșelătoriile Annei, le acceptă totuși pentru că legătura cu ea îi servește apartenenței la grupul mafiot. Deosebită, originală este interpretarea lui Andrei Lazăr. În Masetto viitorul soț al Zerlinei, Daniel Filipescu accentuează credibil naivitatea celui care ușor se lasă manevrat. Comandorul interpretat de Horia Sandu se profilează prin forța celui care și după moarte nu iartă uciderea sa, vrea să își păstreze autoritatea.

         Toți cei din distribuție configurează excelent relațiile dintre personajele unei lumi bulversate prin lipsa de morală, perseverentă în minciună.

O altă variantă – GIOVANNI, CUCERITORUL IMORAL

         Adrian Mărcan prezintă cu atenție la expresie, portretul unui “macho”, bărbatul pentru care cucerirea carnală e scop al vieții sale libere de morală. Femeile cad ușor, în plasa farmecului său. Adrian Mărcan sugerează reușit tipologia unui bărbat de astăzi din sfera cluburilor pline de fițe, detașt de orice principiu de viață. Slujitorul Leporello interpretat de Iustinian Zetea e mereu preocupat de destinul lui Giovanni la care chiar râvnește. Cu pricepere în nuanțare comică și dramatică, dezvoltă rolul interpretul. Cristina Maria Oltean propune imaginea unei dive imorale în Anna, jonglează abil cu situațiile în care este implicată. Elvira prinde viață convingător prin jocul punctat de dramatism al Simonei Neagu și apare ca o luptătoare cu două fețe -  răzbunătoare, dar și sclava erotismului. Antoaneta Bucur găsește modalități de expresie pentru a prezenta verosimil identitatea Zerlinei. Cele trei eroine prind diferit consistența tipologică solicitată de acțiune prin interpretarea apreciabilă a artistelor lirice - actrițe. Ottavio relaționează cu subtilitate cu Anna prin modul în care Tiberius Simu concepe manifestările sale cu dublu sens, cel exterior și cel interior. În Masetto realizează momente amuzante Iulian Sandu prin prezentarea îngânfării viitorului soț al Zerlinei. Rolul aparent secundar al Comandorului revine lui Marius Boloș care îl caracterizează cu prestanță. Întreaga distribuție servește impecabil susținerea tematică de a arăta că Giovanni și ai săi trăiesc în preajma noastră prin minciuni cuceritoare.

         “Donn Giovanni” este un eveniment cultural înfăptuit la Opera Națională București de Andrei Șerban și echipa reunită pentru a ne arăta astăzi, actualitatea unei opere din secolul al XVIII-lea, universală ca tematică. Muzicologii obișnuiți cu judecarea numai a interpretării vocale care uită că opera nu mai poate fi în secolul nostru un spectacol radiofonic, este posibil să fie revoltați de teatralitatea bogată în sensuri a vizualizării regizorale. În cele două variante se arată emoționant însă, că Don Giovanni este contemporanul nostru. Andrei Șerban care a montat pentru prima oară “Don Giovanni” a reușit senzațional să îl aducă în actualitate prin spectacolul care va atrage la Opera Română și publicul tânăr pentru că regăsește pe scenă imagini din viața curentă, dar pe muzica nemuritorului Mozart.

P.S. Opera Națională București a reușit acest spectacol de valoare culturală cu sprijinul demn de stimă al Primăriei sectorului 5, Centrului Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache” și Centrului Cultural Neo Art România.

Fotografiile sunt realizate de Paul Buciuta.