ANDREI ȘERBAN ȘI “CAROUSEL”-ul TEATRULUI ADEVĂRAT

A trecut un an de când regizorul Andrei Șerban a uimit și a entuziasmat Marele Public cu spectacolul “Carousel” o adaptare liberă de Andrei Șerban și Danilela Dima după “Liliom” de Ferenc Molnar și filmul lui Fritz Lang, la Teatrul “Bulandra”. La data premierei a fost comentat evenimentul pe acest blog, o reprezentație de magie teatrală care poartă spectatorul cu emoție prin realitatea vieții unor oameni afectați de demersurile sociale. După numeroase reprezentații la care publicul stătea la un bilet în plus, revederea acestui spectacol i-a confirmat din nou, valoarea. “Carousel” era chiar mai strălucitor în captarea respirației spectatorilor emoționați de povestea cu tâlc a lui Liliom (Vlad Ivanov) și Iuliei (Alexandra Fasolă). 

O mare surpriză a fost descoperirea regizorului Andrei Șerban în … rolul de actor. Din motive obiective abesnța din distribuție a actorului Șerban Gomoi a prilejuit preluarea rolurilor Hozlinger, Polițistul pe pământ și în cer, Strungarul – personaje argument ale acțiunii de către Andrei Șerban. Cu plăcere își interpreta ireproșabil personajele, demonstrând că este un mare regizor care deține știința de îndrumare a actorilor fiind cunoscător în amănunt și al acestei profesii creatoare de emoție directă în fața publicului.

         “Carousel” rămâne și în viitoarea stagiune, unul din puținele mari spectacole de valoare ale teatrului nostru, chiar dacă nu a obținut nicio nominalizare sau vreun premiu la Gala Premiilor UNITER în urma selecției a trei “critici” teatrali. Este un alt exemplu de incompetență sau subiectivism, manifestat de unii care se pretind “critici” și esteticieni, iar conform regulamentului strâmb al Galei, selectează dintr-un an teatral, nominalizările pe care le cred dânșii valori.

         La următoarea sa premieră, regizorul Andrei Șerban propune cum ne-a obișnuit, repetiții deschise cu publicul. Acum, pentru prima oară, Andrei Șerban pune în scenă la Teatrul Odeon, “Soldatul de ciocolată” sau “Armele și omul” – “comedie plăcută” de George Bernard Shaw în traducerea Danielei Dima. În zilele de 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 iulie, publicul are prilejul de a asista la repetițiile deschise ale acestui spectacol ce se anunță la toamnă a fi un nou eveniment.

TEATRUL NOH, LECȚIE DE CULTURĂ TRADIȚIONALĂ

De peste șapte secole, Teatrul Noh trăiește, dă viață și astăzi temelor tradiționale ale dramaturgiei japoneze, în aceiași convenție teatrală tradițională. Trupa “Yamamoto Noh Theatre” din Osaka, înscrisă pe lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO, a prezentat la Teatrul Național “I.L.Caragiale” – “Adachi-ga-hara” (”Demonul muntelui”) și apoi la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

         Cu o delicatețe specific janonezilor, spectacolul a fost prefațat de o adevărată lecție culturală. Maestrul Yamamoto Akihiro a dezvăluit mai întâi publicului, sensurile convenției muzicale care completează activ la patru instrumente vechi reprezentațiile Teatrului Noh, greșit considerate “musicaluri”.

 Trupa alcătuită din douăzeci de interpreți, dintre care doar patru sugerau personajele bătrâna-demon, cei doi călugări budiști și sluga lor, ceilalți dând replica muzicală, a înfăptuit scenic miraculos povestea unei stranii legende despre răul care poate distruge spiritul uman, în limbajul convenției clasice a Teatrului Noh.

         Impresionantă a fost cunoașterea în direct a Teatrului Noh prin acest spectacol, demonstrație de respect pentru tradiția culturală ce și astăzi, poate fi sprijin educațional.

P.S. Chiar dacă stagiunea s-a încheiat, vom continua să comentăm pe acest blog, spectacolele rămase restante.

“INCENDII” – TEATRUL “BULANDRA” (Sala Studio SPACE)

NOUĂ ABSOLVENȚI DE NOTA ZECE

         Directorul Teatrului “Bulandra”, regizorul Alexandru Darie și alți manageri de teatru, sunt preocupați să acorde sprijin tinerilor actori și regizori ale căror spectacole le primesc în sălile studio ale teatrelor. Teatrul “Bulandra” a găzduit un examen de masterat – “Tango” pe care îl vom comenta în curând și preia acum, un examen de licență din acest an, după trei ani de studiu la UNATC – “Incendii”, ce devine un spectacol … “incendiator”. Din păcate, programul de sală, nu precizează proveniența spectacolului sau că numai tânăra actriță, Cristina Constantinescu a absolvit studiile în urmă cu doi ani, restul fiind finaliști în 2016. Important rămâne însă, că Teatrul “Bulandra” include în repertoriu un spectacol realizat de o echipă tânără care pășește cu dreptul în viața teatrală și promite o bună evoluție.

         Uluitor este cum o absolventă a trei ani de studiu la regie, Irina Alexandra Banea alege un text foarte complicat și conduce punerea sa în scenă ireproșabil, cu maturitate profesională, inventivitate, dovedind și un bogat bagaj cultural. Irina Alexandra Banea își impune personalitatea și printr-o atitudine foarte rar întâlnită la tinerii regizori – construiește o echipă de actori din colegii de generație, iar prin obțiunea repertorială urmărește să le pună în evidență calitățile, majoritatea fiind distribuiți în mai multe roluri.

         “Incendii” este o piesă scrisă de Wajdi Mouawad, o personalitate complexă a teatrului contemporan. Scriitor, actor, regizor și “manager” al unor companii din Franța și Canada, Wajdi Mouawad s-a născut la Beirut, a copilărit în Liban și a studiat în Canada. Obține consacrarea internațională prin tetralogia “Le sang des promesses” care include și “Incendii”. Trebuie subliniat că scriitorul cunoaște dramele din țările Orientului Mijlociu care îl și inspiră pentru un teatru ce poate fi considerat, socio-politic. Nu condamnarea directă a războiului și violenței rămân aspecte principale ale conflictului și tematicii piesei “Incendii”, ci dramele victimelor unei lumi dezintegrate moral de război.

Maria Vârlan (Nawal)

Autorul urmăește să aducă în contemporaneitate mesajele teatrului antic și se inspiră din Sofocle, mitul lui Oedip pentru istoria uneu femei libaneze, Nawal, prezentată pe două planuri – trecutul său și ecoul în prezent. Montajul celor două planuri este alert și complicat, replica fiind sensibil ambalată în accente poetice. Tânăra regizoare se încumetă să aleagă această piesă originală, unde planul trecutului poartă amprentele  războiului, violenței, disperării și mentalității tradiționale a unei societăți din Orientul Mijlociu, iar prezentul e încărcat de urmări tragice. Irina Alexandra Banea, inteligent nu exploatează scenic fundalul socio-politic al războiului, ci efectele asupra oamenilor. Regizoarea își concentrează atenția pe linia unei analize psihologice adânci a celor afectați de război, cei care l-au trăit și urmașii lor. Tema urmărită excelent de regizoare este Omul cu sufletul chinuit și în unele cazuri mutilat de lumea zdruncinată de război.

         Întâlnim în acest spectacol un decor simplu, dar nu simplist, alcătuit din “practicabile”, mânuite firesc de interpreți pentru a marca semnificativ locul acțiunii. Costumele desemează specificul societății, timpul acțiunii și profilul personajelor. Această scenografie servește rafinat conceptul regizoral și aparține experimentatului Vladimir Iuganu. Mai întâlnim în reprezentație și proiecții cu imagini alese pentru a completa decorul, dar și substratul unor scene prin metafore vizuale. Regia folosește proiecțiile ca și efectele de lumină pentru a spori tensiunea fiecărei secvențe din planul trecutului. Sunt secvențe memorabil construite, ca de pildă nașterea eroinei principale Nawal când era adolescentă, relațiile dintre cele două prietene de suferință, Nawal și Sawda, uciderea violentă a fotografei, etc.

Antonia Din (Sawda) și Maria Vârlan (Nawal)

         Spectacolul impresionează și taie mereu respirația spectatorilor prin interpretarea tinerilor actori pe care Irina Alexandra Banea îi consideră mijlocul principal de exprimare a demersului regizoral. Fiecare scenă de confruntării între diverse personaje sau de susținerea unui monolog dramatic, poate fi considerată un examen de nota zece pentru actori. Rolul central al mamei Nawal revine tinerei actrițe Maria Vârlan. În prima scenă, notarul Hermile Lebel (Constantin Dogioiu) le citește testamentul lui Nawal, celor doi copii gemeni ai săi, tinerii Jeanne (Cristina Constantinescu) și Simon (Răzvan Enciu). Scrisorile din testament atribuite fiecăruia, le solicită căutarea tatălui necunoscut și a unui frate necunoscut lor – Nihad (Denis Hanganu). Căutările celor doi tineri vor provoca evocări din trecutul misterios pentru ei, al mamei. Maria Vârlan în fiecare secvență din trecut, definește profund stările dramatice prin care a trecut Nawal în căutarea fiului născut în adolescență, “femeia care cântă” în închisoare, cum și-o amintesc cei care au cunoscut-o. Tânăra actrița se transpune în stările personajului cu forță dramatică matură, cu sensibilitate, deosebită fiind și în monologul evocărilor suferinței femeii disperate care își caută copilul pe tărâmul războiului și terorii.

Denis Hanganu (Nihad)

 Cum dramaturgul urmărește punerea în actualitate a mitului lui Oedip, acel fiu născut în adolescență de Nawal și dus la un orfelinat prin autoritatea familiei sale tradiționale, va deveni teroristul Nihad în război, căruia îi va cădea victima unui viol mama sa Nawal. Excelent reușește să îl întrupeze pe Nihad, tânărul actor Denis Hanganu. Actorul marchează subtil cum societatea, războiul l-au transformat pe Nihad într-un adevărat monstru. Denis Hanganu caracterizează cu personalitate, la nuanță și alte trei personaje, trece dezinvolt de la unul la celălalt și pentru fiecare își schimbă gama expresiei, fiind de nerecunoscut. Va fi Portarul școlii, Soldatul 1 și Wahab, tânărul 

îndrăgostit de adolescenta Nawal, iar din dragostea lor se va naște Nihad.

Flavia Hojda (Nawal la 14 ani) și Denis Hanganu (Wahab)

 Atenționează asupra calităților sale speciale Flavia Hojda distribuită în Nawal adolescentă prin farmecul naivității și durerea provocată de regurile autoritare ale familiei care îi instrăinează copilul. Publicul mai poate cunoaște posibilitățile multiple pe care le deține Antoania Din în interpretarea a patru personaje. Dintre acestea, Sawda prietena lui Nawal îi prilejuiește să interpreteze cu finețe profilul unei femei curajoase, dăruită prieteniei și cauzei de a descoperi adevărul. Minunat definește tânăra actriță și esența celorlalte roluri ce îi revin.

Răzvan Enciu (Simon) și Cristina Constantinescu (Jeanne)

Jeanne și Simon sunt două partituri dificile pe care Cristina Constantinescu și Răzvan Enciu le interpretează remarcabil, descoperind stările interioare ale celor doi copii ai lui Nawal provocate de mama care nu le-a destăinuit nimic din trecutul ei. Cristina Constantinescu deține știința de a sugera gândurile interioare ce o frământă pe Jeanne, o profesoară de matematică aflată pe drumul descoperirii adevărului care trece prin diverse situații dramatice. Tibaci sub alt chip, actrița prezintă și alte două personaje cu rol de argument în acțiune – Jihane și Elhame.  Revoltele fiului Simon pe tăinuirile mamei, cât și aflarea adevărului care îi schimbă comportamentul sunt subliniate expresiv de Răzvan Enciu. De nerecunoscut este același actor prin modul de abordare a altor trei personaje argument al situațiilor – Medicul, Abdessamad și Soldatul II, demonstrând și el că deține o largă paletă pentru tratarea unor game diverse de partituri. Adrian Piciorea se remarcă la rândul său în patru personaje – Antoine, Ralph, Chamseddine și Ghidul speculând inportanța lor în situațiile evocate din trecut.

Constantin Dogioiu (Notarul)

         Notarului acțiunea îi atribuie rolul de declanșator al conflictelor și Constantin Dogioiu, actor și în “Tango”, lansează provocator necesitatea căutăriilor celor doi frați pentru a dezvălui destinul lui Nawal. Actorul dă personajului o tentă de mister și nu uită să sugereze că viața lui Nawal s-a petrecut într-o lume dezmembrată moral. Din off, modelează vocal o amintire emoționantă despre Nawal, actorul Dan Aștilean.

         Rar, foarte rar se ivește surpriza întâlnirii reușite cu o echipă de tineri absolvenți ai studiului de trei ani la regie și actorie de la UNATC. Echipa a avut și marea șansă ca examenul  de licență prezentat admirabil – “Incendii” să devină un spectacol înscris în repertoriul Teatrului “Bulandra”.

P.S. Din culisele Galei Absolvenților 2016 de la UNATC am aflat că s-au acordat premii și unor membrii ai echipei spectacolului “Incendii”, numai că site-ul universității nu a avut timp să comunice nimic!

“MEMORIA APEI” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala PICTURĂ)

O SUBTILĂ COMEDIE NEAGRĂ

         Autoarea britanică Shelaghi Stephenson a debutat în dramaturgie în 1996 cu “Memoria apei” care cunoaște un surprinzător succes internațional. Are o bogată experiență ca scenarist în special în domeniu radiofonic, dar și ca actriță. Pe două planuri - real și ireal, piesa dezvoltă acțiunea care implică întâlnirea după mai mulți ani a trei surori, două însoțite de partenerii lor, la moartea mamei, prilej a numeroase evocări din viața fiecăreia. De la replica acidă până la titlu chiar, piesa apelează insistent la sugestii metaforice pentru a sprijini tematica construită ca o analiză psihologică a destinului fiecărei surori care a fost marcat în trecut de părinți, în special de mamă. În amintirile evocate, surorile se referă mereu la relațiile cu mama și familia.

Natalia Câlin (Mary), Cecilia Bârbora (Teresa) și
 Raluca Aprodu (Catherine)

 Piesa este ofertantă pentru interprete și captivantă pentru public prin suspansul unor situații evocate în amintiri și modul în care dramaturgul montează în acțiune aceste momente. Prin construct și replică, prin îmbinarea tragicului cu comicul, piesa poate fi considerată o comedie neagră, cu un final emoționant al împăcării aparente a celor trei surori.

Imagine de ansamblu

         Tânărul regizor Erwin  Șimșensohn a reușit o evoluție profesională apreciabilă, din 2013 când s-a remarcat prin spectacolul “Yentl” la Teatrul Evreiesc de Stat. Conduce minuțios, cu rigoare distribuția pentru a evidenția sensul și substratul piesei alese și pentru a transmite esența conflictului. Și în “Memoria apei”, regizorul aplică aceiași metodă profesională de a se exprima prin actori, dar stilul scrierii, încărcat de sugestii metaforice îi stânjenește demersul prin scenografia Alinei Herescu dornică să le vizualizeze scenic exagerat. Strident, în decorul dormitorului mamei în care se petrece acțiunea, întunecat cum ar fi amintirea mamei, abundă accente suprarealiste cu intenții metaforice, de pildă crăpătura zidului sau desenul ferestrelor. Costumele ar vrea să definească țipător tipologia unor personaje, cum ar fi cel al  Catherinei. Vizual reprezentația este exagerat încărcată de efecte, scenografia fiind parcă gândită pentru o altă piesă, cu un alt conținut tematic. Regizorul încearcă folosirea ofertei scenografice, dar demersul său îngreunează ritmul spectacolului. Prologul fără replică al furtunii ce anunță tensiunea unui conflict, era suficient pentru stabilirea convenției dezvoltată de acțiune. Muzica lui Vlaicu Golcea sprijină inspirat prin o serie de intervenții atmosfera tensionată a conflictului.

Cecilia Bârbora (Teresa) și Andrei Finți (Frank)

Meritoriu rămâne în conceptul regizoral modul în care Erwin Șimșensohn lucrează cu actorii și compune relațiile dintre personaje. Regizorul “povestește” scenic cu pricepere istoria destinelor celor trei surori care greșit se pot compara cu cele din piesa lui Cehov. Rece, superioară în relații, sora cea mare ascunde de fapt, un destin amar și Cecilia Bârbora reușește subtil să caracterizeze în profunzime portretul Teresei. De la bun început, actrița transmite că tăinuiește un mister al vieții sale aparent împlinite, ca abia în scena beției să dezvăluie nuanțat eșecul căsniciei cu Frank. Cecilia Bârbora modelează prin accente de expresie fiecare prag al destăinuirilor Teresei, trăiește cu intensitate bine stăpânită stările interioare ale personajului și relațiile cu cei din preajmă. Actrița interpretează admirabil acest personaj complex. Frank, soțul Teresei intră în acțiune doar în câteva scene, dar de importanță pentru conflict, pe care Andrei Finți le susține ireproșabil; compune atent profilul unui înfrânt al vieții.

Natalia Călin (Mary) și Marius Manole (Mike)

Rolul central al piesei revine lui Mary, sora cu o biografie încărcată de întâmplări dramatice, doctor de profesie. Natalia Călin urmărește să dea coerență influenței suferite prin situațiile complicate trăite de Mary, cea care poartă și cele mai multe dialoguri cu mama Vi, în scenele din planul ireal. Povestea lui Mary care a născut la 14 ani un copil ce a fost înstrăinat de mamă și căruia îi caută actul de naștere, care acum trăiește cu un coleg, Mike însurat, etc pare un scenariu de telenovelă. Natalia Călin încearcă să deslușească povestea complicată a lui Mary, dar nu reușește întodeauna, poate și pentru că evocările sunt mult prea încâlcite în scriere. În Mary mai este distribuită și Medeea Marinescu care însărcinată fiind, va reveni pe scenă în toamnă. Un rol de planul doi, doctorul Mike revine lui Marius Manole și actorul evidențiază cu distincție frământările și tristețile bărbatului cu o viață particulară chinuită.

Raluca Aprodu (Catherine)

Sora cea mică, are și ea nefericirile sale; Catherine își caută iubire și dorința se pare că nu se împlinește, alunecă pe panta băuturii și drogurilor. Raluca Aprodu excelent definește prin amănuntul expresiei, existența tinerei femei. Se implică dramatic în orice situație și relație, rezultatul fiind un umor negru, specific și realității frământat trăite de tânăra generație de astăzi. Mama mereu evocată, Vi, un rol simplist compus în piesă, din planul ireal al evocărilor, Diana Dumbravă îl interpretează cu grijă, să nu îi coloreze exagerat aparițiile stranii. Piesa are unele hibe în compunerea acțiunii, pe care regizorul și cei din distribuție încearcă să le estompeze și ar fi reușit mai mult dacă aflau un sprijin în scenografie.

“Memoria apei” poate fi considerat un spectacol de comedie neagră, cu momente emoționante și de umor subtil, pe un text îndepărtat de febra actualității curente, dar apropiat de analiza psihologică a unor destine des întâlnite.