“ANGAJARE DE CLOVN” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala STUDIO)

FASCINANTĂ ÎNTÂLNIRE CU ARTIȘTII … COPILĂRIEI

         În 1954, fiind copil am mers de mână cu bunicii la Circul Krately, instalat pe terenul unde se află acum, Hotelul Intercontinental și Teatrul Național “I.L.Caragiale”, devenit astăzi un Centru Cultural după renovare. În memoria copilului a rămas imaginea clovnului care se “juca” cu micii spectatori. Copiii mei au fost apoi, spectatorii Circului Globus. Așa am înțeles cât de nedreaptă este societatea față de artiștii desăvârșiți din circ și în special față de clovni.

         Impresionat de filmele lui Fellini, “La Strada” și “Clovnii”, scriitorul Matei Vișniec se inspiră din celebrele creații cinematografice și scrie “Angajare de clovn”. Piesa prinde viață rapid în circuitul teatral internațional și la noi, în montări diferite. Povestea celor trei clovni bătrâni, marginalizați care își caută de lucru, dezvoltă sensibil tema destinului amar al artistului de circ – clovnul. Scriitura textului se ferește de stilul obișnuit al autorului, apropiat de teatrul absurd.

       

Peter Ancuța, Emilian Mârnea și Florin Călbăjos

  După ce “Angajare de clovn” a colindat, vreme de 40 de ani de la debut multe teatre, regizorul Ion Caramitru realizează un spectacol fascinant pe o nouă versiune a textului. Încearcă și reușește pe deplin, să configureze tema piesei drept omagiu adus artistului clovn, un “artist total”. Cum se știe “clovnul este personajul care râde plângând și plânge râzând”, așa cum l-a conceput și Matei Vișniec, iar regizorul Ion Caramitru construiește teatral excelent acest portret cu o echipă admirabilă de creatori din diverse compartimente artistice. Firește, în prim planul reprezentației sunt cei trei tineri actori: PETRE ANCUȚA, EMILIAN MÂRNEA și FLORIN CĂLBĂJOS, interpreți ai clovnilor. Pentru a susține tematica piesei, regizorul include în distribuție și numeroși artiști de circ.

   Derularea acțiunii pe mai multe spații de joc, uimește spectatorii. Ion Caramitru colaborează cu realizatoarea decorului Florilena Popescu Fărcășanu pentru a încadra spațiile de joc atractiv. Prima parte a reprezentației se petrece pe scena Sălii Studio, aflată în cunoscutul format clasic. Clovnii vin pe scenă din sală unde afișele de pe pereții laterali indică prezența unui circ. În fața zidurilor sale ponosite de pe scenă, cu alte afișe, plus un anunț de angajare de clovn pe ușa din centru, clovnii vor relata momente din biografia lor și în unele referitoare la reprezentațiile de circ în care au jucat, vor lua spectatorii drept parteneri activi.

 Pauza după primul act, transformă foaierul într-un alt spațiu de joc în care artiștii circului unde solicitau un loc de muncă clovnii, vor evolua cu mare artă. Magicianul Antonio, Vanda Rotaru, Constantin Rotaru, clovnul Cristiano, cățelușele Miss & Eliz, Bogdan Andreescu, Camelia Lazăr, Valentin Iancu, Mariana Ionescu, Cristian Enoiu, Alyssa Andreescu, Aysha Ibeido, Gamze Saldiz, Julia Petreanu, Marius Gagiu, Robert Stan Jr., Tiberiu Eftimie, amfitrionii muzicali – Clara Toplicianu, Lorena Sanda sunt artiști de circ minunați. Vor prezenta numere muzicale, de magie, acrobație, jonglerie, dresaj sau demonstrație de hula-hoop cu cercuri. În această “pauză-spectacol” publicul poate urmării în direct evoluțiile surprinzătoare ale artiștilor, dar și pe ecranele din foaier unde sunt proiectate pentru o mai bună vizibilitate.

În actul doi, spectatorii vor avea o altă surpriză, mai mare; vor fi plasați pe alte locuri pentru că Sala Studio și-a transformat în pauză spațiul, în sală arenă (de circ). Meritorie este și această inițiativă a regizorului Ion Caramitru prin care demonstrează și tinerilor regizori că Sala Studio deține posibilități tehnice generoase, dacă … au imaginație pentru a le folosi convingător. Decorul Florilenei Popescu Fărcășanu atrăgător, cu funcționalitate, definește fiecare din cele trei spații de joc. Imaginea spectacolului câștigă în strălucire și prin costumele clovnilor, create de Liliana Cenean cu fantezie, minuțios până la amănuntul nasturilor ori al pantofilor speciali. Sunt costume care “vorbesc” și dau culoare replicii sau situațiilor desenate de clovni, completate și printr-un machiaj inspirat.

 Un rol important pentru spectaculozitatea imaginii revine lui Chris Jaeger, mânuitorul luminilor ca un adevărat artist plastic. Ultimul act derulat în arena Studioului, capătă strălucire prin jocul luminilor, o explozie de inventivitate pusă în practică prin folosirea cu pricepere a elementelor tehnice din dotarea sălii. Sporesc plăcerea urmăririi acestui spectacol, și ilustrația muzicală și coregrafia. Călin Țopa aduce în scenă muzică italiană pentru că și clovnii sunt italieni, ilustrația este melodioasă, încântătoare, completată prin numeroase accente din muzica lui Nino Rota a filmului “La Strada”, cu sens major dramatic plasate regizoral. Florin Fieroiu surprinde printr-o coregrafie originală, modernă în expresie și specifică ținutei clovnilor.

         Acest ambalaj teatral este pus în valoare prin cei trei actori minunați, Petre Ancuța, Emilian Mârnea și Florin Călbăjos, în rolurile diferențiate tipologic ale clovnilor. Amintim că lansarea lor în viața teatrală s-a petrecut la Gala Tânărului Actor “Hop”, iar recitalul lor a devenit apoi, spectacolul “ActOrchestra” prin care s-a lansat la Naționalul bucureștean proiectul “9G” (“Noua generație”). Acești tineri actori sunt absolvenți ai universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, care au avut șansa de a își cizela talentul la clasa cunoscutului dascăl Miklos Bacs. Cariera lor s-a consolidat în câțiva ani, activând intens pe diferite scene din țară, iar astăzi sunt angajați ai Teatrului Național din Capitală. Petre Ancuța și Emilian Mârnea s-au remarcat și în musicalul “West Side Story” conceput de Răzvan Mazilu pentru Festivalul Național de Teatru, pe nedrept omis din repertoriul teatral curent. Ei se dovedesc a fi acei rar întâlniți “ACTORI TOTALI”. Cântă vocal, dar și la diferite instrumente, dansează, fac pantomimă, dar pot interpreta și roluri comice sau dramatice, construite interior ireproșabil. Regizorul Ioa Caramitru care este și un mare actor, a știut să evidențieze capacitățile multiple, talentul fiecăruia pentru a defini diferit portretul fiecărui clovn. Petre Ancuța actor, muzician și compozitor este Filippo cel șmecher cu sticluța de băutură în buzunar. Flexibil în expresie, jonglează cu dramaticul și comicul, creează o diversitate de relații cu partenerii, trăiește cu tot sufletul fiecare situație și transmite emoție. Emilian Mârnea în bătrânelul Nicollo, cu o sensibilitate aparte evocă amintirile clovnului, colorează gestual tipologia specială a celui care râde când de fapt își deplânge soarta. Florin Călbăjos este Peppino, clovnul căruia în final i se frânge destinul și compune un alt portret de artist al circului. Peppino se laudă că a fost cândva și actor de teatru, într-un monolog amintind de Richard al III-lea excelent susținut de Florin Călbăjos care trece apoi la efecte de clovnerie, interpretarea sa fiind mereu pe muchia de cuțit între comic și tragic. Cei trei firește, cântă la diverse instrumente, dansează, se dovedesc “actori totali” și fiecare cucerește aplauzele spontane ale publicului în momentele speciale care îi revin. În prima parte a reprezentației sugerează fiecare, bătrânețea personajului, realizând apreciabile compoziții de vârstă, dar în arenă, la final, ei vor să uite vârsta și vor să fie clovni activi, muzicali, de expresie gestuală personală, de cuvânt, de situație, toți provocatori ai exploziilor de râs ale publicului. În arena unde ei vor să își exercite profesia de clovni, intervin din când în când cu sens bine definit regizoral, și artiști ai circului.

        

Pentru publicul venit la acest spectacol din “circul” realității curente activ și trist, întâlnirea cu arta adevărată a clovnilor, bufoni ai lumii, este o mare bucurie. “Angajare de clovn” se înscrie în rândul restrâns al spectacolelor senzaționale, la care spectatorii maturi își amintesc de bucuriile copilăriei, iar copiii care îi pot însoți rămân uluiți de magia clovnilor și arta artistului de circ. Este senzațional acest spectacol și pentru a cunoaște și reține numele unor artiști totali, dar și pentru a descoperi surpriza posibilităților tehnice, moderne de care dispune Naționalul bucureștean, cu inventivitate evidențiate de regizorul Ion Caramitru și echipa sa pentru a servi textul și tematica aleasă.

P.S. Exploatarea dotărilor tehnice obligă însă, la o viziune regizorală coerentă, raportată la conținutul și tematica piesei. În următorul comentariu la “Regele Lear” de Shakespeare, constatăm care poate fi rezultatul excesului folosirii posibilităților tehnice multiple cu care este dotată și scena Sălii Mari a Naționalului pentru efectele teatrale dorite de regizorul georgian David Doiashvili.

“BRÂNCUȘI ÎMPOTRIVA STATELOR UNITE” – TEATRUL ODEON (Sala STUDIO)

TRISTĂ ISTORIE A VALORII, RĂMASĂ … MEREU ACTUALĂ

        

Prin acest spectacol Teatrul Odeon oferă un exemplu de responsabilitate a artei teatrale care este parte integrată culturii, atât de necesare unei societăți mature. A fost ales un subiect trecut în uitare – procesul lui Constantin Brâncuși, valoare a patrimoniului universal. Într-o societate din care majoritatea populației habar nu are, cine a fost sculptorul român Constantin Brâncuși, este meritorie înscrierea în repertoriul unui teatru a unui spectacol dedicat celor 140 de ani care s-au împlinit de la nașterea sa, cu un text de teatru epic documentar.

         Textul ansamblează stenogramele celebrului proces internațional din 1928 și nu aparține unui dramaturg român, ci francezului Eric Vigner, actor și regizor cunoscut. În 1996, a fost prezentat de către Eric Vigner pentru prima dată acest text în spectacol, la cea de a 50-a ediție a Festivalului de la Avignon. O personalitate activă a teatrologiei și pe plan internațional, George Banu traduce acest text, iar Editura Curtea Veche publică un caiet program original, semnat de George Banu și Eric Vigner. În cartea program de sală, descoperim un sensibil și cuceritor eseu al teatrologului, alăturat textului de teatru documentar conceput de francez. Spectacolul este producția Teatrului Odeon și Companiei Suzanne M., realizată cu sprijinul Ministerului Culturii și Comunicării din Franța, al Institutului Francez al Regiunii Bretagne și al Ambasadei Franței la București.

        

Concetățenii de astăzi ai lui Constantin Brâncuși, au prilejul de a descoperi un segment însemnat din biografia acestei valori recunoscută universal. După ce în 1905 se stabilește la Paris, lucrările sale încep să câștige prestigiu în Europa, iar unele trec Oceanul în America. Celebra sculptură “Pasăre în spațiu” este privită însă, de vameșii americani drept “o ustensilă de bucătărie și echipament spitalicesc”. Brâncuși se revoltă pe intoleranța celor care nu înțeleg sensul lucrării sale, al artei moderne și în 1928 se declanșează un proces care va rămâne în istoria culturii. Stenogramele acestui proces prind viață teatrală prin personajele implicate atunci în derularea actului de justiție, persoane reale ale epocii. Fiind un text de teatru documentar, firește personajele nu au un construct caracterial, sunt numai purtătoare de cuvânt ale documentelor care descriu conflictul pornit în jurul lucrării “Pasăre în spațiu”, de fapt în jurul menirii artei de a transmite emoție, indiferent dacă folosește linia tradițională sau pe cea modernă.

Regizorul Eric Vigner tratează scenic textul său fără artificii teatrale, acordând importanță sensurilor “citirii” publice a documentelor din proces, transformate într’o dezbatere deschisă pe tema rostului unui act artistic. Regizorul implică și publicul în această dezbatere despre adevărul actului artistic. Spectatorii sunt plasați de-o parte și alta a spațiului de joc, iar avocații celor două părți – acuzare și apărare – vor ca asistența din sală să le susțină pledoariile. Decorul și costumele lui Constantin Ciubotariu ilustrează timpul acțiunii într-un spațiu funcțional desenat.

 Actorii participă la dezbatere pe tot parcursul reprezentației și ca simpli spectatori, izolați într-o zonă separată de public. Când se transformă în personaje, actorii relatează admirabil “citirea” cu dublu sens a stenogramelor care revin fiecăruia. Stâlpii dezbaterii sunt avocații, iar Carmen Tănase (C.J.Lane, avocatul acuzării) și Marius Damian (M. Higginbotham, avocatul apărării), reușesc o performanță prin îmbogățirea personajelor și sub aspect caracterial.

        

Aparent spectacolul pare doar o lectură activă a documentelor celebrului proces, dar tensiunea dezbaterii crește de la o scenă la alta. Actorii și regizorul reușesc dezvoltarea procesului, urmărind mai multe planuri. Cel central derulează acțiunea în sine a procesului cu tematica sa majoră – lupta istorică a conservatorismului împotriva inovației. Planurile secundare punctează și substratul tematicii, posibilele cauze ale conflictului precum invidia și impostura, dar și implicarea alarmantă în final, a politicului în cultură. Interpretarea personajelor din această latură tematică, este de asemenea remarcabilă.

 De pildă, Virginia Rogin punctează cu ironie, cu umor personajul R. Ingersoll Aitken, femeia elegantă cu pretenții de mare creatoare în domeniu. Elvira Deatcu este excelentă în F.Watson, șefa unei reviste de artă; cu inteligență și firesc scoate în evidență convingător argumentele estetice ale susținerii inovației în artă. Credibil este Silviu Vâlcu în Edward Steichen cel care evidențiază motivele admirației pentru opera lui Brâncuși. (În altă variantă a reprezentației, rolul este atribuit actorului Richard Bovnoczki.) Fiecare secvență a reprezentației prezintă declarațiile unui alt personaj martor audiat în proces, și astfel distribuția se completează și prin interpetările ireproșabile ale actorilor Mircea M.Crețu (Jacob Epstein), Mugur Arvunescu (William Henry Fox).

 Un rol important revine lui Brâncuși, tratat însă, modest de către regie, dar interpretat cu credință de Laurențiu Lazăr. Procesul are și un judecător pe Waite, cu replici puține, dar actrița Oana Ștefănescu evidențiază prezența personajului prin atitudini expresive în momentele numeroase lipsite de replică din diversele situații ale conflictului. Apreciabilă este și participarea lui Radu Poalelungi în Thomas M.Jones cel care animă intervențiile sculptorului. Întreaga distribuție se confruntă cu personaje schemă. Ele relatează, ilustrează, un proces istoric. Actorii reușesc să treacă peste dificultățile specifice teatrului documentar, dovedind fiecare capacitățile deosebite pe care le deține.

         În finalul reprezentației, planul substratului tematic al textulu, arată și intervenția politicului în actul artistic. Se dă citire stenogramei ședinței Academiei Republicii Populare România, procesului-verbal din 7 martie 1951; ședința era prezidată “de tov.acad. M.Sadoveanu” cu participarea “acad.Gh.Călinescu, I.Iordan, Camil Petrescu, Al.Rosetti, Al.Toma, G.Oprescu, Jean Al.Steriadi, V.Eftimiu și tov. Geo Bogza, prof. Al.Graur, prof. I.Jalea, I.Panaitescu-Parpessicius și K.H.Zambaccian. Și-au scuzat absența tov.acad. Gala Galaction și tov. Lucian Grigorescu.” Participanții “înfierau formalismul” lui Brâncuși și nu acceptau prezența lucrărilor sale în Muzeul de Artă!

         “Brâncuși împotriva Statelor Unite” este un spectacol de importanță pentru cunoașterea istoriei amare a valorilor culturale, indiferent de timpul istoric și reușit prin configurarea teatrală. Publicul este captivat de relatarea unui proces cultural și aplaudă mulțumit că a privit cu emoție o lecție de istorie mereu vie.

P.S. În 2017, trista istorie a valoriilor lui Constantin Brâncuși se repetă, continuă, în jurul unei alte opere de artă valoroasă, de patrimoniu național – “Cumințenia pământului”. Concetățenii săi de astăzi, sunt entuziasmați însă, de “valori” siliconate, într-o societate în care la vârf, se află alți … “vameși” culturali.