”CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF?` - TEATRUL ODEON

EVENIMENT!

A trecut un an de când sălile de spectacol au fost închise de blestemata pandemie. Iată însă, că viața teatrală începe încet, încet să reînvie, să iasă din izolarea spectacolelor pe online. Întenția de supraviețuire a teatrelor apelând la online este de înțeles, dar rezultatul e searbăd, spectacolele nu mai transmit emoție publicului aflat în sufragerie, nu într-o sală de spectacol. Unii comentatori și chiar manageri consideră spectacolele pe online drept un ”curent teatral novator”, dar ignoră rostul major al teatrului confirmat de când există, de secole când multe curente au decedat. ”Online” afectează menirea teatrului de act cultural captivant pentru publicul aflat față în față cu actorii, într-o sală de spectacol, relaționarea emotivă cu cei care construiesc o poveste pe scenă. 

Teatrul Odeon a fost primul din Capitală care a invitat puplicul la un spectacol într-o sală mare, ”Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, o premieră după un an de tăcere. Firește s-au respectat toate restricțiile dictate de pandemie – 30% din locuri au fost ocupate de spectatori cu mască, direcționați la distanțare, după o dezinfeție la intrare. PremieraTeatrului Odeon este un eveniment primit cu entuziasm de public. EVENIMENT rămâne însă realizarea impresionantă a spectacolului, interpretarea strălucită a dificilei piese scrisă de dramaturgul american Edward Albee. 

Pentru a argumenta calitățiile acestei reușite sunt necesare unele precizări. În 1962, Edward Albee lansează piesa, înregistrând un mare succes, iar de atunci se tot joacă mereu pe diferite maridiane și trece în rândul dramaturgiei clasice. Titlul - ”Cui i-e frică de Virginia Woolf?” a fost ales subtil de dramaturg, drept trimitere metaforică la tematica acțiunii cu întrebarea - ”Cui i-e frică de ... confruntarea cu realitatea?”. Numele Virginei Woolf, scriitoare și avocat cunoscut și controversat din Londra secolului al XIX-lea, e un ptetext pentru trimiterea spre subînțelesul tematic al piesei, dedicat teatrului psihologic, intimist, construit ireproșabil de autor. Viața în cuplu devine subiect al analizei psihologiei relațiilor celor patru personaje. Martha și George, alături de cuplul mai tinerilor Nick și Honey, se află în situația unor dezvăluiri intime din biografia lor, la o petrecere cu consumare de alcool, ce poate declanșa și conflicte. Tema subiectului e generoasă prin multiple substraturi – de la cel al dorinței de reușită profesională și eșec, la bani, de la absența comunicării, la dorințe intime tăinuite, de la iubirea sinceră, la revoltă, de la iluzii, la necesitatea adevărului realității într-o relație. Bogăția tematică e susținută prin subtextul fiecărei replici. 

Teatrele noastre înscriu mereu în repertorii piesa, dar adeseori a fost vizibilă ambiția regizorilor de a acorda atenție parțial tematicii. Astfel, complexitatea analizei psihologice dispare din viziunea lor. Indiferent de epocă, cuplurile se pot confrunta cu situații similare celor din piesa care se dovedește a fi mereu actuală, dacă viziunea regizorală pătrunde în studiul psihologiei personajelor. Regizorul Alexandru Mâzgăreanu uimește acum, prin ”citirea” scenică a piesei, cu multă atenție, în profunzime, și servește pe deplin intențiile dramaturgului de teatru psihologic, mere actual. Nu uită nici o latură tematică pentru reprezentare teatrală și lasă liberă judecării de către public o secvența specială, cea a evocării copilului Marthei cu George, dacă este reală sau doar o iluzie a lor pentru dorința existenței unui fiu. Regizorul colaborează excelent cu echipa aleasă. Lucrează minuțios pentru nuanța replicii și a relațiilor, cu actorii inspirat selectați, exploatând pe deplin talentul lui Carmen Tănase (Martha), Adrian Titieni (George) și Ioana Mărcoiu (Honey) alături de Silvian Vâlcu (Nick). Într-o sală mare poate părea imposibil să fi captat de un spectacol de teatru intimist, să arunci privirea pe gaura cheii în viața unui cuplu. Andrada Chiriac mobilează scena cu un decor armonios pentru acțiune și substratul ei, cu detalii semnificative prin linii de neon, manevrate discret prin culoare pentru a lumina tensiunea situațiilor. Sporește calitatea vizualizării atmosferei conflictelor, Alexandra Mâzgăreanu prin costumele create cu eleganță, cu substratul necesar caracterizării personajelor. Scenografia - decor și costume – aduce într-o sală cu scenă mare, prin măestria autoarelor și cooperarea cu regizorul, atmosfera necesară prezentării intimității vieții unui cuplu.

Alexandru Mâzgăreanu derulează acțiunea în ritm alert, dar și prin intervenția unor momente lipsite de replică, de pauză, tensionate prin trăirea expresivă a actorilor în relația raportată la situație. Pretextele folosite de dramaturg, precum alcoolul sau cântecul -”Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, regizorul le plasează discret ca accente cu sens convingător, dar să nu afecteze miezul tensiunii dramatice în analiza relațiilor. Accentele muzicale datorate lui Alexandru Suciu sunt apreciabil adaptate situațiilor și viziunii regizorale. Regizorul a condus relațiile dintre personaje ca pentru un film, unde convenția genului speculează actorul prin expresie plastică, gestuală.

Pentru Marele Public, ACTORII sunt argumentul suprem al succesului unui spectacol. Dar ... ei nu pot înfăptui mari creații, dacă nu au în spate un regizor în colaborare cu talentul lor. Mulți mari actori nu reușesc uneori, strălucire în viziuni în care regizorul vrea să fie mai presus de actori și chiar de text. Actorii sunt sufletul acestui spectacol, capacitățiile lor sunt pe deplin exploatate de viziunea regizorală. Carmen Tănase, interpreta Marthei, s-a dovedit în carieră un talent, folosit mai mult cu mare succes într-un serial, mai puțin pe scenă. De astă dată, Carmen Tănase demonstrează că este o mare artistă și oferă o rară creație în rolul unui personaj aparent ambiguu, cu grijă și știință în rostirea cuvântului, evidențiind sensurile sale tăinuite în contextul situațiilor, prin intrarea deplină în caracterul, în ”pielea” personajului. Trăiește intens fiecare moment al acțiunii, ca în viața curentă a unei femei și nu se desprinde de drama interioară a personajului. Biografia Marthei e marcată de tată, rector al universității unde activează George, ca profesor de istorie și a eșuat în parvenirea ca șef de catedră, își iubește soțul, dar mentalitatea afectează relația conjuncturală, o împinge spre soluția refugiului în alcool sau în relații erotice derizorii, nu își mai poate găsi forța de a privi concretul realității. Drama interioară a Marthei, actrița o arată publicului impresionant, ca repet, o mare actriță. George, partenerul cuplului, interpretat de Adrian Titieni, se alătură admirabil relației și devine pion de forță al acțiunii. Ratările personajului ambalate în evocări biografice, sunt cu dublu sens evocate în rostirea cuvântului și George care își iubește soția devine astfel, victima reală a unui sistem mereu actual de relaționare personală în societate. Revoltele lui George în relațiile cu partenerii, cu motivările de rigoare, actorul le definește perfect sugerând ambiguitatea situațiilor. Adrian Titieni trăiește scenic drama comunicării într-un cuplu, realizând o performanță în acest rol, fiind personaj de referință al subiectului piesei alături de parteneră, cum rar se întâlnește în alte viziuni regizorale. Actorul și pedagogul, Adrian Titieni se prezintă acum ca un creator de valoare în ierarhia teatrală. Carmen Tănase și Adrian Titieni, întrupează oameni, nu personaje de ocazie, oameni cu probleme de viața în care se pot regăsi spectatorii.

Cuplul Honey – Nick, dramaturgul induce posibilitatea de a evolua la fel ca Martha și George cu importanță sporită pentru câștig de bani, un alt substrat tematic al piesei. Este excelentă Ioana Mărcoiu prin compunerea senică a personajului, prin marcarea relațiilor cu expresie și în momentele de tăcere, ca și prin modul de tratare a replicii. Actrița deține multe roluri în palmares, dar în Honey de astă dată e senzațională, reușind prezență scenică captivantă și când e lipsită de cuvânt. Biografia lui Honey, fata cu bani, actrița o redă în substanță prin sinceritatea trăirii fiecărei situații. Silvian Vâlcu tratează pe Nick ca un doritor de parvenire cu revolte personale. Actorul respectă substanța textului și viziunea regizorală, dar nu reușește să dea uneori strălucire în relații, poate că rolul nu e convenabil personalități sale apreciabile în alte partituri dramatice.

”Cui i-e frică de Virginia Woolf?” poate fi considerat un spectacol eveniment cultural prin specularea cu respect a consistenței piesei de analiză psihologică, devenită astfel, actuală și prin tratarea scenică deosebită datorată actorilor care transmit publicului emoția cuvenită atragerii interesului pentru acțiune și tematică

P.S. Acest comentariu entuziast nu e stârnit de absența de un an a premierelor, ci de surpriza realizării reușite a unui spectacol încărcat de sensuri, cu o piesă mult jucată în diverse viziuni regizorale discutabile. 

Să sperăm că teatrul revine la rostul său cultural și managerii nu cad în plasa ... online.

 

”ZIUA CULTURII NAȚIONALE” !

 CUM ACTIVEAZĂ OARE MANAGERII TEATRELOR ÎN PLINĂ PANDEMIE?

S-a ridicat cortina pentru un nou an pe care toți îl privim cu speranța în revenirea la o viață normală. Așa să ne ajute ... Dumnezeu!

”Speranța moare ultima” a fost o expresie celebră de sorginte romantică, expirată în zilele noastre. Speranța într-o dorință nu se poate înfăptui acum de cât prin acțiunea oamenilor, de la mic la mare. De mai bine de un an întreaga lume luptă cu virusul covid care a declanșat o pandemie globală, un război biologic. Drept armă de luptă oamenii de știință au realizat rapid un vaccin, aplicarea lui ridică alte probleme pentru societate și lupta continuă.

Pandemia a afectat toate domeniile din existența umană și firește și cultura considerată de mulți, ultima roată la căruța societății. Teatrul e un compartiment cultural important aflat acum însă, la marginea unei prăpastii. Rolul major în acest război revine medicilor, oamenilor de știință, dar și ... managerilor care trebuie să gestioneze soluțiile de salvare din pandemie. Ei sunt ”generalii” constructori de proiecte decizionale implementate în scopul câștigării războiului cu pandemia. Manageri sunt ierarhic – șeful statului, guvernul cu miniștrii săi, dar mai ales, toți cei care conduc funcționarea instituțiilor statului. Ce întreprind acești manageri? 

Mult discutabil în cazul de față, rămâne răspunsul la întrebarea ce au întreprins concret managerii teatrelor plătiți din bani publici? Ce soluții, proiecte, au gândit dânșii vreme de un an de când sălile de spectacol stau cu ușile închise? Cum le-au adresat autorităților proiectele lor de salvare a instituțiilor pe care le conduc, fiind știut că autoritățiile au problema majoră a pandemiei și sănătății, nu a culturii? Au descoperit ”soluția” spectacolelor online!!! Unele difuzate pe gratis pe diferite rețele de socializare, provenite din arhiva lor de imagine, altele ... cu solicitarea costului ca pentru un bilet într-o sală de spectacol spre a accesa reprezentația! Unii au difuzat și premiere online încropite la nimereală, dar apreciate în sufragerie de ”analiști”. Au mai ”inventat” managerii lecturi, dezbateri cu actorii, totul firește online. În ciuda restricțiilor impuse de pandemie, managerii în majoritate, nu au venit personal pe ”online” sau în mass media, să anunțe viitoarele proiecte aflate în așteptarea ridicării unor restricții, acțiunile întreprinse pentru a explica guvernanților posibile soluții de lucru în teatre, atât pentru actori, cât și pentru personalul tehnic. Domnii și doamnele ”manageri” au preferat ... odihna online!!!

Peste toate, când începuse să prindă viață credibil teatrul independent este la un pas de dispariție. Breasla marilor manageri ai teatrului instituționalizat, firește că nu bagă în seama teatrul independent, o concurență confirmată înainte de pandemie. Teatrul independent se află în agonie, nu dispune de fonduri nici pentru spațiile închiriate. Nimănui nu îi pasă de soluții pentru salvarea sa, dar ... șeful statului le acordă premii de ”Ziua națională a culturii” fără să rostească public niciun cuvânt referitor la viitorul lor. 

Un exemplu de practică manegerială culturală în teatru, a fost oferit în 15 ianuarie, zi definită drept ”Ziua Culturii Naționale”, determinată de data nașterii poetului Eminescu. Teatrul Național ”I.L.Caragiale” a prezentat online ”Trecut-au anii ...”, un recital Eminescu, memorabil din 15 ianuarie 2008, susținut de Ion Caramitru, Valeria Seciu și Ovidiu Iuliu Moldovan (ultima sa apariție scenică), în compania clarinetistului Aurelian Octav Popa. Teatrul nu s-a lăudat cu audiența câștigată în transmisia online. Teatrul Evreiesc de Stat a difuzat, tot online, un spectacol de muzică și poezie. Au fost unii manageri care în condiții de pandemie, au găsit totuși, modalității de atenționare că 15 ianuarie rămâne și în pandemie o zi a culturii naționale. Alți manageri au ignorat momentul, iar unii l-au folosit uitând total sensul său cuvântului ”cultural”. Teatrul Metropolis, un teatru de proiecte s-a mândrit de pildă, cu peste 3.500 de spectatori(!!!) cu plată pentru a viziona online un spectacol din 2015, ”Peretele”, confrate prin vulgaritate cu ”Vacanța mare”, un text al dramaturgiei noastre originale. Managerul instituției, George Ivașcu, un actor stimabil, fost și ministru al culturii, s-a lăudat pe rețele de socializare cum a organizat ”evenimentul”. Actori prețuiți din distribuție, au interpretat în direct personajele, în fața a șase camere de filmat spre a satisface ... online plătitorii de ”bilete”. Acest spectacol dezagreabil, comentat și pe blogul ”Spectator” servea ...  ”Ziua Culturii Naționale” dedicată lui Eminescu! Evident, sunt spectatori pe care îi mulțumește un spectacol de acest gen, dar un manager cultural are menirea să le cizeleze și gândirea asupra realității. Teatrul Metropolis are sau a avut în repertoriu piese de Shakespeare și alte nume consacrate cultural, unele în regia prețuitului regizor, Victor Ioan Frunză, dar a difuzat de sărbătoare culturală ... o șușă teatrală.

Autoritățiile cu managerii de la vârf – guvern, prefect, anunță că în 25 ianuarie se ridică unele restricții și ”restaurantele, sălile jocurilor de noroc, dar și ... teatrele, cinematografele din Capitală” pot funcționa cu restricția a 30% din locurile disponibile. Evident, instituțiile culturale sunt pe ultimul loc, importante rămân restaurantele și jocurile de noroc, păcănelele! Covidul nou britanic apare însă și în București. Haosul e total. Așteptăm opinii de la managerii teatrelor. Cum pot funcționa teatrele de la o zi la alta, cu ce repertoriu restricționat de prezentare până la ora 21.00? Cum pot fi protejați actorii care joacă pe scenă fără mască și personalul tehnic, de virus prin testări firești, plătite de cine, teatrele nu au bani, iar autoritățile guvernamentale tac mâlc? Ce au pregătit pentru o stagiune viitoare și comunică  managerii teatrelor în fața acestei decizii de funcționare? Tăcere!

Nenorocitul de război biologic, pandemia merge înainte și se confruntă pe două planuri – unul al luptătorilor medici și oameni de știință și altul foarte important al managerilor, confuzi majoritatea în luare de decizii. Cultura și micul ei segment teatrul, rămân cu ... speranța salvării în ... Cel de sus!

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU (FNT) / Ediția a 30-a

 REMEMORAREA UNOR VALORI DIN CEI 30 DE ANI DE FNT

”FNT 30 / FNT ALTFEL” a fost motto-ul acestei ediții aniversare a Festivalului devenit tradițional care de 30 de ani a reunit toamna, în Capitală, spectacolele deosebite din fiecare stagiune teatrală anuală, selectate de directorul artistic, firește mai mult sau mai puțin subiectiv. Este proiectul inițiat de UNITER (Uniunea Teatrală din România), dezvoltat cu mari eforturi financiare, consolidat de la o ediție la alta prin o serie de manifestări colaterale și prin invitarea unor spectacole remarcabile din alte țări. Pentru cele zece zile de Festival care reuneau numeroase spectacole, biletele pentru participarea la acest eveniment cultural erau vândute rapid. Actuala ediție s-a petrecut însă ... ONLINE, timp de opt zile (22 – 29 noiembrie) din cauza virusului covid care a declanșat o pandemie pe tot globul, ce poate fi considerată un al treilea război mondial, de alt tipar, cel biologic.

În ciuda condițiilor impuse de blestemata pandemie, UNITER nu a abandonat proiectul său și Festivalul a luat o altă turnură, oferind gratuit publicului, pe www.festival.ro o ediție aniversară axată pe evocare a unor spectacole remarcate în ultimele trei decenii de selecționeri. Ludmila Pantlanjoglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari, și-au asumat acum, direcția artistică a unui ALTFEL de Festival și în colaborare cu George Banu, au prezentat iubitorilor de teatru pe online un program nou, variat, având la bază o arhivă vizuală pentru evocarea unor evenimente teatrale din perioada 1990 – 2020.

Tehnica se știe că a evoluat spectaculos în 30 de ani, în etape și evident că arhiva isoriei artei teatrale s-a adaptat cu mare dificultate noilor propuneri de arhivare a spectacolelor eveniment. Unele spectacole memorabile, capodopere în pagini estetice incontestabile, se pare că nu au beneficiat de imortalizarea pe peliculă, iar altele au fost filmate amatoristic chiar în ultimii ani. Selecția valorilor din cele 30 de ediții ale Festivalului a devenit destul de greu de efectuat prin absența materialului documentar. Rigorile calității estetice recunoscute în spectacole de valoare s-au înecat în cerințele tehnicii moderne aplicate cu dificultate pentru o arhivare de calitate. Televiziunea publică a mai oferit și ea actualei ediții, câteva documente din arhiva sa răvășită de timp.

Teatrul s-a confruntat de-a lungul secolelor, cu două războaie mondiale, cu pandemii de ciumă, gripă spaniolă sau decrete de cenzură guvernamentală, dar le-a înfrânt. FNT pe online rămâne o nouă dovadă că teatrul nu moare.

Acest ALTFEL de FNT merită stimă pentru efortul depus de UNITER și cei trei care au coordonat conceptul online – Ludmila Pantlanjoglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari, axat însă, pe mai multe segmente discutabile. Absența documentelor vizuale, dar și subiectivismul cunoscut al selecționerilor de-a lungul timpului, și-au spus cuvântul adeseori, dar importantă rămâne buna intenție de a continua tradiția acestui eveniment cultural pe timp de pandemie. Oferim pe scurt câteva observații privind segmentele programului aniversar, dar nu vom cita spectacolele inserate pentru că sunt pe site web al Festivalului.

 Prezentăm scurte observații despre mult prea numeroasele segmente ale Festivalului.

FNeuitareT

Rămâne cel mai important segment din program în care s-au prezentat doar zece spectacole remarcabile (!!!), unele chiar memorabile, dar absența documentării, nu a permis difuzarea online și a o serie de alte spectacole de referință pentru inovația teatrală. Exemple sunt multe. De pildă - ”O trilogie antică” în regia lui Andrei Șerban care în 1990 când a debutat și Festivalul, avea premiera, fiind spectacolul capodoperă recunoscut internațional sau ”Faust” în regia lui Silviu Purcărete, se pare că nu au fost filmate, beneficiind doar de amărâte filmulețe documentare ori ”Oblomov” în regia lui Alexandru Tocilescu și încă câteva în alte regii de prestigiu, nu au putut fi evocate vizual. Aceste spectacole absente au inspirat în timp, mulți regizori căutători de formule noi pentru expresia teatrală. Era de așteptat ca acest segment din program să beneficieze online și de o prefață din partea realizatorilor ediției aniversare pentru a puncta treaptă cu treaptă, an cu an, importanța calității și a spectacolelor absente din program din diverse motive, unele fiind prost filmate sau uitate prin arhive de teatre. 

FNeliniștiT

A cuprins numai șase spectacole, repet titlurile le aflați pe www.festival.ro. Segmentul a fost neconvingător, chiar dacă cuprindea spectacole deosebite, unele lansând și personalități creatoare independente. Poate era necesar și un compartiment special dedicat teatrului independent, prefațat de coordoonatorii acestei ediții aniversare. 

Arta Actorului Mare

Este un alt segment improvizt total fără rost de noua direcție artistică. În toate spectacolele difuzate online sunt ACTORI MARI, nu numai în cele 15 integrate segmentului. Intenția respectivului segment ar fi fost să atenționeze și asupra unor actori remarcați în spectacole recital sau independente, dar selecția a servit superficial titlul ales, fiind oferite online de-a valma, nu numai recitaluri, ci și reprezentații cu distribuții mai ample ori comentarii ale autorului unui text. 

Premieră în FNT

Prin ”Caligula”, actuala producție a televiziunii publice, spectacol demn de toată stima, se încerca suplinirea absenței premierelor din teatre în anul pandemiei. A fost totuși, o premeră de excepție în vară, la Naționalul bucureștean, în direct cu public în sală - ”Jurnal de România. 1989”!!! Această premieră își merita pe deplin un loc de frunte în program.

Spectacolul ascuns

Segmentul a reunit documentare despre mari creatori aflați la repetiții cu spectacolul memorabil realizat de fiecare, dar care nu a fost arhivat, alături de referințe la cartea Ludmilei Pantlanjoglu - ”Regele scamator”, etc. ”Drumul Trilogiei”, ”Faust drumul clipei” ori ”Visul – portret Liviu Ciulei” erau documentare încropite, realizatorii fiind amatori în a surprinde spiritul creator al regizorului. Ar fi fost strict necesară difuzarea lor cu o prefață scurtă din partea direcției artistice a festivalului privind ACTORII din distribuțiile spectacolelor – mari actori sau tineri la început de carieră atunci, deveniți apoi mari actori.

Spectacole invitate 

Au fost doar două, firește din lipsa fondurilor pentru drepturile de autor necesare de a prezenta online și celelalte spectacole invitate de peste hotare de-a lungul edițiilor, confirmate internațional, drept adevărate creații memorabile, pilde de teatru novator. Pentru acest segment era necesară din nou, intervenția direcției artistice de amintire a lor, decât ”vorbe, vorbe, vorbe ” manifestate ulterior. 

”Vorbe, vorbe, vorbe” 

Au fost șase discuții purtate de George Banu de la Paris cu creatori de la noi de valoare și trei moderate de Călin Ciobotari. Ediția s-a deschis cu alte ”vorbe, vorbe” invitați fiind directorii artistici ai celor 30 de ediții, moderată fără o țintă precisă de Călin Ciobotari alături de Maria Zărnescu. Tema ”vorbelor” era condusă total confuz prin declarațiile onlie ale foștilor directori de festival care mai mult vorbeau despre contribuția lor în organizarea edițiilor anterioare ca selecționeri și mult mai puțin a valorilor alese de dânșii, totul într-un amalgam de vorbe, multe orgolioase. Marina Constantinescu, director artistic la mai multe ediții reușite, a fost singura personalitate care a punctat cu precizie rostul acestui eveniment teatral anual. 

”Esteticile pandemiei” (!!!), ”FNT on air”, ”Emil Boroghină în recital” (!!!), ”Spectacole premiate internațional”, ”Vorbe de cultură la radio” - au fost alte segmente din proiectul oferit la ediția aniversară. Unele își aveau perfect menirea în condițiile dictate de pandemie - cele dedicate televiziunii și radioului, altele erau fără rost, precum recitalurile lui Emil Boroghină ori ”Esteticile pandemiei” din care se detașa doar prezența expoziției virtuale de fotografie de teatru, autor Florin Ghioca. 

Conceptul ediției aniversare a avut merite deosebite, dar și multe stângăci.

”TEATRUL ONLINE E FANTOMA TEATRULUI” afirma fără nici o legătură cu Festivalul, o stimată actriță Ana Ioana Macaria, interpretă și în spectacole online curente ale teatrului în pandemie. Are perfectă dreptate. De la antici și până astăzi, teatrul a trăit prin EMOȚII transmise în fața publicului, având o relație directă cu el, prin râsul și plânsul provocate de artiști și povestea relatată de ei credibil în fața sa. Teatrul online nu o poate face. Se spune că pandemia va schimba lumea și vom fi ALTFEL, e posibil ca în secolele următoatre tehnica să anuleze sentimentul emoției și să devenim roboți existențiali, dar nu cred în acest viitor. De multe scecole însă, teatrul trăiește prin emoții provocate de creatori publicului venit în arene cândva și apoi în săli de spectacol.

Teatrul online are o altfel de categorie de spectatori. Este o categorie specială alcătuită din cei dependenți de calculator și internet, folosite profesional astăzi și pentru existență. Nu mai discutăm că în prezent, cu învățământul online, constatăm că mii de elevi și părinții lor nu au calculatoare, leptopuri și normal acces la internet , deci nu pot urmări teatru online. Spectatorii online trebuie să fie mari iubitori de teatru care ignoră oferta zecilor de canale tv cu filme, seriale sau emisiuni de divertisment, plus invazia ”influencerilor”, o categorie așa zis profesională subculturală cu reclame ieftine și imagini privind viața lor personală. Publicul dotat cu tehnica actuală, ca și cel lipsit de ea, vine la teatru și umple până la refuz sălile de spectacol pentru actorii cărora le răsplătesc efortul cu aplauze în picioare, cât și pentru atractivitatea ofertei piesei interpretate. Privind acasă online un spectacol concentrarea nu mai funcționează pentru spectator, intervin o sumedenie de senzații din preajmă, zgomote, apeluri ale celor din jur, etc. Nu mai discutăm că discuțiile online despre teatru nu pot captiva decât pe cei din breaslă. Teatrul online rămâne o sărmană fantomă inițiată de pandemie în numele amintirii că teatru mai există, chiar dacă sunt în șomaj mulți din creatorii săi.

Teatrul va exista după pandemie și online va deveni o fantomă. FNT aniversar a 30 de ani de existență, cu toate ”vorbele” sale mult prea multe, rămâne un eveniment cultural, un argument că avem nevoie de teatru adevărat pe scândura scenei cu publicul în fața sa. Vorbele ne sufocă mai ales acum când suntem într-o strâmbă campanie electorală! Rămâne de văzut cum guvernanții mai vor a sprijini cultura și teatrul în viitor, că până acum nu au dat semnale. Trist moment trăim.

P.S. În aceiași perioadă cu ediția aniversară a FNT, dar între 19 – 29 noiembrie, Teatrul Maghiar de Stat Cluj a organizat online cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru INTERFERENȚE. Păcat pentru suprapunerea datelor de organizare a transmisiilor online, dar inițiativa merită apreciată, ca și cea a celei de a 30-a ediție a FNT, pentru a demonstra, că ... TEATRUL SUPRAVIEȚUIEȘTE, e un luptător pentru ”sănătatea” culturii în plin război pandemic. 

 GALA PREMIILOR UNITER / Ediția a XXVIII-a – Teatrul de vară din CRAIOVA

EFORT DEMN DE TOATĂ STIMA!

A devenit tradițional acest proiect inițiat în urmă cu 28 de ani de Uniunea Teatrală din România (UNITER). În plină pandemie, cu respect pentru breaslă, UNITER a reușit să organizeze și în acest an măcinat de criza blestematului virus covid, acordarea de premii pentru slujitorii teatrului. Efortul a fost considerabil pentru a reuni la Craiova, peste 250 de nume active din mișcarea teatrală, la Teatrul de vară din minunatul parc ”Nicolae Romanescu”. Toată prețuirea pentru gazdă, Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova care a contribuit la punerea în practică a Galei și împlinește 170 de ani de la înființare, cum și pentru UNITER aflat la 30 de ani de activitate dedicată breslei prin numeroase proiecte. Organizarea a fost ireproșabilă, derulată cu mare atenție pentru a respecta toate regulile în fața pandemiei și a proteja participanții, chiar și de frigul toamnei din noaptea desfășurării acestui eveniment teatral major.

Rostul acestei Gale ”este de a ține fruntea sus, oricând, în orice condiții și de a menține Teatrul viu și neatins, cât și misterul mereu provocator al artei noastre” ... ”cu masca pe figură, ca în Commedia dell arte, ne-am ascuns de public, în așteptarea unor vremuri mai bune”, preciza amfitrionul manifestării, Ion Caramitru, președintele UNITER. Televiziunea publică preocupată în acea zi de campania electorală, a plasat transmiterea în direct a Galei la ora 22.30 până după miezul nopții, considerând că un act cultural nu are importanță, în fața trăncănelilor electorale! Cultura, în domeniul căreia teatrul deține un rol important, a devenit o Cenușăreasă pentru autoritățile publice, fiind împiedicată mereu să își găsească ”pantoful de aur” meritat.

Spectacolul Galei, urmărit în rândul publicului de la Teatrul de vară, era regizat cu inspirație de Bobi Pricop în funcție de momentul pandemiei, cu proiecții drept argument în acordarea premiilor. A fost o altfel de Gală, cu participanți de marcă din întreaga țară, bucuroși că s-au întâlnit, cu masca pe față, dar în ținute elegante, ca la premiile internaționale de film.

Nu vom nominaliza premianții că se știu bine acum, dar ... vom aduce din nou în discuție acordarea de mult prea numeroase premii de către juriu și apoi, de către cei 11 membri ai Senatului UNITER. Actuala ediție a marcat 11 premii din partea juriului, alte 11 (!) din partea Senatului, plus trei – pentru Cea mai bună piesă a anului, program anual UNITER, desfășurat sub egida Casei Regale a României, alt premiu dat de British Council și premiul special al președintelui UNITER. Este totuși, o Gală anuală dedicată VALORILOR remarcate în anul teatral anterior 2019, cu premii indicate de juriul de selecție și definitivate de juriul final, ales tot de Senat, cu componențe diferite, discutabile, e drept. Dar dacă la fiecare ediție intervin și premiile Senatului (din care am făcut parte cândva, e drept), importanța valorilor dintr-un an teatral se diminuează . Este mai mult decât firesc, să fie confirmate în Gala anuală, ”Cel mai bun spectacol”, ”Cel mai bun regizor”, ”Cel mai bun actor și actriță în rol principal”, ”Cel mai bun actor și actriță în rol secundar”, ”Debut” ca interpret , dar și ca regizor, ”Cea mai bună scenografie”, de către juriu Acestor premii pentru mișcarea teatrală pe scândura scenei, mai sunt atribuite însă, și premiile pentru ”Cel mai bun spectacol de teatru tv și de teatru radiofonic”, plus ”Cel pentru critică de teatru”. Termenul de ”critică teatrală” a dispărut însă, din mass media. În presa de print amărâtă, apar rar comentarii despre un spectacol, televiziunile nu acordă atenția cuvenită realizărilor din cultură și teatru, revistele de specialitate teatrală au tiraje minuscule și se editează din când, în când. ”Critica teatrală” nu mai funcționează concret pentru a se acorda un premiu celui care o practică. Acest segment poate distinge o personalitate prin Asociația Criticilor de Teatru – AICT, pentru cărțile editate despre teatru, dar nu un premiu al juriului într-o Gală axată pe valorile creative dintr-un an teatral. 

De asemenea, TEATRULUI INDEPENDENT, activ astăzi cu dificultăți mari, regulamentul Galei trebuie să îi acorde o atenție deosebită, dar din păcate nu o face, chiar dacă e foarte greu să urmărești toate spectacolele teatrului independent. 

Premiile Senatului, standard mereu - ”pentru întreaga activitate”, ”de excelență” și ”speciale”, se pot reduce drastic, doar la cele speciale pentru evidențierea în principal a unei personalități active de o viață în fața publicului și a celei din spatele cortinei, din echipa tehnică de imagine generală care contribuie sub diverse forme – lumini, proiecții, machiajul personajului, ilustrație muzicală -, la reușita unui spectacol. 

Nu voi întreprinde o comentare a premiilor din acest an, dar nu mă pot abține la două observații. Prima - ”Familia Adams” de la Teatrul Excelsior, nu cucerește premiul meritat drept cel mai bun spectacol musical. Nu funcționează rațional în acordarea premiilor, deosebirea dintre un musical și un spectacol de teatru dramatic obișnuit sau o șușă muzicală. A doua observație – premiul pentru cea mai bună regie poartă de la această ediție, numele marelui regizor LUCIAN PINTILIE. Atenție mare când se acordă, ștacheta desemnării fiind ridicată sub numele unei personalități de valoare internațională, iar în prezent, la noi, se face simțită o criză în domeniul regiei, de personalități prin cea ce intreprind într-un spectacol. Într-o astfel de Gală dedicată VALORILOR dintr-un an al activității teatrale, se pot da și premii ex aeqvo sau ... de loc pentru unele compartimente. Regulamentul de premiere al Galei trebuie revizuit, și printre altele, TEATRUL INDEPENDENT să primească atenția cuvenită. 

GALA PREMIILOR UNITER rămâne singura inițiativă de remarcare de la noi a VALORILOR din mișcarea teatrală curentă, iar premiile ar trebui să fie carte de vizită pentru cei care le-au obținut, specificată în orice spectacol viitor în care activează, cum pe timpuri de tristă amintire era ” emerit” sau altă distincție. Acordarea de mult prea numeroase premii, în special din partea Senatului UNITER, la ficare ediție, diminuează sensul cuvântului VALOARE. 

Cea de a XXVIII-a ediție a celui mai important eveniment dintr-un an al viații teatrale, a fost o ALTFEL DE GALĂ REUȘITĂ ca organizare, în pandemia gravă pe care o trăiește întreaga lume. S-a demonstrat din nou, că teatrul rămâne întodeauna viu, indiferent de epocă și ”războaiele mondiale” cu arme, acum fiind cel cu ”arme biologice”. Evident, viitorul lumii, ca și al teatrului va purta pecetea acestei pandemii. 

Cred că valorile creative vor reuși să țină vie flacăra teatrului! Următoarea ediție a Galei din 2021 desigur, se va confrunta cu efectele pandemiei din acest an care au oprit activitatea curentă a teatrului, nu numai prin restricții privind publicul, dar și prin cele financiare necesare pentru conceperea de noi spectacole. Teatrul online care se încearcă a se practica, rupe interacțiunea emoțională cu publicul a unei reprezentații și nu cred că va avea un viitor strălucit. Cu riscuri majore astăzi, teatru trebuie să ridice cortina în sălile de spectacol pentru MARELE PUBLIC!

 ”M de la Murphy” - ”9G” TEATRUL NAȚIONAL ”I.L.CARAGIALE” / Sala Atelier

”DACĂ NU FUNCȚIONEAZĂ, E ÎN FIZICĂ”

Edward Murphy, inginer american de la sfârșitul secolului trecut, a făcut prima afirmație că ”Dacă ceva poate să meargă prost, atunci va merge prost”. Așa au apărut ”Legile lui Murphy”, cu maxime valabile perfect și în prezent. Altă maximă a fost, ”Dacă ceva nu funcționează, e în fizică”, iar în cazul acestui spectacol - ”concept, coregrafie și ilustrație muzicală Andrea Gavriliu” sunt valabile pe deplin, numai că ”fizică” trebuie înlocuit cu inspirație creatoare. 

Spectacolul este rezultatul proiectului ”9G” - ”Noua Generație” inițiat de Centrul de Cercetare și Creație Teatrală ”Ion Sava” din cadrul Naționalului bucureștean, cu un scop demn de toată lauda pentru sprijinirea și lansarea tinerilor creatori. Andrea Gavriliu este distinsă în 2014, la ediția Galei ”Hop” pentru spectacolul de la Secțiunea grup, ”Zic – Zac”, comentat și pe acest blog, iar în 2019 obține premiul special la Gala UNITER pentru coregrafia unor spectacole cu regizori dornici de noutate teatrală. Cei opt tineri interpreți din distribuție sunt activi și cunoscuți în domeniul dansului și coregrafiei. Proiectul ”9G” dovedește acum, că și-a schimbat demersul.

”Dacă am posibilitatea de a greși, o voi face”, zicea Murphy și se pare că are dreptate și în cazul acestui spectacol. Andrea Gavriliu îl ia drept pretext pentru spectacol, iar ”conceptul” nu e un scenariu inspirat din ”Legile” lui Murphy, ci o intenție de inovație coregrafică în care cuvântul e trecut în plan secund, rostit uneori la microfon sau din off, exterior mișcării expresive scenic. Coregrafia încearcă sprijin în diverse obiecte de recuzită, de la un vas pe un piedestal, la o chiuvetă, de la cuțite, la pungi de plastic, până la un covoraș manipulat prin scenă, totul cu o legătură falsă în a comunica o idee inspirată să spunem de Murphy. Dansurile în grup ale echipei, excelent executate de interpreți, par desprinse dintr-un spectacol de ... estradă. Ilustrația muzicală cu multe motive orientale, din care mai lipsesc și manelele printre ele, alăturate unei trimiteri la Mozart, nu reușește să sugereze ”ironic” ca Murphy, ceva despre existența umană curentă. Cuvântul e anihilat de ”concept”, nu are nici un sprijin prin coregrafie. ”Este o juxtapunere de culturi” afirmă în foița program Andrea Gavriliu și își dorește prin coregrafie să îndrume opt corpuri ”care provin din limbaje de mișcare diferite, modele de stiluri variate de dans (și nu numai)”, dar cu ce intenție de transmitere a uni mesaj către public? Că am trăi într-un haos, la propriu și la figurat?! Haosul e însă, doar pe scenă și nu transmite alarmant esența gravității sale în existența curentă. Coregrafic se vrea un experiment, în care cuvântul e ignorat în susținere prin expresia corporală, gestică și mișcare ritmică dansată. Intenția de efecte coregrafice novatoare cuprinde jocul cu cuțite, cu pungi de plastic albe, cu o secvență de dans clasic ca punct de trecere la cel contemporan sau ”expresia” fundurilor goale ale băieților așezați cu spatele în fundal, cu pantalonii în vine, etc. ”Când oamenii sunt liberi să facă ce vor, de regulă se imită unul pe altul”, e o altă ”lege” cu rezultat în cazul de față. Coregrafia spectacolului nu e originală, intervin și multe ”inspirații” de stiluri desprinse din cele din lumea largă.

Se mai precizează în foița program că ”instrumentele esențiale de comunicare sunt corpurile și vocile performerilor – actori și dansatori. Corpul devine limbaj comic și exprimă cu dinamism și autoironie semnificații noi, pe care cuvintele nu le pot exprima”. Comunicarea nu se realizează însă, în ciuda faptului că sunt performeri cei opt interpreți. ”Cel care râde la urmă, probabil nu a înțeles gluma”, zice Murphy, iar la premieră doar câțiva spectatori mai încercau să râdă în unele puține secvențe, că ... nu înțelegeau absolut nimic! Nici nu aveau ce să înțeleagă pentru că spectacolul nu transmite ... nimic.                 

Cei opt performeri merită felicitați pentru efortul depus de a servi acest ”concept” și această ”coregrafie”. Cităm în ordine alfabetică numele lor Alexandru Chindriș – actor absolvent la Cluj, dansator în rândul soldaților din ”Pădurea spânzuraților”, spectacolul Naționalului bucureștean, regizat de Radu Afrin, coregrafia Andrea Gavriliu, Eva Danciu – actriță cu studii la Timișoara, interpretă de dans clasic și contemporan, activă la Centrul Național al Dansului din Capitală ( a susținut apreciabil singura secvență dedicată dansului clasic, într-un minirecital și prin expresie apreciabilă a chipului), Roxana Fânață - absolventă la Cluj, actriță la Satu Mare, obține Marele Premiu la ediția din 2019 a Galei ”Hop” ce avea drept temă ”DansActorul”, Mariana Gavriciuc – absolventă la UNATC, câștigătoare a premiului cel mare de coregrafie la Centru Național al Dansului, Pedro Aurelian Gâfei – absolvent UNATC, instructor de coregrafie, Flavia Giurgiu – absolventă la Cluj, preocupată activ de coregrafie, Ciprian Valea – absolvent la Cluj, remarcat la Gala ”Hop” din 2016, preocupat de dans, Tavi Voina – absolvent la Cluj, activ la Naționalul bucureștean, preocupat de dans. Toți sunt personalități cu o bogată activitate în domeniul dansului, nu sunt debutanți la început de drum în carieră.

”Ori cine poate fi încadrat în diverse” mai zice Murphy, ca și acest spectacol venit pe scena Atelier a Teatrului Național, imedit după finalizare Galei ”Hop” în direcția artistică a maestrului Gigi Căciuleanu care de două ediții dezvoltă tema ”DansActorul”. Propunerea acestei teme actorilor urmărea cum cuvântul poate fi susținut metaforic prin expresie corporală – gestică, atitudine, mișcare și chiar dans. ”DansActorul” se poate aplica și dansatorilor de profesie, nu numai actorilor. De pildă, este lipsit de emoție un spectacol de balet cu ”Romeo și Julieta”, în care Julieta se remarcă prin performanțe tehnice în dans, dar nu ”trăiește” situațiile, expresia chipului, a mișcării este exterioară profilului personajului, din lipsa îndrumării coregrafului – regizor. Penntru ”M de la Murphy”, scopul realizatoarei acestui spectacol a fost numai ”inovația” coregrafică, mult discutabilă, nu cuvântul lui Murphy, luat drept un pretext derizoriu. ”M de la Murphy” se poate numi și ”M de la ... un minor” experiment.

Actul teatral trăiește de trei milenii prin emoția transmisă publicului – dramatică sau comică - și provocarea judecății de către fiecare spectator a substanței tematice a reprezentației. Inovațiile au apărut mereu, în curente diverse, multe au murit, au rămas dor cele apropiate de evoluția receptorului în civilizația culturală. ”M de la ...” Andrea Gavriliu e o joacă ambițioasă de-a dansul, dar supeficial concepută care nu transmite numic, decât că avem tineri ”performeri” tehnic. 

De ce un astfel de experiment cu nume consacrate, în programul ”9G” dedicat afirmării tinerelor talente? Rămâne o întrebare fără răspuns. 

 ”IONA” - spectacol invitat la Gala ”Hop” / Teatrul Dramaturgilor Români

VIRTUOZITATE!

Sub direcția artistică a maestrului Gigi Căciuleanu a avut loc Gala Tânărului Actor – ediția a XXIII-a, cu tema ”DansActorul” și participarea a 24 de concurenți. La finalul Galei în conformitate cu tema aleasă de directorul artistic, a fost invitat spectacolul „Iona” de la Teatrul Dramaturgilor Români, drept exemplu de cum poate servi teatral ”DansActorul” substanța piesei lui Marin Sorescu, o adevărată metaforă poetică. Cu o virtuozitate desăvârșită, actorul Teatrului Național ”I.L.Caragiale”, Lari Giorgescu a demonstrat cum mișcarea, expresia corporală pot ”vorbi” și acompania cuvântul – metaforă din monologul dramatic al marelui poet Marin Sorescu.

”Iona” s-a lansat public în 1968, poetul s-a inspirat dintr-un mit biblic referitor la Om și credința în Dumnezeu, rezultatul fiind o parabolă alegorică cu povestea pescarului Iona înghițit de un monstru marin. Personajul trăiește zbaterile existențiale ale Omului cu Lumea măcinată de valurile unei mări cu ape furibunde. Fiecare situație și fiecare cuvânt poartă credibil ”veșmântul” metaforei și pe cel poetic.

Punerea în scenă a acestei scrieri ieșită din nota comună a dramaturgiei, este o piatră de încercare pentru regizor și actor. În cazul de față, Victor Ioan Frunză nu a apelat excesiv în coordonarea scenică la efecte teatrale de imagine, s-a axat cu atenție ca interpretul lui Iona să creeaze ilustrarea teatrală a cuvântului. A coordonat cu inteligență ansamblarea mișcării scenice în scopul evidențierii ritmate a situațiilor prin care trece personajul. Pentru acest spectacol regizorul Victor Ioan Frunză nu a mai colaborat ca deobicei cu scenografa Adriana Grand, având în vedere conceptul său ca monologul să se bazeze strict pe actor, iar decorul propus cu pricepere de Vladimir Turturică, se rezumă doar la un podium în fundal, din scânduri de lemn natur și un mare năvod „covor” care acoperă spațiul de joc. Frumusețea și bogăția textului primesc sprijin în efecte sonore și muzicale original compuse de Lucian Maxim care alături de Adrian Nour, sunt interpretate live. În unele momente tensionate, cei doi intervin ca personaje, ”pescari” din preajma lui Iona și completează remarcabil atmosfera reprezentației.

Punctul forte al spectacolului este însă, LARI GIORGESCU, realizează o adevărată creație prin transpunerea în fiecare situație prin care trece Iona. Actorul trăiește intens, cuvântul rostit cu mult sens, subliniind substratul metaforic prin expresia corporală, prin fiecare fibră a corpului aflat în continuuă mișcare. Corpul său ”vorbește” prin gestică și ținută, transmite emoție publicului. Iona, personajul în costumul de culoarea albă a inocenței (costume Corina Boboc) este un om simplu care se luptă disperat și ”filosofează”, sincer și deschis despre captivitatea surprinzătoare mereu într-o lume agitată. Limbajul verbal și limbajul corporal sunt armonios împletite de Lari Giorgescu și pun publicului în față ”oglinda” realității când Omul e mereu obligat să lupte pentru a ieși din capcanele lumii din preajmă. 

”Iona” este un spectacol de excepție, creator de teatralitate novatoare printr-un actor special, deținător al artei ”traducerii” substratului cuvântului prin expresie corporală – gestică, mișcare, dans. Trebuie să vedeți acest spectacol cuceritor în care poezia nemuritorului Marin Sorescu ”vorbește” sufletului fiecărui spectator. 

P.S. Tema Galei - ”DansActorul”, propusă de maestrul Gigi Căciuleanu, primește o argumentare perfectă prin acest spectacol.

 GALA TÂNĂRULUI ACTOR - ”HOP” / Ediția a XXIII-a

PROBĂ DE FOC – CUVÂNTUL și EXPRESIA CORPORALĂ

Alături de Adrian Batista – regizor și producător tv, Ioana Bogățan – actriță, Silvia Ghiață – producător tv, Andrei și Andreea Grosu – regizori, am făcut parte din juriul final al celei de a XXIII-a ediție a Galei ”Hop”. Fiind membru al juriului, trebuie să renunț la comentarea personală pozitivă și uneori negativă a fiecărui tânăr actor concurent, așa cum am aplicat la toate edițiile precedente pentru că nu ar fi corect în această postură de jurat. 

CONCLUZII și OBSERVAȚII

Proiectul Galei a fost inițiat de UNITER în urmă cu 23 de ani pentru a sprijini tinerii absolvenți ai universităților de artă. (Uniunea Teatrală din România împlinește în acest an 30 de ani de activitate și îi dorim forță și succes în derularea proiectelor sale!) Gala a devenit o tradiție cu rezultate remarcabile. Aproximativ 50% din premianții edițiilor trecute sunt în prezent personalități de marcă în teatru, film sau producții tv. Regretatul regizor Cornel Todea a lansat proiectul și l-a denumit Gala ”HOP”, considerând că acest concurs este o treaptă, un ”hop” pe drumul afirmării tinerilor actori. Gala a rămas și singurul demers în oropsita noastră viață culturală care acordă atenția cuvenită tinerilor. Sub direcția sa, urmată de alte nume marcante – Micklos Bacs, Radu Afrim și în prezent, Gigi Căciuleanu, scopul Galei și acțiunile adiacente s-au amplificat. Prin tematica fiecărei ediții și workshop-uri, s-a urmărit și un sprijin acordat cizelării talentului concurențiilor, absolvenți ai mult prea numeroaselor universități de artă pe care le avem. 

Maestrul dansului, Gigi Căciuleanu, urmaș de vază al Marii Artiste Miriam Răducanu, a propus tema originală ”DansActorul”, dedicată expresiei corporale atât de necesare oricărui interpret din teatru, nu numai dansatorilor. În ediția anderioară, această temă a importanței expresiei corporale prin gestică, mișcare și ritm de dans, nu acorda însă, atenție sporită, rostului major al cuvântului în teatru. La actuala ediție, directorul artistic Gigi Căciuleanu a completat tema aleasă, oferind concurenților și 32 de texte, nu monologuri din piesele genialului Shakespeare pentru ”a rosti mișcarea și a dansa vorba”. Astfel, cuvântul a primit importanța cuvenită și fiecare recital de zece minute prezentat de concurent, obligatoriu trebuia să țină cont, 50% de cuvântul din textul ales și 50% de mișcare, expresie corporală sau chiar dans. Maestrul precizează ”cuvântul are tâlc, mișcarea are tâlc” și ar numi acest concurs – Gala ”Tâlc”. Cei 24 de concurenți, la Secțiunea Individuală și Secțiunea de grup au recepționat ”tâlcul” maestrului și rezultatele au fost foarte bune, bune, dar și uneori confuze.

În această blestemată pandemie, organizarea tradiționalei Gale părea imposibilă. Iată totuși, că UNITER, cu eforturi considerabile, a reușit să înfăptuiască și cea de a XXIII-a ediție, nu într-o locație la mare, ca deobicei, ci ... pe acoperișul Teatrului Național ”I.L.Caragiale” în sala în aer liber Amfiteatru, aplicând toate regulile impuse de pandemie. Cele 300 de locuri ale sălii, s-au restrâns la 60 pentru spectatori, concurenții au fost testați să nu poarte virusul, publicul a purtat mască și temperatura luată la intrarea în teatru, dezinfectantul fiind la dispoziția sa. Pandemia a restrâns și numărul de concurenți la acest eveniment de excepție. Anul trecut au fost 48 de tiner actori, acum numai 24, dintre care 16, la Secțiunea individual. Selecția a fost efectuată online din cei 75 de doritori să participe la concurs, de către un juriu compus din Ion Ardelean – actor și regizor, Maia Morgenstern – actriță, Alina Nelega – regizor și dramaturg, Leta Popescu – regizor, Marius Turdeanu – actor. Celor 60 de spectatori din sala Amfiteatru s-au alăturat și cei care au urmărit transmisia online, efectuată în fiecare zi a concursului și au acordat Premiul Publicului.

* Concurenții au preferat din oferta celor 32 de texte din piesele lui Shakespeare doar patru, cinci, foarte puține, considerând a fi cele mai avantajoase personalității lor creatoare. Precizăm că interpretarea textului ales nu a presupus sugerarea unui personaj, ci ilustrarea cuvintelor bogate în sensuri prin „metafora” sugestivă a mișcării scenice. Au trebuit să ”trăiască” situații dictate de cuvânt, să le sporească ”tâlcul” prin expresie corporală, gest, mimică, mișcare, posibil dans și evident, comunicare emoțională către public.

* Lipsa pregătirii de către universitățiile de artă a dicției, frazării, impostației vocale, strict necesare actorului, s-a făcut simțită și acum, ca la toate edițiile Galei. Concurenții erau pe o scenă în aer liber și a determinat pe mulți să apeleze la lavaliere pentru rostirea cuvântului, dar în unele cazuri rostirea era defectuoasă sau lipsită de o gândire profundă pentru a scoate la iveală substratul frazei. Cum oferta textului nu preciza din ce piesă provine, interpretul trebuia să o descopere și să citească atent întreaga piesă pentru a ilustra inventiv substratul cuvintele rostite.

* Rămâne însă, apreciabilă exploatarea textului de către concurenți prin mișcare – dans. Fiecare a căutat și a găsit numeroase soluții. ”DansActorul” subliniem că nu presupune ca interpretul să fie dotat cu posibilități de execuție tehnică precum un dansator. Fiecare a avut posibilitatea de a aplica expresiv plastica sa corporală prin atitudine, gest, mișcare ritmică, la cerințele cuvântului.

* Mișcarea își găsea sprijin în ilustrație muzicală sau efecte sonore, aplicate excesiv de către unii concurenți. Au fost folosite discutabil și motive folclorice autohtone din dorința inovației teatrale pentru un text ... de Shakespeare.

* La Secțiunea individual și la această ediție, ca și la cele anterioare, s-a făcut simțit uneori ochiul din umbră a unui consultant și momentul părea regizat în ambiția de a servi ideea de noutate teatrală ... avangardistă. Efortul celor puțini care au vrut să servească exagerat aceast demers de modernitate, era în dauna cuvântului lui Shakespeare. E consacrat acceptul că bătrânul Will rămâne contemporanul fiecărei epoci istorice prin valoarea mesajelor sale mereu actuale. ”Modernismul” teatral nu trebuie însă, să le afecteze substratul.

* Secțiunea grup cu patru minispectacole a fost mai presus decât prezențele din edițiile trecute și dificil de selectat acel grup pentru a fi distins cu Premiul ”Cornel Todea”.

Unul dintre minispectacole demonstra că absolvenți din diferite universități de artă se pot reuni sub conducerea unui coleg. Este strict necesar ca tinerii să alcătuiască o echipă sub bagheta unui coleg și să propună proiecte în special teatrului independent, când universitățiile de artă produc sute de absolvenți anual, ca o ”fabrică de rulmenți”.

Prezentăm premianții merituoși ai acestei Gale, cu regretul că regulamentul nu permite acordare de premii es aequo.

Vom sublinia universitatea absolvită și profesorul celui premiat .

BIANCA TEMNEANU – Marele premiu ”Ștefan Iordache” al Galei, pentru rolurile din ”Pe lună” și ”Unu pe doi” de la Secțiunea grup. Absolventă - Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, clasa prof.univ.habil.dr.Miklos Bacs.

GEORGIANA VIȘAN – Premiul pentru cea mai bună actriță a prezentat ”Dialog cu D”, la Secțiunea individual. Absolventă – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” (UNATC) din Bucureșt, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni.

IULIAN TRĂISTARU – Premiul pentru cel mai bun actor pentru ”Hotar”, Secțiunea individual. Absolvent - Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, clasa prof.univ.habil.dr.Miklos Bacs.

”UNU PE DOI” - Premiul ”Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori. Interprete – Bianca Temneanu și Anca Baciu, absolvente - Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, clasa prof.univ.habil.dr.Miklos Bacs.

DRAGOȘ IONIȚĂ – Premiul special al juriului ”Sică Alexandrescu” pentru ”Shakespeare & Gender”, Secțiunea individual. Absolvent - Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, clasa prof.univ.habil.dr.Miklos Bacs.

IULIA POPA – Premiul pentru prestanță, rostire scenică și expresie corporală, acordat de Dorina Lazăr, pentru ”Waves”, Secțiunea individual. Absolventă – Universitatea ”Lucian Blag din Sibiu, clasa prof.univ.dr. George Ivașcu.

ALEXANDRU IONESCU – Premiul ”1/10 pentru FILM la TIFF” pentru rolul din „Dictum Meum Pactum” de la Secțiunea grup. Absolvent – UNATC din București, clasa prof.univ.dr. Ștefan Velniciuc.

Premiile PUBLICULUI

ILEANA URSU pentru cea mai bună actriță - ”Eu sunt Iuda”, Secțiunea individual. Absolventă - Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, clasa prof.univ.habil.dr.Miklos Bacs.

DRAGOȘ IONIȚĂ pentru cel mai bun actor - ”Shakespeare & Gender”, Secțiunea individual. Absolvent - Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, clasa prof.univ.habil.dr.Miklos Bacs.

”DICTUM MEUM PACTUM”, Secțiunea grup, coordonat de Teodora Velescu, cu Alexandre Ionescu - absolvent UNATC din București, clasa prof.univ.dr. Ștefan Velniciuc, Robert Iosif – absolvent Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Nnapoca, clasa lect.univ. Ionuț Caras și Alexandru Petcu – absolvent UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu.

”ZIS ȘI FĂCUT!” a fost motto-ul acestei ediții, sensurile sale fiind îndeplinite pe deplin de concurenți și organizatorul Galei – UNITER. În condițiile dificile iscate de pandemie, UNITER nu a abandonat proiectul dedicat tinerilor actori. Cei 24 de concurenți au reușit performanța demonstrării calităților deținute. Ei sunt viitorul teatrului și dorim SUCCES acestor minunați tineri !

P.S. Actorul Teatrului Național ”I.L.Caragiale”, LARI GIORGESCU , prezentator al concurenților, a uimit publicul la finalul Galei, în spectacolul invitat de la Teatrul Dramaturgilor Români, ”Iona” de Marin Sorescu, regia Victor Ioan Frunză. A susținut senzațional cu talentul său de excepție, un recital în care se demonstra ce presupune tema Galei - ”DansActorul”. Vom comenta separat acest spectacol.