“DRAGOSTE ȘI INFORMAȚIE” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” PROIECTUL “9G” (Sala Mică)

ACTORI CAPTIVI UNUI REGIZOR CARE ÎI IGNORĂ

Când în timpul unei reprezentați, unii spectatori părăsesc sala, plictisiți sau chiar revoltați, este un semnal de alarmă important pentru realizatori. Se petrece acest lucru uneori, în cadrul prezentării unor proiecte “9G”, la spectacole cu pretenții de experimente ale tinerilor regizori.

Programul “Noua generație” (“9G”) este o inițiativă apreciabilă a Centrului de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava” din cadrul Teatrului Național “I.L.Caragiale” și a ajuns la a treia ediție. Dacă acest Centru se ocupă și de “cercetare” ar fi cazul să analizeze de ce la unele spectacole ale unor tineri cu pretenția de a fi viitori regizori, colegii lor de generație ca vârstă, părăsesc sala. Acest trist fenomen nu se întâmplă și la spectacolele din teatru independent propuse de tineri regizori. La “9G” selecția propunerilor tinerilor regizori se dovedește adeseori a fi superficială. O nouă dovadă este și “Dragoste și informație” de Caryl Churchill în regia Irinei Crăița-Mândră, o tânără deosebit de activă, prezentă la mai toate concursurile dedicate tinerilor regizori.

Irina Crăița-Mândră alege și traduce un text al dramaturgului englez Caryl Churchill mai puțin cunoscut la noi. Nu se specifică dacă a adaptat textul care propune o înșiruire de “scheciuri”, de povești de sine stătătoare cu tema foarte actuală a comunicării între oamenii sufocați de invențiile tehnologiei moderne, de ecranul calculatorului, de Faceboock, etc. Tema excelent este dezvoltată și în spectacolul “(D)efectul Placebo”, tot din cadrul programului “9G” realizat de o echipă de tineri minunați cărora le aparțin și textul și regia. (Spectacolul este comentat pe acest blog). Dramaturgul Caryl Churchill ar propune să surprindă degringolada sufletească din prezent care macină lumea tinerilor activi, corporatiști poate, ce nu știu să comunice nici în dragoste. Liftul, locul de muncă, restaurantul, patul, etc sunt locurile unde se petrec “scheciurile” diverselor întâlniri, iar în plan central s-ar afla “dragostea”, fie cea dintr-un cuplu căsătorit, fie cea a fiului față de mamă, fie cea a unor amanți de ocazie, etc. Presupunem că acesta ar fi motivul tematic pentru că în reprezentație se înțeleg foarte greu conflictele ori stările numeroaselor personaje implicate.

Regizoarea Irina Crăița-Mândră a suprasolicitat vizual textul prin imagini cu intenți metaforice exagerate și a uitat de rostul personajelor și cuvântului rostit. A alcătuit o echipă numeroasă pentru așa zisul său experiment teatral: scenografia – Iulia Popescu, coregrafia - Ștefan Lupu, muzica originală și sound design – Alexandru Suciu, video design – Iustin Surpanelu, Mihai Apostol, Dimitris Palade, light desig – Cristian Ciopată, sunet – George Puiu, regie de scenă – Daniel Buglea, plus șase actori tineri remarcați și unii chiar premiați pentru roluri din teatrul independent.

Un cub imens transparent domină scena, în el si în jurul său se petrec “scheciurile”, pereții săi devin și “ecran” pentru proiecții aberante cu diverse imagini sau chipurile unor interpreți. Prin manipularea unor scaune cu rotile, element folosit și în alte scenografi, se încearcă identificarea unor diverse spații de întâlnire a personajelor. Acestea sunt îmbrăcate în costume uniforme și se agită continuu, uneori se reunesc și poartă toate mici “ecrane” luminose. Scenele din pat se petrec pe verticală cu perne fixate pe lateralele cubului. Am amintit câteva elemente de vizualizare prin care regizoarea vrea să își demonstreze imaginația creatoare, originalitatea. Din păcate, majoritatea din aceste elemente sunt împrumutate din o sumedenie de spectacole ale unor regizori cunoscuți unde vizualizarea teatrală își afla solidă motivare în text și situații. “Balamucul” scenic oferit de această viziune regizorală nu transmite nimic credibil și spulberă intențiile textului.

Voicu Aaniței, Nicholas Cațianis, Alexandru Călin, Cristina Drăghici, Dana Marineci, Lavinia Pele sunt tinerii actori folosiți de regizoarea Irina Crăița-Mândră ca păpuși mecanice. Erau de nerecunoscut după ce am avut șansa să îi apreciem în alte spectacole. Nu sugerau tipologii angrenate în conflicte, situații, regizoarea îi îndruma doar să țipe isteric, să se miște bezmetic, să se agite haotic și reușeau să … plictisească pe unii spectatori care se ridicau și părăseau sala. Viziunea regizorală era lipsită de elementara logică a exprimării în primul rând prin actori a unei tematici foarte actuale - dragoste și comunicare.

“Dragoste și informație” intră la categoria spectacoleloe submediocre, aculturale și nu reprezintă tânăra generație de creatori, mulți afirmați pe deplin, dar nu în cadrul programului “9G”.

“PIATRA DIN CASĂ” – TEATRUL NAȚIONAL DE TELEVIZIUNE LA 60 DE ANI

… O “PIATRĂ” A TELEVIZIUNII PUBLICE, CEA LIPSITĂ DE AUDIENȚĂ

         Am participat la una din secțiunile programului de “sărbătorire”. “aniversare” a 60 de ani de funcționare a teatrului tv la postul public. Programul părea a fi alcătuit de … o bătrânică senilă.

         Teatrul de televiziune a făcut primii pași cu spectacole memorabile, transmise în direct, cu regizori de excepție și amintim pe Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Sanda Manu, Cornel Todea, Alexandru Tocilescu și alți creatori de marcă, în distribuții cu mari actori. Teatrul tv are o istorie bogată în evenimente. După 60 de ani de activitate din care cei de după ’89 sunt mulți anonimi, “omagierea” s-a făcut cu … “Piatra din casă” de Vasile Alecsandri și B.P.Hașdeu, adaptată și regizată de Constantin Dicu! “In memoriam”, spectacolul s-a transmis în direct ca pe timpul începutului, din “sala” grădină a teatrului tv care găzduiește acum, tot felul de spectacole mediocre cu public plătitor. O treime din locurile din “grădină” erau goale, iar printre invitații spectatori se aflau personalități cunoscute printre care și fostul președinte – director, Răzvan Theodorescu. La pauză, dânsul și alți invitați de prestigiu au părăsit grădina și numărul locurilor goale a sporit. Spectacolul propus de regizorul Constantin Dicu vroia să ofere o surpriză prin distribuția alcătuită din … “funcționari” ai televiziunii publice - știriști, moderatori, reporteri, producători, etc, că actori … nu mai sunt! Conceptul regizoral era penibil dezvoltat teatral, fără umor, cu accente vulgare, bătrânicios, cum nici în urmă cu două secole nu se monta scenic o astfel de comedie. Unii din distribuție au însă, la bază studii de actorie, dar au preferat cariera de jurnaliști. A dovedit talent actoricesc Corina Dănilă, în rolul Marghioliței, dar greu de explicat de ce a renunțat la actorie și prezintă acum, e drept cu farmec, emisiunea “Ieri-Azi-Mâine”. Distribuția reunea o serie de colegi din televiziune ai Corinei Dănilă, mai mult sau mai puțini cunoscuți celor care se încumetă să urmărească programele postului public – Sever Bârsan, Andras Demeter Istvan, Tudor Furdui, Bogdan Ghițescu, Mihai Melinescu, Cătălin Mieruță, Carmen Movileanu, Claudia Nicolau, Mihai Răzuș, Gabriela Valentir. Sărmanii “funcționari” cântau pe muzica lui Flechtenmacher, se agitau conform indicațiilor regizorale de curgea transpirația pe dânșii și executau cu efort sarcina de serviciu de a “omagia” teatrul de televiziune. Inexplicabil rămâne de ce absenta din această distribuție “originală” și directorul-președinte Irina Radu al televiziunii publice, rolul doamnei Trandafira “pețitoarea” îi era potrivit. Era prezent însă în distribuție Andras Demeter Istvan, în rolul doctorului Franț, producător coordonator al teatrului de televiziune, activ și în alte distribuții ale acestui “național”.

         În finalul “evenimentului special”, spre miezil nopții, prezentatoarea Mihaela Nagâț a vrut să amintească de premiera cu “Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, o nouă versiune propusă de regizorul Silviu Jicman care va fi difuzată de … Revelion! Varianta propusă pe care am urmărit-o pe dvd, este o reușită cu o distribuție remarcabilă – Diana Roman (Doruleț) și Vlad Zamfirescu (Scriitorul), tineri actori excelenți care propun o interpretare nouă a rolurilor; lor li se alătură personalități din viața teatrală precum Marian Râlea sau Adrian Titieni. Regizorul Silviu Jicman propune o fină actualizare a tematicii acestei piese, devenită celebră și prin interpretarea în anii ’80 a rolurilor cheie de către  Rodica Mandache și Florin Piersic, în cadrul teatrului tv.

         Păcat de istoria culturală a teatrului de televiziune, “sărbătorit” la 60 de ani, jalnic. “Evenimentul special” cu o sumedenie de organizatori care se agitau cu hârtiuțe în mână și a prezentat în direct “Piatra din casă,” rămâne o tristă pagină “aniversară”. S-a demonstrat din nou, groapa în care a ajuns postul public cel sărac în audiență. Își merită pe deplin audiența de unul sau doi la sută, dacă este astfel administrat.

         S-a desființat TVR Cultural, iar rămășițe culturale ar vrea să aducă TVR 2 și prin teatru de televiziune. Cum o face, s-a transmis în direct și prin “ Piatra din casă” în “ediția specială” a aniversării. Postul public pare o bătrână amărâtă care se crede “frumoasa” unui sat, devastat de impostori.

“O NOAPTE FURTUNOASĂ” – TEATRUL “ARTE DELL’ANIMA” …

ÎNCEPUT DE CARIERĂ …

         Un nou teatru independent începe să își consolideze personalitatea și aparține Asociației Arte dell’Anima care are drept slogan … “Artă pentru suflet” și un program cu proiecte pentru diverse zone – teatru, muzică, arte vizuale și evenimente caritabile. Sediul teatrului bine îngrijit, cu aproximativ 40 de locuri, este situat pe strada Făinari, nr.17 D, sector 2. într-un cartier liniștit al Capitalei. Teatrul Arte dell’Anima găzduiește proiectele tinerilor actori și regizori aflați în căutarea unui loc de afirmare a personalității lor creatoare.

         Zece tineri alcătuiesc o echipă ambițioasă care a ales pe Caragiale și piesa “O noapte furtunoasă” pentru a se remarca și reușesc parțial, să atragă atenția asupra lor prin acest spectacol. Regizorul Florin Liță pornește spectacolul din stradă cu motivarea că dramaturgul s-a inspirat din lumea micilor negustori din mahalalele orașului. Scenografa Ioana Colceag susține inspirat conceptul regizoral și prezintă decorul unei case în renovare, cu o sufragerie în care mobilierul e învelit în foi de plastic, spațiul de joc încărcat haotic de obiecte, ca la o zugrăveală. Spațiul sălii este însă, mic și obiectele scenografei prea multe.

 Acțiunea se dorește a se petrece în zilele noastre și firește printre obiecte funcționează și un televizor pe care regizorul arată ce s-ar petrece în strada casei lui Jupân Dumitrache. Inițiativa regizorală de actualizare a acțiunii se susține și prin ilustrația muzicală adecvată, cu melodii cunoscute, adaptate de Alexandru Băluță. Costumele sunt actuale, cu accesoriile de rigoare pentru a susține profilul tipologic al personajelor, dar … neadecvată rămâne folosirea de către Jupân Dumitrache a unui săbii. Regizorul Florin Liță construiește teatral o sumedenie de gaguri reușite, merge pe linia realismului teatral, dar uneori ritmul reprezentației trenează.

       Tinerii actori demonstrează o bună cunoaștere tipologică a personajelor, chiar dacă interpretarea unora este marcată prin stridențe vocale. Bianca Cuculici dovedește pricepere în interpretarea Vetei și atenție la nuanțarea replicii într-un spațiu de joc intimist. Un altfel de Spiridon prezintă Vlad Lință, ca un șmecher care spionează tot ce se întâmplă în preajma sa; actorul susține relațiile dintre personaje și expresiv le urmărește când nu are replică. Prostia și supunerea lui Ipingescu față de amicul Dumitrache este sugerată cu umor de Adrian Piciorea. Temperamentală, plină de fițe este Zița în interpretarea Anei Crețu. Esența tipologiei lui Jupân Dumitrache e redată convingător de Alexandru Banciu, în ciuda unor exagerări vocale în rostirea replicii. Voicu Aaniței caricaturizează, forțat de regie, personajul Rică Venturiano. Distribuția se completează și prin aparițiile amuzante ale lui Ghiță Țicărdău interpretat de Vlad Brumaru. Confruntarea actorilor cu personajele lui Caragiale este un examen foarte greu pentru acești tineri și chiar dacă uneori apelează la exagerări și vulgarități în interpretare, dovedesc că dețin calități elementare pentru profesia aleasă. Regizorul Florin Liță a încercat actualizarea piesei, dar intenția i-a reușit parțial.

         Spectacolul tinerilor cu “O noapte furtunosă” este apreciabil pentru efortul lor, dar demonstrează din nou, că învățământul din universitatea de artă nu reușește cizelare deplină a calităților deținute de absolvenți.     

“DON JUAN” – TEATRUL DE COMEDIE (Sala STUDIO)

REUȘITĂ CUNOAȘTEREA A UNUI PERSONAJ LEGENDAR

 Andrei și Andreea Grosu sunt tineri regizori a căror activitate a fost a fost răsplătită mereu cu aplauze meritate în special, în teatrul independent pe care l-au înființat în urmă cu șapte ani – “Unteatru”. Realizează acum, și spectacole în importante teatre instituționalizate. La Teatrul de Comedie, la sala Studio, propun întâlnirea cu Don Juan … contemporanul nostru. Reușesc o remarcabilă comprimare a piesei lui Moliere, actualizarea ei cu respect față de acțiunea clasicului autor și chiar o parte din replici, într-o adaptare pentru trei actori cu scopul de a evidenția esența legendarului Don Juan.

LIVIU PINTILEASA

Este alături ca de obicei, de cei doi regizori, scenograful Vladimir Turturică și propune un decor inspirat pentru spațiul restrâns al sălii Studio, aparent simplu, dar multifuncțional pentru a indica locurile acțiunii. Fundalul scenei găzduiește doi pereți negri, așezați în unghi, marcați de o serie de linii luminoase ce vor desena surprinzător trimiteri spre locurile unde se petrec aventurile lui Don Juan. Ingenios, scenograful îmbracă pe cei trei interpreți în costume negre pe care aplică amuzant o sumedenie de accesorii prin care actorii Dragoș Huluba și Liviu Pintileasa, ironic vor da imagine numeroaselor personaje sugerare prin transformări pline de haz. Jocul luminii condus de Sorin Vintilă, punctează atent intențiile regizorilor și scenografului de a face cunoștiință cu un altfel de Don Juan posibil a fi prezent și în timpurile noastre.

DRAGOȘ HULUBA

Andrei și Andreea Grosu au conceput o viziune regizorală coerentă și credibilă în scopul unei analize a psihologiei legendarului Don Juan, existent în orice epocă. Personajele din piesa lui Moliere devin argumente în această originală analiză prin transformările lui Dragoș Huluba și Liviu Pintileasa pentru a sugera relațiile lui Don Juan cu Donna Elvira, Charlotte, Mathurine sau Comandorul și alte persone sporadic implicate în viața sa. Cei doi interpreți reușesc o adevărată performanță prin sugestivele transformări, nuanțate cu diferite accente ironice solicitate de profilul personajelor - argument, implicate în conflictul situațiilor. În debutul reprezentației, conceptul regizoral lansează convenția de a urmării relatări importante despre eroul Don Juan prin dialogul dintre Sganarel (Dragoș Huluba), slujitorul său, cu Guzman (Liviu Pintileasa), prietenul său, personaj împrumutat în adaptarea regizorilor de la Beaumarchais, urmașul lui Moliere. Discuția celor doi este prologul prin care se anunță cunoașterea vieții duse de Don Juan, considerat mereu frivol și egoist față de cei din preajmă. Senzaționali sunt Dragoș Huluba și Liviu Pintileasa care interpretează o gamă de personaje diverse tipologic și susțin gaguri spumoase, dar și trimiteri dramatice la condamnarea imoralității eroului, finalizată prin moartea sa.

BOGDAN COTLEȚ

Don Juan în această novatoare reușită viziune regizorală, devine un personaj parcă desprins din realitatea zilelor noastre; rolul beneficiază de dublă distribuție – Bogdan Cotleț  / Dan Rădulescu. Din păcate, nu am urmărit decât reprezentația cu primul tânăr actor. Bogdan Cotleț propune cunoașterea unui tânăr cu farmec, dornic de aventură, candid, dar și plin de nazuri, iar statutul său social de individ sus pus, îl face disprețuitor față de cei din clasa de jos. Actorul reușește să atribuie și o sensibilitate aparte lui Don Juan care mereu se îndrăgostește sincer, dar uită dragostea când întâlnește o altă femeie. Excelent este Bogdan Cotleț în caracterizarea profundă a celebrului personaj ca un tânăr cu pretenții dictate de statutul social care i-a distrus moralitatea și îi permite minciuna. Actorul este și comic și dramatic în evoluția personajului. 

Regizorii Andrei și Andreea Grosu valorifică pe deplin sensurile piesei regelui comediei Moliere, iar în adaptarea lor urmăresc să îi prezinte original tema referitoare la om și minciună. Modifică structura clasică a piesei și reușesc un rezumat cuceritor al mitului lui Don Juan cu sprijinul unor actori de marcă ai teatrului. “Don Juan” nu poate fi considerat un experiment teatral, ci o “citire” scenică modernă, inteligentă a unui text din secolul XVII în secolul XXI pentru că minciuna și imoralitatea rămân aceleași în existența multor indivizi, indiferent de epocă.

P.S. După “Don Juan”, Andrei și Andreea Grosu au încercat la Teatrul Odeon, o adaptare după “Pescărușul” lui Cehov, dar …