vineri, 11 mai 2012

“ ROMEO ȘI JULIETA “ – OKT / TEATRUL MUNICIPAL VILNIUS (LITUANIA )


UN SPECTACOL DE NEUITAT

         De mulți ani, nu am avut ocazia să urmăresc un astfel de spectacol memorabil, tratând o piesă clasică, perfectă solicitării  contemporane prin expunerea teatrală  a universalității sensurilor scrierii. Fără să știrbească un cuvânt din cunoscuta piesă de Shakespeare, “Romeo și Julieta”, regizorul lituanian Oskaras Korsunovas prezintă o dramă socială în care ura este o prejudecată cu tradiție. Fără o motivare profundă, ura macină cele două familii vecine, Montague și Capulet, victime fiind Romeo și Julieta. Tinerii caută să se elibereze prin iubire de această “tradiție”, dar își găsesc libertatea numai prin moarte. Gradat, regizorul atacă fenomenul prejudecății și sentimentului urii. La început, disputele dintre cele două familii sunt privite ironic, trece apoi la satirizarea acidă a diverselor manifestări, aspectul general comic, domină lansarea conflictului. Dar încet, încet infiltrează și amplifică posibilul rezultat tragic pe care îl provoacă iresponsabila nebunie a urii. De la râs provoacă apoi,  lacrimi în ochii spectatorului. Rar, foarte rar se poate sesiza la un spectacol, cum numeroase scene opresc parcă respirația publicului, cum reușea această reprezentație.
         Din 2003 când s-a lansat, spectacolul cutreieră întreaga lume și uimește prin stilul coerent și original de a propune o temeinică analiză pentru o lectură teatrală  contemporană asupra poveștii, adeseori considerată romantică, despre iubirea lui Romeo și a Julietei sale. Regizorul Oskaras Korsunovas a lucrat spectacolul pe două planuri, îmbinate armonios. Acțiunea decurge teatral pe o linie realistă care subtil trece în planul manevrării unor simboluri existențiale majore, ce construiesc vizual, motivat, metafore impresionante. La începutul reprezentației, spectatorul obișnuit cu ideea de a asista la tragedia iubirii dintre doi adolescenți, “clasic” neacceptată de părinți, este uimit de imaginea decorului de excepție creat de Jurate Paulekaite. Sunt așezate alăturat, în imediata vecinătate, două brutării sau pizzerii, cu pereții încărcați de ustensilele necesare și alte obiecte, multe diverse pentru a da personalitate fiecărui spațiu. De pildă în planul de sus –în spațiul de joc important din casa Capulet, printre alte obiecte e izolat și un cărucior pentru copii. Julieta și Romeo puteau fi o familie dacă ura părinților nu le distrugea destinul ?! Pereții celor două case asemănătoare ca aspect general, sunt despărțiți de un spațiu liber, care spectatorul va remarca pe parcursul acțiunii că are forma unei mari cruci. Îi dezbină absurd  credința în ură și îi apropie tragic credința prin iubire. În debutul spectacolului, membrii celor două familii, în veșminte centemporane sugestive (costumele Jolanta Rimkute), se aliniază în spațiile ce le revin. Actorii privesc fix în ochii spectatorilor, și în tăcere  reușesc primul moment magic de a le opri respirația. Prezintă sugestia convenției alese de regizor. Ca într-un prolog, se declanșează apoi, agitația în cele două brutării unde membrii familiilor pregătesc aluatul, firește din făina ce va deveni și materie primă pentru a sublinia simbolic situații dramatice. Făina din “pâinea noastră cea de toate zilele” este esența vieții, ca și a …  spectacolului. Cu chipurile albe de făină vor trece în neființă cu dorință de viață frântă de ura din jur și personajele lui Shakespeare. În spațiul dintre cele două familii, ca notă comună, e adusă în scenă,  în momente cheie, o “cuvă” – un vas metallic al frământării pâinii, a … vieții. Acea cuvă va …  “înghiți” în final și pe cei doi îndrăgostiți. Am relatat doar câteva  imagini din numeroasele aspecte teatrale ale reprezentației, spre a atenționa asupra rolului de partener al decorului pentru intențiile simbolice tematice ale conceptului regizoral, manevrate magistral prin desprinderea motivării  din “miezul” conflictelor reale.
Pentru amplificarea tensiunii atmosferei și sensurilor ascunse și descoperite vizual în conflicte, contribuie admirabil și o serie de alte compartimente ale spectacolului. Manipularea luminii puncta sensul unor situații limită; ilustrația muzicală în stil italian, cât și multe accente sonore particulare, sprijineau  ritmul dramatic și chiar comic al momentelor; plastica mișcării scenice deținea surprinzător expresii originale. Spectacolul era o încântare vizuală, servită strălucit de toți actorii din distribuție. În orice rol, central sau de plan secund, interpretarea era impresionantă, ireproșabil dezvoltată la nuanță în susținerea relațiilor. De la Rasa Samuolyte – minunată în Julieta, până la Giedrius Savickas în Romeo, de la Egle Mikulionyte – surprinzătoare cu tâlc în relațiile celei care este doica Julietei, până la Dainius Kazlauskas în Mercuțio, de la Darius Gumauskas în Tybald și până la interpreții numeroși ai fiecărei familii, toți actorii dovedeau talente speciale, mulate cu perfecțiune pe profilul personajelor și intențiile regiei. Transpunerea în personaj a fiecărui interpret, uimea.
         În acest spectacol erau multe scene ce nu se pot uita ușor. De pildă, “duelul” original dintre Mercuțio și Tybalt, urmărit de Romeo care părea răstignit pe “crucea” dintre cele două case sau celebra scenă dintre cei doi îndrăgostiți așezați fragil pe marginea vârfului “crucii”, în vreme ce în spațiile de jos se derulau discret imagini, precum cea a frământării din aluat a două siluete ori finalul încărcat de sensibilitate, impresionant, al morții celor doi tineri îndrăgostiți, ca urmare a urii generale din jur. Fiecare scenă cunoscută pentru că “Romeo și Julieta” a devenit prin trecerea timpului, un “libret” cultural prin alte spectacole și ecranizări, surprindea prin rezolvarea scenică și adevărul modivării.        
Păcat că acest spectacol unicat al lui Oskaras Korsunovas, despre care se poate scrie o carte, nu a avut decât două reprezentații, una la Craiova și alta în Capitală. Spectatorii au nevoie de astfel de spectacole contemporane pornite din valori dramatice clasice, în care replica autorului este respectată cu sfințenie, iar creatorul “traducerii” scenice, alături de echipa aleasă, descifrează și descoperă multitudinea  de sensuri ale cuvântului și conflictului pe care le vizualizează credibil și novator, și  provocă emoție și gând  interior, receptorului mileniului trei.
         “Romeo și julieta” a fost marele eveniment al Festivalului, un spectacol exemplar, o adevărată “lecție” culturală despre cum se poate descifra scenic astăzi, o piesă de referință, concepută în urmă cu cinci secole, care conține sensuri universal valabile, rămase firești și importante pentru  realitatea curentă. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu