Motto: “Teatrul înseamnă Sărbătoare”
AURELIU
MANEA
UN IMPRESIONANT AVERTISMENT PENTRU CREDINȚA ÎN IUBIRE
O scenă dominată de o pantă într-o culoare închisă ce se
descoperă pe parcursul reprezentației a fi panta vieții. Un tron în roșu,
plasat nu central pentru că nu pentru toți dragostea ar fi punctul forte al
existenței. O “regină” în rochie roșie, culoare aleasă pentru evocarea focului
iubirii care o macină. Femeia se debarasează de bijuterii, de semnele
seducției, încet, încet în ritmul “Sarabandei” lui Georg Friedrich Handel, ce
bate ca un metronom al vieții, marcând trecerea de la forța pasiunii la interiorizarea
disperării. Un fundal alb, ca un ecran, abia în finalul reprezentației va
găzdui proiecția unei singure imagini ce sugerează gestual discret disperarea
unei mulțimi. Prologul fără replică este gândit impresionant de regizorul
Aureliu Manea ca avertisment al convenției ilustrării teatrale a poveștii
despre iubire ce va urma prin derulare apoi, a celor cinci scrisori portugheze
ale Marianei Alcoforado. Decorul atemporal, esețializat, este inspirat conceput
de Paul Salzberger ca simbol al vieții și iubirii, în armonie cu conceptul
regizoral. Scenograful este coleg de generație cu regizorul și activează în
prezent cu succes în Israel, la televiziunea națională. Destăinuirile despre
iubirea nefericită a femeii “regină”, sunt transmise de Crina Mureșan care trece
cu profunzime prin multiplelele stări psihice evocate în epistolele ce cuprind
drumul de la dragoste la durerea provocată de dezertarea partenerului. Este un
rol deosebit de dificil, înfăptuit cu dăruire și subtilitate de către actriță,
la nuanță. Trece de la frică la revoltă, de la râs la lacrimă. Firește însă, că
în spatele interpretării s-a aflat regizorul Aureliu Manea care a construit o
ilustrare teatrală originală, de excepție, ce taie respirația publicului. Fără
a fi nimic exagerat, totul surprinde, decurge coerent și logic în raport cu oferta
textului, creează, impune o atmosferă specială pentru destăinuirile publice
dureroase ale femeii care luptă cu înfrângerea în iubire. Pentru o epistolă,
“regina” apelează cu firesc la un microfon din dorința afirmării puterii
dragostei; se vrea autoritară ca un … politician în fața microfoanelor. Se
dovedește apoi, că este înfrântă când sub o altă formă teatrală, cea a
dansului, își continuă cu replica rostită din off, analiza stărilor cu care se
confruntă. Dansul umbră-realitate, “regina” având o parteneră înveșmântată în
negru, devine argument al demonstrației că iubirea nu presupune numai fericire,
dar și durere, posibilă înfrângere a destinului. Coregrafa și dansatoarea,
Ioana Marchidan, “acompaniază” acest moment încărcat de emoție. Pe panta vieții
“regina” va trăi zbuciumul evocărilor, prin imagini multiple ce sugerează
complexitatea stărilor provocate de o dragoste trădată pe care o prețuiește în continuare. Crina Mureșan
trăiește tensiunea fiecărui moment. În finalul reprezentației, regizorul
avertizează spectatorii asupra unui posibil calvar ce poate deveni dragostea.
Aparent ninge în scenă și se transmit spre sală fulgii. Ninsoarea este însă,
cenușa iubirii, și discret se sugerează mirosul de ars … al sentimentului ce a
măcinat un destin. “Regina” se va desprinde demnă de trecut, își va repune
coroana, dar este o “regină a nimănui” . Înfrângerea în dragoste arătă că o face
numai, mai puternică. S-a eliberat de suferință.
 |
| Reizorul Aureliu Manea |
Acestea sunt doar câteva
considerații despre un spectacol admirabil conceput de regizorul fără de
pereche, Aureliu Manea, în numele sentimentului iubirii, ce nu are timp
istoric. Nu este un recital, ci un spectacol exemplar despre ce presupune arta
teatrului. Crina Mureșan se pliază pe cerințele regizorului și spulberă
obișnuința că un monolog este numai un recital de cuvinte. Prin expresie și
implicare servește credibil ideile gândite de regizor. Aureliu Manea a vrut și
a realizat perceperea astăzi a unei scrierii din urmă cu multe secole pentru a
judeca sentimentul primordial al dragostei.
 |
| În imagine: Ioana Marchidan (coregraf), Viorica Samson Manea (producător), Aureliu Manea (regizor) și Crina Mureșan (interpretă) |
Obligatoriu trebuie să amintim că “Scrisorile portugheze
ale Marianei Alcoforado” sunt scrise între 1667-1668 și continuă și acum disputa
dacă aparțin epistolele călugăriței portugheze. (Traducerea se datorează poetei
Veronica Porumbacu, iar adaptarea cu sens teatral, Adei Ichim.) Se spune că
scrierea a stat la baza literaturii romantice. Aureliu Manea respectă valoarea
scrierii pe care o alege pentru esența tematicii, spre a demonstra că
sentimental iubirii este universal și veșnic. Regizorul nu imprimă
spectacolului o actualizare forțată, ci amplifică rostul tematic ca importanță,
indiferent de timpul istoric. Spectacolul său este o pledoarie pentru valoare,
cultură și morală. Aureliu Manea citește teatral strălucit ofertele subtextului
unei scrieri ce de multe secole determină dezbateri și provoacă la lecturi
particulare. Consideră doar un pretext povestea călugăriței care descoperă
dragostea într-o mânăstire și iubitul o părăsește. Pentru regizor, călugărița devine
doar o femeie “regina” unui sentiment major al existenței. Fără
“sofistificării”, efecte false de imagine scenică, propune un spectacol de
emoție directă, adresat publicului în numele necesității credinței în iubire,
indiferent de suferințele ce o pot declanșa, pentru că omul trebuie să rămână
puternic în fața destinului.
“Elev” al profesorului Radu Penciulescu, coleg de clasă
cu Andrei Șerban care îi recunoaște harul în scrierile sale, Aureliu Manea a
revoluționat teatrul în anii ’70 - ’80 reformulânt expresia teatrală prin
spectacole memorabile ca “Anotimpurile” sau “Rosmersholm” ori conceptul la “A
dousprezescea noapte” finalizat de Liviu Ciulei care îi apreciază valoarea în
cartea sa. A scris memorii, s-a scris despre dânsul, dar s-a retras din activitatea
teatrală din motive personale. Ultima carte lansată pe care o recomandăm este
“Texte regăsite” (volum comentat pe blog). Iată că după mai mult de două
decenii, revine în forță și în condiții dificile propune acest spectacol. A
început repetițiile la Casa de cultură din Galda de Jos care l-a găzduit
generos, având alături pe producătorul spectacolului, sora sa, Viorica Samson
Manea și lansează la public această “bijuterie” teatrală. Harul nu dispare
niciodată ! Aureliu Manea demonstrează asta pornind proiectul de “acasă” cum
numește Căminul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică din Galda de Jos,
unde trăiește și are în preajmă oameni care îl prețuiesc. A mărturisit după
reprezentația de la Teatrul Metropolis, lui Lucian Pintilie că gândește înfăptuirea
unui alt spectacol, idee ce l-a entuziasmat și pe marele regizor care i-a
promis sprijin din partea urmașei autorului piesei alese.
“Scrisorile portugheze” este un spectacol greu de uitat
pentru orice spectator care va fi cucerit de propunerea regizorului de a privi
cu sens actual povestea portughezei. Să sperăm că va fi înscris în repertoriul
unui teatru pentru a arăta că nu este un “recital”, un “one-man show” de
ambiție a unui interpret, cum se practică în mod curent în repertoriile
actuale, ci un SPECTACOL MEMORABIL despre intimitatea vieții fiecăruia. După
mulți ani, minunatul Aureliu Manea a argumentat din nou, crezul său artistic,
că “Teatrul înseamnă Sărbătoare” !
P.S.
Remarcabil, micul și modernul program al reprezentației, însoțit de un CD cu
momente din repetiții, un “The making of”. Sora regizorului, un om deosebit,
Viorica Samson Manea a realizat și acest program-document, alături de Liviu
Marghidan și asistentul său Bogdan Barbu care au filmat pregătirea
spectacolului.
Imagini
din spectacol nu am avut din păcate, la dispoziție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu