SHAKESPEARE, AUTOR DE … VODEVIL ?!
Teatrul “Nottara” este preocupat
de atragerea publicului și prin introducerea în repertoriu a vârfului valoric
al dramaturgiei, Shakespeare. Mai găzduiește și alte spectacole cu piese de
Shakespeare, cum a fost și “Hamlet”, comentat mai jos, dar prezintă și o
producție proprie, “Mult zgomot pentru nimic” și urmează o altă premieră în
regia lui Victor Ioan Frunză.
“Mult zgomot pentru nimic” ar fi una
din comediile primei epoci din creația lui Wiil, susțin analiștii operei sale.
Sunt aici, personaje care se regăsesc dezvoltate caracterial în următoarele
piese scrise, comedii sau chiar drame. Este o comedie spumoasă, cu o acțiune
surprinzătoare, susținută de personaje solid construite și cu atitudini
argumentate de replica bogată în multiple sensuri, specifică dramaturgiei sale.
Ironia, poezia, abundă în această piesă. Spectacolul realizat de Diana Lupescu,
transformă însă, comedia lui Shakespeare într-un … vodevil obișnuit. Motivarea
regiei a fost că intriga este complicată și abundă în răsturnări de situații,
că sunt intervenții scrise în versuri ce se pot transforma scenic în cuplete,
considerând că piesa este apropiată de genul vodevilului ce a cucerit publicul
în secolul XIX. Scrierea lui Shakespeare nu este însă, o comedie ușoară,
replica este departe de cea a vodevilului, are substanță, este complexă în
sensuri, iar personajele nu sunt schematice.
Se alege traducerea lui Dan Amadeo
Lăzărescu, conform “caietului” teatrului, dar unele scene sunt forțat împinse
spre vulgaritatea limbajului în cazul personajelor de condiție socială modestă.
“Caietul” nu specifică a fi o “adaptare” a piesei, dar ce se prezintă scenic
arată o comprimare a textului, un montaj schimbat al derulării scenelor pentru
a servi intenția transformării într-un vodevil. Rezultatul este un spectacol la
care publicul mileniului trei se amuză, aplaudă la scenă deschisă în special în
a doua parte a reprezentației fiind surprins de răsturnarea de situații în care
binele învinge răul ca într-o poveste cu “a fost odată …”. Din piesă a rămas
acțiunea stufoasă ce stârnește aplauzele, dar importanța replicii lui
Shakespeare este anulată, ca și complexitatea personajelor. “ … În poveste,
oamenii iubesc, urăsc fără motiv, trădează, urzesc intrigi, leagă prietenii … “
declară regizoarea. În comedia lui Shakespeare însă, totul este motivat la
amănunt, nefiind o “poveste” minoră. Condiția socială a fiecărui personaj ar
putea fi un prim motiv. Prin statutul social acționează motivat și divers, dar
nu vulgar, guvernatorul, prinții,
nobilii sau cei din suita celor sus puși, dar și cei din lumea de jos.
Personajele lui Shakespeare nu sunt o adunătură de indivizi oarecare, cum apar
în reprezentație. Ura, trădarea și iubirea au o motivare solid argumentată de
dramaturg, absentă însă din viziunea regizorală.
Imaginea reprezentației este pestriță,
începând de la decor și costume, până la derularea acțiunii. “Împreună cu
scenografa Nina Brumușilă, ne-am inspirat din bucuria, veselia, naivitatea și
diversitatea formelor și culorilor lui Gaudi.” , precizează regizoarea Diana
Lupescu. Nimic totuși, din imaginea teatrală nu amintește de “formele”
faimosului arhitect catalan, Gaudi care a făcut din Barcelona unul din cele mai
speciale orașe ale lumii. Nina Brumușilă concepe un decor funcțional din mai
multe panouri mobile, decorate cu ghirlande de verdeață și flori, pentru a
indica diverse locuri ale acțiunii. Panourile fiind din plexiglass, adeseori dirijarea neinspirată a luminii le
fac să strălucească orbitor și să îngreuneze urmărirea unor situații. Decorul
își schimbă înfățișarea când acțiunea ajunge spre final într-o biserică, planul
de joc prinde profunzime, marcat fiind pe fundal de o imensă cruce albă.
Costumele Ninei Brumușilă sunt un amestec de stiluri, de la uniformele militare
ale bărbaților, până la ținutele femeilor sau cele ale muzicanților
comentatori. Ca să fie evitată orice confuzie între personaje, cele rele vor
purta veșminte negre, ca într-un spectacol pentru copii. Firește din acest
vodevil nu lipsesc momentele muzicale, cupletele susținute de grupul Eiunea cu
Silviu Fologea, Călin Torsan, alături de Raluca Jugănaru, Maria Balabaș. Grupul
vrea să sugereze motive muzicale din epoca renașterii. Viziunea regizorală își
sporește ilustrare pestriță a textului și prin apelarea la dueluri încropite în
dorința de spectaculos, înfăptuite de domnii în costume militare moderne.
Imaginea generală a reprezentației propusă de scenografie, regie și ilustrație
muzicală, nu are consistență ca intenții în raport cu textul.
Regia conduce mereu mișcarea scenică
școlărește în prim planul scenei, ca spre final să apeleze la profunzimea
decorului propus pentru o biserică. Numai că, atunci când actorii ajung în acea
zonă, din lipsa de coordonare regizorală atentă, abia se mai înțeleg cuvintele
rostite parcă șoptit de către interpreți. Diana Lupescu a pornit ca actriță
prețuită în cariera profesională și era de așteptat să lucreze minuțios ca
regizor cu actorii pentru definirea personajelor. Teatrul “Nottara” deține o
echipă apreciabilă de actori din diverse generații, numai că în spectacolul
regizat de Diana Lupescu, doar o parte din cei aleși, reușesc să prezinte
credibil personajele atribuite. Cuplurile tinerilor îndrăgostiți sunt centrul
acțiunii. Dintre aceștia se remarcă prin modul în care își conduce nuanțat
constructul personajului, Cristian Nicolae în Benedick cel îndrăgostit de
Beatrice. Actorul stăpânește jonglarea cu sensurile multiple ale replicii. În
Beatrice însă, Andreea Măcelaru - Șofron nu reușește să susțină nervul rostirii
cu sens al cuvântului. Beatrice este nobilă, ca și Benedick, și are o
caracterizare apropiată de cea a Katharinei din “Îmblânzirea scorpiei”, dar
interpreta o transformă într-o cață de mahala. Celălalt îndrăgostit, Claudio
este tratat cu stângăcie de Lucian Ghimiși care rostește bolmojit replica.
Iubita sa Hero, fiica guvernatorului Leonato, va fi folosită ca element
principal al manevrării intrigii de către Don John. Hero este o tânără sfioasă,
naivă , cu sinceră credință față de cei din preajmă și toate aceste
caracterizări le rezolvă admirabil, Ioana Calotă . Ireproșabil redă portretul
lui Leonato cel implicat mereu în conflicte surpriză, Ion Haiduc. Este unul
dintre puținii actori din distribuție ce demonstrează o cunoaștere profundă a
descifrării sensului și subtextului replicii. I se alătură în acest demers și
Gabriel Răuță în rolul prințului de Aragon, Don Pedro, un alt rol apreciabil
compus. În fratele vitreg al nobilului Don Pedro, intrigantul Don John, apare
actorul Dani Popescu. Acesta prezintă o caracterizare lineară a unui bărbat
malefic. Regia tratează personajul doar ca un rol negativ, lipsit de motivare.
Exagerate, împinse spre derizoriu și vulgaritate sunt concepute regizoral acele
personaje ce ar trebui să susțină latura comică activă a comediei. Devin niște
caricaturi în dauna actorilor. Un
bețivan dintr-o mahala cu o sticluță atârnată de gât apare Conrade (Ionuț
Anghel), un tâmp, Borachio (Alexandru Mike Gheorghiu), regia uită că sunt
totuși, personaje din suita lui Don John și nu din Ferentari. Cum uită și în
cazul cuplurilor de îndrăgostiți și al celor din preajmă, că aparțin unei lumi
educate, nu unei garnizoane de militari. Pe sergentul de stradă Dogberry, interpretat de Mihai
Marinescu, regia și actorul îl confundă cu un personaj din “Vacanța mare”.
Derizoriu fiind tratate regizoral personajele de plan secund, Margaret (Anca
Bejenaru), Ursula (Laura Anghel), Antonio (Ștefan Velniciuc) și Călugărul, paracliserul
(Șerban Gomoi) sunt interpretate fără relevanță de actori.
Transformarea teatrală a bătrânului
Will într-un autor de vodevil, denotă o lectură scenică superficială a piesei.
Dar și vodevilul solicită inspirație și coerență în reprezentarea scenică,
absente în acest proiect cu ambiția de a fi original. “Mult zgomot pentru
nimic” rămâne un spectacol neritmat și mult prea lung, dar care poate atrage
publicul prin acțiunea surpriză a răsturnărilor de situații propusă de
Shakespeare, numai că nu reușește să îl atenționeze și asupra esenței piesei și
a replicii acestui dramaturg unicat al culturii universale. Spectacolul cu
pretenții că propune o piesă de Shakespeare “Mult zgomot pentru nimic”, se
poate spune parafrazând titlul, că este … un “nimic” din multitudinea celor
mediocre ce populează ofertele teatrelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu