marți, 11 noiembrie 2014

“ NUMELE “ – TEATRUL FOARTE MIC

CĂLĂTORIE EMOȚIONANTĂ PRIN “FIORDURILE” UNEI FAMILII
         Ediția reușit organizată a FNT s-a încheiat și s-a observat atenția deosebită acordată proiectelor tinerei generații de creatori. Ne întoarcem la comentariile obișnuite despre premierele actualei stagiuni, în care aflăm un alt proiect original al tinerilor creatori.

          “Numele” este rezultatul concursului “Audiție Națională” organizat de UNATC, o coproducție Teatrul Mic și Teatrul de Comedie. În urma acestui concurs, zece tineri actori urmau a fi distribuiți de tineri regizori în proiecte pe scenele celor două teatre, alături de actori consacrați. Patru dintre cei aleși – Anca Bianca Popescu, Cezar Grumăzescu, Aida Avieriței și Bogdan Nechifor -, au avut șansa întâlnirii cu Ana Ciontea și Gheorghe Visu în spectacolul “Numele” și în regia migălos înfăptuită de tânărul Vlad Cristache. Excelentă este inițiativa concursului, iar spectacolul rezultat va beneficia de zece reprezentații la Teatrul Foarte Mic și alte zece la Teatrul de Comedie.
         Piesa aleasă, “Numele” de Jon Fosse, este specială, tradusă cu pricepere de Carmen Vioreanu, specialistă în limbile nordice. Dramaturgul contemporan norvegian, nominalizat pentru Premiul Nobel, a fost distins cu Premiul pentru dramaturgie Ibsen, conațional  pe care se pare că îl urmează stilistic. Unele din piesele sale au apărut în repertoriile teatrelor noastre și amintim “Omul cu chitara”, “Frumos” sau “Vis. Toamna”.


 În “Numele”, Jon Fosse propune analiza psihologică a conflictului între generații rezultat din lipsa de comunicare în societatea actuală, de însingurarea dramatică a individului. Aparent acțiunea pare simplă. O fată gravidă se întoarce în familie după un timp, alături de iubitul său. Mai are o soră, plecată și ea din familie, iar tânăra gravidă se reîntâlnește cu părinții , cu sora mai mică rămasă acasă și cu fostul iubit. Personajele sunt definite în esență prin replici scurte, iar reîntâlnirea lor nu dezvoltă un conflict, o acțiune captivantă, propune cunoașterea emoționantă a substratului vieții unei familii de astăzi. Piesa lui Jon Fosse are poezie și multă amărăciune cauzată de ratarea comunicării între suflete apropiate.

         Remarcabil scormonește și ilustrează teatral sensurile multiple ale piesei, regizorul și scenograful Vlad Cristache. Viziunea sa regizorală răspunde riguros numeroaselor întrebări simple, iscate de povestea aparent banală a acestei familii. Chiar dacă replica nu precizează concret de ce fetele și-au părăsit părinții, de ce egoist aceștia își văd fiecare de problemele personale, regizorul prin scenografie construiește nuanțat atmosfera familiei. Fiecare este de fapt singur și nu reușește să comunice cu cel din imediata apropiere. Decorul lui Vlad Cristache indică un salon ciudat, în care atrag atenția fâșiile uniforme dintr-un covor, ca trimitere spre “fâșiile” de existență ale membrilor familiei. Peste tot sunt împrăștiate veioze și câteva fotolii, iar fundalul are o mare fereastră spre lumea fiordurilor în care trăiește această familie, dar cu un geam îngălat, murdar. Insistent regizorul folosește elemente din decor, cu pricepere drept motiv metaforic. Unele fotolii, de pildă,vor fi răsturnate cu firesc, veiozele vor fi stinse adeseori de personaje sau vor deveni un suport luminos pentru prezentarea hăinuțelor copilului care se va naște ca speranță la o altă viață de familie. “Jocul” cu elemente din decor este inspirat întrebuințat de regizor pentru a evidenția substratul fiecărui moment scenic. Vlad Cristache își găsește un alt sprijin pentru viziunea regizorală și în montajul sonor; acorduri muzicale intervin la venirea fetei acasă, devin și cortine pentru departajarea scenelor, ca o dată cu creșterea tensiunii reîntâlnirii celor din familie, ploaia și tunetele de afară să devină un important cotrapunct sonor. Conceptul regizoral aplicat de tânărul Vlad Cristache piesei “Numele”, dovedește maturitatea acestul creator inventiv.


Un mare merit al reprezentației revine actorilor cu atenție conduși de regizor pentru a exploata impresionant intențiile scrierii. Actorii construiesc personajele nu numai prin replică și relații , ci și prin tăceri îndelungate ce transmit sensuri în absența cuvântului, sunt expresia imposibilității comunicării de care suferă aceste personaje. O astfel de interpretare cu accent pe tăceri, solicită actorilor o trăire interioară și nuanță prin expresie. De asemenea, întâlnirea tinerilor cu cei doi actori consacrați, devine un reușit experiment pedagogic. Toți cei din distribuție, doar din puține replici  și implicare interioară, realizează fiecare, personajele ca mici bijuterii . Din explozii de râs isteric, apoi completate prin izbucnirea în lacrimi, definește minunat profilul surorii gazdă, Aida Avieriței. Nefericită, singură, îndrăgostită de fostul iubit al surorii mai mari, joacă mereu copilărește cărți în căutarea norocului, prin interpretarea actriței personajul devenind pilonul trist al unei familii ratate sentimental. Aida Avieriței, premiată la ediția din 2013 a Galei Tânărului Actor se dovedește o forță a generației sale. În Beate, sora gravidă, Ana Bianca Popescu investește cu mult firesc o sensibilitate aparte. Naivă, dornică de iubire, afectată de nepăsarea celor din jur este Beate sub chipul tinerei actrițe, ce motivează substratul fiecărei replici prin atitudine subliniată față de situații. În băiatul care o însoțește pe Beate și va fi tată, Cezar Grumăzescu construiește la nuanță portretul unui timid, căutător al unui drum în viață pe care însă, nu reușește să îl descopere. Speranța sa interioară este mereu rănită prin lipsa de înțelegere a celor din preajmă. Excelent compune acest rol dificil, tânărul actor. Unui alt tânăr interpret, Bogdan Nechifor, îi revine rolul fostului iubit al gravidei, Bjarne, un șmecher ce apare spre final în familia lui Beate. Cu dezinvoltură, credibil, indică actorul relațiile cu fiecare membru al familiei.
Acompaniază echipa tânără, două personalități apreciate ale teatrului nostru, Ana Ciontea și Gheorghe Visu. Mama care se vaită mereu că o doare un picior, ce neglijează voit menirea sa în familie, este caracterizată în subtile amănunte de Ana Ciontea. Personajului, actrița îi acordă și accente de feminitate când apare Bjarne, încrâncenări, revolte în fața soțului și indiferență, egoism față de fiicele sale. Gheorghe Visu prezintă sugestiv pe tatăl înăcrit de viață și el un om egoist care refuză să își comunice nemulțumirile intime. Precum niște maeștri în arta compunerii personajelor, Ana Ciontea și Gheorghe Visu subliniază gravitatea absenței comunicării și falsul exteriorizării față de cel apropiat când nu vrei să te destăinuiești.

         “Numele” este un spectacol consistent  despre “fiordurile” existențiale ale unei familii surprinse de Jon Fosse, locuitor al fiordurilor reci norvegiene. Spectacolul atrage prin fina analiză psihologică a personajelor creionată de dramaturg , servită scenic remarcabil de actori și regizor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu