“THE HISTORY BOYS. POVEȘTI CU PARFUM DE LICEU” – TEATRUL EXCELSIOR

O BUCURIE!

         Spectacolul atrage prin piesa inteligent selectată repertorial, prin punerea în scenă inspirată, servită de o senzațională echipă. La împlinirea a 25 de ani de la înființarea sa de către maestrul Ion Lucian, Teatrul Excelsior propune revitalizarea proiectului ca repertoriul să cuprindă spectacole de seară dedicate interesului adolescenților, publicului matur, în afara poveștilor de dimineață pentru copii.

         Piesa englezului Alan Bennett – scenarist, actor și jurnalist -, premiată și jucată pe multe scene ale lumii, pare un sensibil scenariu de film, ce surprinde preocupările a opt elevi aflați în ultimul an de studiu, interesați de admiterea la Oxford sau Cambridge, în compania a trei profesori. Aparent este o comedie, dar substratul scrierii solid construite dramatic, atacă teme majore prin numeroasele întrebări ce frământă sufletul adolescenților și nu numai al lor. Replica e vie și surprinde mereu. Tânărul regizor Vlad Cristache traduce atent textul și se ferește de orice posibil accent vulgar. Cuvântul este exploatat amănunțit în ilustrarea scenică. “Adevăr”, “Păcate”, “Sex”, etc sunt scrise de elevi pe tabla clasei și devin cheie pentru fiecare secvență, o “cortină” bine aleasă de regizor pentru a sublinia sensul major al scenelor. Vlad Cristache își asumă și construcția decorului ce servește admirabil scenariul, fără ajutorul proiecțiilor ce au invadat “inspirația” multor tineri regizori.

Clasa de studiu modernă cuprinde scaune pe rotile mereu manevrate, o bibliotecă , un ventilator în tavan ce se rotește continuu,  tabla de rigoare, fiecare element având un rost major pentru elevii agitați în căutarea … “adevărului”. Este o școală în stil britanic, cu elevii în uniformă, care devine prin acțiune, “școala” primului pas în viață ca matur. Elevii se visează la Oxford sau Cambridge și au întâlniri – “lecții” cu un dascăl ciudat - Hector, un profesor suplinitor tânăr - Irwin și din când în când se mai implică în acțiune directorul colegiului și o profesoară. În fiecare secvență, regizorul intervine cu imaginație pentru a marca rostul major al confruntărilor conflictuale.

         Debutul reprezentației îl susține profesorul motociclist Hector, ce lansează și trimiterea spre miezul convenției, cântând “Non, je ne regrete rien”, celebra melodie a lui Edith Piaf. (Pe parcursul spectacolului vor fi plasate mai multe momente muzicale pentru a sublinia situațiile, interpretate reușit de diverși actori.) Actor cu o bogată experiență, Mihai Dinvale dezvoltă remarcabil istoria vieții lui Hector care conduce drumul conflictelor. Profesorul cu vârsta apropiată de pensionare este un altfel de dascăl, iubit de elevi prin “lecțiile” surprinzătoare mereu oferite, iar actorul se transpune în personaj cu grijă pentru a sugera și interiorul unui om trist căruia  singura bucurie, rămâne relația cu adolescenții. Hector este un rol construit pe muchia de cuțit dintre comic și tragic, iar Mihai Dinvale trece excelent prin stările multiple ale acestui om ce ascunde și faptul că este gay.

         O mare surpriză sunt tinerii actori din distribuție, chiar dacă dramaturgul detașează prin construcție pe elevul Posner (George Albert Costea) sau pe profesorul suplinitor Irwin (Radu Iacoban). Merită aprecieri la superlativ însă, și Alexandru Ion (Dakin), Cezar Grumăzescu (Scripps), Gabriel Costin (Timms), Mihai Conrad Mericoffer (Lockwood), Dan Clucinschi (Rudge), Alexandru Voicu (Akthar) și Radu Mateucă (Crowther). Indiferent cât de ample sunt partiturile, tinerii actori susțin implicarea personajelor în fiecare situație, fiind conduși cu pricepere de colegul de generație regizor. Cheia succesului lor se află în modul în care permanent relaționează între ei în raport cu situația și tipologia personajului, prin ținuta corporală, gest, expresie. Fiecare ilustrează replica esențială a partenerului. Minunat, la nuanță definește George Albert Costea personalitatea specială a lui Posner ce este un evreu, mic de statură, dar are un suflet mare, fiind nerăbdător să se confrunte cu viața. În final, când se amintește drumul în viață al  fiecărui elev după reușita admiterii la Oxford, cel al lui Posner nu a fost împlinirea visată de el în adolescență. George Albert Costea prezintă cu finețe toate laturile interioare ale personajului și punctează situațiile diverse în care e implicat. Altor tipologii speciale, diverse, se adaptează ireproșabil colegii săi din distribuție. Alexandru Ion îl prezintă pe Dakin cel sigur pe sine că știe totul despre orice, Cezar Grumăzezcu pe Scripps cel preocupat de religie, Gabriel Costin pe adolescentul grăsuț mereu curios, Mihai Conrad Mericoffer pe elevul care aparent ia totul ca o joacă, Dan Clucinschi pe Rudge cel pasionat de sport ce privește cu umor preocupările colegilor, iar Alexandru Voicu și Radu Mateucă din puținele replici ale lui Akthar și Crowther construiesc credibil personaje ce se rețin. Toți acești tineri actori sunt activi fie în teatrul independent, fie în cel de stat și chiar în filme, ca și Radu Iacoban.

 Irwin în interpretarea sa pare aparent un însingurat, auster și cinic, dar Radu Iacoban tratează ingenios evoluția sa speculând sugestiv problemele personale ale dascălului suplinitor. Acesta dorește ca elevii săi să fie originali la examenul ce îi așteaptă, poate în urma unei experiențe personale tăinuite. Radu Iacoban deține știința adaptării bine gândite la profilul personajului.

         Evidențiază bogăția interioară a singurului personaj feminin, profesoara Linott, fiind cretibilă și nuanțată în expresie Daniela Ioniță – Marcu. Ireproșabil este și Cristian Nicolae în directorul colegului cu prejudecăți pentru care singurul interes e funcția sa și mai puțin grija pentru elevi.

         “Dirijorul” reușitei acestui spectacol este tânărul regizor Vlad Cristache. De la un spectacol la altul demonstrează că în afara harului și pregătirii culturale, deține spiritul destul de rar întâlnit, de a considera că actorii rămân mijloc principal pentru ilustrarea teatrală a unui concept regizoral. După “Numele”, spectacol cu nominalizări pentru actori la premiile UNITER (comentat pe blog) și în “The History Boys. Povești cu parfum de liceu” manifestă aceiași pricepere în a își evidenția viziunea regizorală prin actori.

         Este cu adevărat o bucurie să urmărești “The History Boys. Povești cu parfum de liceu” în care o echipă de tineri creatori în compania unor actori cu experiență precum Mihai Dinvale, reușește să atenționeze că școala rămâne prag important al universului uman. Acțiunea se petrece într-un colegiu din Anglia și nu în dezordinea unei școli ce practică învățământul mioritic, dar comunică sensibil și provocator aceiași tematică – atenție la omul de lângă tine și la cunoașterea lumii în care trăiești!

P.S. Cum Teatrul Excelsior serbează 25 de ani de la înființare, îi dorim multe spectacole inspirate pentru toate vârstele Marelui Public! … Acest teatru ar trebui să se numească totuși, Teatrul Excelsior “Ion Lucian” în memoria celui care și-a dăruit mulți ani din viață realizării sale.