“VIAȚA ȘI MOARTEA LUI RICHARD 2” – TEATRUL MIC (Sala Atelier)

CE VREA SĂ TRANSMITĂ ACEST SPECTACOL?

        

  Piesa “Richard al II-lea” de William Shakespeare devine “Viața și moartea lui Richard 2” în regia și versiunea scenică, semnate de Radu Iacoban. Printre numeroasele piese istorice aparținând lui Shakespeare, “Richard al II-lea” este considerată singura a fi o “piesă poem” prin limbajul poetic al replicii. Recitită astăzi se face simțit fiorul unei sensibilități poetice în evocarea istoriei unui rege “uns de Dumnezeu”, Richard al II-lea, uzurpat de vărul Henry Bolingbroke care va deveni renumitul rege Henric al IV-lea. Prețuita valoare universală, Shakespeare în toate piesele sale – istorice, comedii sau tragedii, are un substrat cu tâlc despre OM fie că e rege sau muritor de rând, substrat care îl face să fie contemporanul celor ce privesc spectacolele cu textele sale. Bătrânul Will își definește exemplar personajele prin replica bogată în semnificații, bază a situațiilor și provocării privitorului de a judeca lumea de pe scenă ca “oglindă” a realității indiferent de timpul istoric. Tema și substratul piesei “Richard al II-lea” scrisă în 1527, inspirate de istorie, se axează pe lupta pentru putere, prezentă și astăzi în lumea cea mare și la noi, pe plaiul mioritic.

         Realizatorul spectacolului de la Teatrul Mic, Radu Iacoban este cunoscut ca actor, dramaturg promițător și regizor. Ambițios încearcă o apropiere de Shakespeare și aplică formula la modă a “versiunii scenice” pentru “Richard al II-lea” cu intenția de a îl face “contemporanul nostru”. Ce a vrut însă, să comunice prin această versiune, produce o mare confuzie și spulberă substratul major al piesei lui Shakespeare. În programul de sală, Radu Iacoban anunță motivarea demersului său și al echipei, astfel: “am încercat să imaginăm o poveste care vorbește despre instabilitate politică, despre ce înseamnă să îți pierzi un lider și despre traumele care apar în consecință. Noi suntem o nație care a avut parte de mulți ani de instabilitate politică. Suntem un popor care s-a descotorosit ușor de conducători. Ne-am executat dictatorul în prima zi de Crăciun, ne-am dat afară regele și l-am primit cu brațele deschise doar atunci când a murit. Pentru foarte mulți, monarhia e titlul unei povești frumoase dintr-o carte.”! Motivarea sa denotă o fragilă credință asupra istoriei noastre, iar aplicarea pentru piesa lui Shakespeare e absurdă. Spectacolul rezultat, “Viața și moartea lui Richard 2” vrea să fie de fapt, o lecție didactic strâmbă despre un moment din istoria …  Angliei. “Lecția” începe teatral cu un lung și plictisitor monolog despre arborele genealogic al lui Richard, apoi, povestea tragică a eroului detronat, lupta pentru putere a vărului, sunt relatate prin replici recitate într-o interpretare distantă a actorilor față de personajele atribuite. Versiunea și regia vor să demonstreze că Richard și Bolingbroke, “ambii au calități, au defecte”, iar crimele petrecute în lupta pentru putere a vărului sunt … firești! Teatral însă, personajele devin penibile.

 Pe Richard în veșminte de epocă albe, regia îl prezintă ca un tip copilăros, îi mai pune și aripioare la început, să fie un fluturaș; în monologul tragic al lui Richard din final, regia plasează rostirea la lumânări, expresia interpretului Ionuț Vișan nici măcar nu se întrezărește, emoția scenei nu se transmite. Pe Bolingbroke, regizorul îl desprinde prin ținută din epocă, poartă straie moderne în negru, adidași, e mereu însoțit de o gașcă în aceiași veșminte uniforme în negru, cu șepci și au un moment în care cântă, dansează hip hop; Tudor Aaron Istodor prezintă pe Bolingbroke drept o persoană rigidă care evocă doar, dorința de a pura o coroană.

Cele două personaje, stâlpi ai conflictului, la indicațiile regiei, par că se joacă mereu cu o coroană de fier căruia nu îi cunosc importanța. Binele și răul din cele două caractere, cum declară regizorul, nu se sugerează în nici un moment din interpretare. Luptătorii pentru putere, “liderii” lui Radu Iacoban, apar ca niște povestitori ce relatează echidistant despre soarta personajelor pe care le interpretează. Ionuț Vișan și Tudor Aaron Istodor sunt tineri actori cu valoare confirmată în alte spectacole, dar întâlnirea cu o versiune după piesa lui Shakespeare, îi dezavantajează pentru că sunt conduși regizoral ca recitatori de text.

         Shakespeare își construiește solid piesa prin 28 de personaje pentru a argumenta treaptă cu treaptă dorința de putere și folosirea crimei ca armă de luptă. Versiunea anulează rostul acestor personaje argument și regizorul chinuie cinci actori să interpreteze mai multe roluri, să arate că în jurul lui Richard și Bolingbroke, ar mai fi fost nobili, preoți, etc și grădinari. Încearcă să salveze de penibil transformările în diverse personaje – Gabriela Iacob (ducesa de Gloucester, regina Isabela, ducesa de York), Lucian Iftime (Mowbray, Bushy, Northumberland), Cezar Grumăzescu (Green, Willoughby, Grădinar) și Andrei Seușan (Bagot, Ross, Grădinar). Se detașează din această distribuție de povestitori, Cristi Iacob în interpretarea personajelor Gaunt, York și episcopul Carlisle; actorul este admirabil  fiind singurul care sugerează substratul replicii rostite, importanța ei pentru personaje și situații. Vlad Logigan completează distribuția în Aumerle cel al cărui bunic a fost puternicul Edward, tatăl lui Richard; actorul susține apreciabil, interpretarea dramaticului destin al personajului, abia spre finalul reprezentației.

          Regizorul Radu Iacoban vrea prin versiunea sa să dea un aspect de contemporaneizare a piesei lui Shakespeare și apelează pentru decor, costume și video design la colegul de generație, scenograful Tudor Prodan. Decorul compus din o serie de module de diferite forme și dimensiuni este atemporal. Aceste module albe cu unele accente de culoare, nu reușesc să indice diversele spații de joc ale acțiunii și să impună atmosfera dictată de situațiile extreme ale subiectului. Drept accent de “modernizare”, scenograful aplică în decor telefoane fixe, viziunea regizorală nu a apelat la telefoane mobile. Costumele nu servesc prin nimic profilul personajelor; Richard e singurul care pare a veni din epoca lui Shakespeare, dar mai trebuie să poarte și niște aripioare stupide și greu de manevrat; marea majoritate a personajelor poartă veșminte moderne în negru, grădinarii par apicultori sau astronauți cu măști de protecție. Imaginea generală a scenografiei este jalnică, fără sens concepută în raport cu subiectul. Fireșre, nu lipsesc din reprezentație pistoalele și efectele numeroase de fum, iar proiecțiile pe fundal, încep cu doi trandafiri, unul negru, altul roșu și ajung până la reproducere de text specifică zonei …  facebook. Aceste multe artificii regizorale sunt exhibiții inutile de imagine care sporesc distrugerea temei piesei lui Shakespeare.

         “Viața și moartea lui Richard 2” vrea să fie o relatare despre istoria Angliei, incoerent redată însă în detrimentul actorilor și publcului; rămâne un spectacol din zona cum se poate distruge Shakespeare când cineva vrea să fie mai presus decât el.

 P.S. Avertizăm din nou, Primăria Capitalei care finanțează noi teatre, asupra situației grave în care se află prețuitul Teatru Mic cu sala de spectacol purtătoare de bulină roșie. Primăria înființează Teatrul Principal (!) la sala Dalles, dar nu intervine pentru a găsi soluții de rezolvare a sălii Teatrului Mic unde actorii joacă la … Sala Atelier care este de fapt, scena teatrului transformată în sală de spectacol, cu un număr restrâns de locuri și condiții tehnice modeste, iar sediul Teatrului Foarte Mic a fost desființat tot din cauza unei buline roșii.

Teatrul Mic rămâne însă, activ, anul trecut a avut zece premiere, dar … nu prea are unde să le prezinte publicului!