miercuri, 1 august 2018

“ZILELE UNTEATRU 2018” / 25 – 29 iulie

UȘI DESCHISE TALENTULUI 

         De opt ani, în fiecare vară, teatrul independent “UNTEATRU” își serbează existența printr-un program special. La fiecare ediție își îmbogățește programul și produce surprize prin care atestă preocuparea de a își consolida personalitatea ca teatru independent cu un repertoriu de înaltă clasă. 
       
  În condițiile de ignorare a activității artiștilor independenți de către autoritățile noastre, tinerii regizori Andreea și Andrei Grosu au fondat “UNTEATRU” într-o clădire veche din spatele CEC și apoi au găsit un alt spațiu pe strada Sfinții Apostol, nr.44, într-o fostă fabrică de pielărie, unde au închriat două etaje. Cum legislația nu sprijină prin nimic teatrul independent, cei doi tineri cu mari eforturi, au reușit să amelioreze o sală de spectacol cu o sută zece locuri, un băruleț în foaier care are o mică scenă și oferă concerte și un spațiu de expoziție. La opt ani de la înființare, “UNTEATRU” a inaugurat o nouă sală cu patruzeci de locuri prin repetiția cu public a spectacolului “Conu’ Leonida față cu reacțiunea” de Caragiale, o adaptare a tânărului regizor Florian Niță, cu o ideea de actualizare reușită și provocatoare; vom comenta spectacolul la data premierei. 
       
  Fondatorii teatrului Andreea și Andrei Grosu au dezvoltat în timp proiectul lor, au reunit câțiva tineri pentru coordonarea programelor  de spectacol și au urmărit consecvent stagiune de stagiune consolidarea unui repertoriu de calitate cu piese de autori consacrați, clasici sau moderni. Repertoriul de la “UNTEATRU” este cultural și tot o dată atractiv prin realizarea originală a spectacolelor într-un loc modest care prinde farmec prin interpreți. Repertoriul curent include și o stagiune de vară, e alcătuit din treizeci de piese, unele care se joacă cu succes de opt ani, de la înființare. (Majoritatea spectacolelor este comentată pe acest blog la timpul premierei.) “Sufletul” multor spectacole au fost și sperăm că vor rămâne, Andreea și Andrei Grosu care au regizat multe din reprezentații și au reușit chiar, să alcătuiască o echipă de tineri actori cărora li s-au alăturat actori din diferte generații din teatrele instituționalizate din Capitală și țară. Andreea și Andrei Grossu în ultimii doi ani, s-au remarcat și la Naționalul bucureștean, la Teatrul de Comedie sau la Teatrul Odeon prin concepte regizorale originale. 
         Tinerii fondatori ai “UNTEATRU”, conștienți de rolul major al regizorului și scenografului într-un act teatral, au invitat generospe colegii la acest teatru independent, unde atenționăm că financiar fondurile sunt foarte puține din  sponsorizări și actorii, scenografii, regizorii sunt renumerați modest în raport cu teatrele instituționalizate. La “UNTEATRU” publicul se poate întâlni însă, cu nume prețuite ale teatrului nostru, de pildă cu Oana Pellea, Mihaela Trofimov, Claudia Ieremia, Constantin Cojocaru, Gelu Nițu, cărora li se alătură actori din mai tinere generații și amintim pe Silvana Mihai, Sabrina Iaschievici, Florina Gleznea, Cristina Casian, Richard Bovnoczki, Liviu Pintileasa, Ionuț Vișan, Lari Georgescu, Emilian Orea și alte personalități; aici s-a lansat Vladimir Turturică și în timp, a devenit o personalitate în domeniul scenografiei, ca și tânăra regizoare Sânziana Stoican. Un eveniment la cea de a opta aniversare a acestui teatru independent este prezența în repertoriu a unui mare regizor, Andrei Șerban, personalitate internațională, care a lucrat un excelent spectacol cu “Pescărușul” de Cehov. Din numărul restrâns pe care îl avem activ de mari personalități regizorale, aproape nimeni nu se apropie de teatrul independent. Andrei Șerban a venit totuși la "UNTEATRU",  atras de prestigiul și echipa sa.
 “Zilele UNTEATRU 2018” au înregistrat o nouă treaptă în evoluția de excepție a acestui teatru independent, atât prin inaugurarea unei noi săli micuțe, dar dotate tehnic, cât mai ales prin cooptarea unui regizor ca Andrei Șerban. Programul aniversării a fost consistent în manifestări – premiere de teatru, concerte, film documentar și … lipsit de “dezbaterile sofisticate” care sufocă numeroasele noastre festivaluri cu pretenții culturale de teatru instituționalizat. În teatrul independent, “UNTEATRU” a devenit un reper pentru valoarea talentelor care mereu își află aici uși deschise pentru a se dărui publicului, fără mari recompense financiare. 

P.S. “UNTEATRU” este în căutare de tinere talente regizorale care cu greu se ivesc, în mișcarea noastră teatrală fiind a criză a regiei și datorită universităților de artă unde profesorii doctori nu au realizat spectacole de referință pe o scenă, dar predau … regia!
În fiecare marți, timp de două luni (august – septembrie), “UNTEATRU” lansează proiectul “stArAct” al unei micro-stagiuni cu spectacole ale unor absolvenți ai secției de regia de la UNATC.



Un comentariu:

  1. sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,

    1) dacă doriți să returnați Ex.
    2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
    3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
    4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
    5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
    Si altii.
    el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere