“CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF?”- TEATRUL NAȚIONAL “RADU STANCA” / Sibiu / FNT, ediția a 29-a

UN SPECTACOL DEZLÂNAT, CU ACTORI DEOSEBIȚI

Piesa lui Edward Albee, după succesul fulminant înregistrat pe Broadway în1962, amplificat printr-o ecranizare, a continuat o carieră internațională și e trecută astăzi, în sfera textelor devenite clasice. Meritul piesei e tema aleasă, jocul dintre aperență și realitatea dramatică în viața unui cuplu , dezvoltat cu dibăcie de dramaturg prin replici cu dublu sens, sub o “mască” aparent comică din care răbufnește drama realității. Piesa se poate încadra teatrului psihologic ca demers prin analiza psihologiei personajelor efectuată de Edward Albee în maniera specială a scerierii, apropiată de suprarealism cu tentă absurdă. Substratul tematic al înstrăinării și incapacității comunicării în viața cuplului, apare și astăzi în alte piese actuale, unde se acordă însă, o mai mare atenție, importanței cauzelor sociale.

Dramaturgul pune sub lupa analizei cuplul Martha și George într-o acțiune simplă, cei doi vin de la o petrecere; Martha vrea să o continue acasă și invită un cuplu mai tânăr - Nick și Honey, alcoolul doar pretext al dezvăluirilor personale, nu lipsește acestei nopți de coșmar. “Petrecerea” de o noapte pune față în față cele două cupluri; Martha și George sunt în dispute aprige, chiar dacă se iubesc, dar idealurile le-au fost spulberate și a fost distrusă comunicarea dintre ei, Nick și Honey sunt în pragul aceleiași situații, incapabili de comunicare în relația de cuplu. Acțiunea e redusă la drumul dezvăluirilor din viața cuplului central cu implicare și a celui mai tânăr și aduce publicul drept observator, privitor pe gaura cheii la viața necunoscută a “vecinilor” din preajmă.

Regizorii Andrei și Andreea Grosu încearcă demersul de a pune în fața publicului, “oglinda” relațiilor intimiste de cuplu, dar o prezintă pe o scenă mare și convenția teatrului psihologic de analiză se spulberă prin absența atmosferei solicitată de piesă. Regizorii sunt personalități creatoare de notorietate, au înființat “Unteatru”, teatru independent de prim rang, au activat excelent în spațiul său restrâns, au montat apoi și în teatre de stat spectacole mai mult sau mai puțin reușite. De astă dată, prezentarea acestei piesei pe o scenă mare produce un spectacol dezlânat, lipsit de tensiune emoțională, chiar plictisitor.

Scenograful apreciat Vladimir Turturică, colaborator permanent al regizorilor, propune pentru “Cui i-e frică de Virginia Woof?”, un decor simplu , rezumat la o “fâșie” de drum din scândură pe toată lungimea mare a scenei, patru scaune, o măsuță cu băuturile de rigoare și un candelabru în centru. “Drumul” decorului poate fi o sugerare a drumului vieții cuplului central. Andrei și Andreea Grosu manipulează insistent oferta decorului, scaunele și candelabru, spre intenții metaforice pentru a susține substratul tensionant al disputelor celor din cuplu. Relațiile dintre personaje sunt astfel rezumate la mult prea multă mișcare scenică prin folosirea execivă a scaunelor.

Actorii sunt elementul de bază al viziunii regizorale, interpretarea lor este dăruită profilului personajelor, dar puteau înfăptui creații , de pildă Ofelia Popii în rolul Marthei, dacă evoluau într-un spațiu intimist și nu erau îndrumați ca personajele să se miște mereu fără rost și să consume excesiv băuturi alcoolice drept motivare a destăinuirilor. În piesă, repetăm, consumul de alcool e doar un pretext pentru conflictul dramatic al cuplului.

Ofelia Popii se adaptează abil indicațiilor regizorale, dar se și concentrează cu atenție pentru a prezenta drama interioară a Marthei, deziluzia că viața cuplului a fost afectată de nereușita profesională a soțului promovat ca profesor de tatăl său, de neîmplinirea dorințelor personale, de iluzii spulberate, o soluție a uitării eșecurilor relației cu George, fiind alcoolul. Ofelia Popii transmite emoție publicului prin prezentarea subtilă a Marthei, dovedind din nou că este o personalitate de valoare a teatrului nostru.

Fără reproș compune Marius Turdeanu personajul soțului Marthei, George, un profesor ratat care își ascunde nemulțumirea în fața partenerei și dragostei dorită în cuplu. Jocul cu dubla față a personajelor e interpretat de cei doi actori cu rafinată interiorizare, știrbită însă adeseori de vizualizarea scenică propusă de regie. În scena finală spre care conduce suspansul “petrecerii”, Ofelia Popii și Marius Turdeanu, impresionant subliniază eșecul comunicării cuplului, chiar și fără suport de imagine teatrală.

Cezara Crețu, o tânără actriță la început de carieră, reușește în Honey să arate credibil, cu substanță, naivitatea personajului în comportament, dar care ascunde posibilitatea de a deveni o nefericită Martha. Alin Turcu în Nick vrea să impună caracterizării personajului, profilul celui ambițios și distant în relația cu partenera aleasă prin mariaj.

Spectacolul deține actori deosebiți, coordonați regizoral incoerent în raport cu solicitările piesei de analiză psihologică a relațiilor de cuplu într-o atmosferă intimistă, iar scena mare aleasă pentru reprezentație nu servește interpreții și substratul textului.

P.S. “Cui i-e frică de Virginia Woolf?” a fost selectat în programul Festivalului Național de Teatru, ediția a 29-a, drept un spectacol reprezentativ, motivarea fiind poate că oferta sezonului teatral respectiv ar fi fost modestă.