miercuri, 25 august 2021

``TOTUL SE TRANSFORMĂ`` - Compania Cortina AG

 APLAUZE MERITATE PE DEPLIN!

Spectacolul este o producție a Companiei Cortina AG de teatru independent, un altfel de teatru independent fără adresa unui sediu, dar ale cărui producții sunt primite pentru reprezentare publicului, de către teatre instituționalizate sau pe alte scene. Compania Cortina AG a realizat mai multe proiecte, toate având în distribuție actori de prim rang ai teatrului nostru și efectuează turnee în țară cu spectacole ireproșabil realizate pe texte actuale, de calitate. Este un altfel de teatru independent pentru că prijeluiește unor actori consacrați, dar chiar și unor tineri aflați la început de carieră, satisfacții dorite, răsplătite și cu aplauzele publicului.


``Totul se transformă`` cu piesa lui Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu, a fost găzduit de Teatrul Național ``I.L.Caragiale``, unde de foarte mult timp, în Sala Mare nu au mai răsunat îndelungat aplauzele entuziaste ale publicului. Acest spectacol evidențiază din nou, necesitatea colaborării între un dramaturg și un regizor. Dramaturgul, scenaristul Alexandru Popa și regizorul, actorul Vlad Zamfirescu, au oferit publicului spectacole reușite precum ``All inclusive``, ``Pe o pânză de păianjen``, ``Gigel`` un one-man show, în regim de teatru independent, lung metrajul ``Secretul fericirii``, dar au lucrat proiecte și în teatre instituționalizate - ``Efecte colaterale`` (Teatrul ``Nottara``), ``Numitorul comun`` (Teatrul de Comedie). Scriitorul Alexandru Popa a colaborat pentru producții cinematografice și cu alți regizori. Alexandru Popa și Mimi Brănescu, o altă personalitate din domeniu, nu dețin premii la concursuri de dramaturgie, ca alții, dar sau impus publicului prin calitatea pieselor sau scenariilor, bine construite, cu trimiteri la actualitate prin conflicte și personaje, definite substanțial.

În ``Totul se transformă`` acțiunea este de strictă actualitate, cu subtilă trimitere la pandemia care ne afectează pe toți. Personajele sunt abil caracterizate, iar publicul se poate regăsi în tipologia lor. Sunt în conflict două vecine – Tora (Maia Morgenstern) și Cora (Carmen Tănase) care locuiesc într-un duplex cu grădină. Tora, o femeie divorțată, cu pretenții intelectuale, își dorește autoizolarea de Cora, o asistentă medicală pensionară care locuiește cu fiul ei, Vigo (Vlad Zamfirescu). În viața Torei, intervine și fostul soț (Mircea Rusu), certat cu tănăra iubită pentru care a părăsit mariajul. Situațiile sunt inspirate din realitatea curentă, încărcate de umor și fină ironie, cu trimitere tematică privind comunicarea între oameni cu destine diferite, relațiile de cuplu, cât și cele părinte – copil. 


Imolda Manu construiește atrăgător duplexul vecinelor și costumele personajelor, adaptate tiparului fiecăruia. Regizorul – actor Vlad Zamfirescu urmărește ca elementul teatral de bază al reprezentației să fie actorul și reușește pe deplin, având o distribuție cu actori a căror valoare este cunoscută. Actorii trăiesc interior dramatic situațiile în care personajele sunt implicate, rezultatul fiind mereu comic, dar în puține momente și dramatic.

Maia Morgenstern (manager al Teatrului Evreiesc de Stat) este o actriță cu o bogată activitate, abordează remarcabil multiple roluri, compuse în amănunt. În Tora, actrița și când nu are replică transmite desăvârșit starea femeii singure, refugiată în lectură. Este excelentă în fiecare moment al acțiunii și în relațiile speciale cu partenerii, oprește însă, efectul comic, ca sensibil să treacă spre final în nota dramatică a singurătății femeii părăsite de soț. După interpretarea remarcabulă a Marthei din ``Cu-i e frică de Virginia Woolf?`` de la Teatrul Odeon din echipa căruia face parte, Carmen Tănase este greu de recunoscut în asistenta medicală pensionară, grijulie față de fiul său Vigo, ajuns la ... 40 de ani. Cora sa este o femeie simplă, energică, actrița dezvoltând personajul la nuanță, în profunzime pentru fiecare intervenție în acțiune, rezultatul fiind de un comic ireproșabil. Remarcabil e Mircea Rusu (directorul artistic al Naționalului bucureștean) în rolul fantelui Trent, soțul care păstrează tăinuit urmele căsniciei trădate. Vlad Zamfirescu (managerul provizoriu al Teatrului ``Bulandra``) definește credibil pe Vigo cel dependent până la un punct de mama sa, dornic de a se elibera din această relație. Este o mare plăcere pentru Marele Public, întâlnirea cu aceste personalități ale teatrului nostru pe care le răsplătește cu aplauze și în timpul reprezentației pentru strălucita lor interpretare într-o piesă în care se regăsește.

``Totul se schimbă`` este o comedia de situații mult așteptată de publicul marcat de blestemata pandemie, un spectacol de mare succes, de teatru adevărat, provoator de buna dispoziția dorită, dar și de un gând interior privind ``oglinda`` unei realități cunoscută de toți.

P.S. În regie se încearcă mereu a se aplica, adeseori exagerat, ideea că totul se poate schimba ... novator pentru modrenizarea teatrului. Rezultatul e adeseori ... trist. Poți urmări o comedie a nemuritorului Caragiale, tratată novator, la care rareori zâmbește cineva din publicul care rămâne fidel ... teatrului adevărat. 

77 de comentarii:

  1. Dacă citești astăzi acest lucru, consideră-te o persoană norocoasă pentru că nu va trebui să te confrunți cu nici un obstacol în rezolvarea problemelor tale. Am fost înșelat cu aproape 20.000 de dolari înainte de a-l întâlni în sfârșit pe ajutătorul meu Dr. Ajayi, femeia cu care vreau să mă căsătoresc a spus că ar trebui să mergem în pauză că este îndrăgostită de fostul ei iubit, a părăsit casa și am pierdut contactul, era ca visează-mă după 6 luni de când nu am auzit de ea, trebuie să aflu ce se întâmplă cu adevărat, pentru că este surprinzător și nu am făcut nici o neînțelegere, în procesul de căutare a ajutorului am fost înșelat de diverși jucători de vrăji false, dar am fost norocos că am găsit contactul doctorului Ajayi online când eram pe punctul de a renunța în căutarea mea. M-am explicat doctorului Ajayi și a făcut câteva lecturi înainte de a-mi spune ce trebuie făcut, i-am urmat instrucțiunile și astăzi sunt fericit căsătorit cu femeia mea și așteptăm primul nostru copil. Puteți contacta Dr. Ajayi pentru serviciul său spiritual pe Whatsapp / Viber: +2347084887094 sau prin e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună ziua prieteni mă numesc Trina și sunt asistentă de profesie, eu și logodnicul meu ne-am întâlnit de 6 ani, dar aveam probleme serioase pentru că mama lui nu vrea să ne căsătorim, ea a folosit o metodă diferită pentru a se asigura că fiul nu se căsătorește cu mine până nu se desparte în sfârșit de mine fără niciun motiv, îl iubesc cu adevărat, așa că caut soluție rapidă online și am avut norocul să-l întâlnesc pe dr. Ajayi, un mare jucător de vrăji binecuvântat de strămoșii săi cu super-puteri, I-am povestit prin problemă lui și el mie ceea ce provoacă ruptura dintre noi și mi-a spus lucrurile necesare pentru a avea pace din nou în relația mea, i-am urmat toate instrucțiunile și astăzi suntem fericiți căsătoriți și așteptăm primul nostru copil. Aveți probleme în casa dvs. matrimonială sau doriți ca iubitul dvs. să se întoarcă după o despărțire, contactați-l acum pe Dr. Ajayi pentru o soluție durabilă pe numărul Whatsapp / Viber: +2347084887094 sau prin e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. nu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați redat fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.

    WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt Sandra form, SUA După 7 ani de căsătorie, eu și soțul meu am fost într-o ceartă sau alta până când în cele din urmă m-a părăsit și s-a mutat în California luna trecută pentru a fi cu o altă femeie, am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei Am crezut că nu-și vor mai vedea tatăl, am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care mă chinuie inima în fiecare seară, inima mea era plină de dureri și dureri pentru că eram cu adevărat îndrăgostit de soțul meu, De fiecare dată când mă gândesc la el și îmi doresc întotdeauna să se întoarcă la mine, eram foarte supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care sugerează că dr. Fayosa poate ajuta să revin rapid la ex. Deci, Am simțit că ar trebui să-l încerc, l-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut totul, apoi a făcut o vrajă de dragoste pentru mine, 48 de ore mai târziu, exact când dr. Fayosa a spus că soțul meu m-a sunat și mi-a spus că îi este dor eu și copiii atât de mult, atât de uimitor încât a spus că se va întoarce acasă a doua zi, cu multe de dragoste și bucurie și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o mie și copiilor, apoi din acea zi căsătoria noastră a fost acum mai puternică decât așa cum a fost înainte. povestea mea pe internet că dr. Fayosa este un puternic jucător de vrăji pe care o să mă rog mereu să trăiesc mult timp pentru a-i ajuta pe copiii săi în vremea necazurilor, dacă sunteți aici și aveți nevoie de ex-ul dvs. sau de soțul dvs. mutat la o altă femeie, nu mai plânge, contactați acum acest puternic turnător de vrăji Iată contactul său Text sau sunați-l pe Dr. Fayosa Cu (Fayosasolusionhome@gmail.com) sau direct pe whatssapp +2348151918774, vă mulțumesc foarte mult Dr Fayosa

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am știut niciodată că oamenii încă mai au puteri și fac ca lucrurile să se întâmple așa. Sunt John Luna din Albania. Soțul meu m-a lăsat pe mine și pe copilul meu pentru o altă fată în urmă cu trei ani, de atunci viața mea a fost plină de dureri, tristețe și traume pentru că el a fost prima mea iubire și suntem împreună de ani de zile și nu ne-am putea imagina viața fără el . Am văzut câteva mărturii despre un mare jucător de vrăji DR DAWNACUNA și despre cum ajută oamenii din întreaga lume, că poate aduce înapoi iubitul în câteva zile, inițial am râs și am spus că nu mă interesează, ci datorită dragostei pe care o am pentru omul meu l-am consultat pe marele jucător de vrăji și, spre marea mea surpriză, după două zile, soțul meu m-a sunat pentru prima dată după trei ani, că îmi lipsește și că îi pare atât de rău pentru fiecare lucru prin care m-a făcut să treacă, încât mă vrea înapoi, ne vom petrece viața împreună și promit să nu ne mai părăsim nici eu, nici copilul meu. Încă nu-mi pot crede ochilor, pentru că este extrem de incredibil, este prea bun pentru a fi adevărat. Tot ce pot să spun este să vă mulțumesc DR DAWNACUNA pentru că mi-ați adus soțul la mine și la copilul meu și pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul acestui mare jucător de vrăji, vă rog să-mi permiteți să trimit mailul aici: {dawnacuna314@gmail.com}
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  6. O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a mai vrut niciodată să mai rămână cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a făcut pe mine și pe copiii mei să trecem prin dureri severe. Am încercat din răsputeri să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu a fost să vizitez un jucător de vrăji, pentru că a funcționat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a jucătorului de vrăji pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Deci, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com} De asemenea, vindecă și aduce EX înapoi, ca urmare, 1 leac pe bază de plante HIV / ADIS. 2 Tratamentul cancerului pe bază de plante. 3 Curățarea rupturii articulației. 4 herpes vindecă ierburi. 5 feluri de orez jeleu. 6 Vindecarea medicamentelor pe bază de plante HPV. 7 Vindecarea diabetului. 8 recuperează-ți fostul. 9 Vraja sarcinii. 10 cura HTP. 11 Vindecarea aerului hepatitic. 12 Covid 19 coronia vires cure. 13) Tratamentul astmului

    RăspundețiȘtergere
  7. Cum acest mare om numit Dr. Isikolo m-a ajutat să-mi readuc amantul în 48 de ore. Eu sunt Cristina Alen și bărbatul meu care s-a despărțit de mine de acum câteva săptămâni și tot efortul depus pentru el s-a dovedit a fi avortat. Îl iubesc atât de mult încât, de fiecare dată când îl văd cu o altă fată, voi fi supărat. așa că, într-o zi, treceam prin internet când am văzut o mărturie a unei femei despre cum acest mare bărbat pe nume DR ISIKOLO a ajutat-o ​​să se întoarcă cu soțul ei, așa că, norocos pentru mine, a renunțat la contactul bărbatului, așa că am sunat rapid la numărul pe care nu l-a ales i-am trimis un e-mail și mi-a răspuns. I-am explicat totul și mi-a dat informații complete despre proces și ce să fac. așa că a spus că tot ce este necesar pentru a face rugăciunile pentru mine, pe care le-am făcut, am făcut tot posibilul pentru ca el să se asigure că rugăciunile mele sunt terminate. în 48 de ore, așa cum m-a asigurat deja, iubitul meu s-a întors la mine rugându-mă să-mi ceară iertare, acum mă iubește și mă prețuiește și promite că nu mă va mai părăsi niciodată. toate datorită lui DR ISIKOLO, îi puteți trimite și un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp sau Viber: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt în relație cu iubitul meu de 2 ani acum și plănuiam să ne căsătorim în curând și dintr-o dată m-a părăsit pentru o altă fată, îl iubesc cu adevărat pe acest tip și niciodată nu-mi pot imagina viața fără el. În continuare, am încercat tot posibilul să-l recuperez, dar tot efortul meu de a-l readuce în viața mea nu a funcționat. A fost în această zi credincioasă, am dat de câteva comentarii pe un site web despre acest mare jucător de vrăji numit Dr. Isikolo, atât de multe persoane au susținut că le ajută să-și reînnoiască relația și să-i aducă pe fostul lor înapoi, a trebuit să-l contactez pentru că era ultima mea speranță. L-am contactat prin e-mailul lui și mi-am spus tot ce trebuie făcut, ceea ce am făcut și m-a asigurat că în 2 zile prietenul meu va părăsi cealaltă fată și se va întoarce la mine și a fost foarte grozav surpriză când mi-am văzut iubitul revenind la mine după două zile. Sunt atât de fericit astăzi că s-a întors la mine și am reușit acest lucru cu ajutorul doctorului Isikolo și vă sfătuiesc dacă aveți nevoie de ajutorul lui și trimiteți-l direct prin e-mail
    E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com
    WhatsApp: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  9. Ajută-mă să-l sărbătoresc pe doctorul Isikolo pentru ajutorul său deosebit. Sunt unul dintre acei oameni care au spus că nu voi apela niciodată la un psihic, la un mag sau la orice altceva care să mă ajute cu problemele mele - cel mai puțin din toate problemele mele de dragoste, dar am ajuns la punctul în care știam că am nevoie de câteva îndrumări și sunt atât de bucuros că l-am găsit pe acest om numit DR ISIKOLO. Când aproape l-am pierdut pe David într-una dintre luptele noastre stupide și certurile noastre constante (s-a despărțit de mine), am crezut că am pierdut totul. Plâng toată ziua și cred că nu se va mai întoarce la mine. Am citit atât de multe mărturii despre vrăjirea de dragoste a Dr. Isikolo, despre cum a ajutat-o ​​să-l readucă pe fostul iubit înapoi. I-am trimis rapid un e-mail. și, de asemenea, să-l întorc pe soțul meu cu vraja lui de dragoste. Și când eram cel mai disperat, el nu a profitat de mine pentru că este sincer. Ați prestat un serviciu foarte bun pentru o persoană care are o adevărată nevoie. Nu știu cum ați făcut-o sau cum funcționează această vrajă de dragoste, dar tot ce știu este că FUNCȚIONEAZĂ și omul meu s-a întors la mine în 48 de ore așa cum mi-a promis !! Eu și soțul meu Davis suntem fericiți din nou împreună și voi fi întotdeauna recunoscător doctorului Isikolo. e-mail pentru orice fel de ajutor este foarte capabil și de încredere pentru ajutor: isikolosolutionhome@gmail.com sau puteți, de asemenea, să-l WhatsApp / SIGNAL la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  10. Numele meu este Silviya Zarzecka și sincer am fost atât de zdrobită când soțul meu de 8 ani m-a părăsit și s-a mutat în orașul Quebec pentru a fi alături de o altă femeie. Durerile au fost prea mari pentru mine ca să nu le mai pot suporta. Așa că a trebuit să mă adresez internetului pentru ajutor până când am aflat că DR JOE este adevărata afacere. Încercasem tot ce știam și, cu vrăjile, binecuvântările și puterile tale magice extraordinare, ai făcut toată munca pentru mine, pe care mi-ai garantat rezultatul pozitiv în 48 de ore, dragostea și fericirea au fost restabilite și soțul meu a revenit pentru mine și a fost remușcat pentru tot ceea ce a făcut Și acum viața mea este echilibrată și sunt din nou fericit. DR JOE faci un serviciu extraordinar oamenilor. Prieteni, în cazul în care aveți nevoie de ajutorul lui DR JOE, vă rugăm să-i trimiteți un e-mail la: drjoesolutionspells@gmail.com sau numărul WhatsApp +1-7252404536

    RăspundețiȘtergere
  11. Având atât de mult în inimă, sunt aici pentru a mă exprima despre cum Dr. Isikolo mi-a salvat căsătoria de la divorț. Eu și soțul meu aveam unele neînțelegeri și ne rupea căsătoria în măsura în care soțul meu căuta un divorț. Deci nu am altă opțiune decât să merg pe internet pentru a căuta soluția la problema mea. Acolo am dat peste detaliile doctorului Isikolo și despre cât de mulți oameni scriau lucruri bune despre el și lucrările sale minunate pentru ei și despre modul în care a ajutat mulți oameni prin restabilirea relației lor. L-am contactat pe doctorul Isikolo și mi-a spus tot ce trebuie să fac și în mai puțin de 48 de ore soțul meu a anulat actele de divorț. Acum, eu și soțul meu trăim împreună în pace și armonie, mulțumită doctorului Isikolo pentru că mi-a salvat căsnicia de la despărțire. Informațiile de contact ale doctorului Isikolo sunt prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau îl puteți WhatsApp, de asemenea, la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  12. Vrajă de dragoste puternică eficientă pentru a-ți readuce fostul iubit acum, Verifică-l pe DR ISIKOLO.
    Tocmai am experimentat minunile vraji de dragoste ale Dr. Isikolo care au fost răspândite pe internet și în întreaga lume. Cum a ajutat minunat oamenii din întreaga lume să-și restabilească căsătoria și să-și recapete iubitorii pierduți și, de asemenea, să câștige la loterie. L-am contactat după ce am trecut prin atâtea mărturii de la oameni diferiți despre modul în care a ajutat să-l readucă pe fostul meu iubit, i-am povestit despre soțul meu care m-a abandonat acum vreo 8 luni și a plecat de acasă cu tot ce am avut. DR ISIKOLO mi-a spus doar să zâmbesc de 3 ori și să mă odihnesc, se va descurca cu totul în doar 48 de ore, a făcut treaba și după a doua zi Toni m-a sunat și am fost atât de șocat, am luat apelul și nu mi-a venit să cred urechile mele, el chiar mă implora să-l iert și făcând promisiuni la telefon. S-a întors acasă și mi-a luat și o mașină nouă doar pentru ca el să-mi demonstreze dragostea pentru mine. Ei bine, dacă aveți nevoie de un jucător de vrăji eficient și real pentru orice problemă din viața dvs., îl puteți contacta pe DR ISIKOLO prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau, de asemenea, îl puteți WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  13. Da, este adevărat că Dr. Isikolo este cel mai bun pentru a restabili casele și relațiile sparte. Numele meu este Jojo Ivan și am fost client pentru DR ISIKOLO și trebuie să vă spun că este un adevărat jucător de vrăji. Am intrat în contact cu DR ISIKOLO pentru a mă ajuta nu demult și m-am reconectat cu iubitul meu. Când fostul meu iubit m-a părăsit, a fost o tulburare pentru mine. Acest lucru a devenit un dezastru pentru mine că am avut un traumatism fiziologic și familia mea era foarte îngrijorată de sănătatea mea. După 2 ani, l-am întâlnit pe dr. ISIKOLO și printr-o mărturie și mi-a spus să mă calmez că indiferent care este problema, el este bine și gata să ajute pe oricine vine la el. Doar peste 2 zile, fosta mea m-a sunat și a vrut să ne întâlnim. Am fost de acord și am făcut pregătiri pentru a-l întâlni și mi-a spus cum s-a simțit vinovat pentru ceea ce a făcut și a vrut să mă întorc. L-am lăudat pe DR ISIKOLO pentru munca sa minunată și îl voi recomanda oricui are nevoie de ajutor. Contactați-l pentru a vă ajuta și treceți rapid la e-mailul său: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l WhatsApp pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  14. Sunt foarte surprinsă de experiența miraculoasă și de minunile doctorului Isikolo care au fost răspândite pe internet și în întreaga lume. Cum a ajutat minunat oamenii din întreaga lume să-și restabilească relația pierdută. L-am contactat după ce am trecut prin atât de multe mărturii de la oameni diferiți cum a ajutat să-l readucă pe fostul iubit înapoi, i-am spus despre soțul meu care m-a abandonat acum vreo 8 luni și a plecat de acasă cu tot ce am avut. Am fost nedumerit când mi-a spus doar să zâmbesc și să mă odihnesc, asigurându-mă că se va descurca cu totul în doar 48 de ore. După a doua zi, soțul meu m-a sunat, am fost atât de șocat. Aleg apelul și nu-mi venea să cred urechile mele, el mă implora într-adevăr să-l iert și s-a întors acasă și mi-a primit și un cadou foarte frumos doar pentru ca el să-mi demonstreze dragostea pentru mine. Ei bine, dacă aveți nevoie de un aparat de vrăjitor eficient și real pentru orice problemă din viața dvs., îl puteți contacta pe Dr. Isikolo prin e-mailul său isikolosolutionhome@gmail.com sau îl puteți WhatsApp/Viber la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  15. Sunt foarte surprinsă de experiența miraculoasă și minunile doctorului Isikolo care au fost răspândite pe internet și în întreaga lume. Cum a ajutat minunat oamenii din întreaga lume să-și restabilească relația pierdută. L-am contactat după ce am trecut prin atât de multe mărturii de la oameni diferiți cum a ajutat să-l readucă pe fostul iubit înapoi, i-am spus despre soțul meu care m-a abandonat acum vreo 8 luni și a plecat de acasă cu tot ce am avut. Am fost nedumerit când mi-a spus doar să zâmbesc și să mă odihnesc, asigurându-mă că se va descurca cu totul în doar 48 de ore. După a doua zi, soțul meu m-a sunat, am fost atât de șocat. Aleg apelul și nu-mi venea să cred urechile mele, chiar mă implora să-l iert și s-a întors acasă și mi-a primit și un cadou foarte frumos doar pentru ca el să-mi demonstreze dragostea pentru mine. Ei bine, dacă aveți nevoie de un aparat de vrăjitor eficient și real pentru orice problemă din viața dvs., îl puteți contacta pe Dr. Isikolo pe WhatsApp/Viber lui la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  16. Bună ziua tuturor, sunt foarte bucuros că am tăiat această uimitoare mărturie despre modul în care preotul Oseremen mi-a adus soțul înapoi, trăiesc în iad în ultimii 2 ani de când soțul meu m-a părăsit, am văzut o mărturie a unei femei online despre modul în care Prist Oseremen restaurează soțul ei a revenit la ea, așa că am decis să-l contactez și prin e-mailul lui oseremenspiritualhome@mail.com, a promis că îmi va aduce soțul în 48 de ore, la început nu am crezut 100%, dar nu am de ales, a spus el eu ce ar trebui să fac ceea ce am făcut, într-o dimineață fidelă, în timp ce mă pregăteam de muncă, l-am văzut pe soțul meu în fața casei, am fost atât de surprins, încât a început să mă roage să-l iert, nu am avut de ales decât să-l iert și acum trăim fericiți împreună.
    De asemenea, vreau ca tu acolo, care se confruntă și cu aceeași problemă conjugală, să-l contactezi și pentru ajutor și cred că te va ajuta. aici sunt contactele lui. E-mail la oseremenspiritualhome@mail.com sau whatsapp +393510454196

    RăspundețiȘtergere
  17. Acesta este site-ul pe care l-am citit despre DR ISIKOLO și l-am contactat pentru a mă ajuta să-l iau pe fostul meu iubit să se căsătorească cu mine și m-am întors aici pentru a posta despre el. Doctorul Isikolo vă va ajuta să vă rezolvați problema indiferent prin ce treceți. Numele meu este Anna Oscar. Postarea despre un jucător de vrăji este foarte ciudat pentru mine, deoarece nu am crezut niciodată că voi putea spune că am fost ajutat de un jucător de vrăji în a-l aduce pe fostul meu iubit înapoi la mine chiar și atunci când m-a părăsit din cauza infidelității și a abuzurilor constante și am luptat separat și după 6 luni fără contact. Am citit despre Dr. ISIKOLO de pe alte site-uri web și l-am contactat pentru a mă ajuta și în mai puțin de 48 de ore fostul meu iubit m-a sunat și m-am bucurat că vrea să se întoarcă la mine. Ne-am întâlnit în aceeași lună și el mi-a propus. A fost cel mai frumos inel. Vă rugăm să vă adresați tuturor celor de aici, contactați DR ISIKOLO pentru a vă rezolva problema și pentru a vă face fericiți cu relația dvs. care vă face rău. Iubirea este cel mai bun sentiment trăit vreodată. Trimiteți-l prin e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți să-l WhatsApp și la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  18. Ai mare nevoie de vrajă de dragoste pentru a-ți aduce înapoi fostul iubit sau pentru a-ți reuni căsnicia? Trimiteți un e-mail medicului Isikolo pentru o soluție rapidă de 48 de ore. Am avut o problemă cu soțul meu acum un an și șase luni, care ne separă. Când s-a despărțit de mine, eram confuză și nu știam ce să fac pentru a-l readuce înapoi, mă simțeam atât de goală înăuntru. Până când l-am întâlnit pe Dr. Isikolo pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să rezolve diverse probleme. I-am trimis un e-mail și i-am spus problema mea și am făcut ceea ce mi-a cerut să fac pentru ca el să mă ajute, să rezum scurt povestea lungă. s-a întors la mine și mi-a spus că îi pare rău de ceea ce se întâmpla între amândoi. În cele din urmă, scriu această mărturie pentru a-mi oferi mulțumirile și recunoștința profundă, dr. Isikolo, pentru că ți-ai respectat cuvintele și promisiunile făcute în a-l aduce înapoi la mine în doar 48 de ore de la lucrările tale puternice de vraji. Dacă aveți nevoie de ajutorul lui, îl puteți trimite prin e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l aplicați pe Whatsapp/Viber la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  19. MULȚUMESC Dr. ISIKOLO PENTRU FERICIREA MEA ȘI FAMILIA MEA ÎMPREUNĂ. WHATSAPP: +2348133261196.
    Bună, sunt Rosa Antoine. După ce am fost într-o Uniune numită căsătorie cu soțul meu de ani de zile, el a fost abuziv și a distrus dragostea pe care am împărtășit-o și m-a părăsit. Am făcut tot posibilul să mă întorc la el, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult înapoi pentru că l-am iubit. L-am contactat pe Dr. Isikolo pe WhatsApp și m-a asigurat că nu există nicio problemă și că totul va fi în regulă. Mi-a spus tot ceea ce era necesar pe care l-am prezentat și așa a făcut vraja pentru mine și, în mod surprinzător, după 48 de ore, soțul meu m-a sunat cerându-mi scuze pentru tot ceea ce a venit ca o bucurie uriașă și copleșitoare. Am fost atât de surprins. Acum dragostea și fericirea din casa noastră sunt restabilite și încă mă uimește. deci oricine are nevoie de ajutor pentru orice fel de probleme poate contacta, de asemenea, acest vrăjitor real și foarte autentic pe e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-i contactați prin WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  20. Numele meu este Helena Leon din Londra. Eu și soțul meu suntem căsătoriți de peste 10 ani. Au existat mai multe lupte uriașe și situații dureroase în căsnicia noastră, dar întotdeauna părea să ieșim mai puternici de cealaltă parte. Din senin, soțul meu mi-a vorbit despre divorț, am fost oarbă! Nu l-am văzut venind, nu am recunoscut semnele. Nu mă mai găsește atractivă sexual. Nu m-am putut abține să nu plâng tot timpul pentru că eram extrem de rănită. Am fost total deprimat până l-am găsit pe Dr ISIKOLO, vrăjitorul despre care toată lumea vorbea online și l-am contactat pentru o vrajă de reuniune de dragoste. În timpul conversației noastre, el m-a asigurat că îl va aduce înapoi pe soțul meu în mai puțin de 48 de ore de la vrăjirea sa. Mie mi s-a părut imposibil. Nu veți crede că soțul meu a sunat imediat după 48 de ore rugându-mă să uit orice a spus despre divorț. Am fost total uimit! Există atât de multă dragoste în familia mea de când am folosit vrăjile lui. Este minunat și vrăjile lui funcționează atât de repede. Acum soțul meu mă iubește mult mai mult decât înainte. De asemenea, ai putea lua legătura cu el dacă ai probleme cu căsnicia sau relația ta. E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. De asemenea, îl puteți WhatsApp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  21. Vrajă de dragoste uimitoare pentru a te întoarce cu partenerul tău și a-ți remedia relația ruptă.
    Numele meu este Dora Radeva. Soțul meu s-a despărțit de mine acum 3 luni și m-a forțat să semnez actele de divorț. Aveam inima zdrobită și nu puteam reveni la nicio formă emoțională. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest uimitor și genial vrăjitor care mi-a venit în ajutor. Wow! Acest vrăjitor m-a ajutat atât de mult. DR ISIKOLO mi-a garantat o muncă urgentă de 48 de ore, din care am acceptat-o. În mod șocant, soțul meu m-a sunat înapoi cu o mulțime de scuze după 48 de ore pe care mi le-a asigurat și a făcut tot posibilul pentru a retrage actele de divorț care erau în curs de desfășurare anterior cu puterea acestui vrăjitor care face minuni. DR ISIKOLO a restabilit dragostea și fericirea în casa mea și a fost într-adevăr uimitor. Îți mulțumesc atât de mult Doamne pentru vrăjile tale puternice. Trimiteți un e-mail la Dr. Isikolo Acum pentru o soluție de dragoste urgentă: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l trimiteți prin WhatsApp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  22. Eu și fostul meu ne-am despărțit acum câteva luni și eram însărcinată în șase luni. Ne iubim amândoi și a fost un șoc pentru mine și chiar mi-a frânt inima. Am încercat să ajung la părinții lui și mi-au spus că fiul lor a spus că nu mă iubește și nu vrea să mă vadă și ei nu știu ce este în neregulă. Am plâns și am plâns în fiecare zi pentru că l-am iubit foarte mult. Până când am născut și copilul a împlinit un an, nu mi-am putut recupera dragostea. Din nou, am fost confuz. L-am contactat pe DR ISIKOLO prin WhatsApp și mi-a spus că mă va ajuta și mi-a spus că o femeie a făcut o vrajă asupra bărbatului meu și a spus că mă va ajuta să rup vraja, astfel încât bărbatul meu să se întoarcă la mine și să fie al meu după 48 de ore. A fost o mare surpriză pentru mine că tot ce a spus el s-a împlinit. Omul meu s-a întors imediat la mine spunându-mi că ar trebui să-l iert. Îi trimit un mare mulțumire acestui puternic și real vrăjitor. trebuie să contactați acest puternic vrăjitor! El te poate ajuta. Nu te va dezamăgi, îți dau 100% garanție că te va ajuta, iată contactul lui:
    site: https://isikololovetemple.com
    E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com
    Whatsapp-i la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  23. Mă numesc Nadia Lapkova și sunt din București, România. Am început să scriu această mărturie în urmă cu câteva zile și am pus intenționat data aici, astfel încât să-mi amintesc că doar în 2 zile de la contactarea DR ISIKOLO relația mea pierdută de mult cu fostul meu soț a fost în sfârșit restabilită. Am reluat legătura cu fostul meu soț pe 5 noiembrie, după ce l-am contactat pe DR ISIKOLO pe contactul său WhatsApp și în 2 zile, fostul meu soț a revenit la mine după ce s-a despărțit de mine timp de peste 8 luni. A fost un miracol pentru că nu am crezut niciodată că va fi posibil. Sunt încă surprins că, în timp ce scriu această mărturie, el încă doarme în patul nostru matrimonial. Chiar sunt fericit domnule. Îți mulțumesc că m-ai ajutat și mă rog și alți oameni minunați să dea mărturii minunate despre tine. Luați legătura cu DR ISIKOLO Spiritual pentru a vă salva relația. pe WhatsApp/SIGNAL sau Viber pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  24. Da, este adevărat că DR ISIKOLO este cel mai bun vrăjitor de oriunde. Numele meu este Marie Lyons și am fost client pentru DR ISIKOLO și trebuie să vă spun că este un adevărat vrăjitor. Când am contactat acest vrăjitor, iubitul meu m-a părăsit de 2 ani și mereu mi-am dorit să-l înapoieze. L-am întâlnit pe DR ISIKOLO pentru a mă ajuta acum aproximativ o lună și am reluat legătura cu iubitul meu. Când fostul meu iubit m-a părăsit, a fost tulburare pentru mine că mi-am pălmuit sora mai mare într-o anumită dimineață pentru nimic. Acest lucru a devenit un dezastru pentru mine că am avut o traumă fiziologică și familia mea era foarte îngrijorată de sănătatea mea. După 2 ani, DR ISIKOLO a restabilit dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit. este bine și gata să ajute pe oricine vine la el. Imediat după 2 zile, fostul meu m-a sunat și a vrut să ne întâlnim. Am fost de acord și m-am pregătit să mă întâlnesc cu el și mi-a spus că s-a simțit vinovat pentru ceea ce a făcut și că mă dorea înapoi. L-am lăudat pe DR ISIKOLO pentru lucrarea sa minunată și îl voi recomanda oricui are nevoie de un vrăjitor. Contactați-l pentru a vă ajuta și rapid la e-mailul lui E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau îl puteți trimite prin WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  25. Viața mea este plină de fericire pentru că DR ISIKOLO mă face să fiu fericit. Numele meu este Roxana Anda, ceea ce mi s-a întâmplat nu este ceea ce pot păstra doar pentru mine, ci și să spun lumii pentru ca cei care au vreo problemă cu relația sau căsătoria lor să-și recapete pe cei dragi și să fie din nou fericiți. Eu și iubitul meu am avut niște probleme serioase care au dus la despărțirea noastră, deoarece după atunci viața mea nu a mai fost niciodată la fel, am încercat toate metodele pentru a-l recupera. dar erau doar o pierdere de efort și o pierdere de timp. Dar într-o zi, în timpul căutării mele pe internet, am dat peste cineva mărturie despre DR ISIKOLO. Îl contactez și îi explic problema mea. Sunt încă foarte surprins până acum cum a reușit să-mi aducă iubita înapoi în 48 de ore. Cu acest lucru grozav care s-a întâmplat în viața mea, am decis să spun lumii întregi despre acest mare om numit DR ISIKOLO. Pentru cei care au nevoie de o6.f orice mi-a spus ca in templul lui nu este nimic imposibil. Îl cred atât de mult. Prieteni sau oricui îmi citește mărturia, dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă aduce înapoi fostul partener sau doriți să aveți copilul, vă rugăm să-l contactați prin e-mail; Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau lui WhatsApp/Viber la: +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  26. DR ISIKOLO a făcut-o din nou pentru mine pentru că m-a ajutat să-mi aduc înapoi fosta soție. Vreau să anunț lumea despre DR ISIKOLO marele vrăjitor care mi-a adus înapoi fosta mea soție când credeam că s-a pierdut orice speranță. DR ISIKOLO și-a folosit vraja puternică pentru a-mi pune un zâmbet pe buze aducând înapoi femeia mea cu vraja lui, la început am crezut că visez când soția mea s-a întors la mine în genunchi, rugându-mă să o iert și să o accept înapoi și chiar de atunci ea mă iubește mai mult decât m-am așteptat vreodată, așa că mi-am făcut un jurământ că voi anunța lumea despre DR ISIKOLO pentru că este un om grozav. Tot ce am făcut a fost să mă conformez cu el și el m-a ajutat și am obținut rezultatul în 48 de ore, ceea ce mă uimește și astăzi. Ai probleme în relația ta? partenerul tău s-a despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Ai probleme cu finanțele tale? sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, atunci contactați-l pe DR ISIKOLO astăzi pentru că vă ofer 100% garanție că vă va ajuta așa cum m-a ajutat pe mine. Adresa de e-mail DR ISIKOLO este: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, puteți să-l WhatsApp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  27. Îți mulțumesc mult DR ISIKOLO că l-ai făcut pe fostul meu iubit să se întoarcă la mine. numele meu este Nela Jayden și scriu această mărturie minunată în privința acestui om. Mi-a împlinit toate dorințele. Iubitul meu și cu mine ne-am întâlnit de mai bine de 3 ani și, deși am avut atâtea certuri, nu ne-am gândit niciodată la o despărțire. Într-o zi, m-a sunat la telefon spunându-mi că s-a săturat de relație și nu poate vedea nicăieri spre care ne îndreptăm. Știam că trebuie să caut ajutor din cauza atât de multă dragoste pe care o am pentru el. Am contactat acest mare vrăjitor pentru că nu am mai contactat pe nimeni până acum și vă spun că, după o săptămână de contact, fostul meu iubit m-a sunat și a cerut să mă vadă după 48 de ore, a făcut treaba ca să mă împac cu bărbatul meu, el purta un inel pe deget. Sunt foarte fericit pentru că în curând voi fi o fată căsătorită cu ajutorul acestui mare vrăjitor. Am promis să vă manifest lucrările tuturor și vă rugăm să contactați acest om pentru a vă ajuta la e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau îl puteți trimite prin WhatsApp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  28. Salutare tuturor, numele meu este Viktoria Andro. N-am crezut niciodată că voi zâmbi din nou, Soțul meu m-a lăsat cu doi copii timp de un an și două săptămâni, Toate eforturile de a-l aduce înapoi au eșuat Am crezut că nu o să-l mai văd până nu am întâlnit o doamnă pe nume Christina care mi-a spus despre un vrăjitor numit DR ISIKOLO, Ea mi-a dat adresa lui de e-mail și numărul de telefon mobil și l-am contactat și m-a asigurat că în 48 de ore soțul meu se va întoarce la mine, în mai puțin de 48 de ore soțul meu s-a întors a început să cerșească pentru iertarea spunând că a fost munca diavolilor, așa că încă sunt surprins până acum de acest miracol, nu prea cred în niciun doctor spiritual. DR ISIKOLO a restabilit dragostea și fericirea în uniunea mea și sunt cu bărbatul meu și pentru totdeauna este al nostru. dacă aveți nevoie de ajutor pentru a obține soluții, îl puteți contacta fără întârziere. E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau direct pe WhatsApp +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  29. Mulțumesc DR ISIKOLO cel mai mare dintre toți pentru ceea ce ai făcut pentru mine. Numele meu este Katarina Bennet și sunt atât de bucuroasă că iubitul meu s-a întors la mine și acum trăim fericiți împreună. Vraja de reuniune de dragoste DR ISIKOLO este foarte puternică și eficientă și nu are niciun efect secundar. Întrucât a promis că mă va ajuta, am decis să-l încerc pe DR ISIKOLO când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă. El m-a ajutat să fac o vrajă de dragoste pentru a restabili dragostea și fericirea pentru mine și iubitul meu care l-a adus înapoi la mine în 48 al nostru, așa cum mi-a promis și m-a asigurat. Ceea ce mă emoționează cel mai mult este că iubitul meu nici măcar nu știa că se află sub o vrajă care l-a făcut să distrugă ceea ce am împărțit de-a lungul anilor. daca treci prin problema de relatie, te sfatuiesc sa il contactezi pe DR ISIKOLO si vei rezolva problema ta. Contactați DR ISIKOLO leo astăzi și rezolvați problema dvs., iar dacă aveți nevoie de ajutorul lui mai jos, iată adresa lui de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau direct WhatsApp: +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  30. Mi-am pierdut relația acum câteva luni și mi-a fost cu adevărat zdrobită, nu mi-a fost ușor în ultimele luni, dar îi mulțumesc marelui Dr Ayo, Un adevărat și 100% rapid vrăjitor de lucru, nu am putut să-l cred. până când m-am hotărât să încerc, dar am aflat că dr. Ayo este un făcător de minuni. Am decis doar să scriu această mărturie despre el pentru a-i face pe oameni să-l localizeze și să-și salveze relațiile Dacă aveți nevoie de ajutorul lui, masați-l pe e-mail drayo47373@gmail.com și pe Whatsapp +2347055691377

    RăspundețiȘtergere
  31. Sunt cu soțul meu de 7 ani fără copil, eu și soțul meu am încercat tot posibilul, dar nu am avut niciun rezultat, până când am întâlnit o prietenă de-a mea foarte bună care mi-a povestit despre Dr Dawn acuna și cum a ajutat-o, i-am explicat. totul la Dr Dawn acuna dupa ce am contactat-o ​​pe Whatsapp, a promis ca ma ajuta, mi-a dat niste instructiuni pe care le-am facut perfect, spre surprinderea mea am ramas insarcinata la 2 saptamani dupa ce m-a ajutat si acum am un copil frumos acum, Toate mulțumită Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru o soluție rapidă la problema dvs.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei să vindeci vreo boală.
    *Dacă vrei noroc în viața ta.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan și altele,
    : e-mail { dawnacuna314@gmail.com}
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  32. Mă numesc Ivana Lasse și după 5 ani de căsătorie cu soțul meu cu 2 copii, soțul meu a început să se poarte ciudat și să iasă cu alte doamne și mi-a arătat dragoste rece, în mai multe rânduri el amenință că divorțează de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre el. aventură cu alte doamne, am fost total devastată și confuză până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre un vrăjitor de pe internet numit DR ISIKOLO care îi ajută pe oameni cu probleme de relație și căsătorie prin puterile vrăjilor de dragoste, la început m-am îndoit dacă așa ceva. Lucrul există vreodată, dar am decis să încerc, când l-am contactat, el m-a ajutat să fac o vrajă de dragoste și în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine și a început să-și ceară scuze, acum a încetat să iasă cu alte doamne și a lui cu mine. pentru bine și pentru adevărat. Contactați acest mare vrăjitor de dragoste pentru ca problema dvs. de relație sau căsătorie să fie rezolvată astăzi prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  33. Salutare tuturor, numele meu este Natali Oscar. După 5 ani de căsnicie cu soțul meu cu 2 copii, soțul meu a început să se poarte ciudat și să iasă cu alte doamne și mi-a arătat dragoste rece, în mai multe rânduri el amenință că divorțează de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre aventura lui cu alte doamne, eu a fost total devastat și confuz până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre un vrăjitor pe internet numit DR ISIKOLO care ajută oamenii cu probleme de relație și căsătorie prin puterile vrăjilor de dragoste, la început m-am îndoit dacă așa ceva va exista vreodată, dar am decis să incearca. când l-am contactat, m-a ajutat să fac o vrajă de dragoste și în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine și a început să-și ceară scuze, acum a încetat să mai iasă cu alte doamne și a lui cu mine definitiv și pe bune. Contactați-l pe DR ISIKOLO, marele vrăjitor de dragoste, pentru ca problema dvs. de relație sau căsătorie să fie rezolvată astăzi, prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. De asemenea, puteți să-l WhatsApp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  34. Îți mulțumesc mult DOCTOR ISIKOLO că l-ai făcut pe fostul meu iubit să se întoarcă la mine. Numele meu este Nora Pepe și scriu această mărturie minunată în privința acestui om. Mi-a împlinit toate dorințele. Iubitul meu și cu mine ne-am întâlnit de mai bine de 3 ani și, deși am avut atâtea certuri, nu ne-am gândit niciodată la o despărțire. Într-o zi, m-a sunat la telefon spunându-mi că s-a săturat de relație și nu poate vedea nicăieri spre care ne îndreptăm. Au trecut luni și iubitul meu nu m-a mai contactat și nu am mai auzit de el și i-a fost deconectat telefonul mobil. Știam că trebuie să caut ajutor din cauza atât de multă dragoste pe care o am pentru el. Am contactat acest mare vrăjitor pentru că nu am mai contactat pe nimeni până acum și vă spun că, după 2 zile de contact, fostul meu iubit m-a sunat și a cerut să mă vadă și a doua zi dimineață, a purtat un inel pe deget. Sunt foarte fericită pentru că în curând voi fi o femeie căsătorită cu ajutorul acestui mare vrăjitor numit DOCTOR ISIKOLO. Am promis să vă manifest lucrările tuturor și vă rugăm să contactați acest om pentru a vă ajuta la: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-ul lui: +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  35. Mulțumesc domnule pentru vrăjile dumneavoastră autentice. Mă numesc Zara Matteo. Este cu adevărat incredibil și nu am experimentat așa ceva în viața mea. Înainte să vă cunosc, domnule, am încercat toate mijloacele posibile pentru a-mi recupera soțul, dar de fapt mi-am dat seama că nimic nu mergea pentru mine și că soțul meu a dezvoltat multă ură pentru mine. Am crezut că nu există nicio speranță să mă reîntâlnesc cu fostul meu soț. Dar când am citit recenzii bune despre modul în care DR ISIKOLO îi ajută pe alții, am decis să-i trimit un e-mail pentru a încerca și am făcut tot ce mi-a spus el și am avut încredere în el și i-am urmat instrucțiunile așa cum mi-a garantat în 48 de ore, și exact atunci m-a sunat fostul meu. Domnule, suntem mai mulțumiți acum ca niciodată. Totul arată perfect și atât de natural! Vă mulțumesc mult domnule pentru vrăjile dumneavoastră autentice și incontestabile. Iată din nou e-mail-ul lui: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți WhatsApp pe +2348133261196. Mulțumesc domnule pentru ajutor.

    RăspundețiȘtergere
  36. Dragostea autentică vrăjește lucrările în 48 de ore
    Eu sunt Denis Zvonimir și am avut fosta mea prietena înapoi cu ajutorul dr. Isikolo prin WhatsApp: +2348133261196. Am văzut oameni care scriu mărturii despre vraja pe care au fost binecuvântați și de cine vreau să spun și pe a mea. Este, de asemenea, cu aceste mărturii pe care l-am cunoscut pe dr. Istikolo și l-am contactat pentru a-mi aduce ex-katrina înapoi, ca să putem petrece vacanțele împreună așa cum am spart de câteva luni și inima mea nu a fost aceeași. Îmi place această femeie cu toată inima mea. Cu ajutorul medicului Isikolo, fostul meu sa întors la mine în 48 de ore după ce am respectat și am făcut ceea ce mi-a cerut să fac. Dragostea și fericirea au fost restaurate și mă iubește acum mai mult este foarte real. Și eu am fost șocat și nu am putut să cred că a lucrat. Aș spune să contactați acest om dacă doriți să aveți pe dvs. iubit înapoi la dvs. cu rezultate rapide la adresa dvs. de email: IsikolosolutionHome@gmail.com sau WhatsApp +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  37. Acesta este site-ul pe care l-am citit despre DR ISIKOLO și l-am contactat pentru a mă ajuta să-l aduc înapoi pe fostul meu iubit să se căsătorească cu mine în octombrie. Numele meu este Kristina Anton și DR ISIKOLO vă va ajuta să vă rezolvați problema indiferent prin ce treceți. Postarea despre un vrăjitor este foarte ciudată pentru mine, deoarece nu am crezut niciodată că voi putea spune că am fost ajutată de un vrăjitor să-mi aducă fostul iubit înapoi după 3 ani fără contact. Am citit despre vraja lui voodoo de pe alte site-uri și l-am contactat să mă ajute și în mai puțin de 48 de ore m-a sunat fostul meu iubit și m-am bucurat că vrea să revină la mine. Ne-am întâlnit vineri și mi-a cerut în căsătorie. A fost cel mai frumos inel. Vă rugăm pe toți cei de aici, contactați medicul pentru a vă rezolva problema și pentru a vă face fericit cu relația voastră care vă rănește. Dragostea este cel mai bun sentiment experimentat vreodată. Trimiteți-i un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-i puteți WhatsApp pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  38. CUM MI-AM RECUPERAT SOȚUL DUPĂ 7 ANI DE DIVORȚ:
    Sunt Amber Mike, au trecut 7 ani de când soțul meu m-a părăsit, săptămâna trecută am găsit informația de contact a Dr. Ogundele care ajută alți oameni pe internet, așa că l-am contactat pentru ajutor, Dr Ogundele este un om puternic și onest. Dr Ogundele mi-a adus înapoi soțul în 24 de ore cu vraja lui de dragoste. I-am spus că voi împărtăși povestea mea pentru a-i informa pe toată lumea despre el, dacă aveți nevoie de vreun fel de ajutor, contactați Dr. Ogundele. El este un adevărat vrăjitor. sunt martor. Dacă aveți nevoie de ajutor, contactați-l pe WhatsApp/Viber Chat: +27638836445. Acest om este super.

    RăspundețiȘtergere
  39. VÂRGILE DE DRAGOSTE CARE FUNCȚIONEAZĂ PERFECT ȘI RĂMÂNE PERMANENTE PENTRU ÎNTÂND.
    Împărtășesc această mărturie partenerilor care suferă în relațiile lor, deoarece există o soluție durabilă. Numele meu este Lucia Alexander și soțul meu ne-a lăsat pe mine și pe cei 2 copii ai noștri pentru o altă femeie timp de 2 ani. Am încercat să fiu puternică doar pentru copiii mei, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuiau inima. Am fost rănit și confuz. Am avut nevoie de ajutor, așa că am făcut o cercetare pe internet și am dat peste un site pe care am văzut că DR ISIKOLO, vrăjitor, poate ajuta la recuperarea iubiților. L-am contactat și a făcut o rugăciune și vrăji speciale pentru mine. Spre surpriza mea, dupa 2 zile, sotul meu s-a intors acasa. Așa ne-am reunit din nou și a fost multă dragoste, bucurie și pace în familie. Puteți, de asemenea, să contactați DR ISIKOLO, un puternic vrăjitor pentru soluții, pe e-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com. Puteți, de asemenea, să-l contactați pe WhatsApp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  40. Îi voi fi pentru totdeauna îndatorat marelui DOCTOR ISIKOLO pentru că mi-a reparat căsnicia ruptă. Ma numesc Maria Artur si dupa ce sotul meu m-a parasit pentru amanta lui timp de 3 luni. Nu am crezut niciodată în vrăji până când prietenul meu mi-a făcut cunoștință cu el. La început, am fost sceptic în privința lui, pentru că am auzit multe despre vrăjitorii falși, dar mi-am lăsat îndoielile în urmă pentru că eram disperat să-mi aduc soțul înapoi și am făcut conform ce mi-a spus el să fac. Acum, soțul meu s-a întors în doar 48 de ore de la contactul cu el. Traiesc din nou fericit cu sotul meu dupa 6 luni de divort si nu ma voi odihni pana nu va fi cunoscut in toata lumea. De asemenea, este specializat în vrăji de protecție, vrăji de loterie, vrăji de înălțime E.T.C. Conectați-vă acum cu DOCTORUL ISIKOLO, adresa lui de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți WhatsApp pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  41. Bună tuturor, sunt Vanessa Tobias și acesta este cel mai minunat lucru pe care l-am experimentat vreodată și trebuie să vă împărtășesc această mărturie grozavă. Vreau doar să-i mulțumesc lui DR ISIKOLO pentru că și-a făcut timp să mă ajute să fac vraja care readuce înapoi fostul meu iubit care și-a pierdut brusc interesul pentru mine după șase luni de logodnă, dar astăzi suntem căsătoriți și mai fericiți decât niciodată. Am fost cu adevărat uluit și șocat când a făcut treaba pentru mine, iar în 48 de ore după, Kris s-a întors la mine acasă și a început să-mi cer iertare și să-l accept înapoi. Sunt foarte lipsit de cuvinte și nu știu cât de mult să-ți transmit aprecierea mea DR ISIKOLO, ești un Dumnezeu trimis pentru a restabili relația ruptă. Îi place profund să ajute oamenii să-și atingă dorințele, să găsească dragostea adevărată, să-și recapete foștii iubiți, să oprească relațiile abuzive. Contactați-l astăzi și lăsați-l să vă arate minunile și uimirea sistemului său de vrăji de dragoste. El oferă rezultate la cel mai bun nivel în vrăji reale. Trimiteți un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, puteți să-l WhatsApp pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  42. Bună, mă numesc Tamara Oscar și vreau să împărtășesc experiența mea uimitoare cu cel mai mare vrăjitor DR ISIKOLO. Soțul meu mă înșela și când am aflat, am avut o ceartă care l-a făcut să solicite un divorț, am plâns și m-am îmbolnăvit. Când căutam citate de dragoste și ajutor online, am văzut oameni care vorbeau despre el și despre munca sa grozavă al cărui caz era similar cu al meu, i-au lăsat informațiile de contact. L-am contactat și mi-a spus să nu-mi fac griji că după 48 de ore va anula divorțul și va reveni la mine, iar dragostea și fericirea vor fi restabilite. După ce am făcut tot ce mi-a cerut să fac și spre cea mai mare surpriză a mea, după 48 de ore, soțul meu a îngenuncheat rugându-mă să-l accept înapoi și rezultatul m-a uimit. Vă mulțumesc încă o dată DR ISIKOLO sunteți într-adevăr o binecuvântare pentru mine, el vă poate ajuta și să contactați e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau Îl puteți, de asemenea, pe WhatsApp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  43. Bună, mă numesc Dora Florian, vreau să împărtășesc experiența mea uimitoare cu cel mai mare vrăjitor DR ISIKOLO. Soțul meu mă înșela și când am aflat că am avut o ceartă care l-a determinat să solicite divorțul. Am plâns și m-am îmbolnăvit când căutam citate de dragoste online, am văzut oameni vorbind despre DR ISIKOLO și despre munca sa grozavă al cărui caz era similar cu al meu, i-au lăsat informațiile de contact, l-am contactat și i-am explicat totul în lacrimi adânci și mi-a spus sa nu imi fac griji ca dupa 48 de ore, sotul meu se va intoarce si va anula divortul si va reveni la mine. după ce am făcut tot ce mi-a cerut să fac, spre cea mai mare surpriză a mea, la două zile după seară, a fost soțul meu care a îngenuncheat rugându-mă să-l accept înapoi și mă îndoiam că astfel de lucruri vor exista vreodată de muncă pentru cineva, dar aici am depun și mărturie despre asta. multumesc inca o data DR ISIKOLO esti intr-adevar o binecuvantare pentru mine si el te poate ajuta. e-mail de contact: isikolosolutionhome@gmail.com sau Îl puteți WhatsApp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  44. Numele meu este Klara Marlon și mi-am promis că îmi voi spune mărturia pe tot globul odată ce bărbatul meu se va întoarce la mine și soțul meu a venit exact așa cum mi-a spus DR ISIKOLO când m-a ajutat. Am făcut alegerea corectă de a l-am contactat pe DR ISIKOLO marele vrăjitor care este capabil să vă ajute să vă rezolvați problemele. Bărbatul meu m-a lăsat să sufăr și nu am crezut niciodată că se va întoarce la mine, dar când l-am contactat pe DR ISIKOLO, el m-a asigurat că bărbatul meu va veni din nou. mi-a dat o listă de articole de cumpărat, dar nu le-am putut obține în țara mea și așa că i-am trimis banii și el a cumpărat articolele și a pregătit vraja de dragoste perfectă. Soțul meu a fugit înapoi la mine în 48 de ore, cerându-mi iertare. Am fost atât de surprins că vraja a funcționat așa cum mi-a spus el. Acest lucru este atât de uimitor și vreau să crezi pentru că DR ISIKOLO este atât de real și te îndemn să-l contactezi acum pe e-mailul lui, astfel încât să te poată ajuta și pe tine așa cum m-a ajutat pe mine. e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l WhatsApp pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  45. Salutare tuturor. Numele meu este Stephanie Lois. Fiecare mărturie pe care atât de mulți oameni le-au scris despre DR ISIKOLO sunt 100% adevărate și nu sunt minciuni. Soțul meu a fost fermecat de o doamnă cu magie neagră și dintr-o dată, haosul a crescut între noi și m-a părăsit pe mine și pe copii și timp de 4 luni. El nu a vizitat niciodată sau a sunat și a fost o povară grea pentru mine să trec prin traumă emoțională și să am grijă de copii singură. Am ajuns până la a contacta un spiritist din România, India și Lesotho și toți au eșuat în încercarea de a-l întoarce înapoi la mine. Am văzut un articol despre DR ISIKOLO și am decis să-l încerc și el m-a ajutat, iar soțul meu a fost curățat și purificat de farmecul și dragostea și armonia pe care le-am împărtășit au fost restaurate și toate acestea s-au întâmplat la 48 de ore după ce a făcut treaba pentru mine. . Sunt cu adevărat uimit și am venit aici pentru a încuraja și pe oricine are nevoie de orice fel de ajutor să-l contacteze și pentru ajutor. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com și îl puteți WhatsApp/Viber pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  46. Ce aș fi făcut ca să-mi recuperez soțul dacă nu pentru ajutorul lui DR ISIKOLO. Sunt Tamara și am fost total confuză când soțul meu a divorțat de mine și a spus că s-a săturat de mine. Viața mea nu era nimic fără el și am încercat tot ce am putut să-l fac să anuleze divorțul, dar el a spus că sa hotărât și ne-am separat. Plângeam de șoc, rușine și durere când prietena mea căuta ajutor și mi s-a spus să iau legătura cu DR ISIKOLO pentru ajutor de la o veche prietenă de-a mea când a auzit prin ce trec și am contactat-o ​​în grabă pe DR ISIKOLO și i-a explicat totul și mi-a spus că soțul meu se va întoarce la mine rugându-mă să-l accept înapoi în 48 de ore. Mai târziu în acea zi, soțul meu m-a sunat la telefon plângând și cerându-mi iertare la început, am crezut că visez până când a venit acasă la cerșit și l-am acceptat știind că am făcut tot posibilul să mă reîntâlnesc cu el. În acest moment, amândoi trăim ca una. Pentru mai multe întrebări despre cum să intrați în contact cu DR ISIKOLO prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  47. Numele meu este Ivona Adam și nu am crezut niciodată în vrăji sau magie până când nu l-am întâlnit pe acest vrăjitor special numit DR ISIKOLO. Bărbatul cu care voiam să mă căsătoresc m-a lăsat 3 luni până la nunta noastră și viața mea a fost pe dos. a fost cu mine timp de 4 ani și chiar îl iubesc atât de mult. m-a părăsit pentru o altă femeie fără motive. când l-am sunat, nu mi-a preluat apelurile și nu vrea să mă vadă în preajma lui. atunci când i-am spus bărbatului ce sa întâmplat. m-a ajutat să fac câteva lecturi, iar după lecturi m-a făcut să realizez că cealaltă femeie a făcut niște vrăji peste soțul meu și acesta este motivul pentru care m-a părăsit. mi-a spus că mă va ajuta să fac o vrajă să-l aduc înapoi. La început am fost sceptic, dar am încercat și în 2 zile, soțul meu m-a sunat singur și a venit la mine cerându-mi scuze. Nu pot să cred că se va putea întoarce vreodată la mine, dar acum sunt fericit că s-a întors și suntem căsătoriți acum și trăim ca o familie fericită. Postez asta pe forum dacă cineva are nevoie de ajutorul acestui om. Îl pot contacta prin acest WhatsApp: +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  48. Mi-am pierdut relația de 5 ani în luna octombrie. Fostul meu m-a lăsat cu atâtea dureri și de atunci am avut inima zdrobită și zdrobită. Am contactat mulți vrăjitori și mi-au furat banii fără niciun rezultat. Am trimis prin e-mail atât de multe site-uri online în căutarea unui vrăjitor bun, până când am fost îndrumat de o femeie de 32 de ani să contactez Dr. Ilekhojie, nu l-am crezut niciodată? dar după ce am făcut cum mi-a spus, fostul meu sa întors la mine, spune-mi să l-am iertat și am făcut-o. dacă aveți vreo problemă, contactați-l acum pe acest e-mail: gethelp05@gmail.com sau Sună/WhatsApp: +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  49. Ai mare nevoie de vraja de dragoste pentru a-ți aduce înapoi fostul iubit sau pentru a-ți reuni căsnicia? contactați DR ISIKOLO pentru o soluție rapidă de 48 de ore. Mă numesc Melena Marius și am avut o problemă cu soțul meu în urmă cu un an și șase luni, care ne depărtează. Când s-a despărțit de mine, eram confuz și nu știam ce să fac ca să-l recuperez, mă simțeam atât de gol înăuntru. Până când l-am întâlnit pe DR ISIKOLO pe internet, despre cum a ajutat atât de mulți oameni să rezolve diverse probleme. I-am trimis un e-mail și i-am spus problema mea și am făcut ceea ce mi-a cerut să fac pentru ca el să mă ajute, pentru a scurta povestea lungă, înainte să îmi dau seama, în mai puțin de 48 de ore, soțul meu m-a sunat și s-a întors la mine și mi-a spus că îi pare rău de ceea ce se întâmplă între noi doi. În cele din urmă, scriu această mărturie pentru a-ți oferi mulțumirea și recunoștința mea profundă, DR ISIKOLO pentru că ți-ai respectat cuvintele și promisiunile de a-l aduce înapoi la mine în doar 48 de ore de la vrăjile tale puternice și pentru că ai folosit puterile tale dăruite și mari pentru a aduce-l înapoi. Dacă aveți nevoie de ajutorul lui, îi puteți trimite un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com Îl puteți, de asemenea, pe Whatsapp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  50. După ce soțul meu m-a părăsit pentru amanta lui timp de 3 luni. Nu am crezut niciodată în vrăji până când prietenul meu mi-a făcut cunoștință cu el. La început, am fost sceptic în privința lui, pentru că am auzit multe despre vrăjitorii falși, dar mi-am lăsat îndoielile în urmă pentru că eram disperat să-mi aduc soțul înapoi și am făcut conform ce mi-a spus el să fac. Acum, soțul meu s-a întors în doar 48 de ore de la contactul cu el. Trăiesc din nou fericit cu soțul meu după 6 luni de divorț și nu mă voi odihni până nu va fi cunoscut în întreaga lume. De asemenea, este specializat în remedii pentru orice boală, vrăji de protecție, vrăji de loterie, vrăji de înălțare E.T.C. Conectați-vă cu Doctorul acum, adresa lui de e-mail este (gethelp05@gmail.com) De asemenea, puteți să-l pe Whatsapp la +2348147400259

    RăspundețiȘtergere

  51. Am fost respinsă de soțul meu de 4 ani, mă doare atât de mult, am fost neglijat tot timpul, m-am confruntat cu soțul meu și el a spus că nu funcționează și că are nevoie de divorț.. M-am simțit deprimat și aveam nevoie de o soluție pentru că îl iubesc atât de mult. Am intrat online pentru soluție sau consiliere, când am dat peste o pagină de mărturii. Oameni cu probleme similare cu a mea. Am avut noroc că o doamnă mi-a lăsat un e-mail pe care să-l contactez, am făcut un pas îndrăzneț pentru că eram atât de deprimat și simțeam că mor. L-am contactat pe doctorul Ilekhojie, care mi-a făcut o vrajă de reconciliere, iar soțul meu a venit acasă implorându-mi iertare. Sunt cele 3 luni ale noastre de astăzi împreună după ce vraja de reconciliere a fost încheiată și soțul meu nu s-a schimbat niciodată să mă iubească. Contactați Dr. Ilekhojie astăzi prin e-mail: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp/sunați la acest număr +2348147400259 pentru a obține ajutorul lui

    RăspundețiȘtergere
  52. Mă numesc Sandra Filipova și mă simt atât de bucuroasă astăzi pentru că fac parte din cei care se bucură de ajutorul pe care mi l-a oferit doctorul Isikolo pentru a-mi recăpăta soțul. Sunt căsătorită de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela și căuta divorțul. Dar când am dat de Doctor Isikolo pe internet postat de atât de mulți oameni, am decis să iau legătura cu el și i-am explicat situația mea și apoi i-am cerut ajutorul, dar spre marea mea surprindere mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu pentru că nu există nicio problemă fără o soluție. mi-a spus ce să fac, ceea ce am făcut și a lucrat pentru mine, iar soțul meu s-a întors la tine după 2 zile așa cum a promis. Aici sărbătoresc pentru că soțul meu s-a întors acasă și mă bucur cu adevărat de căsnicia mea și ce sărbătoare grozavă. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că Doctorul Isikolo este cu adevărat un ajutor pe care Dumnezeu l-a trimis să ne ajute pe toți. De ce să nu-l contactați acum pe doctorul Isikolo dacă vă confruntați cu provocări în viața de relație. Puteți contacta adresa lui de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-ul lui la: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  53. DR ISIKOLO a făcut-o din nou pentru mine după ce m-a ajutat să-mi recuperez soțul. Numele meu este Vanesa Erik și vreau să anunț lumea despre DR ISIKOLO, marele vrăjitor, care mi-a adus înapoi soțul meu înstrăinat când credeam că s-a pierdut orice speranță. așa că l-am contactat și am respectat tot ce mi-a spus să fac și într-adevăr, am primit rezultatul în 48 de ore, așa cum m-a asigurat. DR ISIKOLO și-a folosit vraja puternică pentru a-mi pune un zâmbet pe buze aducând înapoi bărbatul meu cu vraja lui, la început am crezut că visez când soțul meu s-a întors la mine în genunchi, implorându-mă să o iert și să o accept înapoi și chiar de atunci el mă iubește mai mult decât m-am așteptat vreodată, așa că mi-am făcut un jurământ că voi anunța lumea despre DR ISIKOLO pentru că este un om grozav. Ai probleme în relația ta? partenerul tău s-a despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, atunci contactați-l pe DR ISIKOLO astăzi pentru că vă ofer 100% garanție că vă va ajuta așa cum m-a ajutat pe mine. Adresa de e-mail DR ISIKOLO este: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp/Viber lui la: +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  54. Mulțumesc mult fiului lui Kudi, care m-a ajutat să nu fiu dezamăgit. Sunt casatorita de 10 ani si inca nu am putut sa raman insarcinata. Medicii au spus că nu era nimic în neregulă cu soțul meu și cu mine. Dar apoi am continuat să caut modalități de a avea un copil, deoarece socrii mei îl susțineau deja pe soțul meu pentru a-mi obține o nouă soție. Într-o zi însorită, treceam prin internet și am dat de mărturia unei persoane pe care fiul lui Kudi a ajutat-o. I-am trimis un mesaj și tot ce a spus a fost „bine ai venit la soluția ta”. Am făcut tot ce mi-a spus el și astăzi sunt o mamă mândră, cu gemeni. Sincer, dacă ai orice fel de problemă, el este acolo să te ajute. Contactați-l pe e-mail: sonofkudi@gmail.com WhatsApp: 2348108149120 Telegramă: 2348108149120

    RăspundețiȘtergere
  55. Salutare tuturor, numele meu este Dora Sebastian. Sunt aici pentru a răspândi această veste bună în întreaga lume despre cum mi-am adus înapoi fostul meu iubit. Înnebuneam când bărbatul meu m-a părăsit pentru o altă fată luna trecută. Dar când întâlnesc un prieten care mi-a făcut cunoștință cu DR ISIKOLO, marele mesager al oracolului pe care îl slujește, i-am povestit problema mea lui DR ISIKOLO despre cum m-a părăsit bărbatul meu și, de asemenea, despre cum aveam nevoie să obțin un loc de muncă într-o companie bună. Mi-a spus doar că am ajuns la locul potrivit unde îmi voi primi dorința inimii îndeplinită fără niciun efect secundar. Mi-a spus ce trebuie să fac, după ce s-a terminat, în următoarele 2 zile, bărbatul meu m-a sunat la telefon și și-a cerut scuze că m-a părăsit înainte de acum și am știut că dragostea și afecțiunea au fost restabilite și că am avut un întâlnire la cină și reunit din nou. Nicio problemă nu este prea mare pentru ca DR ISIKOLO să o rezolve. Contactați-l direct pe e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  56. Cum m-a ajutat acest om grozav numit Dr. Isikolo să-mi aduc înapoi iubita în 48 de ore. iubitul meu care s-a despărțit de mine din luna mai a acestui an și tot efortul meu pentru el înapoi s-a dovedit a fi eșuat. Îl iubesc atât de mult încât de fiecare dată când îl văd cu o altă fată voi fi supărat. așa că într-o zi, treceam pe internet când am văzut mărturia unei femei despre cum acest mare bărbat pe nume DR ISIKOLO a ajutat-o ​​să se întoarcă cu soțul ei, așa că, din fericire pentru mine, a renunțat la contactul bărbatului. așa că l-am contactat rapid și i-am explicat totul și mi-a oferit informații complete despre proces și ce trebuie să fac. Mi-a spus că materialele necesare pentru rugăciunile pentru mine, pe care le-am făcut, am făcut tot posibilul să-l obțin pentru a se asigura că rugăciunile mele sunt împlinite și, în 48 de ore, așa cum m-a asigurat deja, iubitul meu s-a întors la mine, rugându-mi cerându-mi iertare. Cea mai mare fericire este că petrecem vacanța împreună. toate datorită lui DR ISIKOLO. îi puteți, de asemenea, e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp lui: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  57. Mi-a fost greu să cred când am văzut un comentariu pe internet despre modul în care Dr. Ilekhojie ajută oamenii să câștige la loterie. Aceste numere câștigătoare sunt 100% garanții că trebuie să câștigați la loterie. Încerc și am câștigat 800.000.00 de lire sterline. Comentariul meu pare amuzant, dar este adevărul și îți promit că nu va fi amuzant când vei câștiga și vei împărtăși o mărturie altora. Acesta este un secret pentru a câștiga la loterie, așa că vă sfătuiesc să faceți același lucru. Nu am crezut niciodată în puteri magice până când nu dau peste el, va fi un mare păcat dacă aș pleca de aici fără să renunț la contactul acestui mare vrăjitor. În cazul în care aveți nevoie de ajutorul acestui mare vrăjitor la loterie câștigătoare, îl puteți contacta prin e-mailul său: „(gethelp05@gmail.com sau sunați-l la +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  58. CONTACTEZ LE MEILLEUR CASTER DE LOTERIE POUR LES BONS NUMÉROS DE LOTERIE MAINTENANT SON SORT DE LOTERIE EST UNE GARANTIE À 100% WHATSAPP +2348147400259

    Je veux partager mon merveilleux témoignage sur la façon dont un puissant lanceur de sorts appelé Dr Ilekhojie m'a aidé à gagner à la loterie. moi que je serai le prochain gagnant, il m'a dit quoi faire et je l'ai fait et 24 heures plus tard, il m'a envoyé les numéros de loterie et j'y ai joué. Je ne pouvais pas y croire, j'ai gagné beaucoup de dollars. C'était la meilleure chose qui me soit arrivée dans ma vie. Si vous voulez gagner une loterie WhatsApp ou appelez le Dr Ilekhojie sur ce numéro +2348147400259 ou envoyez-lui un e-mail à gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  59. Sunt atât de fericit să împărtășesc această mărturie fantastică a mea. Viața mea s-a schimbat complet în 48 de ore. Mă văd în oglindă și mă pot zâmbi. Am încredere în mine și în abilitățile mele, pentru prima dată de mulți ani. Îmi am iubitul înapoi în viață cu ajutorul doctorului Isikolo. A spus scuze la 48 de ore după ce vraja a fost creată. A spus că și-a dat seama că nu și-a dorit cu adevărat să se despartă; nu se putea descurca cu bagajul emoțional pe care îl căram tot timpul. Ne-am iertat amândoi. Sunt dovada vie a ceea ce poate face Dr. Isikolo pentru că a restabilit dragostea și fericirea dintre noi și totul este uimitor acum mai mult ca niciodată. Oricine are o problemă de relație îl poate contacta pe Dr. Isikolo prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, puteți să-l WhatsApp pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  60. Șanse mari să ai bărbatul tău înapoi la tine și copiii tăi cu ajutorul DR ISIKOLO.
    Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei 2 copii ai noștri timp de aproximativ 10 luni. Am trecut prin multe dureri. Am încercat totul să-l fac să se întoarcă la mine și la copii, dar nimic nu a ieșit. A fost cu adevărat o perioadă stresantă pentru mine pentru că nu am vrut niciodată să trec prin durerea sufletească. Mi s-a spus să iau legătura cu un doctor de vrăji de dragoste care să mă ajute, ceea ce am făcut. Am fost norocos să-l primesc pe DR ISIKOLO Contact, care a putut să mă ajute, l-am contactat și i-am explicat totul și i-am respectat procedurile și el a făcut vraja de reuniune de dragoste care l-a readus pe soțul meu la mine și la copiii lui în 2 zile. multumesc mult DR ISIKOLO. Apreciez cu adevărat ceea ce ai făcut pentru mine. Iată contactul lui, dacă ați putea solicita asta prin rezolvarea problemelor dvs. de relație. E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, puteți să-l WhatsApp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  61. Da, este adevărat că DR ISIKOLO este cel mai bun vrăjitor de oriunde. Numele meu este Marie Lyons și am fost client pentru DR ISIKOLO și trebuie să vă spun că este un adevărat vrăjitor. Când am contactat acest vrăjitor, iubitul meu m-a părăsit de 2 ani și mereu mi-am dorit să-l înapoieze. L-am întâlnit pe DR ISIKOLO pentru a mă ajuta acum aproximativ o lună și am reluat legătura cu iubitul meu. Când fostul meu iubit m-a părăsit, a fost tulburare pentru mine că mi-am pălmuit sora mai mare într-o anumită dimineață pentru nimic. Acest lucru a devenit un dezastru pentru mine că am avut o traumă fiziologică și familia mea era foarte îngrijorată de sănătatea mea. Dupa 2 ani l-am cunoscut si pe DR ISIKOLO printr-o marturie si mi-a spus sa ma linistesc ca indiferent de problema, el este bine si gata sa ajute pe oricine vine la el. Doar în 2 zile, fostul meu m-a sunat și a vrut să ne întâlnim. Am fost de acord și m-am pregătit să mă întâlnesc cu el și mi-a spus că s-a simțit vinovat pentru ceea ce a făcut și că mă dorea înapoi. L-am lăudat pe DR ISIKOLO pentru lucrarea sa minunată și îl voi recomanda oricui are nevoie de un vrăjitor. Contactați-l pentru a vă ajuta și rapid la adresa lui de e-mail E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți WhatsApp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  62. ACEASTA NU ESTE O GLUMĂ. Aveți încredere în MAREA DR ISIKOLO PENTRU A VA AJUTA CU PROBLEME.
    Numele meu este Senna Rayan. Marele DR ISIKOLO este cu adevărat puternic și știe să-și facă treaba perfect. Dacă nu era el, nu mi-aș putea imagina ce s-ar fi întâmplat. Fostul meu soț începea mereu o ceartă cu mine și mă maltrata mereu. A început să se poarte ciudat și amuzant și m-a lăsat fără niciun motiv pentru o altă doamnă. Am crezut că toată speranța a dispărut. Am căutat ajutor pe internet și am dat peste DR ISIKOLO. Am văzut atât de multe mărturii despre el. Am fost încântat și l-am contactat pe e-mail și i-am spus ce se întâmplă. A râs și m-a asigurat să mă liniștesc că mă va ajuta și că fostul meu se va întoarce rugându-mă. Și-a făcut treaba și a făcut vraja pentru mine și în 2 zile, fostul meu soț a venit să-și ceară scuze așa cum mi-a spus. Astăzi trăim amândoi împreună și suntem și mai îndrăgostiți decât eram înainte să plece el. Contactați Marele DR ISIKOLO pentru propriul ajutor. Îl poți contacta pe e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Îl poți contacta și pe WhatsApp/Viber la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  63. Vreau să împărtășesc experiența pe care o am cu un vrăjitor numit Dr. Ajayi, este un om foarte puternic binecuvântat de tatăl său anterioară pentru a ajuta oamenii cu diferite probleme de viață, treceam prin cea mai rea fază a vieții mele pentru că soția mea mi-a spus ea vrea să divorțeze de nicăieri, am întrebat-o unde am greșit, dar nu mi-a dat niciun răspuns, în schimb, sa mutat din casă, asta a fost foarte ciudat, așa că am căutat ajutor atunci l-am întâlnit pe Dr. Ajayi, vrăjitorul online, I-am explicat starea mea după câteva consultări, am aflat că soția mea este cu secretara ei la serviciu și el este sub vraja lui, marele vrăjitor mi-a spus ce trebuie făcut și i-am urmat instrucțiunile. Astăzi, sunt un bărbat mândru pentru că soția mea este acasă cu mine și așteptăm cel de-al doilea copil, datorită Dr. Ajayi, vrăjitorul, dacă aveți nevoie de ajutorul unui vrăjitor pentru orice fel de problemă, Dr Ajayi este cel potrivit. persoană pentru un rezultat perfect și de încredere. Contactați-i numărul Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  64. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe dr. Ilekhojie pentru munca sa minunată în viața mea, am fost diagnosticat cu HERPES din 2009 și îmi luam medicamentele, nu eram mulțumit că aveam nevoie să scot HERPES din sistemul meu, am căutat un posibil remediu pentru HERPES Am văzut un comentariu despre Dr. Ilekhojie, cum a vindecat HERPES cu medicamentul pe bază de plante, l-am contactat și m-a ghidat. Am cerut solutii, a inceput remediul pentru sanatatea mea, mi-a trimis medicamentul prin UPS SPEED POST. Am luat medicamentul asa cum mi-a fost prescris de el si 2 saptamani mai tarziu m-am vindecat de HERPES, Dr. Ilekhojie cu adevarat esti grozav, ai nevoie si de ajutorul lui? De ce nu îl contactați prin: (gethelp05@gmail.com) sau îl puteți contacta și la telefon: +2348147400259
    DOCTORUL ILEKHOJIE POATE ȘI VINDECA URMĂTOAREA BOALA:-

    HIV/SIDA
    HERPES
    CANCER
    ALS
    STD
    HEPATITA B
    MIROS VAGINAL

    Contactați-l astăzi și rezolvați-vă problema

    RăspundețiȘtergere
  65. CUM MI-A REACCIONAT FOTUL MEU PARTENER
    Această mărturie este o poveste adevărată și numele meu este Monika Simun. Cum am intrat în contact cu DR ISIKOLO a fost și printr-o mărturie scrisă despre el și am întâlnit, de asemenea, multe mărturii despre modul în care îi ajută pe alții cu viața lor. Să te întorci cu un fost este unul dintre cele mai interioare sentimente pe care mulți oameni le-ar plăcea să le experimenteze, mai ales că acele amintiri cu fostul nostru ne întunecă întotdeauna mintea când altcineva face unele dintre acele lucruri pe care le făcea fostul nostru. Am fost părinte singur timp de aproape 3 ani și, deși fostul meu soț era departe de copiii mei, încă îmi doresc să se întoarcă într-o zi la mine. Acest vrăjitor pe care l-am întâlnit, cunoscut sub numele de DR ISIKOLO, m-a ajutat cu dorințele mele și sunt bucuros să spun că m-am întors cu fostul meu soț și sunt foarte fericit să împărtășesc mărturia tuturor, astfel încât și ei să-l poată întâlni pe acest DR ISIKOLO și să-și rezolve Probleme. Nu știu ce ar putea simți alții în legătură cu refacerea fostului lor în viață, dar știu întotdeauna că există o binecuvântare deghizată doar cu o singură reconectare cu un fost. Dacă doriți să reveniți cu succes cu fostul dvs., contactați acest minunat DR ISIKOLO la WhatsApp +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  66. Soțul meu ne-a lăsat pe mine și pe cei 2 copii ai noștri pentru o altă femeie timp de 6 luni. Am încercat să fiu puternică doar pentru copiii mei, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuie inima. Am fost rănit și confuz. Aveam nevoie de ajutor, așa că am făcut o cercetare pe internet și am dat peste un site unde am văzut oameni vorbind despre Dr Ilekhojie și despre cum îi ajută pe oameni. L-am contactat și a făcut o vrajă de reconciliere în numele meu. Spre surpriza mea, după câteva zile, soțul meu s-a întors acasă. Așa ne-am reunit din nou și a fost multă dragoste, bucurie și pace în familie. Puteți, de asemenea, să contactați Dr. Ilekhojie dacă aveți probleme similare cu privire la căsătoria sau relația dvs. E-mailul lui; gethelp05@gmail.com sau Whatsapp +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  67. Sunt Ivanka Fabijan din Liverpool, vreau să împărtășesc tuturor o mărturie a vieții mele. Am fost căsătorită cu soțul meu Amos Fabijan, îl iubesc atât de mult încât suntem căsătoriți în ultimii 8 ani, cu doi copii. când a plecat în vacanță în Finlanda, se referea la o doamnă pe nume Mary, mi-a spus că nu mai este interesat de căsătorie. Eram atât de confuz și căutam ajutor, iar prietenul meu mi-a spus să îl contactez pe Dr. Isikolo pentru ajutor. L-am contactat pentru a mă ajuta să-mi aduc înapoi soțul și mi-a cerut să nu-mi fac griji că zeii strămoșilor săi vor lupta pentru mine. Mi-a spus de două zile că mă va reuni pe mine și pe soțul meu împreună. După două zile, soțul meu a sunat și mi-a spus că se întoarce să caute lucruri cu mine, am fost surprins când l-am văzut și a început să plângă după iertare. În acest moment sunt cea mai fericită femeie de pe pământ pentru ceea ce a făcut acest mare vrăjitor pentru mine și pentru soțul meu, îl puteți contacta pe Dr. Isikolo e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l WhatsApp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  68. Cred cu tărie că împărtășirea asta cu voi, băieți, va fi de ajutor.
    Treceam printr-o „despărțire” dificilă, probabil acum 2 luni și mi-am dorit înapoi fostul meu, am încercat tot ce am putut, dar nu am putut-o recâștiga până când un prieten de-al meu mi-a prezentat un vrăjitor grozav online numit Dr Jasper, de fapt. Nu am vrut niciodată s-o contactez, dar din păcate am făcut-o din cauza dragostei puternice pe care o aveam pentru fosta mea. acest mare vrăjitor mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, eram atât de curioasă pentru că mi-a spus că fosta mea mă va suna în trei zile.
    Am fost atât de surprinsă două zile mai târziu, fostul meu, care s-a despărțit de mine și nu a vrut să mă vadă sau să vorbească niciodată cu mine, m-a sunat spunându-i că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat, ar trebui să o iert, a mai spus că a fost o greșeală uriașă și că ea mă iubește cu adevărat și vrea să o luăm de la capăt... Îmi împărtășesc această mărturie pentru că marele vrăjitor m-a instruit să fac acest lucru în semn de apreciere și pentru ca întreaga lume să știe cât de rapid și de puternic funcționează vraja lui. contactează-l pe Dr. Jasper pe Gmail, ea este cea mai bună: doctorjaspermagic@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  69. Doresc să împărtășesc mărturiile mele cu publicul larg despre ceea ce acest bărbat a numit Ilekhojie. Pentru ceea ce tocmai a făcut pentru mine, acest bărbat tocmai mi-a adus înapoi fostul meu soț pierdut cu vraja sa de reconciliere. Am fost căsătorită cu soțul meu și am fost împreună de multă vreme și ne-am iubit, dar când nu am putut să-i dau un copil, m-a părăsit 1 an și mi-a spus că nu mai poate continua atunci acum îl cautam. modalități de a-l recupera până când un prieten de-al meu mi-a spus despre acest bărbat și mi-a dat legătura lui. Nu veți crede asta când l-am contactat pe Dr. Ilekhojie, el m-a asigurat de o soluție urgentă. Acum soțul meu s-a întors la mine și cu ierburile lui, voi fi în curând mamă. Totul este complet cu mine acum și totul se datorează doctorului Ilekhojie. Contactează-l dacă ai probleme cu soțul tău sau dacă vrei să rămâi. E-mail; gethelp05@gmail.com Sună/Whatsapp +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  70. Aș dori să împărtășesc experiența mea pentru bărbații cu dorințe despre cum mi-am revenit dragostea. Numele meu este Agon, am sediul in SUA si lucrez intr-o companie petroliera.
    Am întâlnit-o pe această doamnă la mall și am mers la ea, am luat numărul ei de telefon și de acolo am început o conversație care a dus la o relație și i-am arătat dragostea, i-am cumpărat totul și a fost foarte fericită cu mine, a fost frumos să petrecem timp împreună, a fost minunat de rapid, ea a împins pentru o nuntă și am fost de acord să ne mutăm împreună. cu perioada scurta, ca ne-am casatorit, mai tarziu am avut doi copii, nici nu stiu ca dragostea pe care Linder o are pentru mine este dragostea de bani si se preface ca iubea totul s-a schimbat foarte repede, a inceput sa fii foarte impetuos, nu am putut rezista, nu am putut sa iau decizii, cel mai rau caz este ca, ea are un alt barbat pe care nici macar nu este bogat ca mine, si intr-o zi a facut bagajele din casa si mi-a lasat pe cei doi. copii cu mine și o caut de vreo doi ani nu am reușit să o iau, am vorbit cu membrul familiei ei și nu am găsit nicăieri, dar puterea este prea mare pentru mine cu doi copii.
    Am contactat o mulțime de vrăji și am cheltuit mai mulți bani și nu-mi merge și am fost păcălit să notez.
    Am văzut un comentariu al domnului Jack pe Facebook despre cum și-a revenit soția și l-am sunat pe domnul Jack și mi-a explicat despre Dr. Pellar și chiar mi-a spus că acel doctor nu colectează bani de la el, deși deja am pierdut speranța că doar încerc ultima mea șansă. L-am contactat pe Dr.Pellar pe e-mailul lui și mi-a răspuns mesajul în a doua zi pentru că era mereu ocupat, i-am explicat problema mea și mi-a spus că nu ar trebui să-mi fac griji că soția mea se va întoarce la mine , urmez tot ce mi-a cerut sa fac nici nu cheltuiesc mult am cumparat doar materiale si mi-a facut vraja. După trei zile telefonul meu a sunat și am ajuns la maxim, soția mea a fost cea care m-a sunat și a strigat după iertare și pentru a scurta povestea, mi-am recuperat soția și plecăm cu bucurie împreună acum, în ultimii 7 ani, nicio problemă. iar soția mea mă iubește chiar mai mult.
    Dacă aveți vreo problemă în viața dumneavoastră, încercați să contactați Dr.Pellar pe e-mailul său; drpellar@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  71. Vrajă de dragoste uimitoare pentru a te întoarce cu partenerul tău și a-ți remedia relația ruptă
    Eu sunt Doris Arsen. Soțul meu m-a părăsit acum 3 luni și m-a forțat să semnez actele de divorț și am fost complet zdrobită. Și nu am putut să revin în nicio formă emoțională. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest uimitor și genial vrăjitor care mi-a venit în ajutor. Wow! Acest vrăjitor m-a ajutat atât de mult. Dr. Isikolo mi-a garantat o vrăjire urgentă de 24 de ore, din care am acceptat-o. Șocant! în această lună, pe 5 septembrie 2019, soțul meu m-a sunat înapoi cu o mulțime de scuze după 48 de ore pe care mi le-a asigurat și a făcut tot posibilul pentru a retrage actele de divorț care erau în derulare anterior cu puterea acestui vrăjitor care face minuni. Unii oameni au mărturisit că și-a adus înapoi fostul iubit, alții au mărturisit că restaurează uterul, vindecă cancerul, virusul herpes simplex și alte boli. Mulțumesc atât de mult Doamne pentru vrăjile tale puternice. expresiile nu sunt suficiente pentru a spune mulțumesc. Trimiteți un e-mail la Dr. Isikolo pentru orice ajutor: isikolosolutionhome@gmail.com Îl puteți, de asemenea, pe WhatsApp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  72. Am întâlnit un puternic vrăjitor numit Dr Ilekhojie, El este real, cinstit și autentic.. M-a ajutat să-mi recuperez iubitul, nu există niciun efect rău sau negativ. Vraja de reconciliere ne-a reunit pe mine și pe Dante. A funcționat după trei zile, așa cum mi-a promis.. Dante s-a întors la mine, și-a cerut scuze pentru plecare și acum suntem din nou împreună și la fel de fericiți ca întotdeauna... Voi încuraja și voi recomanda pe oricine să contacteze Dr. Ilekhojie și să-i ceară ajutor. Doar spune-i situația ta și te va ajuta... Aici contactul lui... WhatsApp-i: +2348147400259, e-mail-i la: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  73. Sunt impresionat de lucrările bune ale lui DR ISIKOLO. Am fostul meu soț înapoi. Numele meu este Veronica Adrian. Dumnezeu l-a folosit într-adevăr pe acest om pentru a-mi ajuta situația. Vă rog, ascultați-mi cuvintele dacă căutați un vrăjitor care să vă ajute, contactați Dr. Isikolo. El este cel mai bun vrăjitor care te poate ajuta astăzi. Acum doi ani, eu și soțul meu am avut o ceartă uriașă care a dus la divorțul nostru. A fost un iad pentru mine și băiețelul meu că a trebuit să ne mutăm în alt oraș. Am devenit părinte singur. L-am întâlnit pe Dr. ISIKOLO doar acum 2 săptămâni și când i-am spus despre situația mea și mi-a spus să nu-mi fac griji. În două zile, fostul meu soț s-a întors la mine. S-a întâmplat într-o marți dimineață când am primit un telefon de acasă (părinții mei) că mă căuta. Totul s-a întâmplat pentru că am respectat procesul și el a restabilit dragostea și fericirea dintre și soțul meu. Sunt o femeie foarte fericită cu tot ce s-a întâmplat în viața mea. Dacă doriți să contactați un vrăjitor, faceți cunoștință cu Dr. Isikolo și veți fi surprins de schimbările minunate din viața voastră. E-mailul lui este: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți pe Whatsapp la +2348133261196. contactați-l și vă va răspunde.

    RăspundețiȘtergere
  74. DR ISIKOLO este pur și simplu cel mai bun vrăjitor și ajutor. Numele meu este Loreta Emilio, din respect pentru tine și vrăjile tale, trebuie să fac această mărturie cunoscută tuturor. Am fost la alți vrăjitori fără să văd niciun rezultat. Mi-am dorit doar să vin la tine mai devreme, am primit tot ce este mai bun de la tine. Fostul meu soț a fost plecat timp de un an și am fost peste tot și alți vrăjitori pentru ajutor, dar niciun rezultat până când prietenul meu nu mi-a prezentat doctorul Isikolo după ce vraja de dragoste a fost terminată, în sfârșit am primit un telefon de la el. Vrăjile lui au făcut minuni și soțul meu s-a întors plin de dragoste. Este un miracol! S-a întors brusc cu flori spunând că ar trebui să-l iert, am fost cu adevărat uluit și șocat când soțul meu a îngenuncheat cerșind iertare și să-l accept înapoi și asta s-a întâmplat după 48 de ore când a făcut treaba și, sincer, dragostea. iar fericirea a fost restabilită. Mulțumesc mult Dr. Isikolo. Pentru toți cei care caută un vrăjitor adevărat ar trebui să îl contacteze pe DR ISIKOLO e-mail-ul său: isikolosolutionhome@gmail.com Îl puteți, de asemenea, pe WhatsApp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  75. Când soțul meu de opt ani a părăsit viața mea pentru a treia oară, am avut un sentiment rău că nu se va întoarce la mine. Am fost despărțiți de aproximativ trei luni când l-am contactat pe Dr. Ilekhojie. L-am contactat pentru a mă ajuta să-mi aduc înapoi soțul și acum sunt fericit pentru că soțul meu a ajuns să mă sune 4 zile mai târziu, după ce doctorul Ilekhojie a efectuat o vrajă de reconciliere, spunându-mi că are nevoie de mine înapoi în viața lui și întrebându-mi dacă este în regulă pt. el să vină acasă. Nu am mai văzut această latură a soțului meu până acum și mi-a plăcut! Relația noastră este mult mai puternică decât era înainte și nu-i pot mulțumi suficient doctorului Ilekhojie pentru ceea ce a făcut pentru mine! Știu că sunt mulți oameni care trec prin aceeași problemă, dar poți obține ajutor de la doctorul Ilekhojie. Sună/Whatsapp +2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  76. Îi provoc pe toți cei care au încercat să obțină ajutor, dar nu au reușit. DR WALE vă poate ajuta cu soluții la următoarele probleme:
    *Pentru a vă aduce înapoi partenerul/soția care v-a părăsit pentru altcineva.
    *Opriți-vă partenerul/soția de la înșelăciune și rămâneți fidel numai ție.
    *Bărbatul/femeile visurilor tale tot scapă de tine
    *Succes la examene și la interviuri de angajare
    *Dacă ați fost concediat și doriți ca șeful dvs. să ceară revenirea, indiferent de ceea ce s-a întâmplat.
    *Noroc la banii de loterie sau pentru cazurile în instanță foarte grave.
    *Reunește/Leagă familii rupte.
    * Vraja de moarte urgentă
    * GARANTAT 100% PENTRU SĂPTĂMÂNI

    CONTACTAȚI MARELE VORGITOR, DR WALE PE:

    WhatsApp/ Viber: +2347054019402
    E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  77. Iubitul meu s-a despărțit de mine acum 2 luni, pentru că a simțit că îl înșel cu un prieten de-al meu bărbat, am încercat tot ce am putut să-i explic, dar a făcut ureche surda, am fost devastată emoțional pentru că l-am iubit cu adevărat până când Am văzut o postare pe internet despre DR ISIKOLO care îi ajută pe oameni să-și recapete iubitul pierdut. La început m-am îndoit dacă era real pentru că nu am crezut niciodată în astfel de lucruri, dar am decis să-i dau o încercare. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut-o, apoi mi-a făcut o vrajă de dragoste Procesul vrăjii de reunire a iubiților este foarte simplu și lucrează dezinteresat cu oameni. Dragostea și afecțiunea pe care eu și iubitul meu le-am împărtășit au fost restabilite în 48 de ore și ne-am bucurat din nou împreună. dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă ajuta cu relația sau problema căsătoriei. Iată contactul lui, WhatsApp/Viber el pe: +2348133261196, e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere