``EXIL``- TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala mare ``Ion Caramitru``

 TREI ORE PIERDUTE PENTRU UN SPECTACOL DEPLORABIL

Țara noastră s-a confruntat și se confruntă dramatic cu ”părăsirea voluntară sau impusă din motive politice, religioase sau economice”, cum definește Dex cuvântul ”exil”. Majoritatea concetățenilor au acum o rudă, un prieten care a părăsit tărâmul mioritic, cu mare dificultate înainte de 1989, dar în număr foarte mare după schimbarea regimului comunist. Titlul spectacolului ”Exil” poate fi provocator pentru public, dar oferta de a urmări un spectacol teatral pe această importantă problemă îl va deziluziana. 

Alexandra Badea în calitate de dramaturg și regizor, propne acest spectacol. Născută în 1980, cu studii de regie acasă, la clasa profesorului Valeriu Moisescu, pleacă la Paris că are libertate, completează acolo studiile, face un masterat cu un compatriot emigrant la Paris, cunoscut în țara natală drept apreciat comentator al mișcrii teatrale – George Banu. Cu ambiție luptă pentru afirmare la Paris și apoi primește oferte și acasă. În programul de sală declară despre Paris - ”orașul în care am învățat să fiu un pic mai liberă și societatea în care mă simt cel mai protejată”. Iată că Teatrul Național din Capitală, prima scenă a țării, o ... protejează și îi oferă sponsorizare pentru acest spectacol.

Cum Alexandra Badea se consideră dramaturg, concepe un text despre exil, pregătit cum declară - ”Pentru audiție le-am cerut (n.r. actorilor) să îmi povestească un moment din viața lor în care au simțit nevoia să plece din România”, dar s-a mai documentat și din ”poveștile pe care mi le-au spus românii plecați din România sau copii de-ai lor născuți în Franța”. Rezultatul ”dramaturgic” - ”Exil este un spectacol despre blocajele identitare pe care le purtăm în noi fără să știm, despre traumele transmise la un nivel intim și politic dintr-o generație în alta, despre tensiunile pe care le avem cu România și în același timp despre imposibilitatea de a te rupe definitiv în momentul în care decizi să pleci, despre nevoia de libertate, incapacitatea de adaptare, neputințe, lașități, iubiri sufocate de contextul social-politic, familii destrămate, familii care înăbușă autencitatea celor care ies din tipar, despre lupta continuă de a te desprinde de tot acest bagaj și de a trăi în acord cu tine într-o societate care îți interzice să o faci.” Aceasta ar fi viziunea personală afirmată în caietul program de sală de emigranta Alexandra Badea, asupra textului. Din această frază lungă a autorului declarației, dar și a spectacolului regizat tot de Alexandra Badea, se pare că publicul din România, marcat de fenomenul dramatic al părăsirii plaiului natal, înțelege că e ... ”traumatizat”. De ce? Cică de fenomenul ”exilului” celor din familie. Din ce motive, când părăsirea cu disperare a țării înainte de 1989 avea o anumită motivare tragică dată de regimul dictatorial comunist și alta în condițiile sociale după această dată ? O așa zisă analiză cu tentă psihologică a fenomenului, nu își găsește susținere, motivarea  în acest text este inexistentă, dar textul are pretenții de dramaturgie. Cuvântul ”mentalitate”, centru unei analize psihologice lipsește din orice declarație a Alexandrei Badea doritoare de a surprinde fenomenul. Mentalitatea individuală are repercusiuni și astăzi, grave în societetea noastră, și nu ”traumele” personale din text. Oamenii sunt victime ale mentalității spălării de creiere în sistemul comunist. Acest text parcă e o filă desprinsă din manualele de istorie penibile aflate la dispoziția tinerei generați în sistemul actual de învățământ. Venind la acest spectacol tinerilor spectatori nu li se comunică absolut nimic despre ce înseamnă ”exil”. Textul nu are mesaj substanțial, conflict convingător emoțional, ci doar o înșiruire de nume din trei generații, marcate în programul de sală de la început, sub titlul ”Genealogia personajelor” pentru a avertiza spectatorul că se va întâlni cu Agnes și Agnes 2, Paul și Paul 2, Marius și Marius 2, cu actori diferit distribuiți pentru indicarea trecerii anilor conform intenției textului. Personajele nu au construct substanțial în caracterizarea tipologiei și timpului aparținător. Tema aleasă pentru text de Alexandra Badea se spulberă prin artificialul demers al argumentării cu ”traumele” fără consistență ale personajelor și fără analiză profundă a contextului social politic al timpului. Așa zisul construct dramaturgic al textului, e diferit de la prima parte a reprezentației, la următoarea. Prima parte încearcă o trimitere palidă spre cauza emigrării, cea de a doua ar vrea să amplifice posibilul conflict între traumele generațiilor. Textul pare desprins din două ”piese” de teatru. Lipsite de un mesaj emoțional pentru susținerea temei. Textul dovedește o lipsă de coerență elementar logică, un amalgam de intenții pe o temă spinoasă, prost concepută de cea care a emigrat în Franța după 1989 care ignoră, nu cunoaște, nu știe să prezinte cauzele reale ale contextului social – politic actual sau din trecut, diferite ca efect pentru hotărârea de a părăsi țara.

Tratarea teatrală a propiului text în calitate și de regizor, completează pe deplin ambiția sa de a uimi prin un astfel de experiment care supune publicul la peste trei ore de comunicare. Regizoarea Alexandra Badea alege drept punct forte regizoral ... exprimarea prin proiecții video, înfăptuite de personajul emigrant central Ema (Ada Galeș) care drept motivare ar dori să facă un documentar despre exil. Actrița se luptă cu purtarea aparatului de filmare tot timplu, dar textul nu îi oferă personajului o motivare credibilă. Efectul teatral e derizoriu. Partea a doua a reprezentației devine o proiecție continuă, cu actorii pe scenă în diverse situații, proiectați în  prim planuri fără sens pe ecranul ce domină scena. Jocul de planuri al regizoarei e fără rost. Luminile sunt palid dirijate, interpreții devin masă de manevră banală. Publicul asistă astfel, la un film de amatori. Amintim că acest curent folosind proiecțiile a apus în întreaga lume și chiar la Paris, unde am văzut recent spectacole. Teatrul rămâne transmisie de provocare a emoției directe, de relaționare cu publicul, nu de un fals care dezavantajează ca imagine și interpretarea actorilor. Relații între personaje pe starea situațiilor, nu figurează în acest proiect. Vizual Marele Public privește trei ceasuri proiecții! Cadru scenografic (Cosmin Florea) e lipsit de elemente de decor esențiale pentru creionarea atmosferei situațiilor, decorul e manipulat ca în teatru bătrân de mașiniști la scenă deschisă în fața publicului, când scena Sălii mari e dotată tehnic senzațional . Costumele scenografului nu sprijină prin nimic caracterizarea personajelor în esența lor. Spectacolul devine un fel de joc de-a teatru original, dar fără a fi convingător în ilustrarea unei teme grave – exilul, importantă actualității. 

Distribuția cuprinde valori recunoscute ale Naționalului bucureștean. Mulți și-au afirmat entuziasmul față de acest proiect, fiind dornici de joc pe prima scenă a țării aflată în dificultate managerială. Citez distribuția indicată de programul de sală – Ada Galeș (Ema), Emilian Oprea (Vlad), Cosmina Olariu (Agnes), Florin Călbăjos (Liviu), Crina Semciuc (Irina), Emilian Mârnea (Marius), Ana Ciontea (Magda), Irina Movilă (Agnes 2), Diana Dumbravă (Irene), Mihai Călin (Paul 2), Alexandru Potocean (Ian), Richard Bovnoczki / Liviu Lucaci (Marius 2), Ionuț Toader (Paul), Aylin Cadîr (Oana), Vitalie Bichir (Horia). Fiecare are un foarte mic moment în care comunică tensionant o stare a personajului. Dar ... în ansamblu pentru creionarea ”Genealogiei personajelor” absurd indicată publicului în programul de sală, nu au ce întreprinde convenabil în definirea contextului și manifestarea esenței personajelor atribuite, datorită textului, plus viziunii regizorale.

”Exil” este un proiect care garantez că nu va reuși să cucerează publicul pentru a invada Sala mare ”Ion Caramitru” la multe reprezentații, că nu reușește să dezvolte timp de peste trei ore interesul spectatorilor pe o temă extrem de actuală pentru sufletul lor, tratată teatral deplorabil. Este doar un experiment fără profunzime, acordat cuiva cu pretenția de a prezenta aceast subiect că a plecat din țară în condiții personale.