duminică, 28 mai 2023

„CEHOV ÎN SHOW BUSINESS” - TEATRUL MIC / Sala Atelier

 UN SPECTACOL REUȘIT, ACTUAL ... LĂSAT UITĂRII

Mișcarea teatrală se confruntă astăzi, cu vehementul curent al vocilor din spatele scenei care pledează pentru inovație în teatru. Rezultatul unor experimete dornice să modernizeze spectacole, în special cele din dramaturgia cu valori culturale devenite clasice, eșuează în fața publicului. Repertoriile teatrelor atacă, de pildă pe Cehov prin o serie de „adaptări”, „viziuni regizorale” care înstrăinează publicul de tema valorică și mereu actuală a pieselor sale. 

La finalul stagiunii din 2021, Teatrul Mic a prezentat „Cehov în Show Business” de Jane Martin, un spectacol de succes, aplaudat entuziast și de spectatorii printre care m-am aflat astăzi, dar figurează cu greu în repertoriul curent al teatrului. Piesa susține argumentat comic și dramatic, aspectele derizorii ale curentului de modernizare a expresiei teatrale, fiind scrisă cu măsură în îmbinaea replicilor lui Cehov cu cele specifice realității și are drept subiect un ... casting. Trei actrițe cu personalități și expediențe diferite, bine definite de autoare, se prezintă într-un teatru regional din Texas pentru rolurile din „Trei surori”, piesă celebră de Cehov. Trei regizori, cu viziuni ”originale”, vor să o pună în scenă, dar teatrul se află și în dificultăți financiare. Perfect valabil acest text pentru actualitate și cu efect pentru public prin trimiteri la piesa lui Cehov în care el se poate regăsi emoțional. Ruxandra Enescu traduce inspirat piesa cu titlul inițial ”Anton în Show Business”.

Regizorul Ștefan Lupu construiește excelent spectacolul prin intermediul alegerii și coordonării unei echipe remarcabile. Vizual totul pare simplu. Scenografa Silvia Horobeanu folosește tehnica scenei rotative a Sălii Atelier și plasează doar câteva elemente de decor bine alese pentru a defini spațiile de joc. Costumele sale sunt remarcbile pentru veșmintele atribuite personajelor în funcție de profilul lor. Regizorul apelează și la efectul discret al unor momente de proiecție (video Ovidiu Cristache) strict necesar derulării acțiunii, Miezul reprezentației sunt actorii, iar fiecare reușește prezentarea esenței profilului individual al personajului distribuit, raportat la rolul dorit din piesa lui Cehov. Este un joc tragic – comic greu, dar rezolvat admirabil de actori cu sprijin regizoral evident. 

Marele Regizor”se caracterizează diferit prin trei tipologii divers satirizate de dramaturg și revine lui Bogdan Talașman. Actorul cu măsură și ironie fără să cadă în grotesc, compune rolurile regizorilor cu viziuni ”originale„ ... care pot ”măcelării” valoarea unei piese. Teatrul are și un producător pe Kate, rol prin care dramaturgul încearcă să puncteze menirea unui spectacol de teatru pentru public și alegerea repertorială – Cehov. Claudia Prec se adaptează solicitării textului prin monolog și relaționarea directă cu spectatorii.

În centrul acțiunii sunt însă, cele trei personaje – actrițele venite la casting pentru Olga , Mașa și Irina, cele trei surori create de Cehov. Mihaela Rădescu în Casey / Olga, Ruxandra Enescu în Holly / Mașa și Oana Pușcatu în Liz / Irina, reușesc autentice performanțe în interpretarea acestor partituri dificile. Fiecare păstrează caracterul, tipologia actrițelor venite la casting cu probleme dramatice sau comice personale, dar evidențiază și capacitățile de referință pentru a fi pe scenă, Olga, Mașa sau Irina din ”Trei surori”. Casey, actrița care luptă cu o boală gravă e indicată și rolului Olga, dar și mesajului dat de text. Mihaela Rădescu în monologul rostit cu lacrimă în ochi admirabil, lasă publicul cu respirația tăiată. Foarte dificilă este propunerea textului pentru Holly, o vedetă din regiunea acțiunii, o starletă de televiziune, cu eșecuri în dragoste care se vrea remarcată și în teatru. Ruxandra Enescu descifrează la nuanță, consistent emoțional substanța caracterială a personajului, frumoasa Holly și îmbină minunat latura posibilităților ca ea să devină și Mașa pe scenă. Este un rol realizat ireproșabil de o actriță cu valențe multiple. Oana Pușcatu se remarcă în Liz, actrița la început de drum în profesie care dorește lansarea prin rolul Irinei. Naivitatea lui Liz, dar și apropierea de profilul Irinei, o compune cu finețe interpreta. 

Nu este de ignorat nici interpretare lui Ben de către Radu Zetu, rolul este secundar, dar actorul definește credibil personajul un cântăreț, îndrăgostit de farmecele lui Holly care are însă, o familie. 

Cehov în Show Business” este un spectacol cu rost în repertoriul oricărui teatru, reușit pe deplin la Teatrul Mic, dar ... lipsit de popularizare în contextul invadat de curentul experimentărilor lipsite de conținut emoțional, cât și al absenței multor manageri în teatru instituționalizat.


P.S. Teatrul Mic se pare că nu își popularizare prin comentarii pe online și pentru actualele sale premiere.

Un comentariu:

  1. Mergeti neaparat sa vedeti "Lumea lui Frank", un spectacol de exceptie in peisajul teatral actual !

    RăspundețiȘtergere