”RINOCERII” - TEATRUL DE COMEDIE / Sala ”Radu Beligan”

 PROEMINENT MESAJ CU ADRESĂ ... PREZENTUL!

Spectacolul ne avertizează impresionant, cum piesa lui Eugene Ionesco din 1959 este foarte actuală tematic, de parcă ar fi scrisă astăzi. Regizorul Vlad Massaci demonstrează cât de vizionar a fost ”regele” teatrului absurd, Eugene Ionesco. Dramaturgul preciza în eseurile sale că absurdul surprins în societate, trebuie tratat realist. Regizorul îi va urma credința estetică. În spectacol nu vom întâlni ”rinoceri”, ci oameni prinși în plasa lor. Lipsiți fiind de responsabilitate locuitorii dintr-un oraș liniștit, intră în turma ciudatului animal considerând că la vârful ei sunt cei cu puterea care le pot satisface dorințe personale. 

Când piesa a văzut luminile rampei în Franța, unde se stabilise românul Eugen Ionescu, analiștii o considerau a fi o tragicomedie cu țintă tematică ideologia nazistă. În 1964 ”Rinocerii” se montează și la Tearul de Comedie, abia înființat, cu acordul cenzurii comuniste că are aceiași tematică și satirizează fascismul. Regizorul Vlad Massaci aduce acum strălucit în atenția publicului ”Rinocerii” drept ”oglindă” a zilelor noastre, fără să intervină în text.

 Adaptează doar expresia teatrală prin accente de imagine specifice prezentului. Societatea a evoluat cu tehnologie pe toate planurile; comunicarea se face pe rețele social media, telefoane mobile, multe promulgă intens interese, idei false referitoare la naționalism, religie, istorie, moralitate etc. Astfel de ”rinoceri” invadează lumea, atrag susținători și îi manevrează prin minciună. Acesta este prezentul!

Viziunea regizorală se dezvoltă în scenografia inspirat realizată de Andu Dumitrescu, autor și al efectelor de light – video. Publicul e primit de un decor alcătuit din bănci cenușii, în centru scenei fiind o groapă care emană permanent fum. În groapă vor cădea toate personajele dornice de a se alătura rinocerilor. Reașezarea băncilor completate cu un pat, punctează mai multe locuri ale acțiunii. În fundal se mai folosește simbolic bustul unei statui și un geam. Geamul mare din fundal, devine și un telefon mobil imens unde ca pe Tick-Tock se difuzează imaginea unui bărbat în costum ... cu chip de rinocer, lui se vor alătura alții deveniți rinoceri într-o turmă. Decorul servește perfect viziunea regizorală, sugerează atmosfera unei societăți bolnave, ușor de manipulat. Costumele sunt specifice tipologiei fiecărui personaj desprins parcă din realitatea stradală actuală.

În această scenografie, regizorul Vlad Massaci ”povestește” teatral excelent distrugerea unui segment social în care un singur om – Beranger va înțelege pericolul ”rinocerilor”. În termeni realiști se prezintă relațiile dintre localnici și ritmat de la o scenă la alta transformarea fiecăruia dictată de rinocerizare. Personajelor se induce acea credință de a se alătura unei turme. Regizorul lasă acțiunea, conflictele să se deruleze fără să intervină cu efecte teatrale grosier metaforice, libsite de motivare concretă. Replicile și substratul lor vorbesc de la sine de gravitatea fenomenului rinocerizării. Vlad Massaci veghează atenent ca actorii să descifreze subtilitatea replicii, să se transpună credibil în personajele atribuite. Distribuția îndeplinește admirabil cerințele regiei. Treaptă cu treaptă, regizorul construiește mesajul tematic al piesei și îl transmite fascinant către public. 

Într-o lume obișnuită cu tabieturi superficiale apare un rinocer; apariția regizorul o indică abil prin sonorizare. Tropăitul rinocerului înconjoară sonor sala, publicul e captiv acțiunii. Victimă a rinocerului va fi pisica unei localnice. De la această scenă pornește infiltrarea rinocerilor în viața comunității și ... rinocerizarea ei. Urmează scene memorabil concepute teatral pentru a servi emoțional tema acțiunii. Sporește ritmul reprezentației scena dintre Beranger (Tudor Chirilă) și transformarea prietenului Jean (Liviu Pintileasa) în rinocer, cea dintre Beranger și colega de birou pentru care nutrește sentimente de dragoste, Desy (Andreea Alexandrescu) care devine și ea rinocer. Finalul spectacolului lasă publicul cu respirația tăiată când ascultă monologul lui Beranger.

”Am să mă apăr împotriva tuturor. Sunt ultimul om, am să rămân om până la capăt. Nu capitulez!” - rostește Beranger la sfârșitul reprezentației.Tudor Chirilă, cu inteligență, intuiție, comunică impecabil consistența monologului final rostit de Beranger, tulburător pentru oricine. Actorul trăiește intens fiecare moment al caracterizării Omului – Beranger, dovedind din nou, că rămâne un actor în topul valorilor. Beranger este prezentat concludent ca funcționarul care întârzie la locul de muncă, sătul de birocrația de acolo, un om simplu, modest, preferă băutura, și rămâne șocat pe gânduri de apariția rinocerului. El caută răspuns la cazua apariției animalului, nu la originea și coarnele sale, aflate în dezbaterea concetățenilor săi și nu așteaptă motivare de la autorități. Beranger e singurul care sesizează pericolul rinocerului. Tudor Chirilă redă la nuanță expresivă stările, nedumeririle, provocarea personajului Beranger, un om simplu care va judeca însă, efectul distrugătora al prezenței rinocerului. 

În jurul lui Beranger se află identități diferite tipologic, la fel ca și în orice societate. Excelent este Liviu Pintileasa în caracterizarea lui Jean cel pedant, plin de ifose, care va aluneca inconștient pe calea rinocerizării. O altă tipologie a celui îngânfat, dominat de interese este Dudard interpretat lăudabil de Lucian Ionescu. Actorului îi mai revine și rolul Băcanului, o apariție desenată cu precizie de actor. Logicianul lui Dragoș Huluba degajă fină ironie, umor prin linia sublinierii iresponsabilității personajului. Desy cea naivă, o tânără cu suflet bun este interpretată convingător de Andreea Alexandrescu. Toate aceste personaje, precizate tipologic cu iscusință de interpreți, vor aluneca în groapa rinocerilor fiind ușor de manipulat. Același drum îl vor urma și Băcăneasa, Doamna Boef (Simona Stoicescu), Bodard , Patronul cafenelei (Sorin Miron), Domnul Bătrân, Domnul Papilon (Lucian Pavel), Gospodina (Mihaela Măcelaru) sau Chelnărița (Domnița Iscru). Ireproșabilă este caracterizarea tipologiei acestor personaje argumente din planul secund al acțiunii prin modul în care actorii o fac firesc, cu trimitere delicată spre cei din actualitatea zilelor noastre. 

”Rinocerii” este un spectacol de înaltă clasă creatoare de emoție culturală provocatoare, o lecție de viață strict necesară zilelor noastre tulburi. Marele Public are prilejul întâlnirii cu valori ale teatrului aflate în slujba adevărului existențial.

P.S. Am urmărit spectacolul în ianuarie, nu la premiera din decembrie și aplauzele entuziaste ale publicului din final, ilustrau înțelegerea deplină a mesajului transmis și dădeau speranța că ”nu capitulează” toți în fața ”rinocerilor” care activează în viața reală.