”TREI SURORI” - TEATRUL DE COMEDIE / Sala ”Radu Beligan”

 A FOST ODATĂ ... ANTON PAVLOVICI ...

... CEHOV (1860 – 1904) s-a înscris prin opera sa în patrimoniul valorilor culturale universale prezentând OMUL cu bunele și relele sale. Spectacolul Teatrului de Comedie are specificarea ”traducere și adaptare Dragoș Huluba”, actor apreciat care acum, pune în scenă ca regizor piesa lui Cehov. Regizorul alege ”Trei surori” drept pretext pentru acțiunea unui scenariu apropiat de o telenoveă și omite consistența personajelor care sunt tratate schematic și pierd importața mesajului dorit de scriitor. Cehov în piesele sale construiește în detalii semnificative profilul pshihologic al fiecărui personaj raportat la diverse situații sociale. Regizorul Dragoș Huluba consideră că ”Personajele caută un sens în viață și, pentru că lumea nu le oferă unul, se refugiază ba în muncă, ba în iubiri neîmplinite, ba în alcool sau într-un viitor „luminos„. Și devin ridicoli fără să știe că sunt ridicoli. Și noi râdem în timp ce ei se lamentează, plâng și își declară dragoste. Și da, râdem de ei, nu cu ei!” - cum precizează în programul de sală. Rezultatul viziunii sale regizorale este că spectatorii nu râd și nu înțeleg agitația celor trei surori și fratelui Andrei care vor să plece la Moscova, cât și dezintegrarea unei familii și cauzele care o provoacă. Personajele lui Cehov nu sunt ridicole, sunt doar măcinate de contextul social și nu găsesc calea salvării și împlinirii dorințelor personale visate. Cehov le-a analizat profilul în urmă cu două secole, dar tipologia lor rămâne actuală și astăzi indiferent de conjunctura socială. Mai mult, în momentul actual, visul personajelor de împlinire la Moscova devine tragicomic, aspect nefructificat de regizor. 

Un decor excelent concepe Vladimir Turturică, servește acțiunea și tema ei mereu actuală, inconștiența Omului de a privi și judeca realitatea socială. Scena este încărcată de valize, bagaje moderne de călătorie de diferite dimensiuni. Se marchează astfel visul familiei provinciale de a ajunge să trăiască și activeze într-o altă lume ... Moscova. Manevrarea scenică abilă a valizelor făurește și atmosfera solicitată de situațiile derulării acțiunii cu trecerea timpului. Costumele lui Ovidiu Buta în croi modern sunt adaptate profilului fiecărui personaj. Decorul, ca și costumele demonstrează inspirație în modernizarea sugestivă a imaginii teatrale a piesei lui Cehov și serveșe ”adaptarea ” subiectului la zilele noastre. Bagajele familiei Prozorov, de ce nu, pot să fie pregătite astăzi și pentru ... Madrid, Roma sau Paris!

Dragoș Huluba aplică în rol de regizor și școala practicată la fostul teatru Passe – Partout D. P. Și integrează momente de mimă-dans pentru a departaja trecerea timpului între actele piesei. Sunt secvențe lipsite de sens, fie cu participarea personajului Anfisa (Violeta Huluba), fie a celor doi sublocotenenți - Fedotik (Andrei Calu) și Rode (Ruxandra Grecu). Actorii respectă regulile de mimă-teatru dans, dar rostul acestor personaje nu servește prin nimic tema centrală gândită de Cehov de a arăta omul cu bunele și relele sale. Viziunea regizorală se vrea o actualizare a piesei concepută în 1904. De pildă doctorul Cebutîkin (Alexandru Conovaru) ascultă buletinele de știri la un mic radio cu baterii, căpitanul Solionîi (Alin Florea) se joacă mereu cu o ... dronă. E drept, absentează telefoanele mobile și proiecțiile video în ”adaptare”.

În acest haos de efecte regizorale confuze, prezentarea riguroasă a personajelor este ignorată de regizor. Ele devin schițe de expresie lipsite de substanță în raport cu situațiile conflictuale și replică. Distribuția este alcătuită din actori de marcă, dar ei nu primesc îndrumarea regizorală pentru a construi în profunzime personajele, a trăi interior stările prin care trec, conflictele și relațiile cu cei din preajmă. Prin talentul personal, fiecare interpret reușește în unele momente să iasă din desenul simplist al personajului și să îi puncteze credibil caracterul, să intre ”în pielea personaului”, cum se spune. Marius Florea Vizante este fratele Andrei cel cu pretenții de intelectual, îndrăgostit de frivola Natașa (Anca Dumitra). În multe scene, actorul prezintă la nuanță, în profunzime tipologia celui care ignoră viața curentă pentru preocupările sale speciale. Anca Dumitra schițează linear portretul Natașei, o femeie egoistă.

 Cele trei surori sunt schmeatic tratate de conceptul regizoral. Smaranda Caragea desenează doar transformările Olgăi, cu trecerea anilor; sora cea mare este exuberantă la începu când o serbează pe Irina și tristă, amărâtă când ajunge directoarea școlii. Prin aceleași transformări de imagine generală trece și Irina în interpretarea Cătălinei Mihai; e veselă, copilăroasă de ziua ei, ca să devină cu trecerea timpului o ochelaristă indiferentă față de cei din jur, fără să reacționeze în final când soțul Tuzenbah (Lucian Ionescu) e ucis în duel. Mașa (Mirela Zeța) ar fi personaj central al surorii resemnate în fața unui mariaj nereușit cu Kulîghin (Angel Popescu) și caută dragostea adevărată în relația cu Verșinin, comanantul de baterie venit în gubernia lor (Liviu Pintileasa); Mirela Zeța prezintă portretul unei femei acrite de viața din familia sa, indiferentă la tot, mereu cu aceiași expresie pe chip. Regia propune o schimbare a Mașei doar într-o scenă erotică penibilă dintre ea și Verșinin. Profilul profesorului de liceu Kulîghin este caricatural conceput de regie în interpretarea lui Angel Popescu. Drept un individ cu pretenții false, exagerate de filosof, expuse mereu cu fața la public, indiferent față de relațiile cu familia Prozorov, apare Verșinin, iar Liviu Pintileasa execută docil indicațiile regiei, personajul fiind confuz tratat ca un impostor oarecare. Îndrăgostit de Irina, baronul Tuzenbah e tratat de Lucian Ionescu drept un visător care nu știe de fapt sensul invocării necesității omului de a muncii. Doi actori de marcă precum Liviu Pintileasa și Lucian Ionescu, ratează consistența personajelor atribuite din cauza regiei. Alexandru Conovaru transformă pe medicul militar Cebutîkin într-o persoană care surprinde mereu clipe de viață ascultând radioul și este afectat de dramatismul lor; actorul reușește în unele momente efectul unor trăiri credibile. Personajele par ca niște schelete tipologice și unele povestesc în monologuri momente din trecutul lor.

”Trei surori” devine un spectacol plictisitor ca o telenovelă lipsită de conflicte majore. Cehov este luat drept pretext pentru o acțiune banală în care se dorește a se arăta că iubirea este înșelătoare, munca, profesia derizorii și alcoolul profitabil pentru vise. Păcat de piesa lui Cehov și de întâlnirea unor actori de talent doar cu numele lui.

P.S. Reușite ale acestui spectacol rămân numai decorul lui Vladimir Turturică - modern, bogat în semnificații majore și un program de sală solid documentat cum rar se mai întâlnește azi la un spectacol.