„PUNK ROCK|„ - TEATRUL EXCELSIOR

 O TEMĂ IMPORTANTĂ PENTRU EDUCAȚIE, DISCUTABIL PREZENTATĂ

Acțiunea se petrece într-un liceu, cu adolescenți în uniformă, pe două planuri care se împletesc și prezintă manifestările comunicării între acești tineri aflați în preajma examenului de absolvire. Un plan dezvăluie căutările adolescenților ce sunt la pragul maturității, au dorința relațiilor de dragoste, dar și acțiuni violente, de bullying. Celălalt plan are în centru personajul principal și special, pe William care evolutiv suferă de o degradare psihică și ajunge la crimă. Dramaturgul britanic consacrat, Simon Stephens propune în 2009 acest subiect inspirat de realitatea engleză, dar nu și străin adolescenților de la noi care nu mai poartă însă, uniforma școlii. Alegerea repertorială este o premieră absolută la noi, dedicată publicului tânăr și nu numai lui. Dar ... „adaptarea” scenică pentru realitatea noastră, rămâne discutabilă sub multe aspecte.

„

Punk Rock”, titlul piesei, face trimitere la curentul din anii 70 -80 al celor doritori de libertate manifestat prin muzică, și sunt împotriva autorității și convențiilor sociale. Simon Stephens apelează la acest titlu, ilustrat și prin numeroase momente muzicale cu texte ce vor să arate căutările disperate ale adolescenților, prin acest curent apus și considerat de mulți subcultural, Piesa ignoră cauzele particulare în definirea personajelor profundă, provenite din mediul social - educație, familie, chiar școlarizare care îi determină la acțiuni de violență. Alege doar cazul lui William, un adolescent inteligent, dar suferind de probleme psihice.

Vlad Cristache, o personalitate regizorală, declară în foița program de sală - ”Unde e limita peste care nu poți să treci în încercarea de a fi cu adevărat liber și să evadezi din cușca normelor impuse de societate? Spectacolul este în egală măsură punk și anti-punk.” Răspuns însă, nu dă convingător la această întrebare esențială prin viziunea sa regizorală. 

Alege pentru scena de dimensiuni mici a Teatrului Excelsior decorul mult prea încărcat conceput de Andreea Tecla. Acest decor îngrădește derularea relațiilor dintre personaje și afectează chiar și consistența interpretării personajelor de către o tânără echipă de minunați actori. Manevrarea și transformările decorului vor a ilustra haosul din acel liceu și o face mereu prin efecte doritoare la trimiteri metaforice neconvingătoare. Spune o vorbă populară -”ce e prea mult strică” și decorul o face pe deplin. Podeaua e acoperită de un „covor” negru marcat cu semne în alb specifice studierii unor lecții din școală. La începerea reprezentației schelele decorulu sunt decorate în negru și devin o tablă de scris pentru adolescenți.

Pe parcursul acțiunii aceste cortine negre sunt rupte de la o scenă la alta și dezvăluie schele ce îngrădesc fie o bibliotecă plină de cărți sau WC-ul bărbaților. Pe rămășițe din ”cortinele” negre se va scrie stâlcit cu roșu și ”fuck”. În fundal, în centru sus este și locul toboșarului, iar pe lateralele scenei, în față, stau chitarele. Actorii le vor folosi pentru cântările live la microfon. Ei au beneficiat și de cățiva preparatori pentru acest examen greu de a cânta vocal la microfon. Unii din distribuție au la activ și prepararea pentru spectacolele unor musicaluri printre care și excelenta reprezentație cu ”Familia Addams”, realizate la acest teatru de experimentatul Rpăzvan Mazilu. Punerea în scenă a ”Punk Rock” are în spate o numeroasă echipă. Imaginea vizuală dată însă, de spectacol prin decor și lumini sufocă intențiile tematice substanțiale ale textului.

Tinerii actori din distribuție se confruntă cu interpretarea unor diverse profiluri tipologice și o fac ireproșabil. Sugerează convingător fiecare profil, se adaptează cerințelor de a cânta pentru demonstrarea furiei adolescenților față de sistemul social, dorința de o libertate căreia nu îi înțeleg însă sensurile. Dan Pughineanu este William cel care suferă de o traumă psihică. În prima apariție rostește rapid, sacadat replicile sugerând parcă afecțiunea adolescentului, un tânăr sensibil la emoții, inteligent care se îndrăgostește de nou venita în liceu, Lilly. Cu multă finețe la nuanțele expresiei, la stările prin care trece William și îl degradează mintal, îl împinge până la crimă, actorul construiește admirabil personajul. Ioana Niculae este Lilly, fata candidă, naivă, dornică să își demonstreze feminitatea în relația cu chipeșul Nicholas. Actrița definește remarcabil personajul în esența sa. Singuratic prin timiditate, Chadwick deține o minte sclipitoare, dar e supus agresivității bullying-ului și Alex Popa creionează abil profilul acestui tip de adolescent. Dramaturgul acordă personajului și un important monolog moralizator referitor la dezastrul lumii în care trăim pe care Alex Popa îl susține impresionant, lăsând nu doar asistența liceenilor cu respirația tăiată, dar și publicul. 

Matei Arvunescu este Bennett cel agresiv, sigur pe forța sa. Actorul cu dibăcie subliniază substanța acelui adolescent stăpân pe sine care ignoră prostește orice regulă comportamentală. De Nicholas sunt îndrăgostite toate fetele, dar el este nu numai băiatul chipeș, ci și adolescentul cu o sensibilitate aparte. Alex Călin dă viață personajului cu multă atenție la judecarea fiecărei replici în funcție de tensiunea situației. Cissy vrea iubirea unui coleg și rămne tolerantă în fața violențelor din jur. Ana Udroiu subliniază expresiv tipologia unei astfel de adolescente. Îndrăgostită de profesorul de engleză, Tanya privește cu interes coflictele din jur, dar nu se implică, iar Teo Dincă portretizează reușit profilul acestei tinere și ea naivă. Scena finală a testului la care e supus William după actul criminal, îl aduce în scenă pe Robert Radoveneanu care din puținele replici ce revin examinatorului contribuie bine la tensiunea emoțională a momentului dramatic. „ ... marea calitate a spectacolului este că pune în pagină calitățile celei mai bune trupe de actori tineri din București.” - mai declară regizorul Vlad Cristache în foița program de sală. Are perfectă dreptate. Calitățile lor puteau totuși, mult mai bine evidențiate dacă lipsea haosul vizual al reprezentației pe scena mică a teatrului care funcționează prin decor, cât și o mai atentă coordonare regizorală în ilustrarea scenică a fiecărei secvențe din această tragi – comedie. 

”Punk Rock” cu intervențiile acelui live band full electric este un experiment teatral care transmite degringolata adolescenților ajunși la pragul maturizării din Anglia, dar cu rezonanță confuză pentru realitatea de la noi. Vreme de aproximativ trei ceasuri fără pauză se transmite fără emoție o temă gravă ce afectează tânăra generație. 

”UN BASM URBAN” - TEATRUL METROPOLIS

 TINERI ACTORI ÎȘI AFIRMĂ VOCAȚIA!

Teatrul Metropilis de proiecte, singurul teatru de stat din Capitală cu acest statut, aflat sub o nouă direcție interimară, activ lansează concursul pentru progranul ”Start T”. Oferă tinerilor actori și regizori independenți un ”start” pentru afirmare în viața teatrală. Merită laudă, ca și alte teatre doritoare prin diverse concepte cu astfel de concursuri, să sprijine tinerii creatori. ”Producția” de absolvenți a numeroaselor universități de teatru este foarte mare și discutabilă ca demers, fiind strict necesar un asemenea ”start” din partea teatrelor finanțate de ... statul fără legi pentru cultură.

”Un basm urban” se poate defini ca un spectacol de autor, tânărul Norbert Boda fiind autorul textului și regizorul. El alege o temă socială gravă cu referință la adolescenții din orfelinate. Nu o tratează dramatic și o transpune cu sens într-un ”basm urban” în care cinci adolescenți orfani vor ieșirea la lumina vieții și se unesc în formația ”Omega 5”. În ritmul muzical modern de ”hip-hop”, ei își exprimă, stările, dorințele, frustările din acel orfelinat. Sunt tipologii diferite, caută dragoste, adopție sau pe părinții genetici. Au în orfelinat o directoarea superficială care îi ignoră și sunt marcați de intervenția amintirii ”fantomei” colegei decedate. Povestea lor se derulează prin prezența unui povestitor, că doar suntem într-un ”basm”, personaj însă, superficial definit în text de autorul și regizorul spectacolului. Textul e fragil construit pentru o astfel de temă socială, se salvează doar prin cosistența replicilor dedicate cântării în ritm de ”hip – hop”. Regizoral Norbert Boda reușește să trateze însă, scenic inventiv, atractiv emoțional tema aleasă, cu pricepere în îndrumarea unor tineri actori care evidențiaz calități deosebite.

Vizual spectacolul devine atractiv cu pretenția de musical al unui ”basm” contemporan. Scenografa Cora Oprea îngrădește povestea prin trei panouri, cel din fundal fiind manevrat uneori pentru a servi intențiile regizorale. Costumele sale sunt viu colorate ca într- o lume de poveste. Vedem un „basm” cu substrat trist pentru actualitatea socială. Viață îi dau actorii care indică visul tipologiilor atribuite. Ei sunt admirabili prin adaptarea la acest proiect. Servesc prin interpretarea cu nerv și forță, momentele de ”hip -hop” ( muzica RAW GeatGang), dansul (coregrafia Roxana Fânață). Sunt sarcini foarte grele pentru actori, dar ei reușesc performanțe în interpretare. 

VLAD PÂNZARU, TIBERIUS ZAVELEA, STELLA CORA, FRANCESCA FULOP și DAVID DRUGARU sunt trupa ”Omega 5”, iar lor li se alătură Teodora Stavaruchi, Ștefan Alexandru Iancu și Irina Sibef, în tipologiile de plan secund. Indiferent de hibele dramatice ale textului, toți realizează momente deosebite. Carisma specială, diferită a celor din trupa ”Omega 5”, este minunat speculată de fiecare pentru a da consistență esenței profilului atribuit. Echipa demonstrează bucuria de a fi prezentă în această reprezentație specială ca intenție și o face cu dăruire. Unii dintre ei, absolvenți de curând ai studiului, sunt în debut pe o scenă cunoscută.

Analizând prestația lor, toți demonstrează, față de alți colegi de generație, că dețin și calitatea rostirii cuvântului ireproșabil și când e supus muzical, că au știința relaționării consecvent cu partenerii. Numele lor se rețin de publicul care le răsplătește interpretarea cu aplauze meritate pe deplin, dar e necesar de a fi reținute și de regizori pentru viitoare proiecte. 

„A fost odată ca niciodată ... ” spune basmul clasic, de astă dată acel ”niciodată” e foarte actual în prezent, prin tema textului și mai ales prin descoperirea unor talente care pot asigura viitorul teatrului. Mergeți să vedeți acest spectacol al tinerei generații și nu veți fi deziluzionați!

P.S. Atrag atenția din nou, că în cazul unor astfel de proiecte dedicate tinerilor este strict necesar pentru a le spori popularitatea măcar o ”foiță program de sală”. Cei de la PR, absolvenți și ei ai universităților de artă, de ce nu sunt invitați să își popularizeze colegii de generație?!

”ABUZAREA PUBLICULUI” - TEATRUL NAȚIONAL ”I. L. CARAGIALA” / Sala Mică

UN REUȘIT DIALOGUL CU PUBLICUL AL TINEREI GENERAȚII

 Proiectul ”9G” (”Noua Generație”) aparținând Centrului de Creație Teatrală ”Ion Sava” din cadrul Naționalului bucureștean, propune din nou o premieră reușită. După ”Pacea eternă”, spectacol recomandat spectatorilor pe acest blog, apare ”Abuzarea publicului” la Sala Mică, dedicată tinerei generați independente de actori și regizori. Teatrul Național ”I. L. Caragiale” a produs la sfârșitul anului trecut mai multe premiere, realizate de regizori consacrați, dar și de cei mediocri. Marea lor majoritate ... „abuzează publicul” la Sala Mare, Sala Studio, Sala Pictură, Sala Atelier, Sala Media. În primele luni ale anului, ”abuzarea” continuă prin închirieria sălilor cu multe locuri pentru producții particulare , multe se pot numi ”șușe”. Până acum, singura Sala Mică a rămas la început de 2023, să ofere publicului premiere atractive datorate tinerei generații.

Cu ironie prin titlu și text, ”Abuzarea publicului” propune un ”dialog” cu spectatorii despre regulile, convențiile teatrale pentru realizarea unui spectacol. Publicul care crede că ar cunoaște aceste reguli, este luat partener de dialog de către patru actori. Piesa are drept autor pe Peter Handke care lansează în 1966 prin ea, în dramaturgie, curentul ”piesei vorbite”. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2019, Peter Handke declara în 1970 într-un interviu de la începutul carierei sale, că în ”Abuzarea publicului” ... ”paradoxal, rezultatul a fost să fac ceva pentru scenă împotriva scenei, folosind teatrul pentru a protesta împotriva teatrului momentului. Mă refer la teatru ca fenomen istoric, așa cum este el până în ziua de azi”. Declarația de atunci se potrivește și pentru stilul experimentelor teatrale actuale, dar și pentru calitatea publicului din zilele noastre. Cu dibăcie tradusă de Victor Scoradeț, această piesă originală ca scriere, are titlul de la lansare ”Insultarea publicului”. 

Textul nu are conflict și personaje de interpretat. Pe o scenă goală, fără decor, patru actori vorbesc cu publicul despre profesia lor. Tânăra regizoare EDDA COZA abordează cu inventivitate ilustrarea textului prin coordonarea scenică a actorilor pentru a susține relația cu cei aflați în sală. Astfel, clasica regulă a ”unității de timp, loc și spațiu” a teatrului de acțiune, e discutată cu publicul în amănunte semnificative prin actorii care o explică spectatorilor cu fină ironie și umor, având în spate un concept regizoral solid construit. Jocul de lumini poartă singurul efect regizoral, cu măsură. ”Insultarea” publicului sau ”abuzarea” sa apare în scena finală, cu multă discreție compusă prin traducerea textului și remarcabila regie, când actorii analizează și diversitatea socială a spectatorilor provenită din răul lumii care afectează mersul ei spre progres. Tema textului cu substratul ei, devin astfel foarte actuale pentru tendințele mișcării teatrale care ignoră necesitatea de a servi educațional, cultural, diversitatea socială a publicului.

Irina Ștefan, Dan Coza, Vlad Brumaru și Carol Ionescu

Tinerii actori IRINA ȘTEFAN, CAROL IONESCU , alături de Vlad Brumaru și Dan Coza, susțin excelent ”examenul” confruntării cu roluri fără personaje, dor provocatoare la dialog personal cu cei din fața lor. ”Forța magică a teatrului” dorită de regizoarea Edda Coza, prinde viață cuceritor prin interpretarea acestor tineri actori. Vlad Brumaru a fost distribuit și în ”Pacea eternă” și e din nou, remarcabil. Această tânără echipă evidențiază prin interpretare într-un spectacol special, viitoarea capacitatea de abordare a unor personaje de anvergură din dramaturgie.

”Abuzarea publicului” prin titlu nu va îndepărta spectatorii pentru că are consistență emoțională atractivă și umor de calitate, cum din păcate nu prea mai au alte spectacole cu nume consacrate în distribuție. Este o reușită a tinerei generații și nu un experiment teatral derizoriu.

,MASS” - UNTEATRU

 RESPIRAȚIE TĂIATĂ ȘI LACRIMI ÎN OCHI ...

... așa rămâne publicul la finalul spectacolului. Îți vine să nu aplauzi, ci să te duci să îmbrățișezi personajele, două cupuri de părinți, afectate de dispariția copiilor adolescenți într-un măcel dintr-o școală americană. Actorii OFELIA POPII, RICHARD BOVNOCZKI și MIHAELA TROFIMOV, MARIUS TURDEANU intră cu tot sufletul în personajele atribuite. Sunt senzaționali, ca adevărați mari actori. Regizorii ANDREI și ANDREEA GROSU, le evidențiază pe deplin harul într-un spectacol de teatru intimist.

”Mass” este și un film actual, iar scenariul și piesa sunt datorate actorului american Fran Kranz. După un cumplit act de măcel produs într-un liceu de copilul unuia dintre cupluri, care a dus și la moartea fiului celuilalt cuplu de părinți, aceștia se așează față în față. Ei sunt răvășiți de amintirea copiilor dispăruți.

 Linda și soțul încearcă iertare pentru fapta criminală produsă de fiul lor adolescent care s-a sinucis după măcelul produs, de la părinții celuilat adolescent căzut victimă. Textul este o analiză psihologică desăvârșită asupra efectului rezultat după tragedia din acel liceu. Tema majoră de rezonanță oriunde în lume, este cum și de ce se poate ajunge la un astfel de gest ucigaș. Relația părinte – copil devine substratul analizei psihologice a autorului și provoacă judecarea cauzei care duce la violență și chiar, crimă din partea unui adolescent aflat în formare pentru a cunoaște viața. Nimic nu este ostentativ în acest text bine scris, se derulează doar nefericirea celor ce rămân răvășiți de fapta comisă și nu îi află cauza.

OFELIA POPII și MIHAELA TROFIMOV

Andrei și Andreea Grosu, un tandem regizoral realizator a multe spectacole excelente, compun cu măestrie prezentarea acestui text de analiză psihologică, fără apel la artificii teatrale, având la baza exprimării, doar actorii. Ei dau viață personajelor și transmit copleșitor emoție dezbaterii despre vină, adevăr și realitate. Așezat de o parte și alta a spațiului de joc, publicul va urmării confruntarea dintre cele două cupluri de părinți, la câțiva pași de intrepreți. Decorul se rezumă la o masă ovală și patru scaune, dar prinde amplitudine și prin plafonul ce sugerează parcă un lăcaș de cult. Scenograful Vladimir Turturică oferă din nou un exemplu creator în a compune un cadru de atmosferă în raport cu solicitarea textului. Bine tradus de autorii spectacolului textul nu beneficiază și de traducerea titlului ”Mass” pentru că și în limba română deține mai multe fațete – mulțime, mesă religioasă sau împrăștiere în masă. Titlul marchează de fapt, substratul tematic al piesei.

Măestria regiei se manifestă prin îndrumarea interpreților, nuanțând subtil fiecare relație în funcție de starea prin care trec personajele. Trei din cei patru actori, beneficiază și de scurte monologuri referitoare la copilăria celor dispăruți, bine orchestrate regizoral

RICHARD BOVNOCZKI și
OFELIA POPII

Ofelia Popii și Richard Bovnoczki se transpun în cuplul părinților adolescentului care a întreprins fapta oribilă din liceu. Actrița trăiește cu tensiune interioară fiecare clipă a dialogului, de la destăinuirile mamei distruse de fapta fiului, cel cu preferință pentru calculator și jocurile difuzate online, până la dorința de a fi iertată de către ceilalți părinți sau de la explicarea calităților fiului până la lipsa de motivare a actului său tragic. Rămâne de judecat de către public dacă nu și acea preferință pentru ca cu jocurile sale, nu au afectat comportamentul adolescentului. Ofelia Popii săvârșește ceea ce se poate numi o adevărată creație în personajul Linda, mama distrusă de actul copilului. Delicat sugerează actrița că acel act este posibil să fi distrus și relația dintre cei doi părinți. În soțul Lindei, Richard Bovnoczki realizează și el o creație prin desvăluirea sufletului unui tată distrus, revoltat, disperat de cele petrecute la liceu cărora nu le poate găsi o explicație. Din nou, Richard Bovnoczki demonstrează că deține un har aparte și poate dezvolta impresionant o gamă largă de partituri.

MIHAELA TROFIMOV și MARIUS TURDEANU

Excelentă este evoluția Mihaelei Trofimov, partenera de cuplu cu Marius Turdeanu, părinții copilului victimă. Cu sensibilitate actrița arată chipul unei mame răvășite care nu ar putea ierta celuilalt cuplu, fapta adolescentului. Destăinuirile Lindei îi dă însă, sentimentul de iertare la final, în fața micului ghiveci cu flori albe adus de aceasta, accent cu substrat regizoral metaforic, bine ilustrat teatral. Mihaela Trofimov în orice personaj apare este admirabilă și adeseori de nerecunoscut. Indiferent de amplitudinea de repici mai reduse în partitură, Marius Turdeanu susține și prin tăceri, profilul tatălui revoltat chiar și pe societatea în care sunt posibile astfel de acte tragice și că nu poate ierta celălalt cuplu de părinți. Construiește cu migală profilul tatălui, remarcabil prin nuanța expresiei și relaționarea cu partenerii.

Distribuția arată actori care gânesc profund fiecare situație și cuvântul rostit, realizând performanțe în interpretarea unor personaje cu destinul marcat dramatic.

Acest spectacol intră în sfera rară a celor care cu mijloace teatrale reduse, prezintă prin actori momente de viață ce nu se poate uita ușor. Dacă ” Băieții de zinc” de la Teatrul ”Bulandra” lasă publicul cu respirația tăiată, prezentând ce înseamnă războiul pentru familii, ”Mass” îl amuțește, lansând întrebarea cum se poate dezvolta un copil care cade în mrejele calculatorului. ”Mass” este un spectacol care se poate integra în rândul evenimentelor teatrale prin selecția repertorială și interpretare, strict necesare momentelor de astăzi.

P.S. Spectacolul este o coproducție – Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu și UNTEATRU din Capitală, vârf de lance, alături de Teatrul Act pentru teatrul independent. Iată că este posibilă o astfel de colaborare între o instituție de stat și un teatru independent, cu un rezultat strălucit!

”MENAJERIA DE STICLĂ” - TEATRUL MIC / Sala Studio

 UN SPECTACOL EMOȚIONANT

Ocazia de a urmării acest spectacol după mult timp de la premieră, susține afirmația, că actorii rămân piloni de bază al oricărui concept regizoral. ”Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, o piesă cunoscută, cu partituri complexe, este un exemplu pentru montarea teatrală la micuța sală atribuită Teatrului Mic pe strada Gabroveni. Cu trecerea timpului, un spectacol se poate și degrada, dacă viziunea regizorală nu își spune cuvântul prin exploatarea distribuției care o ține în viață multă vreme.

Reamintim că Tennessee Williams a scris piesa în 1944, cu tentă autobiografică, având drept temă centrală familia ce se poate dezintegra, când tatăl își părăsește soția și cei doi copii. Temă actuală și astăzi. Dramaturgul efectuează o profundă analiză psihologică asupra acestui fenomen dramatic și atribuie un accent în plus. Fiica Laura suferă și de o ifirmitate, un handicap locomotoriu. Actrița Liliana Pană și regizorul Gelu Colceag sunt coordonatori ai acestul proiect pe care îl prezintă publicului ocupant a aproximativ 60 de locuri într-o sală mică , ofertantă pentru teatru intimist. Astfel, introspecția psihologică dorită de dramaturg prinde viață și captează publicul prin interpretarea personajelor ireproșabilă de către actori. Spectacolul merge pe drumul teatrului realist prin amănunte semnificative pentru conflictul din familia părăsită de tată, în care intervin și unele detalii cu sens metaforic.

Fiul Tom vrea să părăsească familia și își argumentează intenția ca povestitor care invocă existența ei, cu vise spre viitor pornite din trecut. Și în acest rol, tânărul actor Alexandru Voicu dovedește calități deosebite. Gândește și descifrează substratul fiecărei replici, stările conflictuale din familie, trăiește la amănunt caracterizarea personajului. Dificultățile personajului Laura, marcat psihic de infirmitate,

Silvana Mihai, le ilustreaz discret, cu sensibilitate interioară. Cu delicatețe punctează prin expresie fiecare moment de tensiune din familie. Silvana Mihai sporește excelenta interpretarea acestui rol greu și prin relaționarea cu cei din preajmă și când e lipsită de replică, este tăcută când participă la conflict și acțiune. În mama Amanda, femeia tributară trecutului mereu pomenit, Liliana Pană realizează constructul esenței personajului. E drept, puțin exagerată este imaginea sa în situația primirii invitatului Jim drept pretendent la o căsnicie cu Laura. Actrița însă, susține admirabil relațiile Amandei cuTom și Laura, compune stările interioare ale nefericirii personale cu cele ale autorității mamei care le dorește un viitor stabil copiilor. Senzațional este Tudor Istodor în Jim, colegul de școală cândva al Laurei de care aceasta era îndrgostită. Scena cheie pentru tematica piesei și a spectacolui, rămâne discuția particulară purtată de Jim cu Laura. Cu finețe punctează Tudor Istodor relațiile dintre cei doi, substratul lor. Modul în care actorii se transpun în personajele atribuite și definesc, analizând psihologia profilului uman al fiecăruia, este cuceritor, transmite emoție publicului, dar și trimitere spre viața de familie de astăzi cu dramatismul ei.

Decorul Ioanei Colceag, construit în trepte pentru a da funcționalitate diverselor spații de joc, este însă, afectat de fundalul decorat cu sens metaforic de multe frânghi care îngrădesc portretul tatălui plecat din familie. Costumele scenografei servesc profilul personajelor.

”Menajeria de sticlă” rămâne un moment teatral remarcabil pentru peisajul general încărcat de oferte repertoriale și viziuni regizorale derizorii, construind un spectacol cu respect pentru miezul tematic al piesei care degajă emoție și apreciere prin interpretarea unor actori minunați.

P.S. Teatrul Mic de câțiva ani buni, se află în situația în care sălile sale de spectacol au ... dispărut. Spațiul sălii mari din strada Constantin Mille a primit bulina roșie de avertizare că se prăbușește la un cutremur și spectacolele au loc pe ... scena devenită și sala Atelier pentru public. Teatrul Foarte Mic din bulevardul Carol a primit și el bulină roșie și a fost închis. Autoritățile au binevoit până la urmă, să acorde Teatrului Mic, o sală foarte mică pe strada Gabroveni din Centrul vechi, unde se joacă și ”Menajeria de sticlă”. În urmă cu câteva luni, directorul teatrului Gelu Colceag și-a dat demisia. Teatrul are acum un manager interimar, pe Ștefan Lungu, ca multe teatre din Capitală. Coordonator al secției Programe și proiecte artistice este Anda Petrache. Promovarea premierelor rămâne însă, în ... ”ceață”. Sperăm că se va risipi totuși această ”ceață” ... cândva.

În ”ceață” a fost și premiera de anul trecut de la sala Atelier - ”Locotenentul din Inishmore”. Am urmărit abia acum această comedie neagră, în regia apreciatului Vlad Massaci pe care o voi comenta la timpul potrivit.

”AGNES, ALEASA LUI DUMNEZEU” - TEATRUL ”NOTTARA” / Sala ”George Constantin”

IMORESIONANTĂ REALIZARE TEATRALĂ

Lansată judecății publicului în 1978, piesa dramaturgului american John Pielmeier, obține premii și cucerește spectatori pe mai multe meridiane. Este scrisă la limita unui thriller prin analiza psihologică desăvârșită a trei caractere. Tânăra Agnes ajunsă într-o mânăstire, stareța Miriam și psihiatru, Martha, se confruntă cu un caz de crimă. În chilia lui Agnes a fost găsit cadavrul bebelușului născut de tânăra călugăriță. Este o situație extremă, specială pentru lăcașul de cult dedicat femeilor. Ca într-o țesătură fină, dramaturgul împletește mai multe teme, pornite din realitatea existențială trecută și prezentă a celor trei femei și credința în divinitate. În trepte, de la o scenă la alta, mărturiile celor trei femei, convingerile personale, arată că ascund sau nu, adevăruri multiple. Publicul e prins în plasa judecării, ca într-un thriller, cine, din ce cauză și de ce ajunge la crimă.

Regizoarea Sânziana Stoican și echipa sa, construiesc teatral impresionant un spectacol încărcat de suspans, ritmat ca tensiune emoțională. Regizoarea scoate vălul ce ascunde interiorul fiecărui personaj confruntat cândva cu situații dramatice. Evident o face prin îndrumarea și interpretarea unor actrițe de înaltă clasă. Viziunea regizorală provoacă publicul la judecarea situației când apar mărturii referitoare la trecutul acestor trei femei. Sunt scene când interpretele, în special Martha, interacționează cu spectatorii pentru a îi provoca să judece unde se află adevărul acțiunii conflictuale.

Spectacolul are pe cele patru laturi ale spațiului de joc, publicul judecător. În sfâțrșit, sala ”George Constantin” transformă obișnuitul aspect ”clasic” și îi sunt folosite capacitățile tehnice. Scenograful Valentin Vârlan compune pentru spațiul de joc central, un decor aparent simplu – chilia lui Agnes cu un pat, un scăunel și o cruce, totul în alb. În jurul acestei chilii se frământă Martha și Stareța care poartă uniforma specifică unui călugărițe, în negru. Atmosfera reprezentației dată vizual pe linia alb – negreu de scenograf, marchează admirabil substratul căutării adevărului referitor la crima comisă. 

CRISTINA JUNCU – Agnes, LUMINIȚA ERGA – Martha și VICTORIA COCIAȘ – Stareța Miriam, se confruntă cu partituri complicate și reușesc performanța de a pune în evidență amplitudinea stării fiecărui caracter. În altă reprezentație, se indică în programul de sală, că Isabela Neamțu va fi Martha și Crenguța Hariton va fi Stareța. Cele trei femei dețin o dublă față, cea prezentă în investigarea crimei de la mânăstire, dar și a trecutului fiecăreia, trăit cu momente existențiale dramatice, marcante pentru comportamentul actual.

Agnes se dezvăluie treptat că este victima unei copilării sumbre, fiind crescută izolat ca într-o celulă de o mamă prostituată, fără să cunoască tumultul și adevărul traiului. La 16 ani ajunge la mânăstire sub protecția Stareței care se dezvăluie a avea o strânsă legătură de rudenie cu mama lui Agnes. Dramaturgul atribuie personajului un număr mai restrâns de replici și dificultatea interpretării sporește. Cristina Juncu reușește strălucit să prezinte profilul acestei fete fragile prin naivitatea cultivată în copilărie de mamă care o considera o ființă urâtă cu defecte ca înfățișare. Actrița trăiește intensiv stările în care Agnes a ajuns prin refugiul la mânăstire și credința în Dumnezeul salvator. Pune pe tavă publicului sufletul lui Agnes, victimă a unui trecut pe care nu îl poate uita interior și îl dezvălui cu greu spre final. Absența replicii, Agnes o suplinește cu mici cântări ce amintesc de cele bisericești și actrița le dă sens emoțional în interpretarea live. Cristina Juncu cucerețte publicul prin expresiile chipului, privirii acestui suflet chinuit. Interpretarea personajului lasă deschis răspunsul la întrebarea dacă Agnes e vinovată de crimă sau e bolnavă psihic ori e victimă a vieții trăite. 

Martha, în calitate de psihiatru, încearcă să găsească un răspuns la întrebare și devine un anchetator al cazului. Dar și Martha se dezvăluie pe parcursul reprezentației că deține un trecut dramatic care nu este străin manifestării în prezent. Luminița Erga compune minunat prin detalii semnificative ca sens și substrat, caracterul acestei femei frumoase exterior acum ca ținută, renegat în trecut, dornică să o ajute pe Agnes și să descopere adevărul. Luminița Erga devine motor al acțiunii și o face cu măestrie în definirea personajului și prin susținerea relațiilor cu partenerele și publicul. Stareța Miriam este rolul ce îi revine Victoriei Cociaș și îl interpretează ca o mare actriță dotată cu talentul și inteligența de a citi subtextul cuvântului și al situațiilor conflictuale. Și Miriam e de fapt o victimă a trecutului unei căsnicii, dezvăluit cu greu în acțiune, refugiată la mânăstire pentru credința că Dumnezeu îi poate aduce liniște spirituală. Victoria Cociaș uimește privitorul prin modul în are personajul subtil își dezvăluie, de la o secvență la alta, frămntările ce îi macină și i-au măcinat existența lui Miriam. Cele trei actrițe demonstrează că sunt valori ale mișcării teatrale.

”Agnes, aleasa lui Dumnezeu” este spectacolul de la care oricine va pleca încărcat de emoția judecării realității, indiferent de cauza confictului. Poți să crezi sau nu în forța divină , dar trebuie să privești atent și viața din jur bulversată de efectele ce o pot duce la situații limită. Educația morală, funcțională și în Biblie, devine temă majoră a acestui spectacol eveniment cultural prezentat de o echipă de artiști creatori de valoare – actrițe, regizor și scenograf.

 

,,PACEA ETERNĂ`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE``/ Sala Mică

 LA MULȚI ANI CU BUNĂ INSPIRAȚIE TUTUROR CREATORILOR ÎN DOMENIUL CULTURAL, EDUCAȚIONAL!

TINERE TALENTE TREC PRAGUL REUȘITEI ÎN DEBUT

În 2014, Teatrul Național din Capitală prin Centrul de Creație Teatrală ``Ion Sava``, lansează proiectul ``9G`` (``Noua Generație``). Proiectul e dedicat absolvenților, tinerilor artiști independenți – actori și regizori, ca primă treaptă de afirmare. Sala Mică le va sta la dispoziție în cele opt ediții de la lansarea acestui proiect. Unele spectacole reușite au fost integrate în repertoriul curent al teatrului gazdă, iar actori și regizori au devenit cu timpul nume apreciate în mișcarea teatrală. Premiera cu ``Pace eternă`` din actuala ediție ``9G``, lansează din nou, tinere talente pe drumul consacrării meritate.

Piesa originală aleasă de tânăra echipă, aparține lui Juan Mayorga, personalitate activă în viața teatrală spaniolă, premiată pentru meritele sale culturale. Textul este special ca structură, poate fi considerat o parabolă cu scopul judecării conștiinței individuale și deține accente filosofice inspirate din eseul politic ``Pacea eternă`` datorat lui Immanuel Kant. Aceste precizări nu trebuie să înstrăineze spectatorii de vizionarea spectacolului pentru că acțiunea este simplă și captivantă. 

Trei personaje, metaforic fiind ``câini`` se află în concurs pentru a obține un loc într-o echipă de luptă antiteroristă. Cei trei vor arăta cum individual în orcine pot funcționa și instincte animalice bune, dar și rele. Odin (VLAD BRUMARU), John-John (JAWAD SHAHBAZIMOGHADAM) și Immanuel (DENIS IMBRESCU), sunt supuși la o serie de teste fizice, dar și psihologice de Casius (Cătălin Coșarcă) și Omul (Adrian Ionescu). Cele trei personaje centrale (om-câine aparent) prin testele la care sunt supuse, și orcine poate fi supus astăzi în viața curentă, creionează un profil biografic semnificativ pentru diverse tipologii umane. Ele prezintă dorința de judecare a existenței individuale, apelează la manifestări violente, dar și la credința în reguli morale și în Dumnezeu. 

Acest text – parabolă deține o dificultate pentru a fi ilustrat teatral convingător emoțional ca oglindă a existenței umane cu manifestările sale actuale.Tânărul regizor columbian ALEJANDRO DURAN, absolvent al studiului la UNATC, reușește să pună în pagină teatrală acest text dificil, cu o distribuție de actori admirabili și într-o scenografie reușită aparținând Deliei Ghizdăveț. Concursul între cei trei oameni – câini pentru a ajunge luptători antitero, se petrece într-o ”celulă” cu trei cuști drept spațiu de refugiu personal. La marginea scenei sunt plasate ecrane pe care se proiectează discret imagini din acțiune, până la momentele cheie ale confruntărilor dintre cei trei și la probele esențiale din test, când chipul actorilor, în prim plan, sporește prin expresie starea interioară a fiecăruia. Proiecțiile în acest spectacol au un rost semnificativ pentru tema textului. Costumele uniformă completează admosera scenografiei bogată în sensuri și inteligent gândită pentru a servi subiectul reprezentației. 

Cu mână forte regizorul Alejandro Duran exploatează oferta scenografică și conduce interpreții spre evidențierea subtextului deținut de replici și definirea complexității fiecărei tipologi. Efortul celor trei actori distribuiți în personajele centrale se amplifică și prin solicitarea la lupte fizice, rezultate și din gânduri interioare. Tânărul actor Jawad Shahbazimoghadam, vorbind o limbă română perfect, concepe la nuanță, tipologia luptătorului John – John, disperat să fie învingător al concursului, dar sugerând și lipsa perceperii personale a menirii omului în conflictele societății și în viața normală. Actorul dă viață personajului cu strălucire. Sensibilul filosof și judecător al vieții, Immanuel este definit admirabil de Denis Imbrescu, atent în a releva sensurile duble ale replicii. Vlad Brumaru creionează reușit tipologia lui Odin, cel care se vrea neutru în manifestările conflictuale. Ireproșabil definesc Cătălin Coșarcă pe Casius și Adrian Ionescu personajul Omul, în roluri de animatori ai acțiunii, conducători ai testului la care sunt supuși cei trei. 

”Pacea eternă” poate fi considerat un eveniment de cunoaștere și descoperirea de tinere talente a reprezentanților tinerei generații care pot asigura viitorul mișcării teatrale. Spectacolul nu este un experiment cu pretenții de inovație teatrală pe un text original conceput, ci o profundă demonstrație tematică despre OM cu bunele și relele sale, aflat fiind în realitatea conflictuală din zilele noastre. Doresc succes și ”baftă” celor din această echipă care susțin un examen reușit acum, în fața Marelui Public! Actorii pot fi distribuiți în tot felul de seriale, dar pe scenă, în fața publicului, își dezvăluire ”în direct” calități deosebite, dacă mai au și șansa întâlniri cu un regizor înzestrat, cum a dovedit a fi tânărul Alejandro Duran.

P.S. La UNATC funcționează o serie de secții printre care și fosta ”teatrologie”. Studenții sunt cooptați să sprijine și informarea la festivaluri naționale. De ce oare ei nu participă și în cazul spectacolelor din cadrul ”9G” (”Noua Generație”) să prezinte pe o fițuică pe realizatorii unui proiect, colegii lor de vârstă ?