TURNUL BABEL CU … VALORI CULTURALE

Spectacolul
lui Răzvan Mazilu – regie, coregrafie, costume și coloana sonoră -, un apreciat
creator care a consolidat la noi calea “teatrului – dans”, de astă dată,
deziluzionează. Dansul devine doar un palid argument pentru definirea
personalității Isadorei (Maia Morgenstern), fiind suplinit prin prezența
Spiritului acesteia și un personaj secundar, Christine, roluri interpretate de
dansatoarea Monica Petrică. Sârguincios, aceasta încearcă să sugereze, să
atenționeze asupra frământărilor interioare ale Isadorei și participă mereu la
acțiune în plan secund însă, ca în final să ofere un dans admirabil. Din nou,
Monica Petrică își demonstrează harul exprimării prin expresie corporală.
Spectacolul
tratează superficial tumultoasa existență a personalității artistei Isadora
Duncan, devenită doar, o femeie îndrăgostită de un tânăr alcoolic, întâmplător
numit Esenin. Derularea acțiunii pare o încercare de refugiu într-un … Turn
Babel contemporan, fiind un talmeș - balmeș plictisitor. Se ignoră regula elementară
a convenției teatrale – rolul major al replicii, și majoritatea personajelor
rostesc cuvântul în limba originii lor. De pildă, Esenin (Mihai Smarandache)
vorbește numai în limba rusă, servitoarea Jeanne (Jeanine Stavarache) numai în
franceză, o dansatoare în suedeză, etc. Isadora Duncan apelează adeseori la
limba originii sale, engleza, Luciano Zavani (Mircea Constantinescu) folosește
italiana, pianistul Alexandros Eliopolos (Vlad Logigan) e dominat de un accent
polonez. Babilonia lingvistică aplicată fără rost de regie, te poate duce cu
gândul la Turnul Babel. Numai că acel cunoscut Turn Babel din “Geneză” reunea
dorința oamenilor de ajunge la cer
pentru a se apropia de Dumnezeu, indiferent de limba vorbită și credință, iar
construcția sa eșua. Apelând la o astfel de posibilă metaforă a spectacolului,
regizorul nu reușește să sugereze sensul major al scrierii – ambiția
creatorului de a își îndeplini idealul, dar și înfrângerile sale prin
situațiile contextuale ale societății în care trăiește. Destinul nefericit al
Isadorei Duncan, marcat de iubiri pasionale, de dragostea pentru tânărul
Esenin, de moartea celor doi copii, de credința în dans, prin “traducerea” scenică oferită de
regizorul Răzvan Mazilu pare subiectul unei telenovele ciudate. Personajele
sunt schematic conturate, uneori chiar caricatural, ca în cazul lui Luciano
Zavani, relațiile dintre ele sunt artificial îndrumate de regizor. Printr-o
astfel de tratare teatrală comico-tragică, regia anulează rostul cultural al
evocării relației Isadorei cu Esenin, personalități de referință prin creațiile
lăsate patrimoniului valorilor culturale. Desigur, spectatorii atrași de
iubirea pasională a unui cuplu căzut în patima alcoolului, povestită scenic ca
într-o telenovelă, aplaudă efortul actorilor, dar nu li se transmite nimic
consistent ca mesaj despre valoarea personajelor centrale. Mulți tineri
spectatori habar nu au cine au fost Isadora Duncan și Serghei Esenin, și nici
nu vor fi informați prin acest spectacol.

Întâlnim
în spectacol și o bătaie cu frișcă inspirată parcă dintr-un film cu Stan și
Bran, și alte momente strident concepute. Păcat de intențiile culturale ale
textului și efortul actorilor !
P.S.
“Gaițele”, spectacolul Teatrului Odeon, în regia ingenioasă a lui Alexandru
Dabija, după peste 150 de reprezentații a înregistrat zece ani de la premieră,
fondurile fiind donate salvării vieții actorului Șerban Ionescu, aflat în grea
suferință. Un gest umanitar de excepție, cu un spectacol de marcă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu