miercuri, 15 mai 2013

GALA PREMIILOR UNITER (Ediția XXI) – TEATRUL NAȚIONAL “ VASILE ALECSANDRI “ din IAȘI (gazdă)


BUCURIE, DAR ȘI … MULTE NEDUMERIRI

BUCURIE pentru că într-o vreme în care cultura este Cenușăreasa autorităților, Gala rezistă, a ajuns la ediția XXI și a cooptat sponsori pentru a răsplăti pe slujitorii de marcă ai teatrului. BUCURIE, că pentru o seară până după miezul nopții, teatrul a ajuns “vedetă”, a beneficiat de prețuirea meritată din partea postului public, TvR, atenționând că este un important segment al culturii. Urmărind la televizor Gala, o BUCURIE rămân și imaginile cu de curând renovata, vârstnica sală a Teatrului Național “Vasile Alecsandri” din Iași, o bijuterie a arhitecturii, o clădire de patrimoniu. A fost inaugurat în 1896, construit în doi ani (!!) după proiectul arhitecților vienezi, Feller și Helmer, autori a peste douăzeci de teatre din Europa. BUCURIE că această Gală, micul Oscar mioritic, a devenit o tradiție și președintele UNITER, Ion Caramitru o prezintă cu eleganță de peste două decenii.
Gala a pornit a fi prezentată anual în săli de teatru importante din Capitală, ca sărbătoare anuală a valorilor teatrului nostru, a ajuns pentru o ediție la Sibiu, apoi s-a refugiat în studiourile TvR din cauza crizei, și ediția XXI a poposit la Naționalul din Iași. Firesc ar fi să își continue drumul în viitor și la teatrele naționale din Cluj sau Timișoara. Mai amintim că anual, Gala răsplătește efortul creator al slujitorilor scenei pe două coordonate: cea dedicată spectacolelor dintr-un an calendaristic și cea de a doua, a distincțiilor Senatului UNITER prin premii de excelență pentru întreaga activitate a creatorilor. După douăzeci și unu de ediții, Gala nu a reușit să își consolideze însă, statutul de funcționare ca instituție de sine stătătoare, să își “renoveze” regulile de jurizare. Evident că orice premiu artistic are în acordare și o doză de subiectivism, firesc provocator de nemulțumiri și NEDUMERIRI. Minimalizarea acestui subiectivism nu se poate face decât prin regului stricte de jurizare. Dintr-o viață teatrală bogată, doar trei persoane nu pot selecta cele mai reprezentative nume pentru a fi premiate. Teatrul are o breaslă numeroasă – actori, regizori, scenografi, critici sau “analiști”, istorici ai fenomenului, reuniți în UNITER. Doar trei critici, selecționerii nominalizărilor dintr-o Gală, nu pot convinge prin propunerile dânșilor. Atunci apar pe drept acuzele de subiectivism, superficialitate și chiar de lipsă de profesionalism.
Cea de a XXI-a ediție a Galei a acordat douăzeci și două de premii, dintre care zece pentru realizări din anul teatral 2012, celelalte fiind atribuite se Senat. Juriul selecției a fost alcătuit din Maria Zărnescu, Mircea Morariu și Ion Parhon, critici de teatru. (În ediția trecută întâlnim pe Ion Parhon, Ion Cocora și Monica Andronescu.) După selecție intervine juriul final cu o mai amplă prezență pentru  breaslă , dar care nu are de ales decât din cele trei nominalizări pe compartimente, efectuate de cei trei selecționeri. Sanda Manu (regizor și profesor), Viorica Petrovici (scenograf), Adi Carauleanu (actor) și Ludmila Pantajoglu, Florica Ichim (critici de teatru) au alcătuit juriul final. (În ediția trecută, componența reunea pe criticii Ludmila Pantajoglu, Mircea Murariu, Jean Cazaban, scenograful Puiu Antemir și pe actrița Rodica Negrea). Sistemul închistat de jurizare, mai uită și că în  mișcarea teatrală a început să se impună teatrul independent, că tinerii își caută refugiu în această zonă, nu numai în teatrele instituționalizate unde cu greu ajung. Anual, astăzi, universitățile cu pretenții artistice produc 300 de actori (!!), care cu dificultate se implică și în proiecte independente. Premii în Gală rar se descoperă a fi pentru independenți !
Logic analizând selecția și premiile acordate la actuala ediție apar o serie de NEDUMERIRI. Oferim doar câteva exemple. Cum un spectacol (“Călătoriile lui Gulliver”)  obține marele premiu cu doar două nominalizări pentru regie și scenografie nevalidate însă, de juriul final și fără nici o nominalizare pentru actori ?! Spectacolul este un experiment, “un exercițiu” cum îl definește cu sinceritate, chiar regizorul său Silviu Purcărete. Cum un alt spectacol, “Hedda Gabler” obține trei premii pentru interpretare, absenți fiind de pe lista nominalizărilor regizorul Andrei Șerban și scenografa Carmencita Brojboiu ?! În orice demers de premiere internațional, întâlnești în cazul distincției filmului sau reprezentației teatrale, marele premiu completat, fie cu premii pentru actori sau scenograf ori regizor,  pentru fireasca lor contribuție la proiectul artistic realizat în echipă. O altă NEDUMERIRE. George Costin obține pe merit premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru Maiorul din “Familia Tot” în regia lui Victor Ioan Frunză, numai că spectacolul este din 2011 , nu din anul teatral 2012. În aceiași regie și cu aceiași distribuție completată cu alte personalități, anul teatral a oferit “Îngeri în America”, dar se pare că selecționerii nu au avut timp să vizioneze acest “ministerial” teatral în două reprezentații și să acorde atenția cuvenită pentru nominalizări, regizorului Victor Ioan Frunză, actorului George Costin și altor colegi din distribuție. Mai apar și alte NEDUMERIRI precizate în desfășuratorul de mai jos al Galei urmărite în direct și transmise de TvR.

JURNALUL GALEI

* Firește, Ion Caramitru a început prezentarea distincțiilor prin acordarea PREMIULUI MECENA lui CARMEN PALADE ADAMESCU, sponsor consecvent de douăzeci și un de ediții al Galei ( !!! ) care descoperă cu greu colaboratori pentru sponsorizare.

* Premilu pentru DEBUT a revenit tinerei actrițe SILVIA TOROK pentru rolul Iris din “Fetița din bolul peștelui auriu” de la Teatrul German de Stat Timișoara în regia lui Radu Afrim. (Nominalizări : Vlad Bîrzanu – “Flaut, cârpaci de foale” și Rareș Florin Stoica – rolul Claudio din “Băiatul din ultima bancă”)

* Premiul pentru TEATRU RADIOFONIC a fost atribuit regizoarei ILINCA STIHI pentru “Suzana”. (Nominalizări : Gavriil Pinte – “Cei din urmă vor fi cei din urmă” și Alexandru Darie – “D’ale carnavalului”) Teatrul tv lipsește de multe ediții din Gală pentru că nu mai există în grila televiziunii publice !

(Regia actualei ediții a conceput un desfărușător neinspirat prin montarea insistentă a îmbinării premiilor anului teatral cu distincțiile acordate de Senatul UNITER)

* Premiul pentru întreaga activitate – SCENOGRAFIE acordat de Senat: AXENTI MARFA din 12 nominalizări propuse și de teatre.

* Premiul pentru cea mai bună SCENOGRAFIE din anul teatral 2012: HELMUT STURMER pentru “Două loturi” de la Naționalul bucureștean, spectacol comentat pe blog. ( Nominalizări : Dragoș Buhagiar – “Călătoriile lui Gulliver” și Adrian Damian – “Viața e vis”)
Premiul a fost înmânat de actrița Ana Maria Marinca alături de președintele-director al postului public de televiziune, Claudiu Elwis Săftoiu care cu acest prilej, a anunțat că va fi reluat teatrul de televiziune în grila postului, ce va produce 12 (!!!) spectacole. Trebuie reținută această promisiune și rămâne să constatăm dacă nu e doar o vorbă în vânt de politician.

* Premiul special pentru TEATRU DE PĂPUȘI ȘI MARIONETE : LIVIU BEREHOI.

(Moment artistic cu formația “Trigon” din Republica Moldova)

* Premiul pentru CEL MAI BUN ACTOR în rol secundar : ANDRAS HATHAZI pentru judecătorul Brack din “Hedda Gabler” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj în regia lui Andrei Șerban, spectacol comentat pe blog. (Nominalizări : Banyai Kelemen Barna – “Beznă de mină” și Marius Manole – “Două loturi”)

(Pauză de publicitate la postul public (!!) cu reclame trăsnite, plus cea referitoare la reprezentarea noastră la Eurovision)

* Premiul pentru CEA MAI BUNĂ PIESĂ ROMÂNEASCĂ a anului : “NOSTALGICII CĂLĂTORI” de LIVIU LUCACI. Până în 2006 această premiere a fost susținută de Fundația principesei Margareta, în prezent Casa Regală atribuind acest premiu. Au citit 78 de piese trimise la concurs, Marina Constantinescu, Adriana Popescu și Marian Popescu, membrii juriului. Dacă piesa premiată anul trecut nu a apărut încă în repertorii, să sperăm că aceasta va avea și șansa de a vedea luminile rampei. “România are nevoie de valori” afirma Principele Nicolai care a înmânat premiul !

(Moment artistic cu fanfara din Pietriș)

* Premiul pentru CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ în rol scundar : ENIKO GYORGYJAKAB pentru doamna Elvsted din “Hedda Gabler”. (Nominalizări : Ofelia Popii – “Platonov” și Olga Torok – “Fetița din bolul peștelui auriu”)

* Premiul pentru întreaga activitate – ACTOR acordat de Senat : MATEI ALEXANDRU din 29 de nume propuse și de teatre.

* Premiul special pentru o VIAȚĂ DEDICATĂ POEZIEI autentice : TUDOR GHEORGHE, o distincție inspirat inițiată de Senatul UNITER.

* Premiul pentru CEL MAI BUN ACTOR în rol principal : GEORGE COSTIN pentru Maiorul din “Familia Tot” în regia lui Victor Ioan Frunză de la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”, spectacol comentat pe blog. (Nominalizări : Lari Georgescu – “D’ale noastre”, un excelent spectacol de teatru nonverbal, de echipă, lipsit de roluri principale, nominalizat și pentru marele premiu final (!!), un spectacol special,  comentat pe blog la data premierii, dar selecționarea sa alături de “teatrul cuvântului” nu își are argumentare profesională din partea juraților ; Nicu Mihoc – “Platonov” a fost  cealaltă nominalizare)

(Moment artistic cu solista Operei din Iași, Simona Țițeanu)

* Premiul pentru CRITICĂ TEATRALĂ : OCTAVIAN SAIU (Nominalizări : Oltița Cîntec și Cristina Rusiecki)

* Premiul special pentru MUZICĂ DE TEATRU acordat de Senat : TIBOR CARI

(La ora 23.00, transmisia postului public introduce din nou reclame,  urmate în Gală de o scurtă amintire a regretatului regizor Cornel Todea și a  altor nume din teatru, trecute în neființă)

* BRITISH COUNCIL România, ca în fiecare ediție a Galei, a acordat un premiu special pentru “curaj, inițiativă și talent” lui MIHAI MĂLAIMARE, fondatorul Teatrului Masca.

* PREMIUL DE EXCELENȚĂ al Senatului UNITER : TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” pentru realizările din Anul Caragiale. Au fost cinci spectacole remarcabile, demne de personalitatea unui teatru național : “D’ale noastre” – regia Gigi Căciuleanu, “Conul Leonida față cu reacțiunea” – regia Silviu Purcărete,  “Năpasta” – regia Radu Afrim, “Două loturi” – regia Alexandru Dabija și “O scrisoare pierdută” – regia Horațiu Mălăele. Spectacolele sunt comentate pe blog la data premierei.

* Premiul pentru întreaga activitate, CRITICĂ ȘI ISTORIE TEATRALĂ acordat de Senat : CONSTANTIN PAIU , din 11 nominalizări.

(Moment artistic cu rapsodul original Adrian Naidin)

* Premiul pentru CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ în rol principal : IMOLA KEZDI în rolul titular din “Hedda Gabler” la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Acest spectacol remarcabil comentat pe blog, obține trei premii pentru actori, și nicio nominalizare din partea celor trei critici selecționeri, pentru regie – Andrei Șerban, scenografie – Carmencita Brojboiu, ne fiind ales nici pentru valoarea integrală a sa ! ( Nominalizări : Emilia Dobrin - “Capra cu trei iezi” și Tania Popa - “Fata din curcubeu”, un recital. Aceste nominalizări completează superficialitatea selecționerilor.)

* Premiul pentru întreaga activitate – ACTRIȚĂ acordat de Senat : LENI PINȚEA-HOMEAG, din 28 de nume propuse.

* Premiul special dat de președintele UNITER, Ion Caramitru, “Poeților care oferă actorilor posibilitatea de a spune versuri publicului” : EMIL BRUMARU. Excelentă inițiativă, culturală cu adevărat !

* Premiul pentru CEA MAI BUNĂ REGIE - ALEXANDRU DABIJA pentru “Două loturi” de la Naționalul bucureștean. (Nominalizări : Radu Afrim - “Năpasta” de la TNB, un spectacol original , ofertant și pentru alte nominalizări, și Silviu Purcărete – “Călătoriile lui Gulliver”)

* Premiul pentru întreaga activitate – REGIE : ALEXANDRU COLPACCI din 8 nume propuse.

* Premiul pentru CEL MAI BUN SPECTACOL“CĂLĂTORIILE LUI GULLIVER” de la Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu. (Nominalizări : “D’ale noastre” de Gigi Căciuleanu la TNB și “Platonov” la Naționalul din Sibiu). Aceste nominalizări din care lipsesc “Hedda Gabler” și “Năpasta”, sporesc nedumeririle privid selecția.

P.S. Pentru oricine va parcurge atent acest “jurnal” al numeroaselor premii ale Galei , ediția XXI, pot spori NEDUMERIRILE privid selecția și regulamentul ei fragil, cu rezultate mult discutabile, ce duc la decredibilizarea acestei importante și unice manifestări teatrale. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu