``DON GIOVANNI`` - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

 ``ALB`` și ``NEGRU``, BINE SAU RĂU, SIMBOLURI ALE VIEȚII

Opera Națională București a deschis Festivalul Național de Operă cu participarea a nouă teatre de operă și balet din țară și Republica Moldova – proiect admirabil, cu ``Don Giovanni``de Mozart, o nouă premieră în regia maestrului Andrei Șerban. În 2017, regizorul a prezentat tot în premieră, ``opera operelor`` cum e considerată compoziția lui Mozart pe libretul lui Lorenzo Da Ponte. Aplica și atunci două variante de tratare a temei legendarului Don Juan provenit din teatrul de proză, devenit Don Giovanni pentru operă. Spectacolul a fost scos pe nedrept din repertoriu de conducerea din acei ani de la Opera Națională București. Pe blogul ``Spectator`` puteți afla un amplu comentariu aupra celor două variante excelente de reprezentare în 2017 a operei. Se cunoaște că libretul lui Lorenzo Da Ponte are în plan central mitul seducătorului Don Juan, pornit chiar din evul mediu, l-a inspirat și pe Moliere în 1665 pentru celebra sa piesă, apoi și pe alți dramaturgi contemporani, dar tema a rămas mereu actuală. 

În actuala premieră, regizorul Andrei Șerban întreprinde o nouă analiză în profunzime a subiectului, privit din perspectivă contemporană. Analizează minuțios substratul tematic al libretului și compoziției lui Mozart, cu respectul cuvenit pentru autori și scoate în evidență drept țintă, mesajul tematic – LIBERTATEA omului. ``Viva la liberta!`` este aria-monolog importantă pentru a defini profilul lui Giovanni și al personajelor adiacente. ``Libertatea`` preocupă omul de când există, numai că înțelegerea sensului acestui cuvânt, a fost și este și astăzi, mereu diferită, dictată în timp și de politica socială. ``Libertatea`` poate fi înțeleasă drept pretext pentru binele personal și poate afecta grav, dramatic pe cei din jur și ei suferind însă, prin mentalitate de aceiași lipsă de percepere a cuvântului fără reguli morale. 

Andrei Șerban, în noua sa viziune regizorală, propune simbolic subiectului un ``joc`` între ``alb`` și ``negru`` punctat de ``roșu`` prin ilustrarea vizuală scenic spre a arăta privitorului ``oglinda`` controversată a perceperii sensurilor cuvântului ``libertate``, esență existențială. În final, prin o serie de secvențe ironic construite, amplifică intenția regizorală și subliniază că ``libertatea`` poate ajunge în societate astăzi, chiar la cenzura aplicată conștient de cei care o vor drept armă dictatorială. Spectacolul poate șoca publicul obișnuit cu o tradițională ilustrare scenică a celebrei opere, prin provocarea de a gândi în mileniul trei că valoarea acestei opere de excepție se confirmă și în prezentul în care trăiește și ``libertatea`` nu e înțeleasă.

Spectacolul se derulează în același decor construit în 2017 de Andrei Șerban (debut în scenografie, cu sprijinul lui Octavian Neculai), dar este altfel folosită construcția pe verticală a pereților ce servesc acțiunea, cu ferestre, uși și scară, sunt altfel mișcați pereții și luminați inspirat în roșu sau lăsați în întuneric pentru a sublinia intențiile noului concept regizoral. Cortina pentru momente speciale nu mai e neagră, ci în roșu aprins. 

Costumele create și atunci și acum, de Corina Grămoșteanu sunt total diferite. Devin în general, uniforme în alb și negru, cu unele accente speciale pentru a indica profilul personajelor, dar nu și pentru majoritatea celor centrale, în special femeilor – Anna, Elvira și Zerlina. Reușit prin costum se specifică și acum, profilul lui Giovanni, prin haina gri, dar cu strălucire, dublată în roșu, ca și pantofii în roșu aprins pentru că el calcă inconștient destine. Leporello, sluga sa, dornică și ea de afirmare și financiară, confuz și el ca personaj în înțelegera libertății, e înveșmântat cu blugi și geacă modernă. Comandorul, tatăl Annei, cea prima înșelată în acțiune de Giovanni, poartă un costum decorat de``jocul`` negru-alb. Va fi ucis de la început, inconștient de Giovanni, care vrea să i se respecte libertatea. Anna devenită răzbunătoare, îi va purta în final costumul, într-o secvență majoră pentru conflict, ilustrată teatral inventiv de regizor. Se aduc în acțiune, alături de Anna, și Elvira și Zerlina, dar costumele interpretelor, sunt confuze. Două poartă costume negre și cu imitație modernă de piele, cealaltă o rochie albă. Costumele nu sprijină diferențele tipologice ale personajelor care mai au și logodnici pe Ottavio și Masseto. ``Jocul`` alb și negru continuă în ilustrarea femeilor numeroase cucerite de Giovanni, cum indică într-o arie celebră Leporello. Albul domină uniform costumele femeilor naive, cu mici accente, dar ele de fapt, l-au dorit pe Giovanni. Intervine și negru ilustrat prin costumele sumare ale celor care servesc simbolic pofta erotică; tot ansamblu prin costume și mișcare sprijină esențial tema conceptului regizoral, lupta pentru proasta înțelegere a libertății ce poate ajunge la crimă. Femeile cucerite de Giovanni se arată prin vizualizare teatrală că sunt părtașe totuși, la dorințele seducătorului, poartă și ele vinovăție. Conform libretului și muzicii, reprezentația este în continuă mișcare, bine condusă de regizor și asistenta sa asociată Daniela Dima. Sunt absente însă, și unele momente particulare de concretețe emoțională teatral pentru a sprijini atmosfera temei majore alese regizoral. Relațiile între personaje sunt tradițional efectuate în fața dirijorului (Tiberiu Soare cu execuția muzicală în off, dirijează soliștii), numai că emoția perceperii situațiilor e diminuată. 

Csaba Sandor, după evoluția remarcabilă în Giovanni din 2017, tratează excelent și de astă dată, ca actor prezentarea celui pentru care libertate presupune afirmarea personalității de seducător a eroului, inconștient față de reguli morale. Giovanni al său se apără în fața Comandorului, nu e un criminal, el răspunde doar dorințelor femeilor cucerite de farmecul personal, iar ele purtând vinovăția ascunsă se considera libere. Interpretarea vocală ireproșabilă, e dublată de cea ca actor. Pe aceiași drum de a fi solist vocal, dar și actor, prezintă admirabil pe Leporello, invitatul în distribuție, Ștefan Lamatic. Demn de laudă este că distribuția include și mulți tineri, înzestrați vocal, dar și cu capacități de a servi conceptul modern regizoral ca actori, mereu activi prin mișcarea scenică. Cu forță și dramatism compune Veronica Anușca personajul Anna. Caracterizări reușite, făptuiesc și Sofia Poulopoulou în Elvira și Daniela Cârstea în Zerlina. Nu se poate omite contribuția lui Bogdan Mihai (Ottavio), Damian Vlad (Masetto) și Filip Panait (Comandorul), care se integrează sârguincios propunerii regizorale.

Finalul reprezentației surprinde prin inventivitatea tratării regizorale de a trimite spre înțelegerea actuală a cuvântul libertate. Femei demonstrează cu pancarde ``Opriți violul`` și agresiunea sexuală, curent actual iscat din America, numai că și ele poartă o vină că se revoltă abia, după mulți ani. L-au acceptat și dorit pe Giovanni, acele numeroase femei din acțiune. La o masă cu o față roșu aprins se așează ca la o ședință de partid, cei care s-au răzbunat pe Giovanni și l-au ucis. Și ei judecă personal, dictatorial sensul cuvântului ``libertate``, manipulat fără vinovăție de fiecare pentru crima uciderii violente a eroului. 

Pentru publicul fidel spectacolului de operă tradițional, viziunea teatrală aplicată de Andrei Șerban pentru ``Don Giovanni`` e posibil să stârnească stări controverse în receptare. Regizorul a respectat perfect muzica și libretul, dar a vrut să atenționeze lumea contemporană de valoarea lor în prezent, când funcționează tema libertății dictatorial percepută. ``Don Giovanni`` rămâne un eveniment cultural pentru a demonstra publicului că valoarea clasicilor are la bază un substrat tematic veșnic actual prin tratare modernă, originală teatral impusă de realitatea curentă a mileniului trei.