”CONSTRUCTORUL SOLNESS” - TEATRUL ”BULANDRA” / Sala ”Toma Caragiu”

 VICTIMELE ... REGIEI

Acest spectacol face ... ”victime”, atât actorii cât și publicul prin viziunea regizorală lipsită de logică pentru a servi tema piesei lui Ibsen. Spectatorii sunt două ore și jumătate, victimele unei reprezentații plictisitoare. Distribuția care cuprinde și personalități de marcă, actori de prim rang ai mișcării teatrale precum Șerban Pavlu, devine victima regizorului Mihai Brătilă ; este de neînțeles pentru că acesta are la bază studiul actoriei, este lector la UNATC pentru ”arta actorului”, apoi a avut și șansa de a aborda regia sub îndrumarea regretatului Valeriu Moisescu.

Mihai Brătilă încearcă să aplice o viziune modernă piesei lui Henrik Ibsen și nu specifică măcar că ar fi ” o adaptare”. Conceptul de modernizare este lipsit de coerență pentru a sublinia actualitatea numeroaselor segmente tematice atacate de Ibsen în 1892. „Constructorul Solness” face parte din ultimele piese, inspirată din viața sa tumultoasă. Ibsen a fost considerat adept al realismului în configurarea analizei profunde a personajelor principale.Tema centrală dezvoltă o profundă analiză psihologică a conștiinței personajului Solness. Acesta este un arhitect care a atins culmea prețuirii pentru creațiile sale, dar rămâne măcinat interior de o criză personală – drama din trecut a incendiului care i-a distrus casa și doi copii. Este frământat de amintirea trectului, dar și de posibilitatea ca tânăra generație să-i anuleze faima. Apare astfel și un alt segment tematic – conflictul între generații, căruia se alătură și tema moralei axată pe manifestările lui Solness în relațiile cu cei din preajmă. Amplul conținut tematic al piesei este anihilat de viziunea regizorală cu numeroase efecte teatrale pleonastic plasate chiar din debutul reprezentației; ele distrug tensiunea conflictului. Doi adolescenți, un băiat și o fată, desenează cu creta silueta lui Solness care zace pe podea! Regizorul dorește de la bun început, trimiterea la finalul piesei când Solness cel cu frica pentru înălțime, va urca la îndemnul tinerei Hilde în foișorul construcției noii sale case și se va prăbuși, murind. Desenul e mereu speculat, șters și refăcut, cei doi adolescenți mișună prin scenă pentru a sublinia durerea familiei Solness care i-a pierdut și a traumatizat-o pe Anne mama lor. Efectele teatrale se completează cu plasarea unei lumini roșii în diverse scene pentru a sublinia artificial drama familiei Solness. 

Drama existențială trăită de Solness se derulează într-un decor lipsit de funcționalitate, urât ca aspect general care ar indica atelierul de lucru (creație) al arhitectului, încărcat cu tot felul de unelte pentru schițele proiectelor de case. Un fundal – cortină este destinat proiecției a două texte moralizatoare.

Fundalul se va prăbuși pentru a lăsa loc unui alt spațiu de joc, cu două leagăne și un tobogan, plasate drept trimitere metaforică la copiii dispăruți și decăderea psihică a arhitectului. Decorul lui Ștefan Chelaru ”servește” pleonastic drumul acțiunii și e lipsit de o elementară direcție necesară pentru atmosfera solicitată de conflict. Costumele Liei Manțoc sunt banale, lipsite de accentele necesare caracterizării personajelor, cu o excepție cel purtat de Hilde; tânăra care tulbură viața lui Solness, un personaj ciudat compus de Ibsen este îmbrăcată în alb, simbol al purității.

Interpretarea actorilor a fost grav afectată pentru a da credibilitate personajelor atribuite de viziunea regizorului-actor Mihai Brătilă. Unul din valoroșii actori ai teatrului, Șerban Pavlu distribuit în rolul lui Solness putea realiza o creație, este însă, împiedicat de invențiile penibile ale regiei, să compună în profunzime personajul. Actorul luptă cu efectele regiei ca să reușească în unele scene să sublinieze esența dramei interioare trăită de orgoliosul creator arhitect afectat de accidentul tragic din trecut. Sunt doar câteva scene în care interpretarea personajului este complexă, bogată subtil în sensuri, impresionantă. 

Șerban Pavlu nu își află sprijin nici în construcția relației cu Diana Pomparău, distribuită în Hilde personaj de bază pentru analiza profilului lui Solness.Tânăra actriță Diana Pomparău a debutat în ”Yen”, ultimul spectacol deplorabil din seria proiectului ”9G” (”Noua Generație”) de la Naționalul bucureștean și este inexplicabil de ce i-a fost atribuit rolul Hilde. Actrița turuie replicile fără a gândi substratul lor și apare ca o păpușă cu pretenții de ”diriginte” moralizator în îndrumarea elevilor. Simpliste devin intervențiile soției arhitectului, Anne cea marcată de incidentul din trecut, iar Ana-Ioana Macaria execută cu sensibilitate starea interioară a mamei care și-a pierdut copii, dar fără a relaționa cu Solness sau Hilde. Un alt actor de marcă, Adrian Ciobanu, în rolul secundar al doctorului Herdal încearcă și chiar, reușește adeseori să dea consistență intervențiilor în relația cu Solness. Ceilalți actori din distribuție sunt lăsați la voia întâmplării să prezinte schematic personajele-argument implicate în acțiune. Regizorul nu a urmărit să compună în amănunt esența relațiile între personaje pentru a evidenția substratul dramei conștiinței Ormului Solness.

”Constructorul Solness” este un spectacol anost, lipsit de emoție și mesaj cultural credibil.

P.S. Acest spectacol, ca și altele actuale, ridică o întrebare – se confruntă teatrul și cu absența regizorilor capabili să dea viață impresionant și provocator dramaturgiei, în special celei plasate în domeniul valorilor clasice, iar actorii vor să le suplinească absența ?