S.O.S. ÎNVĂŢAMÂNTUL TEATRAL!
“Casandra” – un mic teatru -, a fost celebru pentru că pe scena sa se derula un repertoriu în care debutau în faţa publicului, timp de o stagiune ( ! ) , absolvenţii UNATC (Universitatea Naţională de Teatru şi Cinematografie, fost IATC), ce au constituit apoi pleiada de mari actori pe care îi admirăm astăzi. Acolo îşi prezentau “cartea de vizită” profesională, după patru ani de studiu stabiliţi prin programa de învăţământ artistic, la clase coordonate de dascali cu o impresionantă biografie artistică. (Marii actori de astăzi se mândresc că i-au avut profesori pe Ion Finteşteanu, Dem Rădulescu, Dina Cocea, Sanda Manu, sau Olga Tudorache, iar regizorii pe David Esring, ori Radu Penciulescu – personalitaţi ACTIVE pe scenă, cu rezultate remarcabile şi pentru public). De câţiva ani însă, “Casandra” a dispărut, iar programa de studiu s-a modificat. După un anume model, zis şi european – Tratatul de la Bolognia - , absolvenţii prezintă spectacole-examen de licenţă după trei ani de studiu, ca apoi unii să urmeze un masterat, încă doi ani şi să revină la rampă cu examenele lor. Spectacolele - examen se desfăşoară acum în sălile de curs de la UNATC, sau cele norocoase în teatre şi alte spaţii, când acestea au disponibilitatea de a le găzdui. Anul acesta s-a iniţiat pentru absolvenţi, un proiect admirabil ca intenţie, discutabil sub aspectul condiţiilor tehnice, UNATC fest (18 – 29 mai ,câte un spectacol pe zi, dar nu o stagiune !), găzduit de Casa Universitarilor, dar şi de Casa de Cultură “Nicolae Bălcescu” şi de sălile de curs de la universitate. Au fost prezentate 14 spectacole de licenţă, iar despre 8 din cele pe care am avut timpul disponibil de a le viziona voi consemna unele impresii.
UNATC fest a fost urmat de Gala Absolvenţilor (29 mai – 6 iunie) unde celor 14 s
pectacole de absolvire selectatate li s-au mai alăturat o sumedenie de examene pe care, din păcate, nu am avut, din cauze obiective, timp să le vizionez. Aceste ample manifestări de sfârşit de studii sunt binevenite, dar trecute cu vederea de mass media şi pentru că se desfăşoară în trombă, nu mai au posibilitatea unei stagiuni ca la “Casandra”. Proiectul derulat la Casa Universitarilor este o noutate demnă de stimă, dar ar trebui dezvoltat pe o perioadă mai lungă de timp, ca o micro stgiune, pentru a atenţiona asupra absolvenţilor şi a le da acestora şansa exerciţiului întâlnirii cu publicul. Iată, pe scurt, câteva observaţii despre unele spectacole – examen de licenţă, urmărite la UNATC fest. Gala Absolvenţilor a fost mai bogată în manifestări, iar un juriu alcătuit în mare parte din salariaţi, doctori şi masteri ai UNATC - deci din dascăli -, a acordat şi unele premii discutabile sub aspectul valorii. Absolvenţii sunt până la urmă un “produs” al studiilor şi nu e logic să-i premieze cei ce au veghiat ori nu, la pregătirea lor. La fiecare spectacol-examen de licenţă voi specifica pe cei ce au fost dascălii studenţilor şi rămâne ca dvs., cititorii acestor rânduri, să descoperiţi dacă pe unii îi cunoaşteţi din fluxul teatral curent. Studenţii anului trei Arta Actorului au aparţinut “clasei” conf. univ. dr. Doru Ana, actor la Teatrul “Bulandra”, care a avut alături, pentru pregătirea celor 63 de studenţi, o echipă numeroasă de coordonatori pe grupe.
VASSA JELEZNOVA – coordonatori proiect : prof. univ.dr. Ştefan Velniciuc, lect.
univ. drd. Puiu Şerban, drd. Alexandru Unguru. Se poartă de multă vreme la UNATC studiul acestei piese de Maxim Gorki pentru că e considerată o ofertă generoasă pentru studenţi, iar alţi autori nu au mai fost descoperiţi de către dascăli. Amintim că în 2005 clasa actualului rector al UNATC, Gelu Colceag, prezenta o ”generaţie de aur”, iar printre spectacolele de absolvire se afla şi “Vassa Jeleznova” cu Andreea Grămoşteanu în rolul titular, vedetă astăzi la “Mondenii”, emisiunea pamflet de la Prima tv. În cazul de faţă textul a fost restrâns, a devenit un fel de scenariu cu o înşiruire de scene ce se dovedeau a fi baza unor examene anterioare din perioada studiilor. Scenele erau derulate fără rost în mai multe spaţii de joc, ce presupuneau o aglomerare de obiecte (scenografia Rodica Găurean), şi nu avantaja interpreţii distribuiţi în dificilele personaje create de Gorki. Fiecare student s-a descurcat aşa cum l-a dus mintea şi l-au ajutat datele personale. Raluca Ghervan era o Vassa Jeleznova artificial autoritară, îşi juca singular rolul fără să se implice în relaţie cu celelalte personaje. Viitoarea actriţă deţine un fizic plăcut, pare capabilă să dezvolte forţă dramatică, dar nu i-a reuşit o lectură atentă a textului. Cu toate acestea juriul Galei Absolvenţilor i-a acordat Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Poate o cunoşteau membrii juriului din alte examene. Aceleaşi calităţi native dar şi şovăieli în interpretare, ca şi colega sa, le-a arătat şi Vasile Flutur în Prohor, pe care tot acelaşi juriu la considerat demn de Premiul “Ştefan Iordache” pentru cel mai bun actor. La Gală a plouat cu premii, multe nemotivate prin prestaţii. În Anna, fiica şi urmaşa Vassei, Beatrice Găurean nu a reuşit să sugereze mai nimic din tipologia personajului, era exterioară în joc. Letiţia Vlădescu s-a apropiat însă, de profilul personajului Liudmila, menţinând starea sa de nemulţumire şi căutare a unor soluţii existenţiale. Viitoarea actriţă, în unele momente, demonstra o sensibilitate deosebită. Personajul Mihailo nu avea identitate de caracter prin modul fad în care era abordat de Alex Vlad. Pedagogii i-au dat o sarcină dificilă lui Ionuţ Vişan, aceea de a face o compoziţie în rolul lui Pavel, transformat artificial într-un schilod prin exagerarea handicapului specificat de dramaturg. Cu toate aceste indicaţii, să le zicem regizorale, nu pedagogice, actorul reuşea să fie credibil în intenţiile creionării profilului lui Pavel, fiiul nefericit al Vassei. Silviu Debu încerca să dea o linie cât de cât coerentă evoluţiei lui Semion, ca şi Denisa Nicolae, Nataliei. Corecte, active în relaţii erau Alice Nicolae ( Lipa ) şi Alexandra Burlacu ( Dunia ), în roluri secundare. Studenţii-actori erau parcă îndrumaţi să ilustreze momente singulare dintr-o emisiune de divertisment TV. Nu dezvoltau relaţiile solicitate de text, nu interacţionau cu partenerii.
CHINEZI – coordonatori proiect: lect.univ. dr. Andreea Vulpe, drd. Raluca Rusu. Au ales o comedie bulevardieră spumoasă de Michael Frayp, dar nu şi un material convenabil studiului datelor elementare solicitate de profesie şi necesare evidenţierii personalităţii studenţilor. Andreea Vulpe, un regizor stimat pentru spectacolele sale din teatru instituţionalizat, a dirijat regizoral abil “exerciţiul de studiu”, construit din multe gaguri ce incitau la aplauze publicul. Dar … studenţii, lipsiţi de expedienţa confruntării cu un astfel de text, erau doar uneori credibili, alteori executau şcolăreşte, fals, indicaţiile, obosiţi de prea multa agitaţie solicitată de un ritm comic debordant. Sabrina Iaschevici şi Felix Dumitrescu trebuiau să interpreteze mai multe personaje, să işi schimbe expresiile rapid, să treacă de la o tipologie la alta şi o făceau căznit, neconvingător adeseori. Pregătirea în cei trei ani de studiu se dovedea mai eficace în evoluţiile Sabrinei Iaschevici. Rostea atent gândit, cu bună intenţie comică majoritatea replicilor. Colegul său Felix Dumitrescu nu stăpânea întodeauna expresia emisiei vocale şi frazarea necesară rostirii cu sens a textului. “Exerciţiul “ era doar o păcăleală de spectacol atractiv primar, care nu îi punea în evidenţă pe cei doi studenţi, ba chiar îi dezavantaja. Fiind tineri fără experienţă faţă de cerinţel teatrului bulevardier, nu deţineau ştiinţa abordării sale.
COPIII SOARELUI – coordonatori proiect: conf. univ. dr. Doru Ana, lect. univ. dr. Andreea Vulpe, drd. Raluca Rusu. Spectacolul reprezenta cu adevărat o “carte de vizită” distinsă pentru studenţiii actori prin ansamblarea scenelor de studiu pentru a scoate în evidenţă construcţia personajelor prin situaţii şi relaţii ce descifrau profund propunerile lui Maxim Gorki. Majoritatea rolurilor erau minuţios construite. Aproape fiecare student a avut un moment admirabil în care dovedea că şi-a ales bine profesia. Ca un actor special cu forţă dramatică interioară s-a impus Sergiu Fleşner în Boris cel care o iubeşte pe suferinda Liza . Rolul era inerpretat cu multă fineţe de Mădălina Anea, care îi descifra nuanţat nebunia. Cererea în căsătorie adresată de Boris Lizei, era, de pildă, un examen de nota zece al celor doi studenţi. Partiturii dificile a lui Pavel, bărbatul aerian, preocupat doar de exprimentele sale, Alexandru Ion i-a ţinut piept remarcabil. În monologul ce defineşte personajele drept “copii ai soarelui” actorul a creat un moment deosebit. Laura Ilie în trista şi nemulţuminat soţie a lui Pavel, Elena, la primele apariţii părea că abordează şovăelnic personajul, ca apoi să-i găsească subtil calea unei evoluţii dramatice sincer trăite interior. Remarcabil a fost susţinută şi scena confruntării dintre Elene şi Melania -personaj bine definit în esenţa sa de Cristina Florea. Aceasta a obţinut şi un meritat premiu pentru un rol secundar în cadrul Galei. Lui Dimitri cel ambiţios, Ionuţ Vişan i-a desenat linear, modest profilul, dar actorul îşi va dezvălui pe deplin capacităţile în Homutov din “20 de minute cu îngerul”, un spectacol-examen de licenţă la regie. Studentului i-a fost totuşi acordat de către juriul Galei, premiul pentru interpretarea unui rol secundar (Dimitri) care nu îl reprezenta însă pe deplin. În personaje de plan secund, care sunt o piatră de încercare şi pentru actorii cu experienţă, Corneliu Ulici (Egor), Cosmin Natanticu (Nazar), Andrei Ionescu (Iacov), Anca Dumitra (Fima), au acordat atenţie descifrarării relaţiilor şi efectelor situaţiilor diverse în care erau implicaţi şi pe care trebuiau să le urmărească. Cei din echipa spectacolului “Copiii soarelui” promit surprize plăcute în evoluţiile viitoare dacă vor fi ajutaţi şi de şansa întâlnirii cu proiecte avantajoase afirmării lor depline.
OFERTĂ DE SERVICIU – coordonatori proiect: conf. univ. dr. Doru Ana, drd. Adelaida Zamfira. Cum în general piese cu multe roluri feminine sunt puţine, iar studente într-o clasă sunt multe, dascălii s-au oprit la acest text de Lia Bugnar şi Dana Magdici, cu şapte personaje feminine. Textul este însă modest, alcătuit doar dintr-o serie de monologuri mai mult sau mai puţin inspirat construite. Ca material de studiu pentru primii paşi în profesie, textul poate fi util, dar pentru un examen de licenţă nu oferă suportul convenabil scoaterii în luminile rampei a personalităţii depline a interpretelor. Andra Popa, Irina Cărămizaru, Irina Rădulescu, Denisa Nicolae, Ioana Ancea, Ioana Mărcoiu şi Alexandra Burlacu s-au achitat convingător de examenul punctării profilului tipologic al personajelor care le-au revenit, dar … partiturile erau limitate şi nu prezentau şanse pentru evidenţierea capacităţilor depline pe care le deţineau sau nu studentele. Exerciţiul era eventual doar un examen pentru anul întâi de studiu.
20 DE MINUTE CU ÎNGERUL – regie şi scenografie Vlad Cristache (Anul lll regie), clasa lect. drd. Liudmila Szekely, prof. asoc. drd. Radu Apostol. În teatrul nostru există o criză a regiei, mai mult sau mai puţin recunoscută şi se aşteaptă cu interes producţiile claselor de regie. Spectacolul de licenţă propus de Vlad Cristache dă semene de speranţă că ne vom îmbogăţi cu un nume promiţător. În primul rând, tânărul regizor a citit în profunzime piesa lui Alexandr Vampilov, cu o mare grijă pentru sublinierea actualităţii sale. Întrebarea provocatoare a piesei este: Cum e perceput un act de bunăvoinţă, de caritate într-o lume ce se confruntă cu grave probleme sociale? Vlad Cristache a descifrat atent propunerile tragicomice ale situaţiilor şi a îndrumat admirabil distribuţia, lucrând la fineţea nuanţelor cu fiecare actor pentru configurarea credibilă a personajelor şi relaţiilor dintre ele. Fiecare actor a demonstrat astfel că este capabil de performanţe în meseria aleasă, asta şi datorită priceperii regizorului de a scoate la iveală capacităţiile ascunse ale fiecăruia. Anciughin (Vasile Flutur) şi Ugarov (Cosmin Natanticul) sunt doi muncitori treziţi dintr-o beţie cruntă care caută bani să-şi continuie beţia. Şi pentru mari actori asemenea partituri dificile sunt foarte greu de interpretat credibil. Vasile Flutur, care arăta doar un anume farmec în Prohor din “Vassa Jeleznova”, dar rolul era mediocru interpretat şi Cosmin Natanticu corect, dar fără mare strălucire în Nazar din “Copiii soarelui”, de astă dată au realizat performanţa construirii excelente a personajelor, cu forţă dramatică şi mult umor nuanţat, dar şi cu atenţie în gândirea replicilor. Ionuţ Vişan după Pavel din “Vassa Jeleznova” şi Dimitri din “Copiii soarelui”, dezvoltă în Homutov, o largă gamă de mijloace pentru caracterizarea misteriosului personaj ce vine să le ofere banii doriţi de cei doi beţivani. Remarcabil era jocul expresiilor sale ce indicau un personaj ambiguu, aparent cu două feţe. Din nou deosebită era interpretarea muzicianului intetelectual, Bazilski de Sergiu Fleşner ce susţinea live şi ilustraţia muzicală inspirată a spectacolului. Pentru acest rol şi pentru cel din “Delir în doi” a fost distins la Gală cu premiul pentru cel mai bun actor într-un spectacol de regie, ex-aequo cu Ionuţ Vişan pentru Homutov, dar şi pentru Maxim din “Oraşul”. Silviu Debu, Anca Dumitra şi Alice Nicolae erau ireproşabili in roluri secundare şi contribuiau substanţial la susţinerea atmosferei tensionate şi la ritmul alert al reprezentaţiei. Succesul afirmării lor ca actori de viitor aparţine regizorului Vlad Cristache. Ambiţios el a realizat şi scenografia spectacolului, inventivă, în ideea de a da reprezentaţiei o tentă cinematografică prin cearea mai multor spaţii de joc. Ideea era interesantă dar complica ilustrarea teatrală. Prin acest spectacol, Vasile Cristache s-a afirmat ca un regizor ce cunoaşte “alfabetul” profesiei şi deţine o strălucită inventivitate în a teatraliza coerent textul dramaturgului. Are deasemenea harul de a lucra minuţios cu actorii aleşi convenabil pentru ilustrarea viziunii sale regizorale. Juriul Galei i-a acordat premiul special pentru regie.
BILOXI BLUES – coordonatori proiect: lect.univ.drd Mircea Rusu (actor la Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”), prof. asoc. Alexandru Jitea (actor le Teatrul Nottara). Piesa lui Neil Simon face parte dintr-o trilogie şi este o bună alegere repertorială deoarece deţine datele pentru un studiu de personaje complexe uşor de descifrat pentru studenţi. Povestea dramatică a tinerilor recruţi este ofertantă. Exerciţiul de studiu gândit simplu, pedagogic, de către coordonator e dirijat cu scopul precis de a pune în valoare datele fiecărui student distribuit. Se detaşau prin firesc şi expresie, prin perceperea în amănunt a partiturilor, Valentin Paraschivu (Wykovsky ) şi Andreea Enia (Daisy ). Îşi creionau personajele, în unele scene convingător, simplist, exterior, în altele: Liviu Romanescu (Jerome ), Mihajlo Mielenkoski (Hennesey), Armand Utma (Sebridge), Alin Popa (Carney), Dragoş Dumitru (Epstein) şi Iuliana Călinescu (Rowena). De multe ori unii interpreţi abuzau de exagerări vocale, mai pe româneşte zis de ţipete fără motivare în text. Acest “stil’ de tratare a rolului fiind, în special, propiu lui Daniel Haralambie (Toomay), care încerca să rezolve autoritatea personajului doar prin tonalităţi vocale ridicate. Ciudat, dar juriul Galei i-a răsplătit eforturile vocale inutile pentru caracterizarea personajului cu premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal – sergentul Toomey şi Iancu Pampon din “D’ale carnavalului”, unde folosea aceiaşi metodă de joc. Cei din distribuţie confirmau însă, în general că au date pentru profesia aleasă, dar mai au nevoie de o completare a studiilor.
D’ALE CARNAVALULUI – coordonator proiect : prof. asoc. Alexandru Jitea. Este
strict necesar ca studenţii să studieze opera lui Caragiale. Exerciţiul de studiu în acest caz arăta, însă, superficialitate din partea profesorilor ambiţioşi să descopere dânşii noi căi de expunere scenică a personajelor lui nenea Iancu, în dezavantajul studenţilor. Cu toate că distribuţia cuprindea o parte din cei de la “Biloxi Blues”, prestaţiile lor de acum îi prezentau pe majoritatea lor ca pe nişte bieţi amatori bezmetici, incapabili să înţeleagă ce joacă. Aşezaţi ca la şcoală pe nişte scaune de parcă ar fi fost legaţi de ele, “recitau” fals replicile, iar relaţiile dintre personaje dispăreau, cu toate că sunt strict necesare interpretării în teatru a oricărui rol, cât de mic sau mare ar fi el. Rezultatul “viziunii”pedagogice era un spectacol cu “D’ale carnavalului” ce incredibil nu provoca râsul publicului, rămas siderat de ce vedea pe scenă. Studenţii se căzneau să interpreteze personajele într-un spectacol fals coordonat. Sugestii, precum că ar avea capacitatăţi de a întrupa personajele ce le reveneau, dădeau Andreea Enia - Didina - şi Liviu Romanescu – Iordache. În rest, Valentin Paraschivu (Nae Girimea), Daniel Haralambie (Inacu Pampon), Mihajlo Milenkoski (Mache Răzăchescu), Alin Popa (Catindatul), Alexandra Rădescu (Miţa) şi Valentin Paraschiv (Ipistatu/ Chelnerul), executau şcolăreşte, stânjeniţi, indicaţiile date de coordonatorul pedagog, Alexandru Jitea . Acest exerciţiu de studiu aplicat unui examen de licenţa demonstra metodele pedagogice discutabile, lipsite de o elementară logică .
CÂNTĂREAŢA CHEALĂ – examen de licenţă la regie susţinut de Ciprian V. Nechita, anul III, clasa prof. univ .dr. Mihai Manolescu, prof. asoc. drd. Radu Apostol. Ideea centrală a viziunii sale regizorale era originală şi provocatoare, dar fără o ilustrare teatrală inspirată. Cele doua familii Smith şi Martin sunt dependente de … “beneficiile” laptopurilor pe care le au fiecare în dotare, considerate mijloc sigur de comunicare. Regizorul cade însă, în capcana ilustrării teatrale a absurdului specific lui Eugene Ionesco, prin efecte absurde. Aşezate pe scaune cu rotile, cu laptourile în poală fiecare, invârtindu-se fără rost, dialogul dintre personaje spulbrera astfel tratat tocmai sensurile cu două tăişuri ale replicilor. Absurdul vieţii de zi cu zi, tratat absurd ca ilustrare scenică nu mai are efectul scontat satiric la public. Conceptul regizoral afecta şi actorii distribuiţi din anul III, clasa conf. univ. dr. Doru Ana. Mădălina Anea (doamna Smith), Costin Cambir (domnul Smith), Letiţia Vlădescu (doamna Martin), Marius Ursu (domnul Martin) şi Silviu Debu (pompierul), se achitau onorabil de roluri, dar multe intenţii regizorale cu tentă absurdă le degradau constructul personajelor. Actorii îşi balansau interpretarea între realism şi absurdul exagerat accentuat. În scrierile sale Eugene Ionesco recomandă mereu interpretarea realistă pentru evidenţierea satirică a absurdului existenţial surprins de el. În Mary, Dana Stinga, absolventă din alte promoţii, realiza un moment de excepţie în scena comunicării interactive cu spectatorii. Scenografia era minimalist concepută de Maria Nicola (anul II, clasa conf. univ. dr. Adraiana Raicu), slujind cerinţele regiei. Examenul de licenţă al lui Ciprian V. Nechita arăta inventivitatea sa, dar şi ambiţia de a ieşi în faţă ignorând datele esenţiale ale scrierii, conform “trendului” actual ce sufocă regia în cazul majorităţii practicanţilor acestei profesii.
TREAPTA A IX-a – era de fapt un examen de licenţă remarcabil al anului trecut al clasei prof. univ. dr. Adriana Popovici. Algerea repertorială a piesei lui Tom Ziegler este ofertantă pedagogic prin studiul unor prsonaje speciale. Textul are un iz discret de telenovelă, nederanjant pentru un exerciţiu de studiu actoricesc necesar absolvenţilor. Joana şi-a părăsit fiica – Melissa -, în urmă cu şase ani fiind alcoolică şi o revede alături de prietana sa, Eleanor, care activează împreună într-o societate de salvare a celor căzuţi în această patimă. Întâlnirea mamă-fiică e tulburată de vizita tinerei Tracy, “pacientă” a societăţii unde lucrează Joana şi Eleanor. Am povestit pe scurt oferta acestei piese, bine construite dramatic, pentru a argumenta aprecierile superlative care le determină interpretarea studentelor distribuite în cele patru personaje de care se achită ireproşabil. Valentina Zaharia se dovedeşte o actriţă matură în perceperea dificilului personaj, reuşind nuanţarea profundă a stărilor prin care trece Joana, a trăirilor interioare specifice femeii ce îşi asumă responsabilitatea greşelilor trecutului şi chiar pe cele ale prezentului. Cu puţin noroc în întâlnirea cu proiecte generoase, Valentina Zaharia poate deveni o actriţă de valoare a teatrului nostru. E sensibilă, sinceră, inteligentă în abordarea subtilă a rolului. În rolul fiicei, ce îşi iubeşte mama, dar o şi condamnă, Iolanda Covaci era admirabilă, desfăşurând o largă gamă de expresii pentru exprimarea stărilor multiple parcurse de Melissa când îşi revede mama. În monologul în care Eleanor îşi povesteşte viaţa, Patricia Katona este excelentă prin firesc şi trăire interioară, ca şi în susţinerea relaţiilor cu partenerele sale. Fermecătoare era Monica Săndulescu în zbuciumata Tracy. Actriţa a punctat atent desenul tipologic al fetei ajunsă într-o situaţie limită, şmecheră, nefericită şi dornică de cunoaştere.”Treapta a IX-a “ a fost trecută de actriţe cu … nota zece iar numele lor trebuiesc reţinute pentru că promit evoluţii viitoare deosebite. Spectacolul ar putea fi preluat de un teatru instituţionalizat sau independent unde va avea sigur success.
TRILOGIA ATRIZILOR după Eschil şi Euripide, proiectul anului I master arta actorului, coordonat de prof. asociat Liviu Lucaci, actor la Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”. Proiectul nedumerea prin ciudata aglomerare de intenţii. Dacă scopul său enunţat era examenul anului întâi de master, actorii-studenţi urmând să mai aibă un an de studiu, firesc ar fi fost a se urmării evoluţia lor ca interpreţi de tragedie antică. Scopul pedagogic principal al proiectului era însă anihilat de ambiţiile regizorale a trei persoane implicate să regizeze cele trei piese, cu aceiaşi distribuţie şi în acelaşi cadru al decorului interesant ca spaţiu de joc (Adrian Damian – masterand, anul I, Scenografie, clasa prof. univ. Ştefania Cenean). Publicul era plasat pe lateralele sălii, sus pe gradene, spaţiul de joc, jos în mijloc, iar intervenţiile corului - în toate cele trei piese -, venite mai ales din “ subsolul” gradenelor. Costumele, din dorinţa de a fi diferite de la o piesă la alta în funcţie de pretenţiile regizorale, aparţineau Dumitriţei Luncă şi erau confuze ca intenţie în definirea caracterelor. Folosirea ilustraţiei musicale live, cu instrumentişti plasaţi la un capăt al spaţiului de joc rămâne aceiaşi pentru cele trei piese cu mici diferenţe de interpretare. “Ifigenia la Aulis “ şi “Electra” de Euripide implicau un alt masterat, în regie de astă dată, anul I . clasa prof. univ. dr. Alexa Visarion, pentru Alexandru Dumitru Măzgăreanu şi Andrei Narcis Grosu. Examen de masterat în regie cu acelaşi decor şi cu aceiaşi distribuţie rămâne discutabil, fiindcă scopul principal era totuşi, examenul anului I master arta actorului. Peste toate s-a mai implicat şi coordonatorul proiectului, Liviu Lucaci, în calitate de regizor pentru “Agamemnon” de Eschil. Formula acestui proiect arată o gravă confuzie pedagogică în abordarea studiilor de masterat la UNATC. Inervenţiile regizorale afectau deranjant scopul principal al proiectului şi îi dezavantajau pe studenţii masteranzi la actorie, ca şi pe cei la regie aflaţi în concurenţă cu … coordonatorul Liviu Lucaci, care îşi dorşte să fie şi regizor. Fiecare regizor încerca să-şi impună un punct de vedere original asupra lui Eschil şi Euripide, ignorând în multe cazuri, decifrea în profunzime a pieselor ceea ce afecta interpretarea actorilor lăsaţi în voia efectelor regizorale exagerate. În “Ifigenia la Aulis”, regizorul masterand, Alexandru Dumitru Măzgăreanu – apreciat şi distins pentru comedia “Romanţioşii” de Rostand în cadrul proiectului “Comedia ţine la Tineri” -, a reuşit o ilustraţie teatrală atractivă a unor situaţii. De pildă, monologul Ifigeniei era impresionant expus, dar spectacolul nu avea tensiune dramatică. Costumele erau exagerate în intenţiile de a fi atemporale, iar actorii, în majoritatea lor nu gândeau sensurile replicilor rostite, le recitau exterior, fără implicare. Regizorul nu a lucrat substanţial cu actorii pe care bănuim că şi i-a ales pentru distribuţie. În “Agamemnon“ regia s-a vrut ostentativ originală. Apariţiile unor personaje după înfăţişare aminteau de … nişte sălbatici prin costume şi machiaj. Amintim de prezenţa Casandrei, de scaunul cu rotile şi cada uciderii lui Agamemnon, ce erau doar accente regizorale deplasat introduse de Liviu Lucaci. Actorii păreau nişte amatori pedepsiţi să joace Eschil fără să li se explice ce vrea el să comunice. În “Electra“, regizorul Andrei Narcis Grosu a întrebuinţat acelaşi stil al exagerărilor fără motivaţii în text ce anulau emoţia şi nu puneau în evidenţă personajele. Viziunea regizorală ne prezenta o Clitemnestră gravidă, un corifeu machiat ca clown, un Oreste ce târa un sac de plastic în care se afla Egist, iar Electra era obligată să zâmbească tâmp tot timpul; totul era un haos. Aceste viziuni regizorale extravagant coordonate şi lipsite de o elementară documentare culturală în raport cu intenţiile dramaturgiei, nu serveau demonstraţiei că actorii ajunşi la masterat pot fi nişte personalităţi în evoluţiile viitoare. Răcnete, răgete şi ţipete fără de rost stăteau la baza interpretării. În topul acestui “stil” se plasa Sorina Ştefănescu, o Clitemnestră, matroană într-o familie pe care o ignoră. Alin State se lupta cu intenţiile de caracterizare a personajului Agamemnon, dar rar reuşea momente de credibilitate in interpretarea sa. Ifigenia abia în final prindea contur convingător în interpretarea Nicoletei Mânzu-Hâncu. Fade, false erau interpretările personajelor Electra (Andreea Vasile ), Casandra (Ana Ularu – actriţă remercabilă în spectacolul “Măsură pentru măsură “de la Craiova în regia lui Silviu Purcărete, unde o interpreta pe Isabella înainte de a exersa acest masterat dubios sub aspect pedagogic ), Oreste (Alexandru Gâtstrâmb) ,Egist (Vlad Udrescu), Menelaos (Silviu Vâlcu) şi lista poate continua cu alţi studenţi dornici să asimileze masteratul pe un proiect ce nu le sorijină ambiţia. Ei poate erau înzestraţi mai mult sau mai puţin cu date esenţiale pentru profesie, dar au fost depăşiţi de dificultatea înţelegerii pieselor antice vizualizate prin pretenţile unor regizori căzuţi în patima modernizării penibile. Păcat!
SCURTE CONCLUZII
Urmăresc de mulţi ani spectacolele de absolvire şi majoritatea evidenţiau talente care în timp au devenit actori de marcă ai teatrului nostru. Sistemul de învăţământ artistic şi-a schimbat însă, profilul în numele modernizării şi a Tratatului de la Bolognia, iar rezultatele nu sunt prea îmbucurătoare. În primul rând a crescut numărul absolvenţilor, UNATC a devenită un fel de “fabrică” de actori de parcă ne dorim să fim o ţară de actori penibili. Promoţia prezentă la fest număra 63 (!!!) de absolvenţi a trei ani de studiu, într-o mulţime de examene cu spectacole ce aveau distribuţii duble, urmând ca aproximativ patruzeci dintre ei să mai studieze doi ani de masterat. Fragmentarea astfel a studiilor, urmată de numeroase şi pompoase doctorate, nu a impus încă valori scenei, ci actori mediocri, unii nedeţinând nici măcar tehnicile fundamentale ale meseriei – impostaţie vocală, dicţie, frazare, cultură generală teatrală .
Selecţiile repertoriale, pentru spectacolele-examen de licenţă nu avantajau întodeauna studenţii, nu le serveau pentru ca interpretarea rolurilor să devină o substanţială “carte de vizită”artistică. Punerea în scenă a multor texte denota uneori supeficialitate, ori pretenţii regizorale ce eliminau cerinţele pedagogice elementare necesare pentru astfel de spectacole-examen de licenţă ce ar trebui să lanseze pe tinerii absolvenţi. Exemple: “D’ale carnavalului” sau “Trilogia Atrizilor”. Unii actori în examenele de licenţă la actorie erau prezenţe palide, ca să fie apoi remarcabili în examenele de licenţă ale regizorilor, unde beneficiau de îndrumări atente pentru realizarea rolurilor. La majoritatea absolvenţilor se sesizau deficienţe de dicţie şi impostaţie vocală. Absolvenţii sunt scoşi de “fabrică” pe bandă rulantă, unii –puţini- beneficiind de studii la stat fără plată, alţii plătind UNATC-ului studiile. Studenţii au numeroşi profesori doctori şi doctoranzi, foarte puţini însă şi practicanţi pe scenele teatrelor adevărate ca actori şi regizori. Nu mai funcţionează permanent un studiou, precum era cândva “Casandra”, unde absolvenţii să cunoască exerciţiul dificil al contactului cu publicul de-a lungul mai multor reprezentaţii. Învăţământul artistic dă semn că s-ar afla în impas.
Absolvenţii care au un talent nativ de excepţie reuşesc în timp, cu greu, să se evidenţieze în mişcarea teatrală după absolvirea studiilor. Cum e şi firesc aceştia sunt foarte puţini. Şi să nu uităm că pe lângă UNATC mai activează o sumedenie de universităţi particulare în toată ţara, unele mai palide, altele mai cunoscute datorită foştilor dascăli de la UNATC datorită unor actori de marcă deveniţi profesori. Anual universităţile de teatru produc aproximativ 300 de absolvenţi !! Urăm success tinerilor absolvenţi de le UNATC, să devină ACTORII aplaudaţi la scenă deschisă !
“Casandra” – un mic teatru -, a fost celebru pentru că pe scena sa se derula un repertoriu în care debutau în faţa publicului, timp de o stagiune ( ! ) , absolvenţii UNATC (Universitatea Naţională de Teatru şi Cinematografie, fost IATC), ce au constituit apoi pleiada de mari actori pe care îi admirăm astăzi. Acolo îşi prezentau “cartea de vizită” profesională, după patru ani de studiu stabiliţi prin programa de învăţământ artistic, la clase coordonate de dascali cu o impresionantă biografie artistică. (Marii actori de astăzi se mândresc că i-au avut profesori pe Ion Finteşteanu, Dem Rădulescu, Dina Cocea, Sanda Manu, sau Olga Tudorache, iar regizorii pe David Esring, ori Radu Penciulescu – personalitaţi ACTIVE pe scenă, cu rezultate remarcabile şi pentru public). De câţiva ani însă, “Casandra” a dispărut, iar programa de studiu s-a modificat. După un anume model, zis şi european – Tratatul de la Bolognia - , absolvenţii prezintă spectacole-examen de licenţă după trei ani de studiu, ca apoi unii să urmeze un masterat, încă doi ani şi să revină la rampă cu examenele lor. Spectacolele - examen se desfăşoară acum în sălile de curs de la UNATC, sau cele norocoase în teatre şi alte spaţii, când acestea au disponibilitatea de a le găzdui. Anul acesta s-a iniţiat pentru absolvenţi, un proiect admirabil ca intenţie, discutabil sub aspectul condiţiilor tehnice, UNATC fest (18 – 29 mai ,câte un spectacol pe zi, dar nu o stagiune !), găzduit de Casa Universitarilor, dar şi de Casa de Cultură “Nicolae Bălcescu” şi de sălile de curs de la universitate. Au fost prezentate 14 spectacole de licenţă, iar despre 8 din cele pe care am avut timpul disponibil de a le viziona voi consemna unele impresii.
UNATC fest a fost urmat de Gala Absolvenţilor (29 mai – 6 iunie) unde celor 14 s
pectacole de absolvire selectatate li s-au mai alăturat o sumedenie de examene pe care, din păcate, nu am avut, din cauze obiective, timp să le vizionez. Aceste ample manifestări de sfârşit de studii sunt binevenite, dar trecute cu vederea de mass media şi pentru că se desfăşoară în trombă, nu mai au posibilitatea unei stagiuni ca la “Casandra”. Proiectul derulat la Casa Universitarilor este o noutate demnă de stimă, dar ar trebui dezvoltat pe o perioadă mai lungă de timp, ca o micro stgiune, pentru a atenţiona asupra absolvenţilor şi a le da acestora şansa exerciţiului întâlnirii cu publicul. Iată, pe scurt, câteva observaţii despre unele spectacole – examen de licenţă, urmărite la UNATC fest. Gala Absolvenţilor a fost mai bogată în manifestări, iar un juriu alcătuit în mare parte din salariaţi, doctori şi masteri ai UNATC - deci din dascăli -, a acordat şi unele premii discutabile sub aspectul valorii. Absolvenţii sunt până la urmă un “produs” al studiilor şi nu e logic să-i premieze cei ce au veghiat ori nu, la pregătirea lor. La fiecare spectacol-examen de licenţă voi specifica pe cei ce au fost dascălii studenţilor şi rămâne ca dvs., cititorii acestor rânduri, să descoperiţi dacă pe unii îi cunoaşteţi din fluxul teatral curent. Studenţii anului trei Arta Actorului au aparţinut “clasei” conf. univ. dr. Doru Ana, actor la Teatrul “Bulandra”, care a avut alături, pentru pregătirea celor 63 de studenţi, o echipă numeroasă de coordonatori pe grupe.VASSA JELEZNOVA – coordonatori proiect : prof. univ.dr. Ştefan Velniciuc, lect.
univ. drd. Puiu Şerban, drd. Alexandru Unguru. Se poartă de multă vreme la UNATC studiul acestei piese de Maxim Gorki pentru că e considerată o ofertă generoasă pentru studenţi, iar alţi autori nu au mai fost descoperiţi de către dascăli. Amintim că în 2005 clasa actualului rector al UNATC, Gelu Colceag, prezenta o ”generaţie de aur”, iar printre spectacolele de absolvire se afla şi “Vassa Jeleznova” cu Andreea Grămoşteanu în rolul titular, vedetă astăzi la “Mondenii”, emisiunea pamflet de la Prima tv. În cazul de faţă textul a fost restrâns, a devenit un fel de scenariu cu o înşiruire de scene ce se dovedeau a fi baza unor examene anterioare din perioada studiilor. Scenele erau derulate fără rost în mai multe spaţii de joc, ce presupuneau o aglomerare de obiecte (scenografia Rodica Găurean), şi nu avantaja interpreţii distribuiţi în dificilele personaje create de Gorki. Fiecare student s-a descurcat aşa cum l-a dus mintea şi l-au ajutat datele personale. Raluca Ghervan era o Vassa Jeleznova artificial autoritară, îşi juca singular rolul fără să se implice în relaţie cu celelalte personaje. Viitoarea actriţă deţine un fizic plăcut, pare capabilă să dezvolte forţă dramatică, dar nu i-a reuşit o lectură atentă a textului. Cu toate acestea juriul Galei Absolvenţilor i-a acordat Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Poate o cunoşteau membrii juriului din alte examene. Aceleaşi calităţi native dar şi şovăieli în interpretare, ca şi colega sa, le-a arătat şi Vasile Flutur în Prohor, pe care tot acelaşi juriu la considerat demn de Premiul “Ştefan Iordache” pentru cel mai bun actor. La Gală a plouat cu premii, multe nemotivate prin prestaţii. În Anna, fiica şi urmaşa Vassei, Beatrice Găurean nu a reuşit să sugereze mai nimic din tipologia personajului, era exterioară în joc. Letiţia Vlădescu s-a apropiat însă, de profilul personajului Liudmila, menţinând starea sa de nemulţumire şi căutare a unor soluţii existenţiale. Viitoarea actriţă, în unele momente, demonstra o sensibilitate deosebită. Personajul Mihailo nu avea identitate de caracter prin modul fad în care era abordat de Alex Vlad. Pedagogii i-au dat o sarcină dificilă lui Ionuţ Vişan, aceea de a face o compoziţie în rolul lui Pavel, transformat artificial într-un schilod prin exagerarea handicapului specificat de dramaturg. Cu toate aceste indicaţii, să le zicem regizorale, nu pedagogice, actorul reuşea să fie credibil în intenţiile creionării profilului lui Pavel, fiiul nefericit al Vassei. Silviu Debu încerca să dea o linie cât de cât coerentă evoluţiei lui Semion, ca şi Denisa Nicolae, Nataliei. Corecte, active în relaţii erau Alice Nicolae ( Lipa ) şi Alexandra Burlacu ( Dunia ), în roluri secundare. Studenţii-actori erau parcă îndrumaţi să ilustreze momente singulare dintr-o emisiune de divertisment TV. Nu dezvoltau relaţiile solicitate de text, nu interacţionau cu partenerii.
CHINEZI – coordonatori proiect: lect.univ. dr. Andreea Vulpe, drd. Raluca Rusu. Au ales o comedie bulevardieră spumoasă de Michael Frayp, dar nu şi un material convenabil studiului datelor elementare solicitate de profesie şi necesare evidenţierii personalităţii studenţilor. Andreea Vulpe, un regizor stimat pentru spectacolele sale din teatru instituţionalizat, a dirijat regizoral abil “exerciţiul de studiu”, construit din multe gaguri ce incitau la aplauze publicul. Dar … studenţii, lipsiţi de expedienţa confruntării cu un astfel de text, erau doar uneori credibili, alteori executau şcolăreşte, fals, indicaţiile, obosiţi de prea multa agitaţie solicitată de un ritm comic debordant. Sabrina Iaschevici şi Felix Dumitrescu trebuiau să interpreteze mai multe personaje, să işi schimbe expresiile rapid, să treacă de la o tipologie la alta şi o făceau căznit, neconvingător adeseori. Pregătirea în cei trei ani de studiu se dovedea mai eficace în evoluţiile Sabrinei Iaschevici. Rostea atent gândit, cu bună intenţie comică majoritatea replicilor. Colegul său Felix Dumitrescu nu stăpânea întodeauna expresia emisiei vocale şi frazarea necesară rostirii cu sens a textului. “Exerciţiul “ era doar o păcăleală de spectacol atractiv primar, care nu îi punea în evidenţă pe cei doi studenţi, ba chiar îi dezavantaja. Fiind tineri fără experienţă faţă de cerinţel teatrului bulevardier, nu deţineau ştiinţa abordării sale.
COPIII SOARELUI – coordonatori proiect: conf. univ. dr. Doru Ana, lect. univ. dr. Andreea Vulpe, drd. Raluca Rusu. Spectacolul reprezenta cu adevărat o “carte de vizită” distinsă pentru studenţiii actori prin ansamblarea scenelor de studiu pentru a scoate în evidenţă construcţia personajelor prin situaţii şi relaţii ce descifrau profund propunerile lui Maxim Gorki. Majoritatea rolurilor erau minuţios construite. Aproape fiecare student a avut un moment admirabil în care dovedea că şi-a ales bine profesia. Ca un actor special cu forţă dramatică interioară s-a impus Sergiu Fleşner în Boris cel care o iubeşte pe suferinda Liza . Rolul era inerpretat cu multă fineţe de Mădălina Anea, care îi descifra nuanţat nebunia. Cererea în căsătorie adresată de Boris Lizei, era, de pildă, un examen de nota zece al celor doi studenţi. Partiturii dificile a lui Pavel, bărbatul aerian, preocupat doar de exprimentele sale, Alexandru Ion i-a ţinut piept remarcabil. În monologul ce defineşte personajele drept “copii ai soarelui” actorul a creat un moment deosebit. Laura Ilie în trista şi nemulţuminat soţie a lui Pavel, Elena, la primele apariţii părea că abordează şovăelnic personajul, ca apoi să-i găsească subtil calea unei evoluţii dramatice sincer trăite interior. Remarcabil a fost susţinută şi scena confruntării dintre Elene şi Melania -personaj bine definit în esenţa sa de Cristina Florea. Aceasta a obţinut şi un meritat premiu pentru un rol secundar în cadrul Galei. Lui Dimitri cel ambiţios, Ionuţ Vişan i-a desenat linear, modest profilul, dar actorul îşi va dezvălui pe deplin capacităţile în Homutov din “20 de minute cu îngerul”, un spectacol-examen de licenţă la regie. Studentului i-a fost totuşi acordat de către juriul Galei, premiul pentru interpretarea unui rol secundar (Dimitri) care nu îl reprezenta însă pe deplin. În personaje de plan secund, care sunt o piatră de încercare şi pentru actorii cu experienţă, Corneliu Ulici (Egor), Cosmin Natanticu (Nazar), Andrei Ionescu (Iacov), Anca Dumitra (Fima), au acordat atenţie descifrarării relaţiilor şi efectelor situaţiilor diverse în care erau implicaţi şi pe care trebuiau să le urmărească. Cei din echipa spectacolului “Copiii soarelui” promit surprize plăcute în evoluţiile viitoare dacă vor fi ajutaţi şi de şansa întâlnirii cu proiecte avantajoase afirmării lor depline.
OFERTĂ DE SERVICIU – coordonatori proiect: conf. univ. dr. Doru Ana, drd. Adelaida Zamfira. Cum în general piese cu multe roluri feminine sunt puţine, iar studente într-o clasă sunt multe, dascălii s-au oprit la acest text de Lia Bugnar şi Dana Magdici, cu şapte personaje feminine. Textul este însă modest, alcătuit doar dintr-o serie de monologuri mai mult sau mai puţin inspirat construite. Ca material de studiu pentru primii paşi în profesie, textul poate fi util, dar pentru un examen de licenţă nu oferă suportul convenabil scoaterii în luminile rampei a personalităţii depline a interpretelor. Andra Popa, Irina Cărămizaru, Irina Rădulescu, Denisa Nicolae, Ioana Ancea, Ioana Mărcoiu şi Alexandra Burlacu s-au achitat convingător de examenul punctării profilului tipologic al personajelor care le-au revenit, dar … partiturile erau limitate şi nu prezentau şanse pentru evidenţierea capacităţilor depline pe care le deţineau sau nu studentele. Exerciţiul era eventual doar un examen pentru anul întâi de studiu.
20 DE MINUTE CU ÎNGERUL – regie şi scenografie Vlad Cristache (Anul lll regie), clasa lect. drd. Liudmila Szekely, prof. asoc. drd. Radu Apostol. În teatrul nostru există o criză a regiei, mai mult sau mai puţin recunoscută şi se aşteaptă cu interes producţiile claselor de regie. Spectacolul de licenţă propus de Vlad Cristache dă semene de speranţă că ne vom îmbogăţi cu un nume promiţător. În primul rând, tânărul regizor a citit în profunzime piesa lui Alexandr Vampilov, cu o mare grijă pentru sublinierea actualităţii sale. Întrebarea provocatoare a piesei este: Cum e perceput un act de bunăvoinţă, de caritate într-o lume ce se confruntă cu grave probleme sociale? Vlad Cristache a descifrat atent propunerile tragicomice ale situaţiilor şi a îndrumat admirabil distribuţia, lucrând la fineţea nuanţelor cu fiecare actor pentru configurarea credibilă a personajelor şi relaţiilor dintre ele. Fiecare actor a demonstrat astfel că este capabil de performanţe în meseria aleasă, asta şi datorită priceperii regizorului de a scoate la iveală capacităţiile ascunse ale fiecăruia. Anciughin (Vasile Flutur) şi Ugarov (Cosmin Natanticul) sunt doi muncitori treziţi dintr-o beţie cruntă care caută bani să-şi continuie beţia. Şi pentru mari actori asemenea partituri dificile sunt foarte greu de interpretat credibil. Vasile Flutur, care arăta doar un anume farmec în Prohor din “Vassa Jeleznova”, dar rolul era mediocru interpretat şi Cosmin Natanticu corect, dar fără mare strălucire în Nazar din “Copiii soarelui”, de astă dată au realizat performanţa construirii excelente a personajelor, cu forţă dramatică şi mult umor nuanţat, dar şi cu atenţie în gândirea replicilor. Ionuţ Vişan după Pavel din “Vassa Jeleznova” şi Dimitri din “Copiii soarelui”, dezvoltă în Homutov, o largă gamă de mijloace pentru caracterizarea misteriosului personaj ce vine să le ofere banii doriţi de cei doi beţivani. Remarcabil era jocul expresiilor sale ce indicau un personaj ambiguu, aparent cu două feţe. Din nou deosebită era interpretarea muzicianului intetelectual, Bazilski de Sergiu Fleşner ce susţinea live şi ilustraţia muzicală inspirată a spectacolului. Pentru acest rol şi pentru cel din “Delir în doi” a fost distins la Gală cu premiul pentru cel mai bun actor într-un spectacol de regie, ex-aequo cu Ionuţ Vişan pentru Homutov, dar şi pentru Maxim din “Oraşul”. Silviu Debu, Anca Dumitra şi Alice Nicolae erau ireproşabili in roluri secundare şi contribuiau substanţial la susţinerea atmosferei tensionate şi la ritmul alert al reprezentaţiei. Succesul afirmării lor ca actori de viitor aparţine regizorului Vlad Cristache. Ambiţios el a realizat şi scenografia spectacolului, inventivă, în ideea de a da reprezentaţiei o tentă cinematografică prin cearea mai multor spaţii de joc. Ideea era interesantă dar complica ilustrarea teatrală. Prin acest spectacol, Vasile Cristache s-a afirmat ca un regizor ce cunoaşte “alfabetul” profesiei şi deţine o strălucită inventivitate în a teatraliza coerent textul dramaturgului. Are deasemenea harul de a lucra minuţios cu actorii aleşi convenabil pentru ilustrarea viziunii sale regizorale. Juriul Galei i-a acordat premiul special pentru regie.
BILOXI BLUES – coordonatori proiect: lect.univ.drd Mircea Rusu (actor la Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”), prof. asoc. Alexandru Jitea (actor le Teatrul Nottara). Piesa lui Neil Simon face parte dintr-o trilogie şi este o bună alegere repertorială deoarece deţine datele pentru un studiu de personaje complexe uşor de descifrat pentru studenţi. Povestea dramatică a tinerilor recruţi este ofertantă. Exerciţiul de studiu gândit simplu, pedagogic, de către coordonator e dirijat cu scopul precis de a pune în valoare datele fiecărui student distribuit. Se detaşau prin firesc şi expresie, prin perceperea în amănunt a partiturilor, Valentin Paraschivu (Wykovsky ) şi Andreea Enia (Daisy ). Îşi creionau personajele, în unele scene convingător, simplist, exterior, în altele: Liviu Romanescu (Jerome ), Mihajlo Mielenkoski (Hennesey), Armand Utma (Sebridge), Alin Popa (Carney), Dragoş Dumitru (Epstein) şi Iuliana Călinescu (Rowena). De multe ori unii interpreţi abuzau de exagerări vocale, mai pe româneşte zis de ţipete fără motivare în text. Acest “stil’ de tratare a rolului fiind, în special, propiu lui Daniel Haralambie (Toomay), care încerca să rezolve autoritatea personajului doar prin tonalităţi vocale ridicate. Ciudat, dar juriul Galei i-a răsplătit eforturile vocale inutile pentru caracterizarea personajului cu premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal – sergentul Toomey şi Iancu Pampon din “D’ale carnavalului”, unde folosea aceiaşi metodă de joc. Cei din distribuţie confirmau însă, în general că au date pentru profesia aleasă, dar mai au nevoie de o completare a studiilor.
D’ALE CARNAVALULUI – coordonator proiect : prof. asoc. Alexandru Jitea. Este
strict necesar ca studenţii să studieze opera lui Caragiale. Exerciţiul de studiu în acest caz arăta, însă, superficialitate din partea profesorilor ambiţioşi să descopere dânşii noi căi de expunere scenică a personajelor lui nenea Iancu, în dezavantajul studenţilor. Cu toate că distribuţia cuprindea o parte din cei de la “Biloxi Blues”, prestaţiile lor de acum îi prezentau pe majoritatea lor ca pe nişte bieţi amatori bezmetici, incapabili să înţeleagă ce joacă. Aşezaţi ca la şcoală pe nişte scaune de parcă ar fi fost legaţi de ele, “recitau” fals replicile, iar relaţiile dintre personaje dispăreau, cu toate că sunt strict necesare interpretării în teatru a oricărui rol, cât de mic sau mare ar fi el. Rezultatul “viziunii”pedagogice era un spectacol cu “D’ale carnavalului” ce incredibil nu provoca râsul publicului, rămas siderat de ce vedea pe scenă. Studenţii se căzneau să interpreteze personajele într-un spectacol fals coordonat. Sugestii, precum că ar avea capacitatăţi de a întrupa personajele ce le reveneau, dădeau Andreea Enia - Didina - şi Liviu Romanescu – Iordache. În rest, Valentin Paraschivu (Nae Girimea), Daniel Haralambie (Inacu Pampon), Mihajlo Milenkoski (Mache Răzăchescu), Alin Popa (Catindatul), Alexandra Rădescu (Miţa) şi Valentin Paraschiv (Ipistatu/ Chelnerul), executau şcolăreşte, stânjeniţi, indicaţiile date de coordonatorul pedagog, Alexandru Jitea . Acest exerciţiu de studiu aplicat unui examen de licenţa demonstra metodele pedagogice discutabile, lipsite de o elementară logică .
CÂNTĂREAŢA CHEALĂ – examen de licenţă la regie susţinut de Ciprian V. Nechita, anul III, clasa prof. univ .dr. Mihai Manolescu, prof. asoc. drd. Radu Apostol. Ideea centrală a viziunii sale regizorale era originală şi provocatoare, dar fără o ilustrare teatrală inspirată. Cele doua familii Smith şi Martin sunt dependente de … “beneficiile” laptopurilor pe care le au fiecare în dotare, considerate mijloc sigur de comunicare. Regizorul cade însă, în capcana ilustrării teatrale a absurdului specific lui Eugene Ionesco, prin efecte absurde. Aşezate pe scaune cu rotile, cu laptourile în poală fiecare, invârtindu-se fără rost, dialogul dintre personaje spulbrera astfel tratat tocmai sensurile cu două tăişuri ale replicilor. Absurdul vieţii de zi cu zi, tratat absurd ca ilustrare scenică nu mai are efectul scontat satiric la public. Conceptul regizoral afecta şi actorii distribuiţi din anul III, clasa conf. univ. dr. Doru Ana. Mădălina Anea (doamna Smith), Costin Cambir (domnul Smith), Letiţia Vlădescu (doamna Martin), Marius Ursu (domnul Martin) şi Silviu Debu (pompierul), se achitau onorabil de roluri, dar multe intenţii regizorale cu tentă absurdă le degradau constructul personajelor. Actorii îşi balansau interpretarea între realism şi absurdul exagerat accentuat. În scrierile sale Eugene Ionesco recomandă mereu interpretarea realistă pentru evidenţierea satirică a absurdului existenţial surprins de el. În Mary, Dana Stinga, absolventă din alte promoţii, realiza un moment de excepţie în scena comunicării interactive cu spectatorii. Scenografia era minimalist concepută de Maria Nicola (anul II, clasa conf. univ. dr. Adraiana Raicu), slujind cerinţele regiei. Examenul de licenţă al lui Ciprian V. Nechita arăta inventivitatea sa, dar şi ambiţia de a ieşi în faţă ignorând datele esenţiale ale scrierii, conform “trendului” actual ce sufocă regia în cazul majorităţii practicanţilor acestei profesii.
TREAPTA A IX-a – era de fapt un examen de licenţă remarcabil al anului trecut al clasei prof. univ. dr. Adriana Popovici. Algerea repertorială a piesei lui Tom Ziegler este ofertantă pedagogic prin studiul unor prsonaje speciale. Textul are un iz discret de telenovelă, nederanjant pentru un exerciţiu de studiu actoricesc necesar absolvenţilor. Joana şi-a părăsit fiica – Melissa -, în urmă cu şase ani fiind alcoolică şi o revede alături de prietana sa, Eleanor, care activează împreună într-o societate de salvare a celor căzuţi în această patimă. Întâlnirea mamă-fiică e tulburată de vizita tinerei Tracy, “pacientă” a societăţii unde lucrează Joana şi Eleanor. Am povestit pe scurt oferta acestei piese, bine construite dramatic, pentru a argumenta aprecierile superlative care le determină interpretarea studentelor distribuite în cele patru personaje de care se achită ireproşabil. Valentina Zaharia se dovedeşte o actriţă matură în perceperea dificilului personaj, reuşind nuanţarea profundă a stărilor prin care trece Joana, a trăirilor interioare specifice femeii ce îşi asumă responsabilitatea greşelilor trecutului şi chiar pe cele ale prezentului. Cu puţin noroc în întâlnirea cu proiecte generoase, Valentina Zaharia poate deveni o actriţă de valoare a teatrului nostru. E sensibilă, sinceră, inteligentă în abordarea subtilă a rolului. În rolul fiicei, ce îşi iubeşte mama, dar o şi condamnă, Iolanda Covaci era admirabilă, desfăşurând o largă gamă de expresii pentru exprimarea stărilor multiple parcurse de Melissa când îşi revede mama. În monologul în care Eleanor îşi povesteşte viaţa, Patricia Katona este excelentă prin firesc şi trăire interioară, ca şi în susţinerea relaţiilor cu partenerele sale. Fermecătoare era Monica Săndulescu în zbuciumata Tracy. Actriţa a punctat atent desenul tipologic al fetei ajunsă într-o situaţie limită, şmecheră, nefericită şi dornică de cunoaştere.”Treapta a IX-a “ a fost trecută de actriţe cu … nota zece iar numele lor trebuiesc reţinute pentru că promit evoluţii viitoare deosebite. Spectacolul ar putea fi preluat de un teatru instituţionalizat sau independent unde va avea sigur success.
TRILOGIA ATRIZILOR după Eschil şi Euripide, proiectul anului I master arta actorului, coordonat de prof. asociat Liviu Lucaci, actor la Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”. Proiectul nedumerea prin ciudata aglomerare de intenţii. Dacă scopul său enunţat era examenul anului întâi de master, actorii-studenţi urmând să mai aibă un an de studiu, firesc ar fi fost a se urmării evoluţia lor ca interpreţi de tragedie antică. Scopul pedagogic principal al proiectului era însă anihilat de ambiţiile regizorale a trei persoane implicate să regizeze cele trei piese, cu aceiaşi distribuţie şi în acelaşi cadru al decorului interesant ca spaţiu de joc (Adrian Damian – masterand, anul I, Scenografie, clasa prof. univ. Ştefania Cenean). Publicul era plasat pe lateralele sălii, sus pe gradene, spaţiul de joc, jos în mijloc, iar intervenţiile corului - în toate cele trei piese -, venite mai ales din “ subsolul” gradenelor. Costumele, din dorinţa de a fi diferite de la o piesă la alta în funcţie de pretenţiile regizorale, aparţineau Dumitriţei Luncă şi erau confuze ca intenţie în definirea caracterelor. Folosirea ilustraţiei musicale live, cu instrumentişti plasaţi la un capăt al spaţiului de joc rămâne aceiaşi pentru cele trei piese cu mici diferenţe de interpretare. “Ifigenia la Aulis “ şi “Electra” de Euripide implicau un alt masterat, în regie de astă dată, anul I . clasa prof. univ. dr. Alexa Visarion, pentru Alexandru Dumitru Măzgăreanu şi Andrei Narcis Grosu. Examen de masterat în regie cu acelaşi decor şi cu aceiaşi distribuţie rămâne discutabil, fiindcă scopul principal era totuşi, examenul anului I master arta actorului. Peste toate s-a mai implicat şi coordonatorul proiectului, Liviu Lucaci, în calitate de regizor pentru “Agamemnon” de Eschil. Formula acestui proiect arată o gravă confuzie pedagogică în abordarea studiilor de masterat la UNATC. Inervenţiile regizorale afectau deranjant scopul principal al proiectului şi îi dezavantajau pe studenţii masteranzi la actorie, ca şi pe cei la regie aflaţi în concurenţă cu … coordonatorul Liviu Lucaci, care îşi dorşte să fie şi regizor. Fiecare regizor încerca să-şi impună un punct de vedere original asupra lui Eschil şi Euripide, ignorând în multe cazuri, decifrea în profunzime a pieselor ceea ce afecta interpretarea actorilor lăsaţi în voia efectelor regizorale exagerate. În “Ifigenia la Aulis”, regizorul masterand, Alexandru Dumitru Măzgăreanu – apreciat şi distins pentru comedia “Romanţioşii” de Rostand în cadrul proiectului “Comedia ţine la Tineri” -, a reuşit o ilustraţie teatrală atractivă a unor situaţii. De pildă, monologul Ifigeniei era impresionant expus, dar spectacolul nu avea tensiune dramatică. Costumele erau exagerate în intenţiile de a fi atemporale, iar actorii, în majoritatea lor nu gândeau sensurile replicilor rostite, le recitau exterior, fără implicare. Regizorul nu a lucrat substanţial cu actorii pe care bănuim că şi i-a ales pentru distribuţie. În “Agamemnon“ regia s-a vrut ostentativ originală. Apariţiile unor personaje după înfăţişare aminteau de … nişte sălbatici prin costume şi machiaj. Amintim de prezenţa Casandrei, de scaunul cu rotile şi cada uciderii lui Agamemnon, ce erau doar accente regizorale deplasat introduse de Liviu Lucaci. Actorii păreau nişte amatori pedepsiţi să joace Eschil fără să li se explice ce vrea el să comunice. În “Electra“, regizorul Andrei Narcis Grosu a întrebuinţat acelaşi stil al exagerărilor fără motivaţii în text ce anulau emoţia şi nu puneau în evidenţă personajele. Viziunea regizorală ne prezenta o Clitemnestră gravidă, un corifeu machiat ca clown, un Oreste ce târa un sac de plastic în care se afla Egist, iar Electra era obligată să zâmbească tâmp tot timpul; totul era un haos. Aceste viziuni regizorale extravagant coordonate şi lipsite de o elementară documentare culturală în raport cu intenţiile dramaturgiei, nu serveau demonstraţiei că actorii ajunşi la masterat pot fi nişte personalităţi în evoluţiile viitoare. Răcnete, răgete şi ţipete fără de rost stăteau la baza interpretării. În topul acestui “stil” se plasa Sorina Ştefănescu, o Clitemnestră, matroană într-o familie pe care o ignoră. Alin State se lupta cu intenţiile de caracterizare a personajului Agamemnon, dar rar reuşea momente de credibilitate in interpretarea sa. Ifigenia abia în final prindea contur convingător în interpretarea Nicoletei Mânzu-Hâncu. Fade, false erau interpretările personajelor Electra (Andreea Vasile ), Casandra (Ana Ularu – actriţă remercabilă în spectacolul “Măsură pentru măsură “de la Craiova în regia lui Silviu Purcărete, unde o interpreta pe Isabella înainte de a exersa acest masterat dubios sub aspect pedagogic ), Oreste (Alexandru Gâtstrâmb) ,Egist (Vlad Udrescu), Menelaos (Silviu Vâlcu) şi lista poate continua cu alţi studenţi dornici să asimileze masteratul pe un proiect ce nu le sorijină ambiţia. Ei poate erau înzestraţi mai mult sau mai puţin cu date esenţiale pentru profesie, dar au fost depăşiţi de dificultatea înţelegerii pieselor antice vizualizate prin pretenţile unor regizori căzuţi în patima modernizării penibile. Păcat!
SCURTE CONCLUZII
Urmăresc de mulţi ani spectacolele de absolvire şi majoritatea evidenţiau talente care în timp au devenit actori de marcă ai teatrului nostru. Sistemul de învăţământ artistic şi-a schimbat însă, profilul în numele modernizării şi a Tratatului de la Bolognia, iar rezultatele nu sunt prea îmbucurătoare. În primul rând a crescut numărul absolvenţilor, UNATC a devenită un fel de “fabrică” de actori de parcă ne dorim să fim o ţară de actori penibili. Promoţia prezentă la fest număra 63 (!!!) de absolvenţi a trei ani de studiu, într-o mulţime de examene cu spectacole ce aveau distribuţii duble, urmând ca aproximativ patruzeci dintre ei să mai studieze doi ani de masterat. Fragmentarea astfel a studiilor, urmată de numeroase şi pompoase doctorate, nu a impus încă valori scenei, ci actori mediocri, unii nedeţinând nici măcar tehnicile fundamentale ale meseriei – impostaţie vocală, dicţie, frazare, cultură generală teatrală .
Selecţiile repertoriale, pentru spectacolele-examen de licenţă nu avantajau întodeauna studenţii, nu le serveau pentru ca interpretarea rolurilor să devină o substanţială “carte de vizită”artistică. Punerea în scenă a multor texte denota uneori supeficialitate, ori pretenţii regizorale ce eliminau cerinţele pedagogice elementare necesare pentru astfel de spectacole-examen de licenţă ce ar trebui să lanseze pe tinerii absolvenţi. Exemple: “D’ale carnavalului” sau “Trilogia Atrizilor”. Unii actori în examenele de licenţă la actorie erau prezenţe palide, ca să fie apoi remarcabili în examenele de licenţă ale regizorilor, unde beneficiau de îndrumări atente pentru realizarea rolurilor. La majoritatea absolvenţilor se sesizau deficienţe de dicţie şi impostaţie vocală. Absolvenţii sunt scoşi de “fabrică” pe bandă rulantă, unii –puţini- beneficiind de studii la stat fără plată, alţii plătind UNATC-ului studiile. Studenţii au numeroşi profesori doctori şi doctoranzi, foarte puţini însă şi practicanţi pe scenele teatrelor adevărate ca actori şi regizori. Nu mai funcţionează permanent un studiou, precum era cândva “Casandra”, unde absolvenţii să cunoască exerciţiul dificil al contactului cu publicul de-a lungul mai multor reprezentaţii. Învăţământul artistic dă semn că s-ar afla în impas.
Absolvenţii care au un talent nativ de excepţie reuşesc în timp, cu greu, să se evidenţieze în mişcarea teatrală după absolvirea studiilor. Cum e şi firesc aceştia sunt foarte puţini. Şi să nu uităm că pe lângă UNATC mai activează o sumedenie de universităţi particulare în toată ţara, unele mai palide, altele mai cunoscute datorită foştilor dascăli de la UNATC datorită unor actori de marcă deveniţi profesori. Anual universităţile de teatru produc aproximativ 300 de absolvenţi !! Urăm success tinerilor absolvenţi de le UNATC, să devină ACTORII aplaudaţi la scenă deschisă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu