ACTORI STIMAȚI, VICTIMELE UNI REGIZOR
Cu o alarmă
asurzitoare e primit publicul în foaierul dominat pe o laterală de niște ruine
amărâte. Alarma continuă strident și în
sală când spectatorii își caută locurile, orbiți de lumina unui reflector ce
mătură sala. Pe scenă o schelă îngrădește o cameră ciudată, încărcată de
obiecte și un pat cu baldachin, la margine, camera mai are și o cabină, aceasta
fiind propunerea de decor. Scena este păzită în imediata apropiere de patru
persoane în uniforme de muncitori. Sirenele continuă să urle enervant și
amuțesc brusc când începe spectacolul. Apar niște persoane înveșmântate total
trăznit și agitate comentează ce face persoana refugiată în cabină, îngrijorate
fiind de … “căcăreala” celei numite “Mamina”, de … constipația ei! (Scuze
pentru termenii acestei relatări, desprinși însă, din replică!)
Toți interpreții joacă la marginea scenei, cu
direcționarea mereu a replicii către public și inexistența vreunei relații
între personaje. Acesta se dovedește pe parcursul reprezentației, a fi stilul
regiei. Vor interveni mereu și cântece, momente muzicale în fleshuri de lumini
colorate, un fel de cortine active între scene, susținute de cei patru
muncitori. Trece aproape un ceas din reprezentație și nu se înțelege mai nimic
din învălmășeala mișcării interpreților care uneori par că imită momente din
filme mute mediocre, ce le completează însă, cu replici către public. Această
casă de nebuni e dominată de prezența “Maminei” ajunsă în pat. Apare până la
urmă Boris, un individ șchiop, ce încearcă să lămurească situația. Este un
executor care solicită evacuarea locatarilor, o “familie de artiști”, să
părăsească locuința, fiind singurii locatari rămași în blocul 315 ce se va
demola, cum au fost demolate și cele din vecinătate pentru construcția unei
autostrăzi. Cu greu în cele aproximativ două ceasuri ce vor urma din
reprezentație, după apariția lui Boris, se înțelege cât de cât, cine și cu ce
se ocupă. Stilul vizualizării grotești a fiecărei scene, distruge acțiunea și
tematica piesei referitoare la soarta unor artiști sărmani. Decorul
aparține cunoscutei și apreciatei
scenografe Carmencita Brojboiu care în cazul de față nu a găsit formula
inspirată de a servi textul, ci doar acest concep regizoral mult discutabil.
Numeroasele costume propuse de Stela Verebceanu servesc și ele intențiile
vizuale ale regiei.
Textul scris de argentinienii Kado
Kostzer și Alfredo Arias s-ar putea să aibă la bază un construct impresionant,
cu personaje viabile, dar acest “spectacol de Alexander Hausvater”, cum
specifică foița program de sală, pare o adaptare jalnică în numele
originalității și inovației teatrale personale. Regizorul Alexander Hausvater
precizează în aceiași foiță, următoarele : “Bogăția majoră a teatrului românesc
este actorul. (…) Propun, odată cu această producție, un nou concept,
concentrat pe atenția la subiect. Spectacolul nostru, despre artiștii care își
urmăresc visul într-un context vitreg, se luptă pentru el și refuză să se
considere victime, devine, printr-un accident (situația Teatrului “Nottara”),
parte a unei realități, așadar emblematic chiar pentru starea artiștilor în
România. (…)”!! Actorul este sufletul unui spectacol și dă lumină substratului
textului. Numai că în “Familia de artiști”, regizorul ignoră tocmai actorul și
personajele sunt tratate drept … caricaturi. “Contextul vitreg” în care
funcționează actorul, nu se datorează la noi, doar unei societăți dezinteresate
de soarta unui teatru, ci și absenței adeseori în mișcarea noastră teatrală a
regizorilor capabili să își materializeze teatral “un nou concept” prin … actori! Unii regizori cu false pretenții de
originalitate, cum se dovedește acum și Alexander Hausvater, ignoră importanța
actorului, apelează exagerat la exerciții teatrale în numele metaforelor, la
efecte derizorii, lipsite de motivare în text și subtextul piesei alese pentru
proiectul său. Distruge actorul, folosindu-l drept marionetă care să-i execute
intențiile sale lipsite de logică în raport cu textul. Rezultatul se vede în
“Familia de artiști”, tratată ca o circotecă, vulgar, fără să transmită nimic
din intențiile tematicii. Regia oferă imaginea unei case de nebuni, de bolnavi
psihic și chiar de indivizi imorali.
Distribuția cuprinde nume stimate din
teatru. “Conceptul” cu pretenții de noutate aplicat distribuției, anihilează
însă, posibilitatea de a aprecia interpreții. Sărmanilor actori le este frânată
intenția de a da credibil viață personajelor, de a construi conflictele, de a
sublinia tematica piesei. Sunt forțați de regie să carcaturizeze personajele.
Emma sau “Mamina” ar fi mama autoritară
a cinci copii și regizorul vrea să îi accentueze vârsta plasând
personajul tot timpul în pat și odată într-un scaun cu rotile. Rostește replica
în van, fără adresă la cei din preajmă, iar prețuita actriță Florina Cercel
încearcă să puncteze situațiile prin care trece familia Emmei, dar efectele
regizorale îi frâng intențiile. Fiica cea mare a Emmei, este Marieta care ar fi
fost cândva cântăreață de operă. Regia transformă personajul într-o femeie
nebună, care se agită mereu și poartă cu mândrie rămășițe din veșmintele unor
roluri din trecutul artistic. Victoria Cociaș încearcă și reușește uneori, să
strecoare și drama interioară a Marietei, dictată și de probleme personale din
tinerețea ei. Raimonda și Carola ar fi surori gemene, prima preocupată de
astrologie, cea de a doua o pictoriță care a murit însă, dar e mereu evocată.
Crenguța Hariton e pusă să se tot agite prin scenă ca un claun când o
interpretează pe Raimonda, ca apoi să dea o altă ținută Carolei. Actrița este
nevoită să își schimbe rapid costumele pentru a prezenta cele două gemene și
înfăptuiește apreciabil transformările, dar regia nu îi permite să dea și consistență
celor două tipologii. În casa dărăpănată a familiei, mai trăiește și Pocho,
fratele fetelor, care ar fi poet.
Gavril Pătru încearcă să se strecoare printre
efectele regiei, să se ferească de exagerări pentru a sugera că Pocho este
homosexual. Familia se completează prin venirea Frydei, o altă fată a Maminei,
cândva vedetă ca balerină. Regia forțează prezentarea Frydei care a avut o
viață controversată, ar fi lesbiană, etc. Fără pic de rost, regia plasează
într-un moment, pe Fryda într-o cadă de baie, ca în picioare să rostească
replici, goală precum Eva, o mai pune să și danseze ca o lebădă care ajunge
într-un … frigider. O actriță de forță dramatică, apreciabilă, Ada Navrot,
execută conștiincios indicațiile regiei și uneori reușește a sugera și drama
interioară a Frydei aflată la apusul carierei artistice. Familia se completează
prin Carmen, o fată naivă, bolnavă de epilepsie, aparent folosită ca
servitoare, ca spre final, spectatorul să descopere că ar fi copilul din flori
al Marietei. Ioana Calotă accentuează sensibil candoarea lui Carmen și cu
măsură se ferește de implicare în nebunia familiei. Boris, executorul
evacuarii, este un colecționar de timbre, șmecher, iar regia nu i-a găsit
rostul important în derularea acțiunii, ceea ce îl scutește pe actorul Ion
Haiduc de căderea în plasa exagerărilor și îi dă cât de cât posibilitatea de a
interpreta verosimil, coerent personajul. În cei patru muncitori participanți
la demolarea blocului, Daniela Tocari, Raluca Jugănaru Grosu, Alexandru Mike
Gheorghiu și Ghighi Eftimie execută conștiincios solicitările regiei, cântă,
dansează, se dezbracă și fetele spre final nu mai poartă bluze, ci doar
sutiene, de ce toate aceste schimbări, nu se știe. Muzica lui Tibor Cari
invadează abundent reprezentația și cuprinde multe motive muzicale cunoscute
din filme, în dorința de a fi contrapuncte ale situațiilor. Toate personajele
vor cânta și un “Imn al artiștilor” penibil, din care cităm doar refrenul –
”Ebenist, chitarist / Organist, portretist, naist, / Trapezist, fabulist, /
Lutist, cornist, / Modelist, deci artist!”. Interpreții se adresează publicului
cu invitația de a se ridica în picioare și aplauda și chiar … de a dansa tango!
Invitația cu aplaudatul în picioare era parcă inspirată de la … maneliști, de la Adrian Copilul Minune cu acel “Mânuțele sus”!
Totuși, invitația a fost binevenită pe la mijlocul reprezentației, când unor
spectatori li s-a oferit prilejul să părăsească discret sala. Păcat, nu au
văzut finalul original al spectacolului! Actorii nu mai apar la aplauze, după
ultima scenă când clădirea s-ar demola și se pare că întreaga “familie” a murit
pentru că din nou urlă sirenele, completate de îndemnurile muncitorilor –
“Părăsiți repede sala!”. Când au ieșit afară în ger(din întâmplare, neregizat),
spectatorii au întâlnit o “mașină de salvare” în care se urcau … fantomele
personajelor, după hainele cu glugă, gri, puse peste costumele purtate pe scenă
Unii spectatori, după cum șopteau între
dânșii, au aplaudat în stradă bunăvoința acestor “actori stimați” de a juca
într-un spectacol “jalnic”! În numele unui “nou concept”, al originalității
dorite de regizor, rezultatul este un spectacol kitsch. De ce s-au investit
totuși, fonduri pentru acest spectacol? Să sublinieze situația gravă în care se
află “familia de artiști” a Teatrului “Nottara” ce nu mai deține un
sediu?! Spectacolul are un efect
contrar, provoacă publicul … să ocolească acest spectacol, care are bulină
roșie!
sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,
RăspundețiȘtergere1) dacă doriți să returnați Ex.
2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
Si altii.
el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327