“TREI SURORI” - TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” / Sala Studio

CUM SE “GÂNDEȘTE “ ... MODERN, O PIESĂ DE CEHOV ?

La această întrebare răspunde regizorul Radu Afrim prin “scenariul (ne)firesc de liber după Cehov”, realizat de dânsul - “Mi-am permis să citesc gândurile celor trei surori. Și ale lui Andrei (n.r. fratele lor). Să le transmit cuvânt cu cuvânt. Adică am mâzgălit tăcerea dintre vorbele lor vechi de peste o sută de ani. Oamenii mei gândesc non stop. Sunt bolnavi de gânduri. No spleen. Și ideal ar fi ca ei să acționeze. Deja încep să acționeze. Mi-am permis mai multe lucruri. Le-aș numi intervenții în natură (aproape) moartă. Sau puțină adrenalină în vivariu. Și cu toate acestea n-am reușit să le schimb destinul. Să iau acest detaliu ca pe un eșec al meu?”. În Dex, “scenariul” e definit ca “un text succint al unei piese de teatru, al unui spectacol sau al unui film, de obicei cu indicațiile tehnice și de regie”. În cazul de față, precizarea - “scenariul (ne)firesc de liber după Cehov” este o PIESĂ NOUĂ și dorește să depășească prin originalitate “versiunile scenice” și “adaptările” realizate de-a lungul vremii de dramaturgi și regizori respectabili. cu această piesă celebră, clasică. 

Scenariul lui Radu Afrim este o piesă de teatru în sine, iar cele trei surori amintind de Cehov, puteau fi două sau nouă și spectacolul să aibă un alt titlu, fără trimitere la valoarea dramaturgului rus. “Scenariul” nu este o parafrază a piesei și nici o “parodie” efectuată în 2003 de Radu Afrim la Teatrul “Andrei Mureșanu” din Sfântul Gheorghe, cu “Trei surori”, când regizorul s-a lansat pe calea modernizării expresiei teatrale. Piesa - “scenariu” se bazează pe monologuri cu tentă filosofică personală a autorului, de judecare a coșmarului unei realități din care nu se poate ieși. Monologurile se vor a fi “gândurile” interioare ce macină personajele în momente de tăcere. Scenaristul și regizorul, Radu Afrim vrea să atenționeze cu disperare, că s-a ales praful, astăzi, de lumea lui Cehov și trăim în altă lume, în alt sistem social. Este punctul personal de judecată aplicat teatral pe linia așa zisului “modernism” prin amestec de comic, grotesc, suprarealism. “(Ne)firescul” scenariului înghesuie de-a valma o sumedenie de probleme ardente social din realitatea curentă – politica, democrația, globalizarea, schimbările climatice, tăierea pădurilor, azilele de bătrăni, copii romilor, lipsesc alte teme actuale de la noi majore – sănătatea, educația sau cultura. Evident, că în cazul acestui scenariu – piesă de teatru, trebuie să uităm de Cehov și de fina sa analiză psihologică, de responsabilitatea individului în raport cu societatea în care trăiește; peraonajele rostind monologurile, ce se vor a fi “gândurile” interioare din tăceri, relaționează, marea lor majoritate, doar erotic și devin schematice purtătoare de cuvânt pentru gândurile regizorului. Ce vrea totuși, să transmită scenariul prin regizor ca mesaj publicului? Că ne aflăm în pragul unui dezastru planetar, fără a avea soluții!

Concret sub aspectul teatral ilustrarea scenică a temei dezastrului planetar se amplifică prin proiecții, șochează. Regizorul Radu Afrim își dezvoltă conceptul vizual neconvențional, folosind proiecțiile (Andrei Cozlac - video desing) drept mijloc de bză în exprimare, iar actorii devin marionete manevrabile prin mișcare scenică și ... “dans”. Proiecțiile abundente pe ecranul mare de sus din scenă și pe cel din fundal, pornesc de la imagini concrete, adeseori pleonastic atribuite și ajung la linii abstracte. Vor să precizeze exagerat intenții simbolice din tema scenariului. De pildă, o replica amintește de un cărăbuș și el domină scena prin proiecție pleonastică. E doar un exemplu minor, ele fiind multe, de la incendiul pădurii până la secene erotice. Proiecțiile ajung și la demonstrații din Rusia cu trimitere la Perestroika lui Gorbaciov sau persistent prin imagini în prim plan ale actorilor care își rostesc monologurile. 

Proiecțiile cu referire erotică dintre Mașa și Verșinin, în paralel cu cea dintre Irina și Tuzenbach, devin un alt efect derizoriu. Folosirea de către regizor a proiecțiilor exagerat, în stiluri diferite, anulează substratul multiplelor intenții tematice ale scenariului și devin un exercițiu fals pentru amplificare a lor.

În debutul reprezentației, proiecțiile ne indică a fi în epocă navetelor spațiale în care personajul Irina dă sms-uri pe un telefon mobil! Apare în scenă și “astronautul” Bobi k68, personaj inventat de piesa - scenariu. Spre final descoperim că ... “astronatul” purtând costumul specific, este de fapt, fiul lui Andrei și al Nataliei care se ... “joacă” dorind în viitor să fie cosmonaut! Bobi k68 va fi mereu prezent și ... va filma prim planurile  actorilor în monologuri. Totul șochează, dar fără sens credibil în acest spectacol și ajunge să determine la pauza celor trei ore și jumătate (!!) ale reprezentației, numeroși spectatori să părăsească sală. Șocul e negativ, fiind lipsit de o motivare logică pentru a convinge de gravitatea temelor propuse de “scenarist” într-o acțiune conflictuală haotică.

Aniversarea Irinei pentru vârstă sau numele de Sfânta Irina, e indicată prin replici în mod confuz (!). Irina, cea visătoare să devină ... interpretă de dans contemporan, reunește familia la masă. Irina la final vrea să ia avionul spre ... Otopeni, dar se întoarce în familie. Fratele Andrei, jucător la păcănele cum se și arată într-o scenă derizorie, aduce de la catering meniul pentru aniversare. Participanții la serbare încep o lungă discuție politică despre UE, globalizare, Rusia, capitalism – NATO le scapă din vedre – numai că personajele scenariului nu au atitudini personale în această conversație plictisitoare. “Mâzgălirea” personajelor vechi ale lui Cehov este evidentă și în această scenă. (Numele personajelor nu au legătură consistentă cu cele ale lui Cehov) Și “mâzgălirea” continuă pe tot parcursul spectacolului. Spre final apar mascații cei invocați de Cehov și regizorul aduce  ... o “capră” tradițională de sărbătorile noastre, scoasă din scenă de un personaj ca imagine amintind de ... Putin! Sub masca acelei "capre" este Tuzenbach.

Decorul propus de colaboratoarea permanentă a regizorului, Irina Moscu, e simplu și banal, cu elemente de mobilier, întâlnite la Ikea – paturi, sufragerie și un ...  copac uscat, susținut de proiecții; costumele, majoritatea lor, sunt de teatru de estradă, unele strălucitoare, altele cu accent pe chiloții purtați în cazul Irinei. Proiecțiile extravagante alcătuiesc imaginea vizuală generală, uimesc privitorul, dar nu transmit sugestii emoțional convingătoare. 

În distribuție, publicul se întâlnește și cu actori prețuiți din alte spectacole, numai că toți interpreții rămân executanți păpușari ai scenariului și viziunii regizorale. Un executant de bază al conceptului modern de viziune regizorală este Flavia Giurgiu în rolul Irinei, cea care se învârte mareu, amețitor ca un “titirez”, cum indică și o replică, se tăvălește pe scenă cu dorința arătării calităților pentru dansul contemporan, poartă ghenunchiere de protecție, dar efortul ei de mișcare nu dă publicului decât senzația de grijă că se poate accidenta, caracterizarea personajului fiind absentă. Marius Manole încearcă o compoziție dictată de regie pentru Andrei, fratele surorilor, botezat “intelectualul” familiei. Aparițiile sale diverse, hilare – când cu chipul unui bătrân cu mustață, când pe tocuri în chiloți, când pregătind clătite pe care le mânâncă de pe podea, Marius Manole le execută docil, dar fără un rezultat convingător privind rostul personajului în situațiile respective. Natalia Călin interpretează corect, în stil tradițional pe Olga, profesoara care devine directoarea unui gimnaziu; piesa - scenariu nu îi atribuie însă personajului importanța cuvenită  implicării în relațiile de disperare ale celor din preajmă.

 Raluca Aprodu dotată cu un farmec personal, prezintă pe Mașa cea îndrăgostită de Verșinin, interptetat de Emilian Oprea; cei doi actori susțin expresiv pasiunea iubirii, conform indicațiilor regizorale, se adaptează cerințelor piesei-scenariu. Soției lui Verșinin, suferindă psihic, Irina Movilă încearcă să îi marcheze boala, conform intențiilor regizorale, personajul fiind însă, o inutilă invenție a scenariului pentru prezența în acțiune. Istvan Teglas este Tuzenbach cel îndrăgostit permanent și pasional de Irina, dar pe care aceasta iubindu-l, îl bănuiește totuși, că ... ar fi spion prin originea sa  germană! Actorul știe să se miște excelent cu trimitere spre tehnica dansului contemporan,  ca și Marius Manole și Flavia Giurgiu. Minunatul tânăr actor Ciprian Necula se luptă cu costumul greoi de“astronaut” purtat de Bobi k68 și participă activ la situațiile propuse de regizor. Ada Galeș încearcă creionarea Nataliei ca iubitoare de copii, aflată spre final în stare de graviditate (!), soția aparent docilă a lui Andrei. Cu ochelari roz, Florin Călbăjos interpretează pe Kulîghin, profesorul, soț iubitor al Mașei. Actorii sunt folosiți numai ca pioni de șah pentru a indica un posibil eșec al ... planetei noastre, lipsiți prin personajele atribuite de scenariu de posibilitatea interpretării unor caractere aflate în situații disperate cărora nu le găsesc soluții de viață.

Tendința de modernizare a teatrului, funcționează mereu de când există el de la antici, în toate secolele istoriei sale. Multe au eșuat, altele prin dramaturgie în mod special, au contribuit la revitalizare în dorința de a servi evoluția receptării publicului din epoca respectivă. Indiferent că astăzi, publicul e marcat în evoluția exploziei tehnicii, spectaculoasă pentru comunicare, teatrul rămâne  al DRAMATURGULUI și ACTORULUI care trebuie să îi transmită emoție provocatoare la gând, evident, sub bagheta REGIZORULUI. “Trei surori” este inovația tearală a unui regizor de mare talent, dar e de urmărit cum Marele Public va recepta “mâzgălirea” cu mesaje speciale de strictă actualitate cu sens politic și social a unei piese scrisă cu peste o sută de ani în urmă pe tema genarilstă care pune "oglindă" Omului pentru comportamentul său.   Denumirea spectacolului - "Trei surori" pare aleasă ca un demers publicitar de a atrage cu numele de valoare universală a dramaturgului - Cehov. Publicul va asista la piesa lui Radu Afrim și a gândurile sale regizorale și rămâne să judece acest spectacol.