,MASS” - UNTEATRU

 RESPIRAȚIE TĂIATĂ ȘI LACRIMI ÎN OCHI ...

... așa rămâne publicul la finalul spectacolului. Îți vine să nu aplauzi, ci să te duci să îmbrățișezi personajele, două cupuri de părinți, afectate de dispariția copiilor adolescenți într-un măcel dintr-o școală americană. Actorii OFELIA POPII, RICHARD BOVNOCZKI și MIHAELA TROFIMOV, MARIUS TURDEANU intră cu tot sufletul în personajele atribuite. Sunt senzaționali, ca adevărați mari actori. Regizorii ANDREI și ANDREEA GROSU, le evidențiază pe deplin harul într-un spectacol de teatru intimist.

”Mass” este și un film actual, iar scenariul și piesa sunt datorate actorului american Fran Kranz. După un cumplit act de măcel produs într-un liceu de copilul unuia dintre cupluri, care a dus și la moartea fiului celuilalt cuplu de părinți, aceștia se așează față în față. Ei sunt răvășiți de amintirea copiilor dispăruți.

 Linda și soțul încearcă iertare pentru fapta criminală produsă de fiul lor adolescent care s-a sinucis după măcelul produs, de la părinții celuilat adolescent căzut victimă. Textul este o analiză psihologică desăvârșită asupra efectului rezultat după tragedia din acel liceu. Tema majoră de rezonanță oriunde în lume, este cum și de ce se poate ajunge la un astfel de gest ucigaș. Relația părinte – copil devine substratul analizei psihologice a autorului și provoacă judecarea cauzei care duce la violență și chiar, crimă din partea unui adolescent aflat în formare pentru a cunoaște viața. Nimic nu este ostentativ în acest text bine scris, se derulează doar nefericirea celor ce rămân răvășiți de fapta comisă și nu îi află cauza.

OFELIA POPII și MIHAELA TROFIMOV

Andrei și Andreea Grosu, un tandem regizoral realizator a multe spectacole excelente, compun cu măestrie prezentarea acestui text de analiză psihologică, fără apel la artificii teatrale, având la baza exprimării, doar actorii. Ei dau viață personajelor și transmit copleșitor emoție dezbaterii despre vină, adevăr și realitate. Așezat de o parte și alta a spațiului de joc, publicul va urmării confruntarea dintre cele două cupluri de părinți, la câțiva pași de intrepreți. Decorul se rezumă la o masă ovală și patru scaune, dar prinde amplitudine și prin plafonul ce sugerează parcă un lăcaș de cult. Scenograful Vladimir Turturică oferă din nou un exemplu creator în a compune un cadru de atmosferă în raport cu solicitarea textului. Bine tradus de autorii spectacolului textul nu beneficiază și de traducerea titlului ”Mass” pentru că și în limba română deține mai multe fațete – mulțime, mesă religioasă sau împrăștiere în masă. Titlul marchează de fapt, substratul tematic al piesei.

Măestria regiei se manifestă prin îndrumarea interpreților, nuanțând subtil fiecare relație în funcție de starea prin care trec personajele. Trei din cei patru actori, beneficiază și de scurte monologuri referitoare la copilăria celor dispăruți, bine orchestrate regizoral

RICHARD BOVNOCZKI și
OFELIA POPII

Ofelia Popii și Richard Bovnoczki se transpun în cuplul părinților adolescentului care a întreprins fapta oribilă din liceu. Actrița trăiește cu tensiune interioară fiecare clipă a dialogului, de la destăinuirile mamei distruse de fapta fiului, cel cu preferință pentru calculator și jocurile difuzate online, până la dorința de a fi iertată de către ceilalți părinți sau de la explicarea calităților fiului până la lipsa de motivare a actului său tragic. Rămâne de judecat de către public dacă nu și acea preferință pentru ca cu jocurile sale, nu au afectat comportamentul adolescentului. Ofelia Popii săvârșește ceea ce se poate numi o adevărată creație în personajul Linda, mama distrusă de actul copilului. Delicat sugerează actrița că acel act este posibil să fi distrus și relația dintre cei doi părinți. În soțul Lindei, Richard Bovnoczki realizează și el o creație prin desvăluirea sufletului unui tată distrus, revoltat, disperat de cele petrecute la liceu cărora nu le poate găsi o explicație. Din nou, Richard Bovnoczki demonstrează că deține un har aparte și poate dezvolta impresionant o gamă largă de partituri.

MIHAELA TROFIMOV și MARIUS TURDEANU

Excelentă este evoluția Mihaelei Trofimov, partenera de cuplu cu Marius Turdeanu, părinții copilului victimă. Cu sensibilitate actrița arată chipul unei mame răvășite care nu ar putea ierta celuilalt cuplu, fapta adolescentului. Destăinuirile Lindei îi dă însă, sentimentul de iertare la final, în fața micului ghiveci cu flori albe adus de aceasta, accent cu substrat regizoral metaforic, bine ilustrat teatral. Mihaela Trofimov în orice personaj apare este admirabilă și adeseori de nerecunoscut. Indiferent de amplitudinea de repici mai reduse în partitură, Marius Turdeanu susține și prin tăceri, profilul tatălui revoltat chiar și pe societatea în care sunt posibile astfel de acte tragice și că nu poate ierta celălalt cuplu de părinți. Construiește cu migală profilul tatălui, remarcabil prin nuanța expresiei și relaționarea cu partenerii.

Distribuția arată actori care gânesc profund fiecare situație și cuvântul rostit, realizând performanțe în interpretarea unor personaje cu destinul marcat dramatic.

Acest spectacol intră în sfera rară a celor care cu mijloace teatrale reduse, prezintă prin actori momente de viață ce nu se poate uita ușor. Dacă ” Băieții de zinc” de la Teatrul ”Bulandra” lasă publicul cu respirația tăiată, prezentând ce înseamnă războiul pentru familii, ”Mass” îl amuțește, lansând întrebarea cum se poate dezvolta un copil care cade în mrejele calculatorului. ”Mass” este un spectacol care se poate integra în rândul evenimentelor teatrale prin selecția repertorială și interpretare, strict necesare momentelor de astăzi.

P.S. Spectacolul este o coproducție – Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu și UNTEATRU din Capitală, vârf de lance, alături de Teatrul Act pentru teatrul independent. Iată că este posibilă o astfel de colaborare între o instituție de stat și un teatru independent, cu un rezultat strălucit!

”MENAJERIA DE STICLĂ” - TEATRUL MIC / Sala Studio

 UN SPECTACOL EMOȚIONANT

Ocazia de a urmării acest spectacol după mult timp de la premieră, susține afirmația, că actorii rămân piloni de bază al oricărui concept regizoral. ”Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, o piesă cunoscută, cu partituri complexe, este un exemplu pentru montarea teatrală la micuța sală atribuită Teatrului Mic pe strada Gabroveni. Cu trecerea timpului, un spectacol se poate și degrada, dacă viziunea regizorală nu își spune cuvântul prin exploatarea distribuției care o ține în viață multă vreme.

Reamintim că Tennessee Williams a scris piesa în 1944, cu tentă autobiografică, având drept temă centrală familia ce se poate dezintegra, când tatăl își părăsește soția și cei doi copii. Temă actuală și astăzi. Dramaturgul efectuează o profundă analiză psihologică asupra acestui fenomen dramatic și atribuie un accent în plus. Fiica Laura suferă și de o ifirmitate, un handicap locomotoriu. Actrița Liliana Pană și regizorul Gelu Colceag sunt coordonatori ai acestul proiect pe care îl prezintă publicului ocupant a aproximativ 60 de locuri într-o sală mică , ofertantă pentru teatru intimist. Astfel, introspecția psihologică dorită de dramaturg prinde viață și captează publicul prin interpretarea personajelor ireproșabilă de către actori. Spectacolul merge pe drumul teatrului realist prin amănunte semnificative pentru conflictul din familia părăsită de tată, în care intervin și unele detalii cu sens metaforic.

Fiul Tom vrea să părăsească familia și își argumentează intenția ca povestitor care invocă existența ei, cu vise spre viitor pornite din trecut. Și în acest rol, tânărul actor Alexandru Voicu dovedește calități deosebite. Gândește și descifrează substratul fiecărei replici, stările conflictuale din familie, trăiește la amănunt caracterizarea personajului. Dificultățile personajului Laura, marcat psihic de infirmitate,

Silvana Mihai, le ilustreaz discret, cu sensibilitate interioară. Cu delicatețe punctează prin expresie fiecare moment de tensiune din familie. Silvana Mihai sporește excelenta interpretarea acestui rol greu și prin relaționarea cu cei din preajmă și când e lipsită de replică, este tăcută când participă la conflict și acțiune. În mama Amanda, femeia tributară trecutului mereu pomenit, Liliana Pană realizează constructul esenței personajului. E drept, puțin exagerată este imaginea sa în situația primirii invitatului Jim drept pretendent la o căsnicie cu Laura. Actrița însă, susține admirabil relațiile Amandei cuTom și Laura, compune stările interioare ale nefericirii personale cu cele ale autorității mamei care le dorește un viitor stabil copiilor. Senzațional este Tudor Istodor în Jim, colegul de școală cândva al Laurei de care aceasta era îndrgostită. Scena cheie pentru tematica piesei și a spectacolui, rămâne discuția particulară purtată de Jim cu Laura. Cu finețe punctează Tudor Istodor relațiile dintre cei doi, substratul lor. Modul în care actorii se transpun în personajele atribuite și definesc, analizând psihologia profilului uman al fiecăruia, este cuceritor, transmite emoție publicului, dar și trimitere spre viața de familie de astăzi cu dramatismul ei.

Decorul Ioanei Colceag, construit în trepte pentru a da funcționalitate diverselor spații de joc, este însă, afectat de fundalul decorat cu sens metaforic de multe frânghi care îngrădesc portretul tatălui plecat din familie. Costumele scenografei servesc profilul personajelor.

”Menajeria de sticlă” rămâne un moment teatral remarcabil pentru peisajul general încărcat de oferte repertoriale și viziuni regizorale derizorii, construind un spectacol cu respect pentru miezul tematic al piesei care degajă emoție și apreciere prin interpretarea unor actori minunați.

P.S. Teatrul Mic de câțiva ani buni, se află în situația în care sălile sale de spectacol au ... dispărut. Spațiul sălii mari din strada Constantin Mille a primit bulina roșie de avertizare că se prăbușește la un cutremur și spectacolele au loc pe ... scena devenită și sala Atelier pentru public. Teatrul Foarte Mic din bulevardul Carol a primit și el bulină roșie și a fost închis. Autoritățile au binevoit până la urmă, să acorde Teatrului Mic, o sală foarte mică pe strada Gabroveni din Centrul vechi, unde se joacă și ”Menajeria de sticlă”. În urmă cu câteva luni, directorul teatrului Gelu Colceag și-a dat demisia. Teatrul are acum un manager interimar, pe Ștefan Lungu, ca multe teatre din Capitală. Coordonator al secției Programe și proiecte artistice este Anda Petrache. Promovarea premierelor rămâne însă, în ... ”ceață”. Sperăm că se va risipi totuși această ”ceață” ... cândva.

În ”ceață” a fost și premiera de anul trecut de la sala Atelier - ”Locotenentul din Inishmore”. Am urmărit abia acum această comedie neagră, în regia apreciatului Vlad Massaci pe care o voi comenta la timpul potrivit.

”AGNES, ALEASA LUI DUMNEZEU” - TEATRUL ”NOTTARA” / Sala ”George Constantin”

IMORESIONANTĂ REALIZARE TEATRALĂ

Lansată judecății publicului în 1978, piesa dramaturgului american John Pielmeier, obține premii și cucerește spectatori pe mai multe meridiane. Este scrisă la limita unui thriller prin analiza psihologică desăvârșită a trei caractere. Tânăra Agnes ajunsă într-o mânăstire, stareța Miriam și psihiatru, Martha, se confruntă cu un caz de crimă. În chilia lui Agnes a fost găsit cadavrul bebelușului născut de tânăra călugăriță. Este o situație extremă, specială pentru lăcașul de cult dedicat femeilor. Ca într-o țesătură fină, dramaturgul împletește mai multe teme, pornite din realitatea existențială trecută și prezentă a celor trei femei și credința în divinitate. În trepte, de la o scenă la alta, mărturiile celor trei femei, convingerile personale, arată că ascund sau nu, adevăruri multiple. Publicul e prins în plasa judecării, ca într-un thriller, cine, din ce cauză și de ce ajunge la crimă.

Regizoarea Sânziana Stoican și echipa sa, construiesc teatral impresionant un spectacol încărcat de suspans, ritmat ca tensiune emoțională. Regizoarea scoate vălul ce ascunde interiorul fiecărui personaj confruntat cândva cu situații dramatice. Evident o face prin îndrumarea și interpretarea unor actrițe de înaltă clasă. Viziunea regizorală provoacă publicul la judecarea situației când apar mărturii referitoare la trecutul acestor trei femei. Sunt scene când interpretele, în special Martha, interacționează cu spectatorii pentru a îi provoca să judece unde se află adevărul acțiunii conflictuale.

Spectacolul are pe cele patru laturi ale spațiului de joc, publicul judecător. În sfâțrșit, sala ”George Constantin” transformă obișnuitul aspect ”clasic” și îi sunt folosite capacitățile tehnice. Scenograful Valentin Vârlan compune pentru spațiul de joc central, un decor aparent simplu – chilia lui Agnes cu un pat, un scăunel și o cruce, totul în alb. În jurul acestei chilii se frământă Martha și Stareța care poartă uniforma specifică unui călugărițe, în negru. Atmosfera reprezentației dată vizual pe linia alb – negreu de scenograf, marchează admirabil substratul căutării adevărului referitor la crima comisă. 

CRISTINA JUNCU – Agnes, LUMINIȚA ERGA – Martha și VICTORIA COCIAȘ – Stareța Miriam, se confruntă cu partituri complicate și reușesc performanța de a pune în evidență amplitudinea stării fiecărui caracter. În altă reprezentație, se indică în programul de sală, că Isabela Neamțu va fi Martha și Crenguța Hariton va fi Stareța. Cele trei femei dețin o dublă față, cea prezentă în investigarea crimei de la mânăstire, dar și a trecutului fiecăreia, trăit cu momente existențiale dramatice, marcante pentru comportamentul actual.

Agnes se dezvăluie treptat că este victima unei copilării sumbre, fiind crescută izolat ca într-o celulă de o mamă prostituată, fără să cunoască tumultul și adevărul traiului. La 16 ani ajunge la mânăstire sub protecția Stareței care se dezvăluie a avea o strânsă legătură de rudenie cu mama lui Agnes. Dramaturgul atribuie personajului un număr mai restrâns de replici și dificultatea interpretării sporește. Cristina Juncu reușește strălucit să prezinte profilul acestei fete fragile prin naivitatea cultivată în copilărie de mamă care o considera o ființă urâtă cu defecte ca înfățișare. Actrița trăiește intensiv stările în care Agnes a ajuns prin refugiul la mânăstire și credința în Dumnezeul salvator. Pune pe tavă publicului sufletul lui Agnes, victimă a unui trecut pe care nu îl poate uita interior și îl dezvălui cu greu spre final. Absența replicii, Agnes o suplinește cu mici cântări ce amintesc de cele bisericești și actrița le dă sens emoțional în interpretarea live. Cristina Juncu cucerețte publicul prin expresiile chipului, privirii acestui suflet chinuit. Interpretarea personajului lasă deschis răspunsul la întrebarea dacă Agnes e vinovată de crimă sau e bolnavă psihic ori e victimă a vieții trăite. 

Martha, în calitate de psihiatru, încearcă să găsească un răspuns la întrebare și devine un anchetator al cazului. Dar și Martha se dezvăluie pe parcursul reprezentației că deține un trecut dramatic care nu este străin manifestării în prezent. Luminița Erga compune minunat prin detalii semnificative ca sens și substrat, caracterul acestei femei frumoase exterior acum ca ținută, renegat în trecut, dornică să o ajute pe Agnes și să descopere adevărul. Luminița Erga devine motor al acțiunii și o face cu măestrie în definirea personajului și prin susținerea relațiilor cu partenerele și publicul. Stareța Miriam este rolul ce îi revine Victoriei Cociaș și îl interpretează ca o mare actriță dotată cu talentul și inteligența de a citi subtextul cuvântului și al situațiilor conflictuale. Și Miriam e de fapt o victimă a trecutului unei căsnicii, dezvăluit cu greu în acțiune, refugiată la mânăstire pentru credința că Dumnezeu îi poate aduce liniște spirituală. Victoria Cociaș uimește privitorul prin modul în are personajul subtil își dezvăluie, de la o secvență la alta, frămntările ce îi macină și i-au măcinat existența lui Miriam. Cele trei actrițe demonstrează că sunt valori ale mișcării teatrale.

”Agnes, aleasa lui Dumnezeu” este spectacolul de la care oricine va pleca încărcat de emoția judecării realității, indiferent de cauza confictului. Poți să crezi sau nu în forța divină , dar trebuie să privești atent și viața din jur bulversată de efectele ce o pot duce la situații limită. Educația morală, funcțională și în Biblie, devine temă majoră a acestui spectacol eveniment cultural prezentat de o echipă de artiști creatori de valoare – actrițe, regizor și scenograf.

 

,,PACEA ETERNĂ`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE``/ Sala Mică

 LA MULȚI ANI CU BUNĂ INSPIRAȚIE TUTUROR CREATORILOR ÎN DOMENIUL CULTURAL, EDUCAȚIONAL!

TINERE TALENTE TREC PRAGUL REUȘITEI ÎN DEBUT

În 2014, Teatrul Național din Capitală prin Centrul de Creație Teatrală ``Ion Sava``, lansează proiectul ``9G`` (``Noua Generație``). Proiectul e dedicat absolvenților, tinerilor artiști independenți – actori și regizori, ca primă treaptă de afirmare. Sala Mică le va sta la dispoziție în cele opt ediții de la lansarea acestui proiect. Unele spectacole reușite au fost integrate în repertoriul curent al teatrului gazdă, iar actori și regizori au devenit cu timpul nume apreciate în mișcarea teatrală. Premiera cu ``Pace eternă`` din actuala ediție ``9G``, lansează din nou, tinere talente pe drumul consacrării meritate.

Piesa originală aleasă de tânăra echipă, aparține lui Juan Mayorga, personalitate activă în viața teatrală spaniolă, premiată pentru meritele sale culturale. Textul este special ca structură, poate fi considerat o parabolă cu scopul judecării conștiinței individuale și deține accente filosofice inspirate din eseul politic ``Pacea eternă`` datorat lui Immanuel Kant. Aceste precizări nu trebuie să înstrăineze spectatorii de vizionarea spectacolului pentru că acțiunea este simplă și captivantă. 

Trei personaje, metaforic fiind ``câini`` se află în concurs pentru a obține un loc într-o echipă de luptă antiteroristă. Cei trei vor arăta cum individual în orcine pot funcționa și instincte animalice bune, dar și rele. Odin (VLAD BRUMARU), John-John (JAWAD SHAHBAZIMOGHADAM) și Immanuel (DENIS IMBRESCU), sunt supuși la o serie de teste fizice, dar și psihologice de Casius (Cătălin Coșarcă) și Omul (Adrian Ionescu). Cele trei personaje centrale (om-câine aparent) prin testele la care sunt supuse, și orcine poate fi supus astăzi în viața curentă, creionează un profil biografic semnificativ pentru diverse tipologii umane. Ele prezintă dorința de judecare a existenței individuale, apelează la manifestări violente, dar și la credința în reguli morale și în Dumnezeu. 

Acest text – parabolă deține o dificultate pentru a fi ilustrat teatral convingător emoțional ca oglindă a existenței umane cu manifestările sale actuale.Tânărul regizor columbian ALEJANDRO DURAN, absolvent al studiului la UNATC, reușește să pună în pagină teatrală acest text dificil, cu o distribuție de actori admirabili și într-o scenografie reușită aparținând Deliei Ghizdăveț. Concursul între cei trei oameni – câini pentru a ajunge luptători antitero, se petrece într-o ”celulă” cu trei cuști drept spațiu de refugiu personal. La marginea scenei sunt plasate ecrane pe care se proiectează discret imagini din acțiune, până la momentele cheie ale confruntărilor dintre cei trei și la probele esențiale din test, când chipul actorilor, în prim plan, sporește prin expresie starea interioară a fiecăruia. Proiecțiile în acest spectacol au un rost semnificativ pentru tema textului. Costumele uniformă completează admosera scenografiei bogată în sensuri și inteligent gândită pentru a servi subiectul reprezentației. 

Cu mână forte regizorul Alejandro Duran exploatează oferta scenografică și conduce interpreții spre evidențierea subtextului deținut de replici și definirea complexității fiecărei tipologi. Efortul celor trei actori distribuiți în personajele centrale se amplifică și prin solicitarea la lupte fizice, rezultate și din gânduri interioare. Tânărul actor Jawad Shahbazimoghadam, vorbind o limbă română perfect, concepe la nuanță, tipologia luptătorului John – John, disperat să fie învingător al concursului, dar sugerând și lipsa perceperii personale a menirii omului în conflictele societății și în viața normală. Actorul dă viață personajului cu strălucire. Sensibilul filosof și judecător al vieții, Immanuel este definit admirabil de Denis Imbrescu, atent în a releva sensurile duble ale replicii. Vlad Brumaru creionează reușit tipologia lui Odin, cel care se vrea neutru în manifestările conflictuale. Ireproșabil definesc Cătălin Coșarcă pe Casius și Adrian Ionescu personajul Omul, în roluri de animatori ai acțiunii, conducători ai testului la care sunt supuși cei trei. 

”Pacea eternă” poate fi considerat un eveniment de cunoaștere și descoperirea de tinere talente a reprezentanților tinerei generații care pot asigura viitorul mișcării teatrale. Spectacolul nu este un experiment cu pretenții de inovație teatrală pe un text original conceput, ci o profundă demonstrație tematică despre OM cu bunele și relele sale, aflat fiind în realitatea conflictuală din zilele noastre. Doresc succes și ”baftă” celor din această echipă care susțin un examen reușit acum, în fața Marelui Public! Actorii pot fi distribuiți în tot felul de seriale, dar pe scenă, în fața publicului, își dezvăluire ”în direct” calități deosebite, dacă mai au și șansa întâlniri cu un regizor înzestrat, cum a dovedit a fi tânărul Alejandro Duran.

P.S. La UNATC funcționează o serie de secții printre care și fosta ”teatrologie”. Studenții sunt cooptați să sprijine și informarea la festivaluri naționale. De ce oare ei nu participă și în cazul spectacolelor din cadrul ”9G” (”Noua Generație”) să prezinte pe o fițuică pe realizatorii unui proiect, colegii lor de vârstă ? 

``DULCEA ȘTIINȚĂ DE A FACE VÂNĂTĂI``/ ``KNOCKOUT`` - TEATRUL EXCELSIOR

O TÂNĂRĂ ECHIPĂ DE ÎNALTĂ CALITATE

Sânziana Stoican, o tânără regizoare cu realizări anterioare remarcabile, alege, traduce și realizează un spectacol șocant, cu piesa ``Knockout – Dulcea știință de a face vânătăi`` a britanicului Joy Wilkinson și oferă o premieră absolută la noi. Dramaturgul este o personalitate complexă din Anglia, în teatru, dar și în film. Piesa surprinde prin construcția apropiată de un scenariu de film și mai ales prin tematică. Fără intenții ale curentului feminist, propune să judecăm relația femeie – bărbat și încrâncenarea femeii de a lupta pentru afirmare. Metaforic dramaturgul alege un ... ring de box al acțiunii, fiind inspirat de ``Campionantul Mondial de Box Feminin`` din 1869 de la Londra în epoca victoriană. Captivant, trei ceasuri, spectatorul urmărește ``meciuri de box`` purtate de femei din diferite straturi sociale pentru afirmare în relațiile curente.

Regizoarea Sânziana Stoican redă impresionant teatral propunerea temei dificile cu sprijinul substanțial al unei distribuții excepționale, dar și a unui scenograf inspirat – Valentin Vârlan. Decorul pare aparent simplu, dar manevrarea mai multor elemente, rapidă, definește diversele spații de joc și prin punctarea cu proiecții video ce completează atmosfera solicitată de fiecare secvență a acțiunii. Costumele din epoca victoriană marchează tipologia fiecărui personaj, cât și al femeilor ajunse în ring. Valentin Vârlan este autorul unei scenografi funcționale, cu sensuri multiple, remarcabil indicate.

Patru tinere actrițe – Dana Marineci (Polly), Oana Predescu (Violet), Andreea Șovan (Anna) și Andreea Hristu (Matilda), uimesc cum caracterizează în amănunt personajele și în condiția manifestării în ring, ca adevărate pugiliste în multe secvențe. Au fost instruite pentru luptele scenice de Mircea Crețu. 

Dăruirea implicării în astfel de rol , evident le aduce și lor ``vânătăi`după spectacol, dar dovedește calitățile de excepție deținute de aceste patru actrițe. Dana Marineci se transpune în Polly, copilul nimănui care la maturitate, îndrăgostită de un boxer, ajunge să lupte în ring pentru existență.

 Excelent își compune personajul actrița. Andreea Hristu se confruntă cu rolul Matilda, o femeie emigrantă din Islanda, ajunsă prostituată la Londra.Actrița trăiește interior semnificativ, disperările acestei femei dornică de o altă viață, iar în monologul din fața unui pian, lasă cu respirația tăiată publicul prin forța emoțională transmisă. Oana Predescu o prezintă pe Violet, tânăra dornică să se dedice profesiei de medic, dar nu are bani pentru studiile visate la Paris. La nuanță desenează portretul acestei femei dornică de a fi medic umanitar, actrița, Violet găsind o soluție de câștig pentru banii necesari, lupta în ring. Dintr-un alt segment social provine Anna, o femeie avută, cu trai financiar, dar nefericită în relația de cuplu. Andreea Șovan asimilează expresiv, fiecare stare a acestei femei, ajunsă să accepte o luptă în ring pentru a își arăta personalitatea. Este senzațională interpretarea personajelor de către cele patru actrițe pentru a servi tema textului – lupta Omului, femeie sau bărbat, pentru idealul existențial.

Manipulatorul netrebnic al ``Amfiteatrului îngerilor`` pentru concursul ``Campionatul Mondial de Box Feminin`` este un rol important și revine lui Mihai Gruia Sandu, actor și pedagog de înaltă clasă. Profesorul Charlie este individul perfid care servește pentru câștig personal implicarea femeilor pe ringul de box și derulează acțiunea, iar Mihai Gruia Sandu o face admirabil ca un mare actor cu intuiție în caracterizarea unui personaj, simbolic pentru lumea de astăzi.

Numai cuvinte de laudă se pot atribui actorilor care construiesc personajele argument din acțiune și conflict – Annenary Ziegler (Mătușa George), Cosmina Dobrotă (Emily/ Nancy), Alex Călin (Gabriel), Ovidiu Ușvat (Paul), Doru Bem (Dr.James/Arbitru/Cârciumar). Din nou, Teatrul Excelsior dovedește că deține o echipă de actori, majoritatea tineri, înzestrați cu capacități de excepție.

``Knockout – Dulcea știință de a face vânătăi`` este un spectacol cuceritor, violent simbolic, despre viață, indiferent de timpul istoric al subiectului.

 

``LACUL LEBEDELOR`` - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

 UN SPECTACOL ÎNCÂNTĂTOR!

• ``Lacul lebedelor``, capodopera muzicală datorată lui Ceaikovski pentru un spectacol de balet, mult timp a absentat din repertoriul Operei Naționale București. Vladimir Bghichev și Vasily Geltzer, au scris libretul, închinat dragostei care poate înfrânge răul. Povestea celor patru personaje centrale – Prințul Siegfried, Odette/Odile, Rothbart vrăjitorul și Bufonul, solicită prezența activă însă, a ansamblului, devenit un personaj colectiv important pentru acțiune. Montarea acestei capodopere, ridică întodeauna problema ansamblului, solicitat la cote maxime. 

Opera Națională București a fost afectată în trecut de dificultăți manageriale și pentru coordonarea baletului. Acum, sub o altă direcție, oferă publicului o premieră mult dorită și arată consolidarea ansamblului de balet, completat și prin artiști proveniți din alte țări, de pildă, din Japonia. Prezentarea unui astfel de spectacol de balet clasic, cere un efort considerabil echipei de realizatori.

Pentru această premieră, revine în forță conceptul gândit de maestrul Oleg Danovski (1917 – 1996) prin adaptarea și punerea în scenă a fiului marelui coregraf și regizor, personalitate marcantă și în plan internațional, continuator al tatălui, Oleg Danovski Jr. Luminița Blică Toader, director Balet, reușește să servească prin instruirea ansamblului conceptul regizorului și coregrafului.

Soliștii premierei din 19 noiembrie, Cristina Dijmaru – Odette/Odile, Riku Kawanishi – Bufonul, Cristian Șușu – Rothbart și Bogdan Cănilă – Siegfried au avut un partener de rezonanță prin prestația artistică a ansamblului. ``Personajul colectiv Lebedele``, victimă a vrăjitorului Rothbart, trăiește dramatic transformare din prințese în stolul special al păsărilor nobile, fiind simbol emoțional al mesajului că dragostea poate învinge răul. 

Manifestarea lebedelor pe linia expresiei dansului clasic, presupune sincron în mișcare și gest. Ansamblul compus din 24 de balerine, plus interpretele cu momentele speciale ale Lebedelor mari și Lebedelor mici, demonstrează admirabil progresul tehnic pentru compunerea de sincronizare în majoritatea momentelor, în special în actul patru. Dintre aceste balerine din ansamblu, se pot desprinde și viitoare soliste. 

În primul act și în actul trei, cu scene petrecute la curtea prințului Siegfried, ansamblu se completează prin cupluri de tineri petrecăreți și prin diverse dansuri cu specific etnic, realizate cu profesionalism desăvârșit de echipa ansamblului în scurte momente particulare. Antrenamentele sârguincioase și compoziția ansamblului, dau acum rod în această prezentare nouă a celebrei opere clasice cu un ansamblu aflat pe drumul perfecțiunii.

Acțiunea aduce în prim plan, firește, soliștii. Cristina Dijmaru în Odette/Odile este excelentă prin interpretarea cu trărire interioară și grație în gestica

brațelor, devenite aripi de flutur, când este Odette. 

Transpunerea în Odile, fiica vrăjitorului, Cristina Dijmaru o întreprinde abil prin atribuirea unui sens provocator în caracterizarea expresivă a personajului. Senzațional este Riku Kawanishi în rolul Bufonului, oferă performanță tehnică în execuție, virtuozitate, dar și calități de actor pentru definirea esenței acestui personaj mereu în relație cu cei din preajmă, cu ansamblu. Cristian Șușu compune la nuanța mișcării portretul vrăjitorului Rothbart cu mare îndemânare. În Siegfried, balerinul Bogdan Cănilă schițează profilul prințului aflat în căutarea iubirii.

Evoluția soliștilor și ansamblului e servită de ambalajul scenografic cu finețe colorat. Costumele sunt atent croite de Viorica Petrovici pe tipologia personajelor și a spectaculozității ansamblului cu știința necesității de a servi tehnic dansul. Decorul lui Adrian Damian impune atmosfera necesară fiecărui spațiu al acțiunii, este grandios pentru palatul prințului și dă mister lacului dominat de Rothbart, cu intervenția efectelor video – Daniel Cozma. 

Muzica minunată a lui Ceaikovski prinde viață cu orchestra Operei, dirijată sensibil de Iurie Florea.

``Lacul lebedelor`` se poate numi o premieră eveniment cultural prin regie, coregrafie și adaptarea punerii în scenă de Oleg Danovski Jr. și prin interpretarea ansamblului și soliștilor. Este o bucurie pentru public această reușită a Operei Naționale București aflată pe drumul performației artistice.

``One man APROAPE show cu PAVEL BARTOȘ`` - TEATRUL ODEON

 CUCERITOARE RELATARE DESPRE VIAȚA UNUI OM

Este o încântare să urmărești povestea unei vieți, cu multe semnificați pentru orice spectator. Pavel Bartoș, cu activități creatoare reușite în multe domenii - actor, regizor, prezentator tv, realizează acum, un recital despre ... viața omului cu bucurii și necazuri.

Se întâlnesc multe încercări ale actorilor de a se manifesta în genul de spectacol - one man show, de a fi singuri pe scenă pentru a interpreta povestea unui personaj sau chiar a mai multora din relatarea unei evocări scrise de un dramaturg. Pavel Bartoș concepe un scenariu al destăinuirilor despre viața Omului, nu cea a consacrării talentului său de artist. Relatează excelent episoade din viața personală, bine articulate, când cu umor, când cu fină sensibilitate dramatică. Uimește prin interpretarea care îi solicită evocarea trecutului și de a jongla cu accentele comice, în paralel cu cele dramatice. Pavel Bartoș demonstrează calitățile desăvârșite aplicate cu firesc în expresie ca actor comic, dar și dramatic, care poate și dansa, ori cânta, mereu fiind în relație directă cu spectatorii. Publicul devine partener al actorului.

Scenaristul Pavel Bartoș își pornește evocarea din copilărie în epoca de tristă amintire, când ``coada`` pentru alimentele de bază obținute și pe cartelă, era specifică timpului. Epoca e străină cunoașterii publicului tânăr de astăzi, iar artistul îi oferă un moment satiric necesar perceperii trecutului care a marcat existența părinților. 

Pavel Bartoș nu apelează la un regizor pentru scenariul său și își regizează admirabil mărturiile. O numeroasă echipă – scenograf, coregraf, etc – contribuie atractiv la imaginea recitalului. Aparent pare simplu aspectul vizual – două panouri cu ecrane, dar ele punctează ca argument semnificativ, cu dibăcie, fiecare secvență din scenariu. Se proiectează fotografii din copilărie, dar predominant rămâne jocul umbrelor celor care i-au fost aproape omului. Impresionantă este secvența când pe un ecran e imaginea unui spital, pe celălalt o fotografie dintr-un parc toamna. Publicul e provocat să aleagă pe una dintre ele. Surpriza e că alege toamna. Semnificațiile fiecărei proiecții sunt însă, altele pentru interpret și pentru viață în general.

Recitalul excepțional construit de artistul Pavel Bartoș, nu are ca miez drumul popularității sale, este doar povestea unui Om, a fiecăruia care ne confruntăm cu bunele și relele existenței. Cu sinceritate, modestie, artistul prezintă clipe de viață în care se poate regăsi orice spectator.

P.S. Teatrul Odeon înregistrează un succes, nu doar prin efortul evident al interpretului de renume al acestui recital, teatru unde este angajat și distribuit în o serie de spectacole, ci prin tema emoțional transmisă publicului despre ... viață în contextul societății noastre.