DESPRE DRAGOSTE CU PATRU ACTRIŢE MINUNATE
Dragostea rămâne tema preferată , atât a celor preocupaţi de film sau de teatru, cât şi a consumatorilor de literatură. Tema este expusă sub o multitudine de aspecte,
de la iubirea romantică, la dragostea carnală şi interesează orice fiinţă umană. Teatrul Naţional “I.L.Caragiale” înscrie în repertoriu o piesă de “ultimă oră” pe această temă a francezului Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor la modă, de succes în Europa şi pe alte meridiane. În 2008, la Theatre Marigny din Paris, îşi punea în scenă propria piesă în premieră absolută, “Tectonica sentimentelor”, ce devine astăzi, la noi, în regia lui Nicolae Scarlat, o premieră pe ţară. Alegerea repertorială este meritorie, iar premiera se anunţă a figura pe afişul Naţionalului mai mult stagiuni, pentru că spectacolul speculează cu rafinament această temă, iar actriţele distribuite – Ilinca Goia, Tamara Creţulescu, Carmen Ionescu şi Valentina Zaharia – sunt minunate , tratând minuţios, la nuanţă partiturile ce le revin.
Eric-Emmanel Schmitt este dramaturg, prozator, scenarist şi cochetează cu regia. În scrieriile sale importantă e “conversaţia” prin care provoacă apoi conflictele şi dă amplititudine caracterizării personajelor. Practică un limbaj delicat, plin de substanţă printr-o replică atractivă ce se urmăreşte cu interes de spectator. Traducerea piesei aparţine lui Alice Georgescu, un as în domeniu pentru că intuieşte efectul scenic conţinut de cuvânt, îl respectă în raport cu sensul iniţial şi îi dă valoare în traducerea într-o nouă limbă. Spectatorilor li se propune astfel, o replică vie ce contribuie la suspans în derularea conflictului. Dramaturgul este prezent şi în repertoriul Teatrului “Nottara” (”Variaţiuni enigmatice” şi “Vizitatorul”) sau în cel al Teatrului Mic (“Hotelul dintre lumi”). Sunt piese cu alte teme de interes general.
Pentru “Tectonica sentimentelor”, dramaturgul s-a inspirat din opera lui Denise Diderot, reper folosit şi în alte scrieri. Piesa este actuală prin prezentarea unor mentalităţi specifice femeilor contemporane. În jurul unui bărbat charismatic (Richard), aparţinând segmentului social al celor bogaţi şi activi, roiesc patru femei. În centrul lor se află Diana, o femeie modernă, ambiţioasă, realizată profesional ca politician şi deputat, îndrăgostită de Richard. Disputele dintre cei doi pentru sensurile unei relaţii de iubire provoacă adevărate cutremure şi în existenţa personajelor din jur, le schimbă destinele. De aici şi titlul aparent ciudat, “Tectonica sentimentelor”. Tipologiile celor patru femei sunt solid construite pe linii diferite. Diana (Ilinca Goia) este o femeie orgolioasă, calculată, mama sa (Tamara Creţulescu), o femeie-copil, frivolă, Elina (Valentina Zaharia), o tânără sensibilă, iubitoare de poezie, ajunsă de nevoie prostituată, iar Rodica (Carmen Ionescu) e o femeie simplă şi ea prostituată, venită din România. Conflictele în care sunt implicate se dezvoltă pe diverse paliere, în centrul lor fiind cel dintre Diana şi Richard. Incertitudinile dragostei dintre cei doi, provocate de orgoliile Dianei duc la minciună şi răzbunare. Acţiunea piesei este captivantă, ca a unei telenovele de bună calitate şi atrage ca un magnet atenţia publicului. Oricât de dibaci este scrisă piesa, putea deveni prin spectacol o dramoletă oarecare, dacă nu beneficia de o realizare scenică reuşită ce degajă permanent un flux emoţional între cei de pe scenă şi spectactori. O contribuţie deosebită revine şi scenografiei Ştefaniei Cenean. Decorul multifuncţional, minimalist, e alcătuit din panouri cărora metaforic li se atribuie jocul culorilor de la alb la negru, de la cenuşiu la roşu aprins. Ţinând cont cu atenţie că povestea de dragoste se petrece la Paris, într-o lume cu pretenţii, costumele sunt elegante, au stil în definirea personajelor. Interpretele schimbă numeroase costume în funcţie de situaţii, toate fiind adecvate cerinţelor momentului. Regizorul Nicolae Scarlat, revenit după mai mulţi ani la practicarea acestei profesii ce l-a consacrat în domeniu, conduce cu fermitate descifrarea substanţei conflictelor, relaţiile dintre personaje, crearea de atmosferă, tensiune şi ritm reprezentaţiei. Poate doar schimbările locului acţiunii îngreunează uneori ritmul reprezentaţiei. Spectacolul său propune judecarea de către public a sentimentelor dragostei pe o scară valorică prin o rafinată radiogrfiere a lor, beneficiind de interpretarea admirabilă a celor patru actriţe.
În Diana, eleganta şi ambiţioasa femeie pentru care profesia devine şi mijloc de manipulare în proba de iubire, Ilinca Goia compune la nuanţă personajul în toate frământările şi disperările sale, cu măsură în expresie. Ilinca Goia este o actriţă cababilă de abordarea unor partituri diverse şi acest rol dă dovada adaptării sale la cele mai surprinzătoare caractere. Actriţa trece prin filtrul gândirii cuvântul amplificându-i sensurile printr-o trăire sinceră în funcţie de situaţii. Interpretarea sa este de ţinută valorică. Absentă mult timp din spectacolele de anvergură ale Naţionalului bucureştean, jucând doar într-un one-woman show reuşit “Shirley Valentine”, Tamara Creţulescu revine acum pe această scenă, în Doamna Pommeray, mama Dianei. Actriţa înfăptuieşte cu mult farmec compoziţia femeii tributare unei mentalităţi învechite când accepta a fii tratată ca un obiect al plăcerii pentru graţia şi feminitatea sa. Doamna Pommeray e mama ce doreşte conform mentalităţii sale să dirijeze relaţia Dianei cu Richard, dar şi cochetează cu discreţie cu acesta. Sfaturile insistente ale mamei declanşează de fapt, conflictul cuplului Diana-Richard. Jocul Tamarei Creţulescu sugerează în profunzime caracterul personajului, cu subtilitate îi descifrează atitudinile şi îl plasează ironic în ansamblul reprezentaţiei. Un debut de excepţie pe scena Naţionalului realizează Valentina Zaharia în Elina. Interpretarea acestui dificil personaj poate fi comparată cu o mică bijuterie de preţ. Condiţia de refugiată la Paris o obligă pe Elina să aleagă prostituţia ca mijloc de existenţă , iar actriţa cu sensibilitate îi dezvăluie firea visătoare, tristeţea condiţiei sale. Pentru Evelin poezia devine un refugiu în faţa mizeriei vieţii, iar actriţa recită cu fineţe versurile lui Baudelaire care îi definesc caracterul. Candoarea Elinei când se îndrăgosteşte de Richard sunt subliniate de interpretă, trăind apoi cu dramatism sfâşietor disperarea dezvăluirii profesiei practicate într-o scenă impresionant realizată. Valentina Zaharia este o actriţă specială. Am remarcat-o la absolvirea UNATC în “Treapta a IX-a”, în personajul Joana, o mamă care şi-a părăsit fiica din cauza alcolismului, rol excelent înfăptuit. Spectacolul este comentat pe blog pentru calităţile sale deosebite. În Elina, actriţa este de nerecunoscut, prin candoarea expresiei şi sincera trăire interioară a personajului. Valentina Zaharia demonstrează a fi o actriţă cu multiple faţete şi inteligenţă în schimbarea registrului cerută de profilul rolului abordat. Rodica, o femeie simplă care îşi câştigă traiul din prostituţie nefiind capabilă de căutarea altor soluţii este ireproşabil interpretată de Carmen Ionescu. Uşor putea să cadă pe o linie vulgară. Actriţa îşi îmbogăţeşte interior personajul, ferindu-l de orice exagerare tentantă prin tipologie. Carmen Ionescu este remarcabilă într-un rol capcană acordându-i o latură de tristeţe a nefericirii interior ascunse în faţa vicisitudinilor vieţii trăite. La jumătate de drum rămâne realizat personajul Richard în care e distribuit Liviu Lucaci. Actorul depune eforturi pentru creionarea credibilă a personajului, dar nu are carisma cerută de partitură. Richard e un rol ce solicită obligatoriu actorului distribuit farmecul cuceritorului sufletelor feminine şi trebuie să recunoaştem că în peisajul nostru teatral e greu de găsit un astfel de interpret.
“Tectonica sentimentelor” este un spectacol pentru toate gusturile despre “filosofia” dragostei, o telenovelă stilată, interpretată atractiv, ce merită a fi vizionată pentru că nu va dezamăgi pe nimeni.
Dragostea rămâne tema preferată , atât a celor preocupaţi de film sau de teatru, cât şi a consumatorilor de literatură. Tema este expusă sub o multitudine de aspecte,
de la iubirea romantică, la dragostea carnală şi interesează orice fiinţă umană. Teatrul Naţional “I.L.Caragiale” înscrie în repertoriu o piesă de “ultimă oră” pe această temă a francezului Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor la modă, de succes în Europa şi pe alte meridiane. În 2008, la Theatre Marigny din Paris, îşi punea în scenă propria piesă în premieră absolută, “Tectonica sentimentelor”, ce devine astăzi, la noi, în regia lui Nicolae Scarlat, o premieră pe ţară. Alegerea repertorială este meritorie, iar premiera se anunţă a figura pe afişul Naţionalului mai mult stagiuni, pentru că spectacolul speculează cu rafinament această temă, iar actriţele distribuite – Ilinca Goia, Tamara Creţulescu, Carmen Ionescu şi Valentina Zaharia – sunt minunate , tratând minuţios, la nuanţă partiturile ce le revin.Eric-Emmanel Schmitt este dramaturg, prozator, scenarist şi cochetează cu regia. În scrieriile sale importantă e “conversaţia” prin care provoacă apoi conflictele şi dă amplititudine caracterizării personajelor. Practică un limbaj delicat, plin de substanţă printr-o replică atractivă ce se urmăreşte cu interes de spectator. Traducerea piesei aparţine lui Alice Georgescu, un as în domeniu pentru că intuieşte efectul scenic conţinut de cuvânt, îl respectă în raport cu sensul iniţial şi îi dă valoare în traducerea într-o nouă limbă. Spectatorilor li se propune astfel, o replică vie ce contribuie la suspans în derularea conflictului. Dramaturgul este prezent şi în repertoriul Teatrului “Nottara” (”Variaţiuni enigmatice” şi “Vizitatorul”) sau în cel al Teatrului Mic (“Hotelul dintre lumi”). Sunt piese cu alte teme de interes general.
Pentru “Tectonica sentimentelor”, dramaturgul s-a inspirat din opera lui Denise Diderot, reper folosit şi în alte scrieri. Piesa este actuală prin prezentarea unor mentalităţi specifice femeilor contemporane. În jurul unui bărbat charismatic (Richard), aparţinând segmentului social al celor bogaţi şi activi, roiesc patru femei. În centrul lor se află Diana, o femeie modernă, ambiţioasă, realizată profesional ca politician şi deputat, îndrăgostită de Richard. Disputele dintre cei doi pentru sensurile unei relaţii de iubire provoacă adevărate cutremure şi în existenţa personajelor din jur, le schimbă destinele. De aici şi titlul aparent ciudat, “Tectonica sentimentelor”. Tipologiile celor patru femei sunt solid construite pe linii diferite. Diana (Ilinca Goia) este o femeie orgolioasă, calculată, mama sa (Tamara Creţulescu), o femeie-copil, frivolă, Elina (Valentina Zaharia), o tânără sensibilă, iubitoare de poezie, ajunsă de nevoie prostituată, iar Rodica (Carmen Ionescu) e o femeie simplă şi ea prostituată, venită din România. Conflictele în care sunt implicate se dezvoltă pe diverse paliere, în centrul lor fiind cel dintre Diana şi Richard. Incertitudinile dragostei dintre cei doi, provocate de orgoliile Dianei duc la minciună şi răzbunare. Acţiunea piesei este captivantă, ca a unei telenovele de bună calitate şi atrage ca un magnet atenţia publicului. Oricât de dibaci este scrisă piesa, putea deveni prin spectacol o dramoletă oarecare, dacă nu beneficia de o realizare scenică reuşită ce degajă permanent un flux emoţional între cei de pe scenă şi spectactori. O contribuţie deosebită revine şi scenografiei Ştefaniei Cenean. Decorul multifuncţional, minimalist, e alcătuit din panouri cărora metaforic li se atribuie jocul culorilor de la alb la negru, de la cenuşiu la roşu aprins. Ţinând cont cu atenţie că povestea de dragoste se petrece la Paris, într-o lume cu pretenţii, costumele sunt elegante, au stil în definirea personajelor. Interpretele schimbă numeroase costume în funcţie de situaţii, toate fiind adecvate cerinţelor momentului. Regizorul Nicolae Scarlat, revenit după mai mulţi ani la practicarea acestei profesii ce l-a consacrat în domeniu, conduce cu fermitate descifrarea substanţei conflictelor, relaţiile dintre personaje, crearea de atmosferă, tensiune şi ritm reprezentaţiei. Poate doar schimbările locului acţiunii îngreunează uneori ritmul reprezentaţiei. Spectacolul său propune judecarea de către public a sentimentelor dragostei pe o scară valorică prin o rafinată radiogrfiere a lor, beneficiind de interpretarea admirabilă a celor patru actriţe.
În Diana, eleganta şi ambiţioasa femeie pentru care profesia devine şi mijloc de manipulare în proba de iubire, Ilinca Goia compune la nuanţă personajul în toate frământările şi disperările sale, cu măsură în expresie. Ilinca Goia este o actriţă cababilă de abordarea unor partituri diverse şi acest rol dă dovada adaptării sale la cele mai surprinzătoare caractere. Actriţa trece prin filtrul gândirii cuvântul amplificându-i sensurile printr-o trăire sinceră în funcţie de situaţii. Interpretarea sa este de ţinută valorică. Absentă mult timp din spectacolele de anvergură ale Naţionalului bucureştean, jucând doar într-un one-woman show reuşit “Shirley Valentine”, Tamara Creţulescu revine acum pe această scenă, în Doamna Pommeray, mama Dianei. Actriţa înfăptuieşte cu mult farmec compoziţia femeii tributare unei mentalităţi învechite când accepta a fii tratată ca un obiect al plăcerii pentru graţia şi feminitatea sa. Doamna Pommeray e mama ce doreşte conform mentalităţii sale să dirijeze relaţia Dianei cu Richard, dar şi cochetează cu discreţie cu acesta. Sfaturile insistente ale mamei declanşează de fapt, conflictul cuplului Diana-Richard. Jocul Tamarei Creţulescu sugerează în profunzime caracterul personajului, cu subtilitate îi descifrează atitudinile şi îl plasează ironic în ansamblul reprezentaţiei. Un debut de excepţie pe scena Naţionalului realizează Valentina Zaharia în Elina. Interpretarea acestui dificil personaj poate fi comparată cu o mică bijuterie de preţ. Condiţia de refugiată la Paris o obligă pe Elina să aleagă prostituţia ca mijloc de existenţă , iar actriţa cu sensibilitate îi dezvăluie firea visătoare, tristeţea condiţiei sale. Pentru Evelin poezia devine un refugiu în faţa mizeriei vieţii, iar actriţa recită cu fineţe versurile lui Baudelaire care îi definesc caracterul. Candoarea Elinei când se îndrăgosteşte de Richard sunt subliniate de interpretă, trăind apoi cu dramatism sfâşietor disperarea dezvăluirii profesiei practicate într-o scenă impresionant realizată. Valentina Zaharia este o actriţă specială. Am remarcat-o la absolvirea UNATC în “Treapta a IX-a”, în personajul Joana, o mamă care şi-a părăsit fiica din cauza alcolismului, rol excelent înfăptuit. Spectacolul este comentat pe blog pentru calităţile sale deosebite. În Elina, actriţa este de nerecunoscut, prin candoarea expresiei şi sincera trăire interioară a personajului. Valentina Zaharia demonstrează a fi o actriţă cu multiple faţete şi inteligenţă în schimbarea registrului cerută de profilul rolului abordat. Rodica, o femeie simplă care îşi câştigă traiul din prostituţie nefiind capabilă de căutarea altor soluţii este ireproşabil interpretată de Carmen Ionescu. Uşor putea să cadă pe o linie vulgară. Actriţa îşi îmbogăţeşte interior personajul, ferindu-l de orice exagerare tentantă prin tipologie. Carmen Ionescu este remarcabilă într-un rol capcană acordându-i o latură de tristeţe a nefericirii interior ascunse în faţa vicisitudinilor vieţii trăite. La jumătate de drum rămâne realizat personajul Richard în care e distribuit Liviu Lucaci. Actorul depune eforturi pentru creionarea credibilă a personajului, dar nu are carisma cerută de partitură. Richard e un rol ce solicită obligatoriu actorului distribuit farmecul cuceritorului sufletelor feminine şi trebuie să recunoaştem că în peisajul nostru teatral e greu de găsit un astfel de interpret.
“Tectonica sentimentelor” este un spectacol pentru toate gusturile despre “filosofia” dragostei, o telenovelă stilată, interpretată atractiv, ce merită a fi vizionată pentru că nu va dezamăgi pe nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu