TEATRUL “NOTTARA” – “ÎN PIAŢA VLADIMIR”

UN SPECTACOL EMOŢIONANT

Începutul de mileniu trei aduce o problemă foarte spinoasă, cea a comunicării între oameni. Într-o lume dominată şi manipulată de posibilităţile comunicării electronice prin telefonie mobilă, televiziune şi Internet, pare paradoxal, dar oamenii sunt din ce în ce mai singuri. Au o imensă nevoie de o comunicarea directă, faţă în faţă, fără artificiile tehnicii. Căutarea partenerului de comunicare, de dialog pe tema necazurilor personale este miezul dramatic al piesei “ În Piaţa Vladimir” de Ludmila Razumovskaia care surprinzător nu a fost scrisă pe timpul marilor invenţii electronice, ci la sfârşitul mileniului trecut. Alegerea repertoială este remarcabilă pentru că piesa are un mesaj deosebit de actual pentru cei subjugaţi de invenţiile tehnicii ce ambiţionează anularea comunicării directe, transformarea în roboţi a oamenilor. Nu este bătrânicioasă această constatare, ea frământă astăzi întreaga lume indiferent de vârsta cetăţenilor ei.
Scriitoarea Ludmila Razumovskaia din Lituania a mai figurat pe afişul Teatrului “Nottara” cu “Şantaj”, piesă de succes jucată pe diverse meridiane sub titlul “Dragă Elena Sergheevna” . “În Piaţa Vladimir”, dramaturgul propune receptarea istoriei a două personaje trecute de prima tinereţe, Vera (Luminiţa Gheorghiu) şi Pavel ( Emil Hossu), ajunse la marginea unei societăţi bolnave. Cu sensibilitate se prezintă tragedia unor destine frânte din cauze sociale, politice tributare ideologiei vremii, expuse fără nici o ostentaţie. Devin un argument impresionant motivaţiile evocate în monologuri de cele două personaje singuratice. Dezbinarea dramatică a familiilor cărora le-au aparţinut sunt cauza, motivatate de condiţiile oferite de societate. Piesa demonstrează că oamenii au nevoie de comunicare, de întrajutorare, de destăinuirea necazurilor trăite. Vera şi Pavel caută cu disperare această comunicare, se bucură de ivirea ei . Povestea este foarte simplă. Un actor ratat, ajuns cerşetor se întâlneşte cu o colegă de liceu, o femeie activă, vânzătoare de mărunţişuri. Condiţia jalnică în care au ajuns este rezultatul idealurilor pierdute despre dragoste şi familie .
Spectacolul este emoţionant prin ilustrarea sa scenică datorată în primul rând actorilor distribuiţi. Petru Hadârcă, regizorul spectacolului, a fost cândva, directorul Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău şi a activat ca regizor de teatru radiofonic şi film. Viziunea sa regizorală la acest spectacol se fereşte de orice efect de prisos. Apelează la o scenografie simplă, chiar modestă, autor Andrada Chiriac. Dacă decorul e doar marcat prin obiecte, costumele purtate de interpreta Verei au însă, o semnificaţie majoră în raport cu situaţiile, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre veşimintele moderne ca desen ale personajului Pavel. Ilustraţia muzicală aleasă de Catrinel Dumitrescu punctează inspirat secvenţele dramatice. Regizorul a îndrumat interpretarea celor doi actori pentru a contura credibil personajele. Pentru Vera a avut şansa întâlnirii cu o actriţă deosebită, specială, Luminiţa Gheorghiu a cărei valoare a fost mai mult recunoscută în film decât în teatrul căruia îi aparţine, Teatrul “Bulandra”. Pot afirma că este Giuletta Masina a noastră pentru cei care nu o identifică în viaţa spectacolelor de teatru şi film. Nu are datele impuse de mass media vedetelor de carton, este însă, un talent unic, prin abordarea unor personaje cu diverse caractere. Luminiţa Gheorghiu uluieşte publicul prin prezentarea şocant emoţională a Verei. Este o fină construcţie dificil de realizat a unei femei simple, confruntată cu problemele vieţii curente şi particularităţile sale, admirabil susţinută de actriţă. Vera a sa atenţionează că visează la o altă viaţă, modestă în dorinţă, şi luptă cu ce îi oferă condiţiile societăţii cu firescul unui om obişnuit. Interpretarea Luminiţei Gheorghiu taie adeseori respiraţia spectatorilor. Subliniem că personajul se indică prin dramaturgia piesei că are o fată beţivă şi un nepot cu un handicap major, iar actriţa nu pedalează pe o tentă melodramatică în definirea sa, îi trăieşte emoţionant situaţiile dublându-le de speranţă în rezolvarea lor. Descoperă în Pavel un partener al nefericirilor comune, dar nu şi soluţia rezolvării lor. În monologul mărturisirii biografiei sale, Pavel surprinde cu a sa familie cu două fete care l-au exclus pentru a câştiga comoditatea existenţei în spaţiul locativ. Pare o telenovelă povestea celor doi, dar are o solidă argumentare în realitatea zilelor noastre. Este excelent Emil Hossu în Pavel, în scena întâlnirii cu Vera când încearcă şă îşi fabrice o biografie falsă sau în monologul în care îşi destăinuie adevărul identităţii actuale, dar în evoluţia sa personajul rămâne închistat în formule exterioare de expresie, lipsite de seva credibilităţii. Interpretarea sa are şi momente convenţionale specifice teatrului din deceniile trecute. Luminiţa Gheorghiu şi Emil Hossu sunt doi actori diferiţi ca mijloace de interpretare care îşi puteau armoniza stilurile sub îndrumarea regizorală.
“În Piaţa Vladimir” rămâne însă, un spectacol de la care oricine pleacă sensibil emoţionat cu gândul de a nu ocoli apropierea de cei din preajmă, de a comunica sincer cu ei.