“LIVADA DE VIȘINI” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE”

BORCANUL CU … METAFORE

Ultima piesă scrisă de Cehov, “Livada de vișini”, intră în zona celor de “o substanțială consistență dramatică”, susțin analiștii operei sale. Este bogată în oferte tematice argumentate prin constructul psihologic complex al personajelor, și firește, stârnește interesul, ambițiile regizorilor de a îi evidenția valențele. Și Felix Alexa, un regizor din plutonul valorilor, încearcă acest demers. Viziunea sa regizorală are drept punct forte tratarea metaforică a întâlnirii dintre cele două lumi propuse de Cehov, una la apus și alta la începutu de drum al afirmării în economia societății. Ambele sunt frământate de veșnica și umana relație de iubire dintre femeie și bărbat, influențată de starea socială, cum e și firesc, folosită de Cehov drept unul din argumentele conflictului. Cehov nu filosofează însă, asupra celor două lumi, le pune față în față prin personaje filigranat construite. Cu fină ironie, cu cinism chiar, le expune hibele. Piesele sale sunt tragicomedi existențiale în care personajele principale, în majoritatea lor, pledează pentru idealuri cărora nu le găsesc calea înfăptuirii și rămân doar vorbe goale. Tot respectul pentru Felix Alexa care nu și-a permis să “adapteze” “Livada de vișini”, metodă adeseori folosită de colegii regizori mai ales în cazul pieselor “clasice”, în ideea contemporaneizării lor. Felix Alexa a apelat doar, la traducerea inspirată a Mașei Dinescu, adaptată limbajului modern.

Spectacolul lui Felix Alexa este însă, ilustrat metaforic exagerat și lasă în planul doi taman, urmărirea evidențierii constructului personajelor și al relațiilor dintre ele, argumente de bază în confruntarea dintre epoci istorice și categorii sociale. Prin vizualizarea teatrală, regizorul vrea să tragă forțat concluzii asupra confruntării unor viziuni sociale și uită de materialul substanțial, particularitatea personajelor trăitoare ale propriilor istorii. Ele sunt “purtătorul de cuvânt” al mesajului scrierii, sufocat în spectacol de prea multul intențiilor metaforice. Personajele devin scheme, relațiile dintre ele sunt adeseori false în raport cu manifestările acțiunii. “Livada de vișini” se transformă astfel, într-o poveste tern derulată, o telenovelă banală cu iubiri neîmplinite, totul ambalat teatral metaforic pentru a atenționa că ar fi un conflict între cei dintr-o lume care apune și rămâne conservată în amintiri, și una care se naște pe mormântul ei. Spectacolul se desfășura în ritmuri confuz variate. Mult prea multă agitație marchează în primul act venirea de la Paris a eroinei, Liubov Andreevna Ranevskaia, ca apoi ritmul să devină brusc lent, lipsit de tensiune emoțională. Fără pauză, în două ore și aproximativ treizeci de minute, spectatorii asistă cum va cumpăra Lopahin livada de vișini aparținânt lui Ranevskaia. Livada de vișini a nobilei doamne venite acasă de la Paris devine personajul metaforic central al spectacolului. Decorul este creat de Diana Ruxandra Ion, după o schemă prea mult folosită pe scena Amfiteatru a Naționalului în spectacolele regizate de Felix Alexa în colaborare cu scenografa, în “Gândirea” sau “Sinucigașul”. În debutul reprezentației, scena este invadată de o serie de scaune împrăștiate haotic, scaune în diverse stiluri aparținând mai multor epoci. O intenție metaforică viabilă pentru a sugerea convenția confruntării celor două lumi. Fundalul pare un perete cu un culoar de sticlă, un perete unde simetric în rafturile sale sunt înșiruite borcane, care vom descoperi că depozitează … compot de vișine. O altă importantă propunere metaforică, inspirată ca intenție. Scaunele vor dispărea și încet, încet, borcanele cu vișinele livezii vor fi aduse în scenă, dar implicate forțat pentru susținerea atmosferei acțiunii. Unele personaje, în frunte cu Ranevskaia, vor “degusta” din compotul de vișine din câteva borcane, sâmburii se vor răspândi pe scenă etc. În final, când bătrânul lacheu Firs rămâne închis în casa vândută odată cu livada, am aflat din unele comentarii, că un borcan explodează. Evident cu sens metaforic. La premieră însă, nu a explodat ! Metafora cu borcanele de compot de vișine a fost supralicitată. Folosirea borcanelor drept scaune, consumul de compot din ele, deveneau efecte ridicole. Dezvoltarea și completarea metaforei centrale cu altele multe mai puțin inspirate, anulează însă, interpretarea actorilor, dirijată regizoral pe calea unui realism simplist. O dată cu sosirea de la Paris a Liubovei se mai lansează o metaforă, apoi uitată pe parcurs, al cărui sens este stângaci susținut de concretul imaginilor scenice. Ranevskaia revine în camera copiilor și distribuie jucăriile descoperite, bănuim cu intenția de a eticheta tipologiile celor din preajma sa. Jucăriile în sine nu indică mai nimic. Metaforic s-ar vrea a fi și dansul personajelor, care le transformă în păpuși mecanice. Dansul pornește de la intenția Liubovei de a organiza un bal și se insistă apoi, pe folosirea sa. Personajele execută mecanic dansul, uniform și singular cu intenția, poate, de a se sugera singurătatea destinului fiecăruia, lipsa de comunicare reală. Șirul metaforelor e lung și șubred în consistența mesajului.

Problema gravă a spectacolului rămâne conceperea regizorală a personajelor, adaptarea lor la universul metaforelor exagerate. Simplist tratate personajele apar adeseori drept manechine puse să contribuie ca obiecte la ilustrarea situațiilor. Rostesc la față de scenă monologuri explicative lipsite fiind de susținere relațională cu cei din jur. Regia se preocupă doar de particularizarea relațiilor de iubire dintre personaje. Ranevskaia (Maia Morgenstern) are drept preocupare majoră iubirea. La Paris a părăsit un iubit, relații erotice se pare că a întreținut și cu lacheul Iașa (rol interpretat revuistic, exagerat de Răzvan Oprea), de ea se îndrăgostesc, studentul Trofimov (Conrad Mihai Mericoffer), dar și Lopahin (Marius Manole). Sugerarea insistentă prin viziunea regizorală că Lopahin ar cumpăra livada mai ales din dragoste pentru Ranevskaia, nu își are o susținere solidă în piesă și dezavantajează construcția celui de al doilea pilon al confruntării dintre lumi, care este parvenitul Lopahin. Își ascunde iubirea pentru Lopahin, Varia, fiica adoptivă a Liubovei. Austeritatea Variei, pragmatismul ei sunt sugerate credibil de Irina Movilă, când situațiile îi susțin manifestările. Unul din puținele momente sensibile ale spectacolului rămâne întâlnirea finală Varia – Lopahin. Marius Manole transmite nuanțat posibila împlinire a relației lui Lopahin cu Varia, chiar dacă regia îl forțează să acopere o altă metaforă, să spargă o nucă etc. Iubirea o animă și pe Ania, fiica Liubovei, rol cu sensibilitate interpretat de Ioana Anastasia Anton. Tânăra actriță este o apariție încântătoare, dar personajul său e lăsat de viziunea regizorală să evolueze numai la nivelul îndrăgostitei de studentul Trofimov. Păcat, pentru că partitura sa conține nuanțe în atitudini, excluse de regie din relațiile personajului. Îndrăgostită mai este și Duniașa de Iașa, rolul cameristei fiind convingător desenat de Ileana Olteanu. Iubirea adusă în prim plan de conceptual regizoral dă o tentă primară, de banală telenovelă a piesei, mai ales că lipsesc, adeseori, dezvoltările motivărilor. Dintr-o distribuție cu actori admirabili, se remarcă în mod special interpretările subtil derulate, completate prin sugerări de relație cu cei din preajmă, datorate lui Mircea Albulescu – excelent în Firs, cel care a trăit modest gloria lumii care apune și Șerban Ionescu – exemplar prin interiorizare perceperii situației în care se află ca frate al Liubovei și vede cum se pierde livada copilăriei lor. Distribuția se mai completează cu alți apreciați actori, care sunt apariții în personaje devenite doar mecanisme ale unei figurații active. Ana Ciontea, o personalitate a teatrului nostru, este Charlotta, guvernanta, care execută conștiincios un lung număr de prestidigitație ca la circ ale cărui sensuri regizorale metaforice nu le-am sesizat. Mihai Calotă, în contabilul Epihodov, animă cu fin umor unele momente. La rândul său, Marius Rizea încearcă să dea o linie credibilă moșierului Pișcik. O apariție promițătoare prin firescul stabilirii profilului studentului Trofimov este tânărul actor, Conrad Mihai Mericoffer.

Pilonii scrierii lui Cehov sunt Ranevskaia și Lopahin, emblemele celor două lumi supuse analizei de către scriitor. Folosirea lineară și a acestor personaje principale de către conceptual regizoral, dezavantajează spectacolul, chiar dacă rolurile beneficiază de prezența a doi actori de valoare, Maia Morgenstern și Marius Manole. Eleganța nobiliară a ținutei Liubovei, Maia Morgenstern o susține remarcabil și își reține temperamental său exploziv în orice situație tensionată. Pentru evoluția conflictuală a personajului, regizorul neglijează posibilitățile multiple ale actriței de a stabili atitudini diversificate în relațiile cu orice personaj din apropierea Liubovei, de la Firs la Iașa, de la Ania la Varia, până la Lopahin. Regia și-a dorit ca Ranevskaia să fie doar o doamnă dornică de iubire, o divă – subtil sugerează actrița relația prin epistole cu iubitul de la Paris -, dar superficială în narcisismul și egoismul său. Dramaturgul pecizează însă, că Ranevskaia își are un pragmatism naiv gândit, față de cel pregnant al lui Lopahin. Livada i-a fost nu numai leagănul tinereții, ci și o sursă de existență pe care o va pierde pentru că nu a știut să o cultive. Maia Morgenstern era capabilă să înfăptuiască o creație în acest personaj într-o altă ilustrare teatrală a piesei. În acest spectacol devine doar o nostalgică doamnă a unei lumi care se destramă. Un eșec major al conceptului regizoral rămâne descifrarea teatrală a lui Lopahin care apare doar ca un îndrăgostit timid. Forța interioară a parvenitului care ambiționează afirmarea în rândul propietarilor livezii, lipsește lui Lopahin, cel cu a cărui partitură dramatică se luptă, neîndrumat regizoral, și Marius Manole. Este recunoscută din numeroase alte roluri personalitatea creatoare a acestui tânăr actor, dar acum s-a confruntat cu o partitură strâmb croită regizoral.

Spctacolul lui Felix Alexa nu convinge prin intențiile sale metaforice, este lipsit de emoție și provocare la judecarea în profunzime a conflictului dintre lumi și idealuri de viață. Regizorul și-a atribuit rolul central în dauna principalului mijloc de transmitere a citirii scenice a piesei lui Cehov, actorii. Spectacolul s-ar putea să aibă succes la publicul educat cu poveștile de dragoste din telenovelele televiziunilor. Este surprinzător cum un regizor prețuit ca Felix Alexa, care și-a ales o distribuție cu actori deosebiți, a uitat de îndrumarea lor, cum a făcut-o în alte spectacole. A uitat de posibilitățile interpretării complexității personajelor, înlocuite ambițios de o excesivă vizualizare teatral - metaforică, exterioară miezului dramatic. Spectacolul “Livada de vișini” putea fi numit și “Livada cu vișine”… compot !