În pragul lansării în această toamnă a unor proiecte repertoriale, suntem restanți în atenționarea asupra spectacolului “Tragedia lui Carmen” propus de Teatrul Național “I.L.Caragiale” în colaborare cu Opera Națională Română la începutul verii.
Unii prestigioși regizori de teatru au încercat realizarea unor spectacole de operă. Multe au fost eșecuri, experimente penibile, prin o “adaptare” forțată a libretului ca imagine teatrală, vizualizare scenică, în numele modernizării. Publicul special al operei a refuzat aceste experimente pe librete care nu mai aveau corespondență în compoziția muzicală. Extravagantele vizualizări scenice ale libretului - care este doar un pretext de inspirație al părții muzicale, punctul forte de creație al oricărei opere fiind compozitorul și nu libretistul - au produs spectacole discutabile sub raportul povestire scenică și expunerea sa prin compoziția muzicală, refuzate de melomani, în majoritatea cazurilor.
În urmă cu mai mult de două decenii, Peter Brook, revoltat că s-a așternut un praf deranjant pe spectacolele de operă, și-a ales “Carmen” de Georges Bizet după nuvela lui Prospere Merimee, și a conceput un spectacol original, “Tragedia lui Carmen”. A revitalizat “conținutul adevărat, absolut omenesc” al acestei opere celebre pe ideea de a îmbina muzica și teatru ca expresie emoțională, operând transformări în libret, dar și semnificative comprimări în compartimentul muzical. Spectacolul său s-a bucurat de un succes fulminant pe multe scene ale lumii.
Regizorul Ion Caramitru a preluat substanța acestui original proiect care reunește ca autori pe "Marius Constant, Jean-Claude Carriere, Peter Brook după Georges Bizet, Meilhac et Halevy, Prosper Merimee”. A exersat metoda în Irlanda unde spectacolul a fost primit cu entuziasm, apoi în 2007, în cadrul Festivalului Enescu la Sibiu, când orașul era Capitală Europeană. La încheierea în vară a primei etape a stagiunii, a propus bucureștenilor “Tragedia lui Carmen”, o coproducție a Teatrului Național “I.L.Caragiale” și Opera Națională Română cu sprijinul UNITER. A rezultat un spectacol de excepție, emoționant, cuceritor, de largă accesibilitate și pentru cei care nu agreează opera, dar și pentru melomani. Acest spectacol original de operă-teatru, restructurează, pe de o parte “virtuțiile capodoperei muzicale” aparținând lui Bizet prin Marius Constant – muzician român, activ și apreciat peste hotare, și pe de altă parte, amplifică teatral, dramatic, libretul operei conceput de H.Meilhac și L.Halevy după nuvela lui Prosper Merimee. Astfel, “Carmen” un spectacol de operă de aproximativ patru ore devine “Tragedia lui Carmen” într-o reprezentare de o oră și jumătate. Restructurarea muzicală s-a efectuat cu un respect pios față de marile arii și temele muzicale centrale ale compoziției lui Bizet. Partea cântată de soliști, ca la orice spectacol de operă respectă limba în care a fost scris libretul, deci franceza. Adaptarea modernă a libretului sporește tensiunea conflictului, completează caracterizarea personajelor. În plan paralel cu cel muzical introduce inserțiuni cu scene în proză pentru unele roluri, interpretate în limba română. Caracterial personajele nu au suportat schimbări, doar li s-au atribuit accente dramatice, uneori chiar tragi-comice. De pildă, toreadorul Escamillo este mai vârstnic față de cel din libret, iar taurul îl va ucide în final; gelozia lui Don Jose este amplificată prin răzbunarea față de ofițerul Zuniga și contrabandistul Garcia (un personaj nou, care reunește pe Dancairo și Remendado din libret) . Se obține astfel, un plus de dramatism atent structurat prin integrarea momentelor de proză și ilustrare a muzicii. De exemplu, admirabilă este scena cu iz tragi-comic, ce precede finalul dramatic, a copiilor care mimează într-un joc naiv petrecut în preajma arenei, marea coridă, moment ilustrat de muzica lui Bizet.
Propunerea spectacolului de teatru-operă “Tragedia lui Carmen” este sugestiv expusă scenic de regizorul Ion Caramitru care a reunit o remarcabilă echipă de colaboratori. Scenografia beneficiază de aportul creator al unei personalități din domeniu, Maria Miu care construiește atractiv suportul atmosferei acțiunii prin decor și costume. Chris Jaeger, lighting design, punctează prin jocul luminilor tensiunea spectacolului. Orchestra Operei Naționale din București, restrânsă conform statutului spectacolului, dirijată de Tiberiu Soare, nu va nemulțumi însă melomanii, prin interpretarea nuanțată a conceptului muzical propus de Marius Constant pentru a evidenția esența memorabilei compoziții a lui Bizet.
La rândul lor, interpreții lirici, în compania unor actori de teatru stimați, sunt remarcabili, dar … unii dintre ei rămân sub aspectul conceperii personajelor tributari stilului prăfuit al spectacolelor de operă. Observația survine în urma vizionării spectacolului în cele două distribuții. Spre exemplu, sub aspect vocal solistic sunt ireproșabile Oana Andra și Florentina Irina Onică în rolul lui Carmen. Oana Andra nu a reușit însă, să se adapteze cerințelor convenției impuse de teatru-operă. Ca interpretare teatrală, Carmen a sa este exterioară în relații și adeseori vulgară în expresie. Cu trăire interioară și temperament atent dezvoltat, Florentina Irina Onică modelează teatral personajul, demonstrând și talent actoricesc, nu numai vocal. Vlad Miriță colorează personajul Don Jose cu farmecul său cunoscut și din apropierea de muzica ușoară, Răzvan Săraru, în același rol , dând un plus vocal partiturii. În Micaela, personaj de plan secund, dar cu o partitură muzicală importantă, Mihaela Stanciu se adaptează cu sensibilitate convenției de teatru - operă. Atât, Iordache Basalic, cât și Ionuț Pascu reușesc să configureze cu precizie portretul toreadorului Escamillo în noua viziune asupra operei “Carmen”. Inserțiile de proză sunt susținute credibil pe linia tragi-comică solicitată de noul concept, de Dorin Andone (Zuniga), Eugen Cristea și Florin Lăzărescu (Lillas Pastia) și Eduard Adam (Garcia). Actorii s-au acomodat perfect cerințelor viziunii regizorale. Desigur că a fost dificil pentru unii soliști vocali din rolurile centrale, să scoată interpretarea personajelor din obișnuita platitudine a spectacolului de operă. Regizorul Ion Caramitru a reușit totuși, să cizeleze interpretarea majorității soliștilor vocali, să o integreze cerințelor proiectului de teatru-operă.
“Tragedia lui Carmen” rămâne un spectacol cu virtuți ce va fi prețuit, atât de spectatorii fideli operei, cât și de iubitorii de teatru. Spectacolul sperăm că se va relua în această toamnă .
P.S. La conferința de presă din 15 septembrie prilejuită de deschiderea sezonului teatral au fost anunțate proiectele Teatrului Național “I.L.Caragiale” . Atenționăm doar că se află în pragul premierei “Spitalul special” de Iosif Naghiu, regia Ștefan Iordănescu – proiect din cadrul programului “Procesul comunismului” și “Scara pisicii” de Katalin Thuroczy, regia Irina Popescu Boieru – proiect din cadrul programuluui “Uși deschise pentru toți”.
Marea surpriză a conferinței de presă a fost un excelent spectacol, inspirat realizat de echipa tehnică a teatrului care merită felicitări, de prezentare … a scenei mari a Naționalului bucureștean proaspăt renovată, având acum o podea din lemn special. Pe o muzică indicat aleasă, s-au perindat prin diverse manevre tehnice spectaculoase, decoruri din “Eduard al III-lea”, “Burghezul gentilom”, “Toți fii mei”, “Comedia norilor”, “S-a sfârșit cum a început” , etc titluri din repertoriul curent al scenei mari. Acest spectacol al … tehnicii ar putea fi reluat și pentru marele public care va fi impresionat de condițiile noi ale acestei scene aliniate la cerințele unui Teatru European modern. Sperăm ca ele să fie exploatate pe deplin de … regizori inspirați !!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu