TEATRUL NAȚIONAL “MARIN SORESCU’ DIN CRAIOVA

DESCHIDEREA STAGIUNII DE TOAMNĂ CU SPECTACOLE DISCUTABILE SUB ASPECTUL REGIEI

“BALCONUL” – UN SPECTACOL CONFUZ

Alegerea repertorială a piesei “Balconul” de Jean Genet este meritorie, perfect adaptată intresului spectatorilor față de actualitatea societății noastre. Invitarea regizorului Nicu Nitai de origine română din Israel, cu un bogat CV de reușite, a permis speranța unui spectacol de calitate. Rezultatul este însă, discutabil, spectacolul fiind lipsit de coerență în transmiterea unui mesaj limpede în raport cu textul.

Jean Genet este un scriitor francez important al secolului trecut, personalitate controversată nu pentru opțiunea sexuală, ci pentru manifestările sale publice din viața tumultuoasă pe care a avut-o. De la numeroasele detenții până la prețuirea afirmată de Jean Cocteau sau Jean Paul Sartre, a parcurs un drum sinuos, dar care i-a adus consacrare prin harul personal ca scriitor de proză și dramaturgie. Jean Genet declara că nu își dorește să scrie teatru politic, supărat pe mișcarea comunistă din Franța anilor ’50 ce nu i-a acceptat prezența. Scrisă în acea perioadă, piesa “Balconul” rămâne însă, o inspirată ilustrare în stil suprarealist a zicerii cunoscute : “Politica e o curvă”. Taman această esență a scrierii, regizorul Nicu Nitai nu a asimilat-o în viziunea sa teatrală lăsând să curgă confuz spectacolul. Povestea lui Jean Genet e simplă, dar încărcată de sugestii prin subtext. “Casa de lux” a Irmei (Natașa Raab) este, de fapt, un bordel special în care se practică prestații de “teatru în teatru” convenabile unor “stâlpi ai societății” – reprezentanți ai bisericii (Valeriu Dogaru), justiției (Eugen Titu) și armatei (Nicolae Poghirc) -, retribuite substanțial. “Casa” e protejată de Șeful Poliției (Constantin Cicort), prieten al Irmei cea care alături de Carmen (Romanița Ionescu), angajata sa, luptă să își susțină stabilimentul pe fundalul unor revolte sociale ignorate de “stâlpii societății”. (În urma acestui spectacol confuz am recitit textul.) Acesta ar fi planul realist al piesei pe care Jean Genet îl dublează cu un alt plan fantastic, absurd al delirurilor personale ale celor solicitanți ai plăcerilor “casei” Imrei. Lectura teatrală a regizorului Nicu Nitai delimitează stângaci sensul celor două planuri, le îngălează cu efecte spectaculoase fără sens. Spectacolul se caracterizează prin artificii vizuale grotești lipsite de motivări, momente singulare de cor ca într-un musical, proiecții, totul dirijat haotic. Astfel, “Balconul” devine o reprezentație spectaculoasă ca imagine generală de la care spectatorul pleacă însă, nedumerit fără să înțeleagă ideea majoră a scrierii. De pildă, se exagerează în aparițiile celor trei persoane decizionale pentru viața societății , reprezentanții bisericii, justiției și armatei. Grotescul, ridicolul lor e ilustrat scenic ca într-un spectacol banal de circ.

Sub aspectul scenografic, compartiment de bază al unui spectacol, imaginea reprezentației este atrăgătoare. Puiu Antemir rezolvă ingenios indicarea numeroaselor spații de joc solicitate de scriere, prin manevrarea unor panouri și elemente de mobilier. Costumele sale definesc tipologiile lansate în conflict. Regizoral însă, scenografia este superficial valorificată. Sunt momente excesiv concepute scenic, de exemplu “parada de modă” din debut a fetelor din bordel sau aparițiile celor care se consideră mecanismul societății ori în partea a doua a reprezentației, apariția lui Chantal (Iulia Lazăr), revoluționara fostă membră a “casei de lux” sau exploatarea decorului mausoleului din final. Regizorul mai plasează superficial și alte efecte cu sens mataforic în diverse momente – cerșetorul (Valentin Motroc) care s-a dorit a fi o prefață a practicilor de la bordel, uitat apoi pe parcursul reprezentației, sau amintirea lui Hitler prin comportamentul Șefului Poliției din final, ori manipularea unui drapel cu chipul lui Chantal.

Numeroasa distribuție implicată în acest spectacol – aproximativ 30 de persoane – se achită corect de indicațiile regizorale, le execută cu profesionalism ca într-un spectacol însă, revuistic, minor. Salvează totuși, inconsistența viziunii regizorale, Natașa Raab prin subtilitatea interpretării personajului principal Irma. Își definește substanțial personajul, o femeie hotărâtă în lupta intereselor afacerii pe care o diriguește, care speculează cinic situațiile, acceptă și rolul de “teatru în teatru” al reginei detronate de la conducerea statului, dar are o tristețe interioară ce o frământă sensibil în fața unei lumi distrusă de politicienii avizi de putere. Natașa Raab a reușit chiar într-o viziune regizorală lipsită de profunzime, să creeze un personaj căruia i-a perceput complex coordonatele definite de autor. I se alătură tânăra actriță, Romanița Ionescu în personajul Carmen pe care îi interpretează remarcabill. Un rol din planul secund, Ambasadorul Reginei, scapă de incidența derizorului prin interpretarea nuanțată datorată lui Ilie Gheorghe. Din păcate, linear, fără fără amplitudinea exploatării sensurilor partiturii este prezentat Șeful Poliției, rol principal, de Constantin Cicort. De asemenea, rostul lui Chantal important pentru ansamblu scrierii , prin regia lui Nitai și interpretarea Iuliei Lazăr este exterior tratat.

“Balconul” rămâne un spectacol înveșmântat fastuos, dar lipsit de forța comunicării unor idei de referință pentru motivarea existenței bordelului, pretext al dramaturgului pentru atenționarea asupra forțelor puterii și perceperea lor de către masele besmetice. Spectacolul nu are un miez ideatic percutant fiind sufocat de exerciții regizorale puerile, nu are ritm și tensiune dramatică.

“DOAR HAMLET” – UN RECITAL CU MULTE … “PĂPUȘI”

Ambiția actorului Adrian Andone de a evolua într-un recital dedicat lui Hamlet este demnă de laudă. Avea toate șansele să prezinte convingător portretul esențializat al celebrului personaj, valoare a dramaturgiei universale, dar … scenariul, regia și ilustrația muzicală aparținând Alinei Rece, i-au anulat posibilitățile. Recitalul pare desprins dintr-un spectacol al unui teatru de păpuși și marionete.

Alina Rece a încercat căznit să imagineze un scenariu în care povestește însă, școlătește conflictele din piesa lui William Shakespeare. În intenția de a da mai multă atractivitate scenariului său, regizoarea aduce în scenă partenerii lui Hamlet din piesă sub forma unor păpuși-schelete cu care acesta poartă dialogurile cunoscute. Scheletele domină spectacolul. De la regina mamă la Ofelia, de la rege la Polonius sau Laerte, toate personajele erau invocate de-a valma sub forma unor păpuși sinistre care anihilau prcepterea gândurilor lui Hamlet, pe care Adrian Andone încerca să le susțină cu forță dramatică interioară. Actorul mai încerca și o relație interactivă cu publicul în rândul căruia s-ar fi aflat Horațio, prietenul lui Hamlet.

Acest “spectacol-eseu după William Shakespeare”, în scenografia lui Viorel Penișoară-Stegaru, încărcată de obiecte alese cu pretenții metaforice neconcludente, nu reușea să transmită fior emoțional în ciuda eforturilor actorului. Prin exagerările vizuale, “păpuși” etc. regizoarea a distrus sensurile profunde ale scrierii bătrânului Will. Evident, nu lipseau nici proiecțiile din acest amalgam de efecte vizuale fără de sens. Prezența video, de câteva secunde, a unor personaje cu actori filmați putea fi speculată mai insistent de regie, dar derularea îndelungată a acelorași personaje înfățișate ca schelete, anula buna idee a filmărilor.

Regizoarea s-a vrut a fi originală, dar nu a reușit decât un spectacol submediocru și a dezavantajat un actor care putea susține fără artificii regizorale un “eseu” despre “Hamlet”. Păcat !

OBSERVAȚII GENERALE

Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova optează pentru un repertoriu de calitate. Încearcă să îl fructifice cu ajutorul unor regizori ieșiți din matca mediocrității în majoritatea proiectelor alese din această perioadă de criză a regiei de la noi. Prestigiul teatrului a fost ridicat prin prezențele pe afișul naționalului craiovean a unor regizori precum Silviu Purcărete sau englezul Tim Carroll. Spectacolul său “Odiseea”, din urmă cu aproape doi ani, va figura și în progamul Festivalului Național de Teatru de la București ce va începe la sfârșitul lunii octombrie. Proiectele acestui teatru național sunt apreciabile, dar se confruntă cu aceiași problemă a tuturor teatrelor noastre instituționalizate, absența unor regizori care să le evidențieze credibil.