AVEM ACTORI MINUNAȚI …
În sfârșit apare în repertoriul unui teatru și o piesă a unui dramaturg român contemporan. Teatrul Metropolis amintim că este un teatru de proiecte și rămâne demnă de stimă opțiunea sa pentru o piesă actuală, de-a noastră. “Love stories”, mai pe românește spus “Povești de dragoste” aparține lui Radu F. Alexandru și a fost distinsă cu Premiul UNITER drept “Cea mai bună piesă a anului 2010”. Titlul în engleză al piesei, s-ar putea să inducă unor spectatori confuzie prin amintirea celebrului film “Love Story”, o dramă romantică din anii ’70. Tot despre dragoste povestește și Radu F. Alexandru, dar … pe un alt drum al acțiunii, prin conflicte confuze. Până la un punct textul său promitea un conflict credibil între generații, având drept bază iubirea cuplurilor. Pe parcurs, motivările degradării acestui sentiment sunt însă, în text, forțat aduse.
Dan (Alexandru Pavel) este hotărât să se însoare cu iubita sa Giulia (Diana Cavallioti) care este gravidă. Părinții săi, Cristian (Mircea Rusu) – profesor de filosofie și Dana (Maia Morgenstern) – cu o ocupație neprecizată ca sprijin al definirii personajului, rămân surprinși la aflarea veștii. Mama se opune categoric. Inspirat dramaturgul sugerează, că mariajul părinților ar fi în impas. Replica este directă și sugestivă. Până aici toate bune, cu promisiuni pentru dezvoltarea conflictului. Dramaturgul nu îi mai găsește apoi, o linie cât de cât logică de dezvoltare. După zece luni de la nașterea copilului și cuplul tânăr e în prag de destrămare pentru că relația sa erotică nu mi există … Giulia destăinuind că este lesbiană. Finalul surprindre mai mult prin moartea tatălui într-un accident de mașină, ce este de fapt, un act sinucigaș. Relatarea pe scurt a acțiunii este un argument pentru fragilitatea scrierii. Conflictele nu au o bază solidă, personajele încearcă să se explice prin numeroase confesiuni-monolog și nu prin relații.
Regizorul Claudiu Goga și-a ales o distribuție remarcabilă, prin harul lor actorii reușind să configureze în spectacol unele momente emoționante, trecând peste hibele textului. Cu atenție, regizorul i-a îndrumat și a speculat calitățile lor. Dar tot regizorul pentru amplificarea vizualizării teatrale, apelează la moda de acum expirată în lume, a proiecțiilor. Decorul simplist imaginat de Lia Dogaru este dominat de două rame imense de tablou în care se vor proiecta insistent multiple fotografii cu personaje ce constituie subiectul discuțiilor conflictuale dintre fiu și părinți, dintre părinți, etc. Proiecțiile devin efecte derizorii, pleonastic atribuite vizualizării teatrale. De pildă, când Giulia anunță că este gravidă, se proiectează imaginea unui făt de la o ecografie. O proiecție centrală aduce în acțiune rolul … povestitorului, un scriitor care s-ar inspira din viața cuplurilor, un personaj fără sens pentru rostul acțiunii. Cunoscutului comentator politic de pe micile ecrane, Emil Hurezeanu îi este atrubuit acest personaj inutil ! Proiecțiile distorționează percepția elementară a scrierii și afectează interpretarea actorilor.
Descoperim în distribuție un tânăr talent care promite prin calitățile personale o evoluție viitoare deosebită ; Alexandru Pavel în rolul lui Dan sugerează că acesta este marcat de conflictul dintre părinți și surprizele confesiunilor iubitei. Trece peste dificultățiile falsului unor situații și dă veridicitate stărilor interioare ale personajului. În personajul confesiunilor, Giulia, are o partitură mult mai dificilă pe care Diana Cavallioti o salvează de la eșec, dându-i o aură de mister. Incoerent desenată psihologic, Giulia devine prin interpretarea actriței, o femeie dezorientată datorită experiențele de viață trecute, ce ascunde o tristețe interioară. La nuanță prin expresie și gest, actrița trăiește stările personajului. Un cuplu artistic au devenit în urma unor spectacole apreciate de la Teatrul Evreiesc de Stat, Maia Morgenstern și Mircea Rusu.
În Dana, soție și mamă, actrița brodează caracterizarea pe îmbinarea celor două planuri – nefericirile mariajului și nemulțumirea vestei însurătorii fiului. Cu marea sa experiență, actrița aduce discret lacrimi ce inundă uneori privirile Danei, care manifestă o tăinuită sensibilitate, dar subliniază și autoritatea unei femei frustrate de neîmpliniri personale. Sugerează cu finețe nemulțumirile intime ale lui Cristian, păstrând însă, coerent aparența de cinic, ironic filosof, Mircea Rusu. Actorii se dovedesc a fi minunați în interpretarea unor personaje firav construite, reușind prin jocul lor să le estompeze lipsa de logică elementară în evoluție.
“Love stories” rămâne un proiect onorabil de a sprijini dramaturgia noastră, un spectacol ce pare mult prea lung în ciuda duratei sale de o oră și patruzeci de minute, cu actori admirabili, pe un text plăpând, cu ambiții de a fi reprezentativ pentru realitatea ce o trăim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu