UN SPECTACOL VETUST
Actor și dramaturg, George Ciprian lansează în 1927, “Omul cu mârțoaga” considerată una din piesele de referință din perioada interbelică. Prieten cu Urmuz, care i-a influențat stilul scrierii, George Ciprian propunea o comedie lirică, originală pentru epocă. Astăzi, poate să pară mai mult o piesă moralistă, didactică, dacă regia nu îi “traduce” scenic și nu îi speculează sensurile în termeni teatrali apropiați de realitatea curentă. Arhivarul Chirică (Daniel Badale), rezonerul său amic, Varlam (Ioan Andrei Ionescu) și chiar Fira, femeie de serviciu a familiei, (Raluca Petra), sunt personaje cu credință persverentă într-un ideal. Spiritului uman, firesc pentru o existență cu respect față de rigorile morale, afirmat consecvent de arhivar, i se opun prin diverse manifestări celelalte personaje. Inspectorul general (Marius Bodochi), Omul cu idei (Andrei Finți), Stăpânul calului (Mihai Verbițchi), Directorul școlii (Bogdan Mușatescu), Provincialul (Ion Ionuț Ciocia), Intelectuala (Magdalena Cernat/Amalia Ciolan), sunt personaje cu rost simbolic pentru a indica fațetele unei lumi lipsită de percepte morale. Și Ana, soția arhivarului (Monica Davidescu), și Nichita (Gavril Pătru), amantul ei, aparțin aceleiași lumi. “Mârțoaga” pentru care luptă Chirică, este pretextul simbolic al confruntării dintre două viziuni existențiale. Originalitatea piesei constă în îmbinarea lirismului, prin comicului realist cu absurdul, dramaturgul fiind astfel, apropiat de precursorii lui Eugene Ionesco.
Era de așteptat ca această scriere originală, pornită de la un conflict aparent învechit – trădarea soției -, dar dezvoltată pe diverse planuri prin personajele-argument, simbolice, să primească un suflu de actualitate, fiind în esența temei generale apropiată de starea realității zilelor noastre. Regizoarea Anca Bradu a practicat o tratare teatrală simplistă, rezultatul fiind un spectacol vetust. Lectura scenică este școlărește înfăptuită și ignoră posibilitățile ofertante ale unui decor modern, datorat Ștefaniei Cenean. Decorul lasă liber spațiul central al scenei și sugerează prin obiectele plasate în laterale, diverse spații ale acțiunii, fundalul fiind dominat de o pantă spre o cameră mică unde domină o icoană, sugerând drumul idealului pentru care luptă arhivarul. Desenul decorului servește intenția scrierii de a îmbina realismul cu absurdul vieții. Costumele elegante ale scenografei, sunt însă, specifice epocii scrierii, fiind în contradicție cu linia abstractă a decorului. Viziunea regizorală folosește confuz decorul pentru mișcarea personajelor, încearcă adeseori și integrarea publicului în spectacol prin numeroasele deplasări ale actorilor în sală, printre spectatori. Personajele vin din sală sau părăsesc scena pe culoarele Sălii Amfiteatru.
Scenele majore ale confruntărilor se joacă însă, static, în centrul scenei. Spectacolul nu are ritm. Afectează interpretarea actorilor, absența analizei de către viziunea regizorală a relațiilor dintre personaje, a subtextului prezenței lor. Regia face și apeluri exagerate la întrebuințarea copiilor familiei Chirică și a altor copii “figuranți”, chiar dacă textul o solicită. Folosirea copiilor este artificială pentru o ilustrarea teatrală convingătoare astăzi. Regizoarea Anca Bradu ignoră și îndrumarea actorilor pentru a evidenția rostul personajelor și astfel majoritatea devin scheme ostentative, dar false raportate la intențiile tematicii.
O sensibilă interpretare acordă lui Chirică, actorul Daniel Badale. E sincer în relatarea nedumeririlor iscate de neînțelegerea “idealului” de către cei din preajmă, dă normalitate personajului care are o credință în binele visului său, aparent absurd. Îl secondează în Varlam cu o interpretare demnă de apreciat prin sensurile sale discret sugerate, Ioan Andrei Ionescu. Relația dintre cei doi e susținută coerent, cu atenție la miza comică și dramatică. Daniel Badale și Ioan Andrei Ionescu sunt singurii din distribuție care se detașează, prin definirea sensurilor multiple ale partiturilor ce le revin. Raluca Petra în Fira, o femeie simplă, care devine un om de afaceri cinstit, reușește prin sinceritatea expresiei să evidențieze personajul din planul secund.
Restul distribuției prestează doar servicii artistice, personajele devenind scheme, exterior și chiar exagerat interpretate. Este surprinzător cum actori cu mare experiență, în partituri bogate în sensuri, nu reușesc să impună importanța caracterizării personajelor pentru configurarea conflictelor. Lipsa îndrumării regizorale se face pe deplin simțită, în cazul Monicăi Davidescu – Ana, nevasta care își înșeală soțul și uită de cei doi copii, lui Gavril Pătru – Nichita, amantul bogat, plin de ifose sau lui Marius Bodochi – Inspectorul general, un funcționar autoritar, înfrânt în nimnicnicia sa. Modul dirijării interpretării de către regie parcă ar fi inspirat din filmele de demult ale lui Jean Georgescu.
Pentru marele public, spectacolul este amuzant ca o poveste simplist ilustrată scenic. Situația soțului înșelat de nevastă pentru că visează ca mârțoaga în care a investit toți banii familiei, va câștiga cursele la hipodrom, poate stârni râsul spectatorilor iubitori de telenovele, numai că piesa are un scop major, apropiat de actualitate, în care dramaticul situațiilor e doar aparent comic. “Omul cu mârțoaga” prin acest spectacol devine numai o comedie derizorie cu mulți oameni răi și interesați, și câțiva naivi, buni la suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu