“ PARFUM DE VIAȚĂ “ – TEATRUL DE COMEDIE și ASOCIAȚIA EUROPA 2020

DIN NOU, UN MONOLOG … ABSURD

Conform unui obicei actual de a concepe coproducții, dictat și de lipsa condițiilor financiare, Teatrul de Comedie în colaborare cu Asociația Europa 2020, oferă un nou monolog, “Parfum de viață” pentru a evidenția o actriță din colectivul său, pe Teodora Stanciu. Intenția este remarcabilă, discutabilă rămâne selecția textului.

“Parfum de viață” aparține Cristinei Keresztes, dramaturg “mioritic”. Scrierea nu are o consistență logică. Se vor a fi destăinuite trăirile unei femei simple, singure, muncitoare la o fabrică de tractoare, trăirile fiind dictate de … simțurile sale. Dar nu orice simț, ci în special cel al mirosului ! Femeia pare a fi pacienta unui spital de psihiatrie și o posibilă motivare apare abia în final, când mărturisește că soțul și copilul au căzut victime unui incendiu. Această femeie simplă este obsedată de imaginea fantomatică a unei alte femei care … cântă evocator motive muzicale clasice . Ar putea fi un alter ego al eroinei ? Sau să fie doar una din intențiile metaforice ale textului ? Intențiile scrierii nu au însă, putere de convingere, par numai efecte absurde. Sorina Enache care cântă la început, cântă și în final, este admirabilă în interpretarea vocală, venită parcă din altă lume. Textul Cristinei Keresztes pare apropiat de un poem epic, sufocat însă, absurd prin replici cu sugestii găunoase spre metafore, care revin unui personaj lipsit de un construct dramatic credibil motivat, de un profil psihologic elementar definit. Se luptă cu acest text actrița Teodora Stanciu și regizorul Sorin Militaru.

La intrarea în Sala Studio, regia întâmpină publicul cu un covor roșu, cu lumânări pe margine și obligă spectatorii să îmbrace halate apropiate de cele date vizatorilor unui bolnav internat în spital. Decorul se rezumă la un posibil pat de spital, în jurul căruia se agită eroina, care la început curăță harnic pardoseala cu mopul. Derularea replicii lasă un mister asupra internării sale. Regizorul Sorin Militaru jonglează cu intensitatea lumii, cu aparițiile femeii – fantomă, apelează la tot felul de “artificii” pentru a da o imagine teatrală șocantă monologului, dar rezultatul este un spectacol confuz. Luptă să dea viață emoțională unui text lipsit de sensuri majore.

Lupta cea mai grea cu textul revine Teodorei Stanciu pentru că actrița trebuie să explice prin trăiri interioare starea personajului, femeie muncitoare într-o fabrică. În multe momente, actrița impresionează prin comunicarea interactivă cu spectatorii, prin sensibilitatea ce dublează starea “parfumului de viață” a nefericitei femei. Actrița este remarcabilă prin trăirea sinceră a fiecărei situații. Cu atenție se pliază pe diverse relatării ce par însă, a aparține, conform textului, unor personaje diverse ca profil. Dramaturgul reunește într-un singur personaj, mai multe personaje vrând să filosofeze prin replici despre destin și necesitatea poftei de viață. Păcat de întâlnirea acestei actrițe care demonstrează capacități de expresie deosebite, cu un astfel de text confuz.

Din nou, și acest “monolog” ne atenționează asupra fragilității dramaturgiei noastre, și cum se luptă actori și regizori, să dea un ambalaj teatral atrăgător textelor.