DEPLORABIL !
ArCuB este Centrul de Proiecte
Culturale al Primăriei Municipiului București, o instituție activă, cu multe
proiecte admirabile. Printre proiecte se includ adeseori și spectacole de
teatru, firesc, unele reușite, altele deplorabile, cum este și “Comedie pe întuneric”.
Cauza unor eșecuri teatrale se află în proporție de 90% în sfera regiei,
compartiment creator suferind de o gravă criză, ce afectează întreaga noastră
mișcare teatrală.
Comedia
britanicului Peter Shaffer, este o piatră de încercare a inventivității
oricărui regizor. Peter Shaffer , coleg de generație cu John Osborne care lansa
curentul “furioșilor” în teatru, este autorul cunoscutei piese “Amedeus”, iar
înaintea ei, a scris în 1965 și “Comedie pe întuneric”. Textul are pregnant
nota unei farse, dictată și de provocarea petrecerii majorității acțiunii pe … întuneric. Pe scurt, un
cuplu vrea să își anunțe căsătoria tatălui fetei, și așteaptă și vizita unui
milionar colecționar de artă pentru a cunoaște “operele” viitorului soț.
Subiectul pare simplu, dar Peter Shaffer introduce de la bun început, o
surpriză, pana de curent produsă în modesta garsonieră a cuplului, căreia cei
doi logodnici vor să-i dea o altă față, pretențioasă. Din acel moment începe
cavalcada situațiilor comice pe care trebuie să o rezolve teatral regizorul
piesei. Cristian Dumitru, un regizor apropiat de film și producții tv, nu a
găsit soluții atractive pentru propunerea dramaturgului. A manevrat amatoristic
, confuz, luminile în detrimentul actorilor și al construcției comice a situațiilor
scenice. Lipsit de inventivitate fiind, regizorul Cristian Dumitru rezolvă
lamentabil convenția comică lansată original de Peter Shaffer. Nici dacă
posibilitățile tehnice ale scenei de la ArCuB ar fi reduse, regizorul nu ar
avea o motivare pentru modul penibil în care a tratat scenic vizualizarea
teatrală a piesei. Lucrul cu actorii și constructul comic al diverselor
situații ale conflictului sunt tratate de regizor ca într-un divertisment tv derizoriu.
Scenografia
concepută de Raluca Ștefan – Negoescu, important pilon al acțiunii este
submediocră. Miza comică este “jocul” mobilierului, obiectelor “împrumutate” de
logotnicul și “artistul plastic” Miller (Tiberiu Păun) de la vecinul său Harold
(Vlad Jipa), propietar al unui magazin de antichități. Obiectele sunt derizoriu
concepute de scenografă și nu susțin miza comică a farsei, ca și costumele.
Peste
toate, în convenția originală propusă de text și eșuată scenografic, vizual,
regizorul Cristian Dumitru nu reușește să folosească actorii, distribuiți
discutabil în personajele precis construite topologic de Peter Shaffer.
Manevrarea actorilor în scenă în funcție de conflictul situațiilor este facilă.
De pildă, ar fi relația pe “întuneric” dintre Clea (Viorica Bantaș) venită la
Miller, care se răzbună pe dragostea apusă între cei doi, dându-i … palme peste
posterior. Regizorul tratează relațiile dintre personaje vulgar, confuz,
ignorând profilul lor. Agitația din garsoniera rămas fără lumină, este
ilustrată teatral penibil de regizor. Personajele devin niște oameni de paie,
cu o nervozitate fără o motivare credibilă iscată de situație.
Firește,
actorii se luptă cu propunerea esențială a dramaturgului și cu tratarea sa
regizorală superficială. Tiberiu Păun în “artistul” logodnic Miller, nu are
carisma personală solicitată de rol, și interpretarea sa se susține doar prin
naivitatea specifică personajului, sugerată verosimil. Cristina Florea în
Carol, logodnica sa, este exterioară în configurarea relațiilor complicate ale
farsei, falsă în expresie mereu. Prin experiența sa cunoscută, Anda Caropol
reușește să rezolve parțial implicările vecinei Miss Furnival în cavalcada
situațiilor comice. Tatăl lui Carol, prin interpretarea lui Cornel Ciupercescu,
rămâne o apariție atractivă, actorul desenând portretul unui militar autoritar,
dar fără să îi speculeze starea relațională cu fiica sa. Vecinul Harold, regia
dorește să aparțină lumii homosexualilor. Vlad Jipa o sugerează cu intenție
comică, dar fără de rost pentru ansamblul situațiilor. Un rol aparent dublu,
electricianul confundat cu așteptatul miliardar dornic să cunoască operele
logodnicului, Vioriel Comănici îl rezolvă parțial, cu bune efecte comice, fiind
însă, stânjenit de tratarea la suprafață a relațiilor dictată de regie.
Neconvingătoare este Viorica Bantaș în Clea, fosta iubită a lui Miller. Actorii
sunt victimele regiei unui text ofertant, lipsit de un solid concept regizoral
pliat pe solicitările comice ale piesei.
La
“Comedie pe întuneric”, unii spectatori se pot amuza ca la răposata emisiune tv
“Vacanța mare”, nu pentru consistența umorului textului. Rămâne regretabilă
investiția ArCuB în acest proiect.
P.S. În
2005, la prima ediție a concursului dedicat tinerilor creatori, “COMEDIA ȚINE
LA TINEri”, inițiat de Teatrul de Comedie, lui Alex Mihail i-a fost atribuit
premiul de regie pentru “Comedie pe întuneric”. Era un spectacol savuros, cu o
distribuție ce integra actori care astăzi au devenit vedete tv. Nu comparăm
spectacolele, dar inexplicabil rămâne, de ce acest tânăr regizor a dispărut din
peisajul nostru teatral, locul său fiind ocupat de “ambițioși” de ocazie,
acceptați cu riscul de a produce spectacole dezagreabile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu