O LECTURĂ SCENICĂ SUPERFICIALĂ
Printre numeroasele sale
proiecte, Teatrul Național “I.L.Caragiale” dezvoltă consecvent și “Uși deschise
pentru toți” cu buna intenție de a sprijini inițiativele unor actori sau
regizori. Firește unele spectacole sunt reușite, altele banale, superficial
gândite. “Doi x Doi” aparține ultimei categorii. Au fost alăturate pentru un
spectacol coupe, două piese într-un act total diferite, “Tigrul” și “Amantul” ,
aparținând unor dramaturgi contemporani apreciați, Murray Schisgal și Harold
Pinter, în ideea că “problemele de cuplu” le-ar putea uni prin tematică. Prima
scenă a țării “deschide ușile”
Sălii noi acestui proiect cu “Amantul”, în distribuție cu Maia Morgenstern
și Mircea Rusu – personalități de marcă și “Tigrul” cu Amalia Ciolan și Marcelo
S.Cobzariu – actori harnici ai Naționalului , îndrumați regizoral de Vlad Stănescu, care are o carieră
consacrată doar ca maestru al fructificării tehnicii spațiului scenic.
Alăturarea celor două texte pentru a demonstra însingurarea dintre partenerii
unui cuplu ajuns într-o întâmplare
dramatică limită sau într-o
casnicie, nu este inspirată , stilul scrierilor diferă ca scop, fiecare cuplu
fiind evidențiat prin demersuri conflictuale aparte, având consistența unui
plan dramatic cu subtext special în intenții.
Vlad
Stănescu și-a dorit un spectacol de comedie amară, iar rezultatul este o
reprezentație ternă, confuză ca vizualizare teatrală, fără emoție, încărcată de
accente vulgare. Prin decorul Ioanei Creangă se vrea a se sugera că ambele
cupluri, cu toate că aparțin unor segmente sociale diferite și se confruntă cu
conflicte speciale, ar avea în comun același desen al spațiului existențial,
“îmbrăcat” numai diferit. În “Tigrul”, decorul ar sugera un subsol sărăcăcios,
de o parte și alta fiind un fotoliu și o canapea, iar în “Amantul” aceiași
linie de desen în plasarea mobilierului primește “veșminte” elegante. Dirijarea
mișcării interpreților în ambele piese se face în principal, prin pendularea
între fotoliu și canapea. Surprinzător, posibilitățiile tehnice moderne ale
Sălii noi sunt ignorate. Costumele Ioanei Creangă merg însă, pe buna intenție
de a sublinia tipologia personajelor.
“TIGRUL”
a stârnit și la noi multe provocări regizorale de-a lungul a numeroase montări
remarcabile. Murray Schisgal – producător, scenograf, actor american, a
înregistrat o apreciabilă impunere și ca dramaturg, piesa sa fiind un punct
forte pentru succes. Acțiunea este provocatoare . Un bărbat – Ben (Marcelos
S.Cobzariu) marcat psihic de revoltat pentru nedreptățile suferite într-o
societate ce nu îl acceptă, răpește o femeie – Gloria (Amalia Ciolan),
aparținând unei zone sociale medii, dar realizate financiar. Cei doi sunt
plasați de dramaturg într-o situație limită, iar confruntarea dintre ei se
înfăptuiește pe două planuri, cel tensionant al răpirii cu manifestări aparte
ale fiecăruia partener și cel al
motivărilor personale de adaptare la relație. Aceste precizări sunt necesare ca
argument pentru observația că regizorul Vlad Stănescu a citit scenic
superficial propunerile dramaturgului. Tensiunea situației nu mai funcționează
în ilustrarea teatrală, Gloria se va îndrăgosti de Ben, uitând de răpire și
familia sa, în numele comunicării nemulțumirilor aparent comune amândurora față
de societate. Cum regizorul uită de situația concretă a conflictului, cât și de
subtextul declanșat de dramaturg cu trimitere ironică spre pretențiile
culturale ale celor doi, actorii ajung să recite conștiincios replica și fac
doar trimiteri exagerate spre o critică față de societatea care îi
nemulțumește. Regizorul îi mișcă mereu de pe fotoliu pe canapea, ca în final să
sugereze că ajung să facă dragoste în mijlocul scenei, pe podea, Ben și femeia
răpită. Nu sugerează scenic nimic convingător nici ilustrația muzicală dictată
de regizor prin schimbarea de către Ben a plăcilor la un patefon cu muzică
clasică. Marcelo S.Cobzariu intenționează atenționarea asupra revoltelor lui
Ben , iar Amelia Ciolan încearcă definirea portretului unei femei atractive
aflată într-o situație limită. Descifrarea unor relații concrete psihologic
între cei doi nu funcționează din cauza regiei. Subtextul scrierii dispare, iar
relația teatrală a cuplului devine absurdă, lipsită de o motivare credibilă.
“AMANTUL”
aparține lui Harold Printer , laureat pentru literatură al Premiului Nobel în
2006, care a câștigat prețuirea ca dramaturg și scenarist. Filmul “Iubita
locotenentului francez” sau piesa “Îngrijitorul” sunt cunoscute publicului
nostru. Regizorul apelează superficial, și de astă dată, la o tentă absurd
exagerată a definirii relației dintre Sarah (Maia Morgenstern) și Richard
(Mircea Rusu), cu o căsnicie obosită de vremea celor zece ani de existență. Nu
se înțelege din ilustrarea teatrală decât cu greu că de fapt, amantul este
inventat de Sarah, ca și prostituata de Richard. Jalnic de vulgar e dictată
regizoral teatral încercarea de relaționare a celor doi însingurați prin
inventarea de relații extraconjugale. Ilustrarea sexuală a relației pare
desprinsă dintr-un divertisment tv. cu Bendeac. “Amanții” devin niște
caricaturi, relația gravă a suferinței cuplului lipsit de legătura comunicării
se transpune scenic grotesc. Publicul se poate amuza de acestă tratare
derizorie, dar intențiile majore ale dramaturgului asupra uzurii unui cuplu
sunt eliminate. Grav este că regizorul prin concept nu a speculat capacitățile
unor actori consacrați pe deplin în alte spectacole. Maia Morgenstern și Mircea
Rusu se “joacă” dezinvolt cu demersul regizoral, se transformă în “amanții”
unui scheci de estradă, susțin cât le permite regia uneori, o relație cu sens
profund interior între cei din cuplu, dar evoluțiile lor sunt lipsite de
adevărul tragicomic al existenței comunicării între cei doi soți.
Păcat
de aceste piese și de efortul depus de actori, pentru că viziunea ansamblării
lor într-un spectacol coupe are drept rezultat o reprezentație confuză și chiar
vulgară, în care absentează miezul emoției și ironiei subtile despre o posibilă
relație între un bărbat și o femeie aflați în cuplu într-o situație limită sau
după zece ani de căsnicie. “Doi x Doi” ne arată din nou, că generozitatea
proiectului “Uși deschise pentru toți” solicită realizarea unui spectacol
lucrat cu migală pentru a comunica emoția și provocarea textului ales, și a
evidenția calitățile interpreților.
P.S. În cadrul Festivalului Național de
Teatru, ediția 22, din perioada 26 octombrie – 4 noiembrie, figurează în
program surprinzător și “Doi x
Doi” în cadrul secțiunii “Actorii în prim-plan”. Din păcate, actorii
distribuiți în acest spectacol nu reușesc a fi în … prim-planul valoric ce li
se cuvine. Vom prezenta un jurnal al Festivalului, eveniment de marcă al vieții
teatrale, pe parcursul derulării sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu